Securitate deconspiracy status: balancing national security surveillance limits against political repression under Law 24/2008

Decizia nr. 658/2015

Deliberând asupra prezentului recurs;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată la data de 08 noiembrie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2012, reclamantul A. a solicitat - în contradictoriu cu pârâta B. - constatarea calităţii pârâtei de lucrător al Securităţii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentința nr. 3162 din 21 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii cererii și excepţia lipsei calităţii procesuale active ca nefondate, a respins acțiunea reclamantului ca nefondată și l-a obligat pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 309,60 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de transport.

Instanța de fond a apreciat că excepția tardivității este nefondată, întrucât nu se poate reţine incidenţa unui temei legal pentru constatarea tardivităţii acţiunii de faţă, sub motiv de exercitare a acesteia cu nerespectarea unui termen procedural imperativ (peremptoriu), un astfel de termen raportat la obiectul prezentei acțiuni nerezultând nici din conţinutul O.U.G. nr. 24/2008, nici din Regulament.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă, instanța a reținut, de asemenea, că nu este întemeiată, întrucât - deşi prima cerere, înregistrată din 10 decembrie 2010 (fila 33 dosar) nu poartă semnătura titularei - prin cererea transmisă ulterior şi înregistrată din 10 din 23 decembrie 2010, petiţionara a indicat expres că înţelege să reitereze conţinutul cererii sale din 10 decembrie 2010 şi să o semneze, atestând în mod cert o manifestare expresă de voinţă a petiţionarei de a-și însuși cererea inițială de efectuare a verificării

Totodată, instanța de fond a constatat că, prin simpla comparare a semnăturilor existente la filele 61 şi 62 din dosar, rezultă elemente de asemănare între acestea, iar pârâta a renunţat la audierea numitei C.

Pe fondul cauzei, a reținut instanța că, în perioada 1966 - 1967, pârâta B. a activat ca ofiţer de Securitate, având gradul de locotenent în cadrul Direcţiei Regionale Iaşi a Securităţii, iar în lămurirea noţiunii de «lucrător al Securităţii» trebuie avute în vedere atât «litera» normei juridice, cât şi «spiritul» acesteia, care se regăseşte în primul rând în scurta expunere de motive cuprinsă în preambulul O.U.G. nr. 24/2008.

A apreciat că, prin prisma activităţilor desfăşurate - interceptarea convorbirilor telefonice, a corespondenţei interne şi externe, dirijarea de agenţi şi informatori pentru supravegherea şi cunoaşterea activităţilor persoanei urmărite - rezultă că a intervenit o intruziune în viaţa privată a acesteia, inclusiv sub dimensiunea respectării secretului corespondenţei, drept afirmat la nivel internaţional la acel moment de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, respectiv de art. 33 din Constituţia României de la 1965.

Însă, în contextul particular al cauzei, demersul pârâtei apare ca urmărind lămurirea unei suspiciuni de spionaj la adresa unei persoane, cetăţean român, care anterior lucrase activ alături de o serie de cetăţeni americani şi englezi la o întreprindere din judeţul Suceava, consemnându-se că printre aceia se identificase şi un agent al spionajului american.

În plus, mai reiese că persoana urmărită fusese «recrutată ca agentă pentru urmărirea informativă» a acelor persoane, dar nu a executat sarcinile date şi nu a informat cu exactitate despre unele aspecte din activitatea specialiştilor, pentru ca ulterior să refuze reactivarea.

Or, nu se poate face abstracţie de scopul care a determinat activitatea informativă și nici de faptul că, deşi în urma activităţii de verificare s-au conturat potenţiale idei contrare ordinii de drept de la data respectivă în ceea ce o priveşte pe persoana urmărită, s-a decis totuşi închiderea dosarului, pentru că nu a desfăşurat «activitate de spionaj sub nicio formă».

Instanța a admis cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată dovedite, deoarece prin respingerea acţiunii rezultă culpa reclamantului în declanşarea litigiului.

3. Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A., invocând aplicarea eronată a legii, respectiv a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A invocat și incidența art. 3041 din Cod.

A arătat recurentul reclamant că nu se poate susţine că activitatea intimatei pârâte „urmărea lămurirea unei suspiciuni de spionaj la adresa unei persoane", așa cum în mod eronat a reţinut prima instanţă.

