Invalidity of administrative travel bans and visa replacement for foreign residents following withdrawal of criminal prosecution

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința recurată, sentința civilă nr. 92, pronunțată la data de 27 mai 2003, în dosarul nr. 3933/2002, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și contencios administrativ, judecând în urma declinării competenței de către Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 113 din 2 septembrie 2002, a admis acțiunea formulată de cetățeanul chinez W.X., rezident în România și a dispus:

- anularea măsurii de interdicție de ieșire din România cu simbolul „C”, aplicată la data de 27 decembrie 2001, de către Ministerul de Interne – Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Constanța, pe pașaportul seria P/CHN nr. 14/8/32017, eliberat de autoritățile R.P. China;

- a anulat măsura revocării interzicerii, aplicată cu simbolul „L” pe același pașaport, la data de 8 iulie 2002;

- a anulat măsura limitării dreptului de ședere în România, aplicată cu viza de ieșire nr. 2314377 din 8 iulie 2002, pe același pașaport;

- a constatat că reclamantul are dreptul de a solicita prelungirea vizei de ședere în România, în condițiile art. 18 din Legea nr. 123/2001, de la data de 8 iulie 2002, ca dată a prezentării legale la autoritatea română;

- a repus pe reclamant în termenul de a solicita viza de la autoritatea competentă, începând cu data pronunțării hotărârii.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut în esență următoarele:

Cetățeanul chinez W.X. a intrat legal în România, în scop de afaceri, dreptul de ședere fiindu-i prelungit în mod succesiv până la data de 27 decembrie 2001, când i s-a acordat o nouă prelungire până la data de 26 martie 2002, dar i s-a aplicat și interdicția de ieșire, simbol „C” pentru că era cercetat în legătură cu săvârșirea infracțiunii de omor.

Prezentându-se ulterior pentru prelungirea vizei de ședere în România, autoritatea pârâtă, la data de 8 iulie 2002, a anulat interdicția de ieșire, simbol „L” și i-a acordat reclamantului, viza de ieșire, cu obligația de părăsire a României, până la data de 24 iulie 2002.

Reclamantul a contestat aceste măsuri, ca nelegale și a cerut ca organul competent să fie obligat să-i prelungească viza de ședere în România, începând cu data de 8 iulie 2002, așa cum legal solicitase în termen.

În legătură cu măsura interdicției de ieșire, simbol „C”, cât și a celei de anulare a acestei măsuri, cu simbolul „L”, instanța de fond a motivat că la data când prima măsură fusese luată, 27 decembrie 2001, aceasta nu putea fi dispusă legal, deoarece prin rechizitoriul din 19 ianuarie 2001, emis de Procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț, în dosarul nr. 931/P/2002, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a reclamantului, dispunându-se citarea lui, ca martor în cauza în care fusese cercetat.

A motivat instanța de fond că la data de 27 decembrie 2001, când a fost aplicată interdicția respectivă, nu a existat temei și nici cerere a procurorului sau a judecătorului pentru luarea acestei măsuri.

În ceea ce privește acordarea vizei de ieșire, aplicată la data de 8 iulie 2002, instanța de fond a motivat că organul competent nu a cercetat și nici nu a verificat îndeplinirea condițiilor legale de către reclamant, pentru prelungirea vizei de ședere în România.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, pentru că instanța de fond a adoptat o soluție casabilă în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că măsurile luate cu simbolul „C” și „L” au fost legale, iar în privința acordării vizei de ieșire, reclamantul nu a depus acte din care să rezulte că îndeplinea cumulativ condițiile legale pentru prelungirea vizei de ședere în România.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că la data de 27 decembrie 2001, când autoritatea competentă a aplicat pe pașaportul intimatului-reclamant, măsura interdicției de părăsire, simbol „C”, acesta nu mai era cercetat penal, procurorul dispunând la 19 ianuarie 2001, scoaterea acestuia de sub urmărire penală și nu ceruse luarea unei astfel de măsuri, astfel că soluția instanței este legală din acest punct de vedere.

În mod corect a apreciat instanța că, pe cale de consecință, și măsura de revocare a interdicției respective, luată prin aplicarea pe același pașaport a simbolului „L”, se impune a fi anulată.

În ceea ce privește măsura acordării vizei de ieșire, aplicată la data de 8 iulie 2002, instanța de fond a reținut în mod judicios că organul competent a luat astfel o măsură nemotivată, refuzând și să soluționeze contestația acestuia în termenul legal.

De fapt, chiar în cursul judecății, autoritatea pârâtă s-a limitat să afirme că intimatul-reclamant nu a depus acte din care să rezulte îndeplinirea condițiilor pentru prelungirea vizei de ședere, fără să rezulte că i-a indicat acestuia condițiile respective și actele necesare, pentru ca cererea sa să fie soluționată legal și temeinic.

Astfel fiind, în mod judicios a reținut instanța de fond obligația autorității pârâte, de a soluționa temeinic și legal, cererea de prelungire a vizei de ședere ce îi fusese adresată de intimatul-reclamant, cetățean chinez, rezident în România.

În concluzie, motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, astfel că recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, împotriva sentinței civile nr. 92 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2004.