Scope of Legality Exception Review: Validity of Vehicle Registration Tax Requirement Post-Fiscal Code Abrogation

Decizia nr. 424/2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 27 septembrie 2010, A., în calitate de reclamant în Dosarul nr. X/2010, al Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 emis de B., raportat la prevederile C. fisc. şi la cele ale art. 44 din Constituţia României.

În motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamantul a susţinut că prin dispoziţiile criticate i se cere să facă dovada plăţii taxei speciale de primă înmatriculare, care era percepută în baza art. 2141 - 2143 din C. fisc., articole abrogate prin art. 14 din O.U.G. nr. 50/2008.

Prin încheierea din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de sesizare şi a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a art. 7 lit. j) din Ordinul nr. 1501/2006 a B.

Prin sentinţa civilă nr. 2551 din 01 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova. S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Înalta curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 3259 din 3 iunie 2011 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Prin sentinţa civilă nr. 429 din 29 septembrie 2011 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de nelegalitate invocată de petentul A., în contradictoriu cu intimaţii Instituţia Prefectului Gorj - C. Gorj şi B.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că obiectul excepţiei de nelegalitate, astfel cum a fost invocat de către reclamantul A., în cuprinsul Dosarului nr. x/95/2010 al Curţii de Apel Craiova, îl constituie dispoziţiile art. 7 lit. j) din Ordinul B. nr. 1501 din 13 noiembrie 2006; actul administrativ unilateral, cu caracter normativ reglementează procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor.

Dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Ordinul B. nr. 1501/2006 reglementează documentele necesare, în vederea înmatriculării permanente sau a înmatriculării temporare, a unui autovehicul, fiind enumerată, la litera j), dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii, necesară începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Reglementarea acestei condiţii de formă este justificată prin modificarea Legii nr. 571/2003, respectiv introducerea cap. II 1 privind taxe speciale pentru autoturisme şi autovehicule.

Dispoziţiile art. 2142, din cadrul acestui capitol, reglementează condiţiile de exigibilitate şi plată a taxei speciale la bugetul de stat, cu ocazia primei înmatriculări în România.

Începând cu data de 1 iulie 2008 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Actul normativ mai sus menţionat cuprinde, în textul art. 14 alin. (2), dispoziţii exprese de abrogare a normelor fiscale privind taxa specială pentru autovehicule, reglementând prin art. 1 alin. (1), taxa pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.

Potrivit normelor metodologice de aplicare, obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, sau la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 şi 9 din O.U.G. nr. 50/2008

Titularul excepţiei de nelegalitate invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţia republicată, precizând că obligarea la depunerea dovezii de plată a taxei de poluare, condiţie de formă apreciată ca fiind obligatorie la momentul înmatriculării, îi îngrădeşte dreptul de folosinţă asupra autoturismului, contrar principiului constituţional al garanţiilor dreptului de proprietate ; ori, potrivit art. 44 alin. (7), dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Din economia art. 1 şi 5 din O.U.G. nr. 50/2008 rezultă finalitatea colectării taxei de poluare, tocmai în vederea dezvoltării unor programe naţionale de mediu, această finalitate rezultând şi din expunerea de motive a actului normativ, potrivit căreia raţiunea legiferării taxei, rezidă în scopul asigurării protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislaţia comunitară în domeniu.

Instanţa a analizat respectarea principiului conformităţii actului administrativ unilateral cu caracter normativ şi în raport de dispoziţiile art. 20 din Constituţia republicată, privind principiile de interpretare şi aplicare a normelor de drept intern în concordanţă cu normele de drept internaţional având ca obiect drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Din acest punct de vedere, instanţa a constatat că, prin dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se reglementează dreptul persoanelor fizice sau juridice, la respectarea bunurilor sale, sub corectivul dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.

Jurisprudenţa europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale recunoaşte o marjă largă de apreciere asupra cristalizării reglementărilor fiscale, în raport de necesităţile economice, sociale sau politice, aceste necesităţi fiind apreciate prin prisma interesului general şi cu consacrarea unui raport de proporţionalitate între scopul urmărit prin măsura de atingere a dreptului de proprietate al persoanelor fizice şi juridice şi mijloacele efective utilizate.

În speţă, interesul general este datorat necesităţii finanţării unor politici de mediu, iar consacrarea de către legiuitorul delegat al unei taxe speciale, corelative folosinţei autovehiculelor, constituie o măsură proporţională scopului urmărit.

Pe de altă parte, ceea ce invocă titularul excepţiei de nelegalitate nu constituie o cauză de nulitate a actului administrativ unilateral, cu caracter normativ, ci o interpretare a noţiunii de „taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule datorată, potrivit legii”.