Chiar dacă în cuprinsul materialelor se menţionează, printre alte aspecte, că printre specialiştii străini aflaţi la locul de muncă al persoanei urmărite „a fost identificat un cadru al spionajului american", acţiunea informativă a fost dictată, în mod determinant, de considerente pur politice, lipsite de orice legătură cu apărarea siguranţei naţionale.

Astfel, în înscrisurile depuse la dosar se menționează că persoana urmărită „a întreţinut legături cu numitul D., fost tehnician la Combinat, element duşmănos", că îşi exprimase nemulţumirea faţă de faptul „că nu este liberă să spună tot ce gândeşte", că era, la rândul său, catalogată drept „un element duşmănos" etc.

În plus, nu se menţionează care ar fi fost informaţiile secrete la care avea acces persoana urmărită şi care ar fi fost periclitate prin împrejurarea că aceasta întreţinea legături cu persoane care emigraseră din România.

Prin urmare, ingerinţele în viaţa privată a persoanei urmărite - a căror existentă a fost recunoscută de prima instanţă - nu erau justificate de un interes superior, ci erau legate fundamental de motivaţii tipice poliţiei politice.

Nu poate avea relevanţă nici faptul că acţiunea informativă a fost în cele din urmă închisă, câtă vreme, pe parcursul ei, s-au consumat o serie de încălcări evidente ale dreptului la viaţă privată, fără existenţa unei justificări rezonabile.

În drept, recursul a fost întemeiat pe art. 299, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., art. 1, alin. (7) şi alin. (8), art. 2 lit. a) şi art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs;

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, reiterând apărările formulate în fața instanței de fond și solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu s-a solicitat administrarea de probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;

Referitor la reiterarea de către intimata pârâtă a susținerilor privind lipsa calității procesuale active a reclamantului prin prisma lipsei unei cereri valabile de solicitare a verificării, Înalta Curte constată că excepția a fost respinsă motivat de instanța de fond, iar partea nu a înțeles să critice această soluție pe calea unui recurs propriu.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamant, se constată - în urma examinării cauzei în raport cu criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ. - că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul reclamant a invocat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. greșita aplicare de către instanța de fond a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 și, respectiv, greșita apreciere a probatoriului, din care reieșea de fapt că acţiunea informativă a intimatei pârâte a avut un scop eminamente politic, lipsit de orice legătură cu apărarea siguranţei naţionale.

Înalta Curte reține că art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 defineşte noţiunea de lucrător al Securităţii, ca fiind „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.

Din actele dosarului rezultă că în cauză a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege, respectiv:

1. Persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989. În speță, intimata pârâtă a fost B. a fost ofițer în cadrul Direcţiei Regionale laşi, secţia a II-a, cu gradul de locotenent în perioada de referință (1966, 1967).

2. În Persoana să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Şi această condiţie este îndeplinită, formal, acțiunile exercitate de către intimata pârâtă, în calitate de angajată a fostei Securităţi, îngrădind dreptul la viaţă privată al persoanei urmărite, statuat prin art. 33 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Așa cum corect a arătat și prima instanță, Înalta Curte consideră, însă, că dreptul la viață privată nu este consacrat nici măcar în prezent ca fiind unul absolut, ci poate cunoaşte limitări, între care se numără şi cea impusă din rațiuni de securitate naţională, astfel că - pentru ca activitatea desfăşurată de intimata pârâtă să determine calitatea acesteia de lucrător al securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008 - trebuia demonstrat de către recurentul reclamant că scopul urmărit de intimată nu a fost în legătură cu obiectivul de interes public afirmat, ci de susţinere a puterii comuniste şi reprimare a opozanţilor săi.

În plus, la analiza calităţii de lucrător, trebuia și a fost avut în vedere raportul rezonabil de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare.

Astfel, în calitatea sa de ofițer al Securității, intimata pârâtă a participat activ la urmărirea informativă a unui cadru didactic universitar al Facultăţii de Filologie din Iaşi - catedra de limba engleză, astfel cum rezultă din Hotărârea de deschidere a dosarului de verificare cu privire la E., datată 25 martie 1966 (Dosar informativ nr. x vol. 1).

