Securitate collaborator status: reporting religious practice and political skepticism as hostile to the communist regime.

Decizia nr. 613/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei. Obiectul cererii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul B., domiciliat în municipiul Cluj-Napoca.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că verificarea pârâtului, sub aspectul colaborării sau apartenenţei la Securitate, a fost iniţiată ca urmare a cererii din 25 mai 2010 formulată de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, pârâtul fiind deţinător al titlului de luptător pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, potrivit Notei de Constatare din 12 mai 2011, pârâtul a informat Securitatea, sub acoperirea numelor conspirative „C.", „D." şi „E.", în mai multe rânduri, despre atitudini şi activităţi potrivnice regimului comunist, notele informative trezind interesul ofiţerilor de Securitate care au dispus imediat efectuarea unor verificări suplimentare cu privire la cazurile semnalate.

Astfel, a arătat că prin nota furnizată Securităţii la 13 aprilie 1977, pârâtul informa că unii colegi ai săi au biblii şi poartă discuţii pe teme religioase încercând să atragă şi alţi elevi.

Prin nota furnizată Securităţii la 17 ianuarie 1980, pârâtul informa despre o persoană care aderase la un cult religios persecutat de regimul comunist că „face vizite la un alt iehovist care locuieşte pe strada (...) pe numele V. I."

De asemenea, prin nota furnizată Securităţii la 20 noiembrie 1979 pârâtul informa despre o persoană care se arăta sceptic faţă de hotărârile pe care conducătorii regimului comunist urmau să le ia la Congresul al Xll-lea al Partidului Comunist.

Reclamantul a arătat că persoanele care, înainte de 1990, aderau la grupări religioase neagreate de regimul comunist îşi asumau riscuri importante.

Pe lângă permanenta supraveghere din partea autorităţilor represive şi dincolo de piedicile puse în calea practicării religiei, aderenţilor acestor grupări le era îngrădit accesul la anumite funcţii sau nu li se permitea exercitarea anumitor profesii. Persoanele despre care autorităţile aflau (sau în legătură cu care existau indicii) că fac parte din aceste grupări erau marginalizate în societate.

În ceea ce priveşte a doua condiţie de fond, reclamantul a apreciat că aceasta este îndeplinită, întrucât este exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra celor la care se referea în delaţiunile sale urma, cel mai probabil, să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii. Or, această acţiune de investigare presupunea cel puţin încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea şi obţinerea de noi informaţii despre cel urmărit, fără acordul acestuia.

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând că nu a colaborat niciodată cu securitatea în adevăratul sens al cuvântului, întrucât nu i-a căutat niciodată să le furnizeze vreo informaţie, notă, etc., nu a fost niciodată în sediul securităţii, nu a beneficiat niciodată de folos material din partea securităţii, nu a beneficiat de paşaport, nu a avut niciun avantaj profesional.

Hotărârea instanţei de fond;

Prin sentinţa nr. 3647 din 30 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prima condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este îndeplinită, întrucât informaţiile furnizate de pârât nu vizează atitudini sau activităţi potrivnice regimului comunist.

Astfel, în ceea ce priveşte informaţia referitoare la faptul că elevii au biblii şi poartă discuţii pe teme religioase, prima instanţă a constatat că aceasta, dincolo de gradul ridicat de generalitate care face să nu poată fi individualizate persoanele care au purtat discuţiile respective, nu denunţă o atitudine potrivnică regimului comunist, întrucât nu se referă la critici ale regimului, nu este o discuţie pe teme politice, simplul fapt de a deţine o biblie sau de a discuta pe teme religioase neputând fi considerat, în sine, o atitudine potrivnică regimului totalitar.

În ceea ce priveşte informaţia referitoare la persoana care aderase la cultul religios iehovist, Curtea de apel a reţinut, pe de o parte, că, aşa cum rezultă din înscrisurile dosarului, aceasta era o informaţie deja cunoscută de Securitate, iar pe de lată parte, că informaţia nu viza denunţarea apartenenţei la acest cult religios, ci faptul că persoana respectivă vizita o persoană care făcea parte din acelaşi cult.

Referitor la nota furnizată Securităţii la data de 20 noiembrie 1979, judecătorul fondului a constatat că afirmaţia la care se referă este neutră şi nu poate fi considerată o critică la adresa regimului comunist sau o atitudine potrivnică acestui regim.

Aşadar, nefiind îndeplinită prima condiţie prevăzută de lege pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în sensul că, prin informaţiile furnizate de pârât, nu se denunţă activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar, instanţa de fond a reţinut că este de prisos analizarea celei de-a doua condiţii, având în vedere că aceste condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.

Recursul;

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs în esenţă, A. a arătat următoarele:

- Este îndeplinită atât prima condiţie de fond, cu privire la denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist, cât şi cea de a doua condiţie, referitoare la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale.