Ca natură juridică, taxa de poluare constituie o taxă specială (nefiind inclusă în cadrul general al obligaţiilor fiscale, stabilit de Legea nr. 571/2003, instituirea taxei de poluare prezentând o finalitate diferită faţă de sistemul general de taxe şi impozite, iar procedura de stabilire a obligaţiei de plată fiind derogatorie de la normele de procedură fiscală ), iar noţiunea de taxă datorată „potrivit legii”, este susceptibilă de o interpretare extensivă, incluzând atât legea, cât şi alte acte normative.

Pentru considerentele mai sus expuse, s-a constatat că dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. j) îndeplinesc cerinţa de conformitate faţă de dispoziţiile constituţionale ale art. 44, atribuţia reglementară a ministrului afacerilor interne fiind îndeplinită cu respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie şi respectiv, ale dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 24/2000, astfel încât a respins excepţia de nelegalitate invocată, ca neîntemeiată.Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

În motivare, recurentul arată că prima instanţă a dat o interpretare greşită actelor deduse judecăţii, deoarece nu a avut la dispoziţie dosarul de fond care a rămas la Curtea de Apel Craiova şi nu a solicitat emitentului acestora să prezinte documentaţia care a stat la baza întocmirii lor.

De asemenea, Curtea de Apel nu s-a pronunţat pe fondul excepţiei de nelegalitate cu care a fost investită, întrucât acesta viza art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul B. nr. 1501/2006 în raport cu prevederile C. fisc., act normativ cu forţă juridică superioară în temeiul şi în executarea căruia a fost emis.

În concepţia recurentului, evenimentele legislative ulterioare nu pot avea efecte asupra legalităţii, ci doar asupra momentului până la care actul normativ rămâne în vigoare.

În opinia recurentului, taxa stipulată la art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul B. nr. 1501/2006 este rămasă fără temei legal din moment ce art. 2141 - art. 2143 din C. fisc., în vigoare la acea dată, au fost abrogate, iar ordinul nu a suferit vreo modificare legislativă, în sensul de a se modifica cu „taxa de poluare”, care are un alt temei juridic decât cel al predecesoarei sale.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate şi a prevederilor legale incidente, inclusiv art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că nu poate fi primit, având în vedere că norma a cărei legalitate este contestată stabileşte documentele necesare la înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară, printre care este menţionată, începând cu data de 1 ianuarie 2007 şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.

Într-adevăr, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost reglementată de Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (art. 2141 - art. 2143), în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008, dar şi de O.U.G. nr. 50/2008, începând cu data de 1 iulie 2008.

Prin urmare, judecătorul s-a pronunţat în speţă asupra a ceea ce s-a cerut, fiind respectate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Recurenta a invocat în cererea de recurs şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., însă nu a procedat la individualizarea criticilor care se subsumează fiecăruia dintre aceste motive de modificare a hotărârii judecătoreşti.

În fine, nici criticile corespunzătorare motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 nu pot fi primite.

Potrivit art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul B. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează în baza unor documente, printre care, începând cu data de 1 ianuarie 2007, se numără şi dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii.

Actul administrativ unilateral cu caracter normativ aflat în discuţie a fost emis în aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 19 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, în forma în vigoare în perioada de referinţă.

Aşadar, ordinul contestat nu reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în contextul în care această taxă constituie, în mod concret, obiectul criticii exprimate în cererea de recurs.

În procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa de contencios administrativ investită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Altfel spus, verificarea legalităţii actului administrativ contestat, pe calea excepţiei de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt.

Înalta Curte, în acord cu acord cu hotărârea pronunţată de Curtea de apel, constată că recurenta invocă, în realitate, executarea necorespunzătoare a unui act normativ.

Înalta Curte reţine, totodată, faptul că sintagma „taxă stabilită potrivit legii”, utilizată de către legiuitor în cuprinsul normei care face obiectul excepţiei de nelegalitate, nu este restrictivă, adică nu face trimitere la un anume act normativ, ci la întregul ansamblu normativ în vigoare.

Prin urmare, având în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2008, „la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă - 1 iulie 2008 - se abrogă art. 2141 - art. 2143 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.”, care reglementau taxa specială de primă înmatriculare, în situaţia de faţă nu există un vid legislativ, întrucât „taxa specială, stabilită potrivit legii” este reprezentată de taxa de poluare pentru autovehicule, instituită de prevederile O.U.G. nr. 50/2008.

În acelaşi context, se impune a fi reţinut faptul că art. 4 alin. (1) din această ultimă reglementare instituie obligaţia de plată a taxei care intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, dar şi dispoziţiile art. 5 alin. (4) din acelaşi act normativ, potrivit cărora persoana fizică sau persoana juridică care intenţionează să înmatriculeze autovehiculul trebuie să achite contravaloarea acestei taxe, într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 429 din 29 septembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2012.