Return of surety bond originals after suspension of administrative act execution; evidentiary sufficiency of copies under tax procedure law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving the lower court’s refusal to return the originals of the bond receipts in force, with the appellate court prevailing over the appellant. The dispute concerned a company's request for the return of original receipts for a surety bond deposited to support a suspension application in a tax administrative dispute, where the company argued that the missing originals should not be imputed to it. The court held that the originals were never filed, only copies were submitted, making physical return impossible, and confirmed that a copy conforming to the original satisfied the evidentiary requirement under Article 215(2) of Government Emergency Ordinance No. 92/2003 for suspending the execution of administrative acts.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 din acelaşi cod; Return of surety bond originals after suspension of administrative act execution; evidentiary sufficiency of copies under tax procedure law: The dispute concerned a company's request for the return of original receipts for a surety bond deposited to support a suspension application in a tax administrative dispute, where the company argued that the missing originals should not be imputed to it. The court held that the originals were never filed, only copies were submitted, making physical return impossible, and confirmed that a copy conforming to the original satisfied the evidentiary requirement under Article 215(2) of Government Emergency Ordinance No. 92/2003 for suspending the execution of administrative acts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal and the maintenance of the lower court's decision.
Legal provision cited in conjunction with the procedural rule to support the court's ruling on the appeal.
Full text
Decizia nr. 659/2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 noiembrie 2013, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de petenta SC A. SA, prin care solicita restituirea originalelor chitanţelor de plată a cauţiunii depuse în vederea soluţionării cererii de suspendare formulată de aceeaşi petentă în Dosarul nr. x/42/2011 al aceleiaşi instanţe şi declinat, ulterior, la Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că restituirea originalelor chitanţelor de plată a cauţiunii nu este posibilă, întrucât acestea nu au fost prezentate instanţei, petenta depunând la dosar numai copia actelor respective.
Împotriva acestei hotărâri, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs petenta, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată, în esenţă, că în mod nelegal prima instanţă a respins cererea sa, cu motivarea că originalul recipisei nu s-ar afla la dispoziţia instanţei. Or, susţine, recurenta, dacă originalul recipisei de plată a cauţiunii nu ar fi fost depus la dosarul cauzei, instanţa de judecată nu ar fi putut să se pronunţe asupra cererii de suspendare; oricum, arată recurenta, în măsura în care nu a fost găsit originalul recipisei, această împrejurare nu-i poate fi imputabilă.
Examinând cauza şi hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Prin sentinţa nr. 979 din 17 aprilie 2012, pronunţată ca urmare a declinării competenţei de către Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta B., şi a dispus suspendarea executării actelor administrative contestate, până la soluţionarea irevocabilă a fondului cauzei.
Ulterior, reclamanta SC A. SA a solicitat Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sesizată iniţial cu cererea de suspendare, restituirea originalelor chitanţelor de plată a cauţiunii depuse în vederea soluţionării cererii, solicitare care a fost respinsă, pentru considerentele arătate mai sus.
Obiectul cererii formulate de petentă îl constituie restituirea originalelor chitanţelor de plată a cauţiunii depuse de aceasta în vederea soluţionării cererii de suspendare.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, respectiv încheierea de şedinţă din 8 februarie 2012 şi sentinţa nr. 50 din 13 februarie 2012 ale Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de declinare către Tribunalul Buzău a competenţei de soluţionare a cererii de suspendare (fila 158 şi urm. - Dosar nr. x/42/2011), la dosarul cauzei nu au fost depuse originalele recipisei de consemnare a cauţiunii şi ordinului de plată, ci numai copia acestora.
Or, în lipsa acestora, în mod corect a reţinut prima instanţă că restituirea originalelor actelor solicitate de petentă nu este posibilă.
Nu poate fi primită susţinerea recurentei, potrivit căreia în lipsa originalului recipisei de plată a cauţiunii nu ar fi fost posibilă soluţionarea cererii de suspendare. Aceasta, întrucât, conform dispoziţiilor art. 215 alin. (2) teza finală din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., care reglementează această procedură, „Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei”.
Rezultă, deci, că pentru soluţionarea cererii de suspendare este necesară dovada depunerii cauţiunii, ceea ce în cauză s-a realizat prin ataşarea la dosar a copiei conforme cu originalul a recipisei de consemnare a cauţiunii şi a ordinului de plată.
Nu în ultimul rând, de vreme ce nu există dovada depunerii la dosar a originalelor actelor în discuţie, această împrejurare nu-i poate fi imputabilă decât recurentei.
Faţă de considerentele arătate, constatându-se că hotărârea atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 din acelaşi cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menţinând hotărârea criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva încheierii din 7 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2015.