Este demonstrată prima condiţie pusă de legiuitor (art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008) pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii: furnizarea de informaţii despre atitudini sau acţiuni potrivnice regimului comunist.

Denunţarea apartenenţei la grupări religioase neagreate de regimul comunist nu poate fi calificată altfel.

Este cunoscut faptul că regimul comunist încerca să descurajeze şi să limiteze prin toate mijloacele practicarea religiei. Principalele victime ale acestei politici erau cultele minoritare (neagreate de regim), în primul rând cele care nu se bucurau de o recunoaştere oficială. Aceste culte nu îşi puteau promova nestingherit mesajele.

Persoanele care, înainte de 1990, aderau la grupări religioase neagreate de regimul comunist îşi asumau riscuri importante. Pe lângă permanenta supraveghere din partea autorităţilor represive şi dincolo de piedicile puse în calea practicării religiei, aderenţilor acestor grupări le era îngrădit accesul la anumite funcţii sau nu li se permitea exercitarea anumitor profesii. Persoanele despre care autorităţile aflau (sau în legătură cu care existau indicii) că fac parte din aceste grupări erau marginalizate în societate.

- A doua condiţie de fond se referă la vizarea încălcării unor drepturi fundamentale (şi nu neapărat încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi) - în sensul că pârâtul putea şi trebuia să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate. Şi această condiţie este îndeplinită, întrucât este exclus ca pârâtul să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informaţii, asupra celor la care se referea în delaţiunile sale urma, cel mai probabil, să se desfăşoare o acţiune de investigare din partea Securităţii.

Prima instanţă a respins acţiunea, aplicând eronat definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii (în cuprinsul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008).

- Prima instanţă a reţinut că „în ceea ce priveşte informaţia referitoare la faptul că elevii au biblii şi poartă discuţii pe teme religioase, se constată că aceasta, dincolo de gradul ridicat de generalitate care face să nu poată fi individualizate persoanele care au purtat discuţiile respective, nu denunţă o atitudine potrivnică regimului comunist, întrucât nu se referă la critici ale regimului, nu este o discuţie pe teme politice, simplul fapt de a deţine o biblie sau de a discuta pe teme religioase neputând fi considerat, în sine, o atitudine potrivnică regimului totalitar".

Într-o situaţie identică sub acest ultim aspect, instanţa (Curtea de Apel Bucureşti, secţie a III-a civilă, prin Decizia Civilă nr. 2 din 06 martie 2007, irevocabilă) a observat că, atât timp cât afirmaţiile vizau „un grup social determinat sau determinabil”, membrilor acestui grup le puteau-fi afectate drepturile şi libertăţile fundamentale.

Este greşit considerentul primei instanţe în sensul că discuţiile pe teme religioase nu ar fi reprezentat, în sine, atitudini potrivnice regimului comunist. În primul rând, persoanele denunţate încercau, potrivit denunţului, „să atragă şi alţi elevi”, fapt ce apărea ca fiind cu atât mai grav, din perspectiva autorităţilor comuniste. În al doilea rând, este notoriu faptul că regimul comunist încerca, prin orice mijloace, să îngrădească practicarea religiei şi discuţiile libere legate de subiecte religioase, astfel că, simpla participare la o astfel de discuţie reprezenta, în sine, o atitudine neagreată de regim şi, în consecinţă, potrivnică acestuia.

Cu privire la denunţarea unei persoane care „face vizite la un alt iehovist care locuieşte pe strada (...) pe numele V. I. şi cu privire la denunţarea unei persoane care se arăta sceptic faţă de hotărârile pe care conducătorii regimului comunist urmau să le ia la Congresul al XII-lea al Partidului Comunist, prima instanţă a apreciat eronat fiind de ajuns şi un singur denunţ, care să îndeplinească cele două condiţii, pentru reţinerea acestei calităţi.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Apărările intimatului - pârât B.;

Pârâtul - intimat B. a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea acesteia ca netemeinică. În esenţă, arată pârâtul - intimat că informaţiile furnizate către „securistul F.” erau date în bătaie de joc şi au fost preluate ca fiind veridice; că avea vârsta de 16 - 21 ani, iar din cuprinsul declaraţilor date se poate observa că nu a încriminat niciodată pe nimeni. Consideră pârâtul că a fost victima securităţii regimului comunist tocmai pentru că provenea dintr-o familie de creştini evanghelişti baptişti.

A mai arătat pârâtul - intimat că a fost colaborator la început îmbrobodit de patriotism, baliverne apoi tracasat/silit să îşi apere colegii, informaţiile furnizate fiind generale, nu erau cu privire la vreo activitate anticomunistă, mult prea generală, erau de notorietate şi nu au fost de natură a produce consecinţele legale.