Ulterior, la data de 8 aprilie 1966 a propus un Plan de măsuri în dosarul de verificare, conţinând orientarea informatorilor pentru abordarea persoanei urmărite, interceptarea corespondenţei externe şi interne, pentru a stabili legăturile din ţară şi străinătate, cât şi natura acestora, ”în scopul clarificării suspiciunii existente asupra numiteiE. ”(care fusese recrutată ca agentă pentru urmărirea informativă a unor specialişti englezi şi americani care au lucrat la Combinatul de hârtie şi celuloză Suceava), respectiv, dacă în perioada cât a lucrat ca translator a dat informaţii specialiştilor englezi cu care a lucrat, cunoscându-se faptul că, printre acei specialişti a fost identificat un cadru al spionajului american.

În Nota sinteză datată 4 ianuarie 1967, intimata pârâtă a consemnat că numita E. (devenită «suspectă de spionaj în favoarea statului englez») ”nu poate fi subiectul unui dosar de verificare, ea neavând o activitate nici măcar suspectă. Reaua credinţă din perioada colaborării sale cu organele de securitate se explică prin dorinţa ei de a nu fi folosită ca agentă şi datorită unor nemulţumiri pe care şi acum şi le exprimă, dar care-s minore şi nu pot fi considerate ca prezentând un pericol social.” (fila 44 dosar).

La data de 24 februarie 1967, a întocmit Hotărârea pentru închiderea dosarului de verificare privind pe E., în care se menționează că aceasta «Nu desfăşoară activitate de spionaj sub nicio formă. Nu a furnizat informaţii specialiştilor de la Suceava iar relaţiile prezente cu unele persoane din ţări capitaliste au caracter prietenesc». (filele 45 - 48 dosar).

În acest context, Înalta Curte consideră că nu poate fi ignorat faptul că exerciţiul drepturilor omului reglementate prin diverse instrumente internaţionale poate fi circumstanţiat sau chiar limitat în funcţie de alte interese generale care ţin de protejarea securităţii colective, iar asemenea limitări pot privi inclusiv dreptul la viaţa privată, dacă ele urmăresc un scop legitim, adică ţin de asigurarea integrităţii teritoriale a statului, a securităţii publice.

Totodată, apreciază că este de notorietate faptul că, în cazul serviciilor de contraspionaj, se urmăreşte culegerea de informaţii cu privire la fapte care pot afecta statul respectiv, fără a prezenta relevanţă regimul politic din acel stat.

Or, după cum a rezultat din probele menționate, măsurile de supraveghere au fost dispuse de intimata pârâtă cu scopul de a preveni atragerea persoanei verificate de către organele specializate ale altor state pe baza unor informaţii inițiale de natură a pune la îndoială loialitatea persoanei respective faţă de statul român.

Apărarea intimatei pârâte în sensul că activitatea pe care a desfăşurat-o a fost una specifică celei de contraspionaj, iar nu în mod esenţial de susţinere a puterii comuniste şi reprimare a opozanţilor săi a fost, deci, în mod temeinic reținută de prima instanță.

Pe de altă parte, susținerea recurentului reclamant în sensul că ”acţiunea informativă a fost dictată, în mod determinant, de considerente pur politice, lipsite de orice legătură cu apărarea siguranţei naţionale” nu poate fi reținută ca întemeiată, în condițiile în care - deși în documente persoana verificată este catalogată drept „un element duşmănos” care s-a plâns specialiștilor englezi ”că nu este liberă să spună tot ce gândeşte" - aceste mențiuni sunt făcute tot în contextul suspiciunii de spionaj, iar dosarul de verificare a fost totuși închis, ceea ce demonstrează că nu a avut scop politic.

Astfel, având în vedere că activitatea intimatei pârâte nu a fost desfăşurată în scopul sprijinirii regimului totalitar comunist, că verificările efectuate în raport de datele furnizate acesteia nu erau în strânsă şi exclusivă legătură cu regimul politic de la acel moment, ci cu obiectivul major al siguranței naționale, Înalta Curte apreciază - în acord cu instanța de fond - că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că nu se poate proceda la stabilirea calităţii intimatei pârâte de lucrător al Securităţii.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că nu este întemeiat motivul de modificare a sentinței invocat de recurent și nu au fost identificate alte motive de modificare sau casare a hotărârii în urma examinării recursului în condițiile art. 3041 C. proc. civ.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia;

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3162 din 21 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 februarie 2015.