De asemenea, a arătat pârâtul - intimat că la Revoluţie a ieşit în stradă în primele rânduri, fiind împuşcat cu 2 gloanţe în piciorul drept, fiind determinat să lupte împotriva hidrei comuniste care ne-a persecutat şi sufocat, forţându-l să facă lucruri pe care nu le-ar fi făcut niciodată voit.

Procedura în faţa instanţei de recurs;

La dosar s-au depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri doveditoare, adeverinţă, fotografii, înscris olograf de la numitul G.

Considerentele şi soluţia instanţei de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele incidente în cauză precum şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

În conformitate cu prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 „ lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.

- Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod eronat a considerat că informaţia despre faptul că elevii au biblii şi poartă discuţii pe teme religioase nu denunţă o atitudine potrivnică regimului comunist şi că informaţia referitoare la persoana care aderase la cultul religios iehovist era deja cunoscută de Securitate, fiind neutră şi neputând fi considerată o critică la adresa regimului comunist sau o atitudine nepotrivnică acestui regim.

Potrivit art. 30 din Constituţia Republicii Socialiste România din 1965 alin. (2) „Oricine este liber să împărtăşească sau nu o credinţă religioasă libertatea exercitării cultului religios este garantată. Cultele religioase se organizează şi funcţionează liber, Modul de organizare şi funcţionare a cultelor religioase este reglementat de lege”.

Însă în realitate aşa cum a arătat recurentul este cunoscut că regimul comunist încerca să descurajeze şi să limiteze prin toate mijloacele practicarea religiei, iar cultele nu îşi puteau promova mesajele nestingheriţi, participanţii fiind de cele mai multe ori marginalizaţi în societate.

Sunt pe deplin grăitoare în acest context consideraţiunile făcute de iluştrii autori ai epocii comuniste (în publicaţia Codul penal pe înţelesul tuturor Editura Politica - Bucureşti - 1988 - pag. - 306 - 307) (George Antoniu Marin Popa, Ştefan Daneş) „Atâta timp cât aceste practici (religioase n.n) nu sunt potrivnice ordinii publice şi construcţiei socialismului, ele sunt permise de stat şi se asigură libera lor exercitare. Paralel cu tolerarea cultelor religioase, statul socialist ia măsuri şi pentru răspândirea cunoştinţelor ştiinţifice, pentru explicarea adevăratelor cauze ale fenomenelor din natură, societate, gândire, ceea ce va duce treptat, pe măsura ridicării nivelului cultural şi de cunoştinţă al tuturor cetăţenilor, la dispariţia credinţelor religioase”.

„Acele secte religioase care s-au situat însă pe o poziţie ostilă orânduirii noastre (…) şi care îndeamnă pe credincioşi să nu se supună legilor lor (…) nu pot fi tolerate de statul nostru, iar cei care le practică sunt susceptibili de pedepse aspre pentru nesupunerea lor”.

Prin urmare, se constată că interpretarea instanţei de fond este eronată în raport cu ideologia ateistă a societăţii comuniste, chiar dacă în mod formal, declarativ, exista o libertate a conştiinţei consacrată prin Constituţia de la acea vreme, în realitate grupările religioase nu erau agreate de regimul comunist fiind suspicionate de acţiuni ostile orânduirii comuniste.

- Nici împrejurarea că o persoană se arăta sceptică faţă de hotărârile pe care conducătorii regimului comunist să le ia la Congresul al XII-lea al Partidului Comunist Român - nu poate fi apreciată ca fiind o informaţie neutră ci dimpotrivă una care denunţă atitudini potrivnice regimului comunist, societatea comunistă fiind considerată una totalitară în care erau excluse părerile despre conducerea politică a ţării.

Constată Înalta Curte că în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 - pârâtul intimat a furnizat informaţii despre atitudini sau acţiuni potrivnice regimului comunist şi acestea au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Pentru ca această condiţie să fie îndeplinită nu trebuie să existe o încălcare propriu-zisă a acestor drepturi, ci trebuie avut în vedere că pârâtul - intimat putea şi trebuia să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate. În acest context nu pot fi luate în considerare susţinerile pârâtului care recunoaşte activitatea de furnizare a informaţiilor însă le dă o altă conotaţie, în sensul că au fost date „în băşcălie” în bătaie de joc.

Imixtiunile în viaţa şi conştiinţa persoanelor, în timpul regimului comunist, în felul în care a procedat pârâtul, încalcă dreptul la viaţă privată a individului, dreptul oricărei persoane de a nu expune altora aspectele cele mai intime ale fiinţei sale, despre elementele care privesc modul nostru de a gândi şi care trebuie să rămână inaccesibile.

Temeiul de drept al hotărârii pronunţate în recurs

Faţă de cele arătate mai sus, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va modifica sentinţa atacată în sensul că se va admite acţiunea A., constatând calitatea de colaborator al Securităţii, a pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 3647 din 30 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa recurată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul A.

Constată calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe intimatul - pârât B.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2014.