Insolvency-triggered repayment of SAPARD funds upheld as agency irregularity.

Decizia nr. 379/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 septembrie 2013, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia şi Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:

(i) anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 20534 din 03 iulie 2013 şi a procedurii de emitere a acestui act administrativ, precum şi exonerarea societăţii de plata creanţei reţinută în sarcina sa, în cuantum de 3.208.949,69 lei;

(ii) anularea Deciziei nr. 27229 din 29 august 2013, reprezentând răspunsul dat contestaţiei administrative formulate împotriva procesului verbal de constatare anterior menţionat.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 42/F-CONT din 06 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL - în insolvenţă, prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - Centrul Regional pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 3 Sud Muntenia şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei nr. 42/F-CONT din 06 martie 2014 a declarat recurs în termen legal reclamanta SC A. SRL, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. (2010).

Referitor la motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a afirmat că hotărârea primei instanţe cuprinde motive străine de natura cauzei.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, sunt analizate parag. 4 de la pagina 12 a sentinţei, în care instanţa afirmă că apărarea reclamantei cu privire la lipsa unei verificări efective nu poate fi primită, precum şi penultimul parag.de la pag. 12 a aceleiaşi sentinţe în care instanţa precizează că "nu poate fi reţinută apărarea referitoare la principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011".

Referitor la aceste constatări ale primei instanţe, recurenta susţine că sunt nemotivate, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţei comunitare (Cauzele 367/1997 şi 509/1993), precum şi la Rezoluţia nr. 77 a Comitetului de Miniştri, în care se arată că o detaliere a motivelor care au condus la sancţionarea unui contribuabil printr-un act administrativ trebuie să existe şi să fie susţinută de o verificare la faţa locului.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în ceea ce priveşte următoarele aspecte:

Fundamentul de la care pleacă instanţa este unul de natură a crea o analiză greşită, întrucât simpla deschidere a procedurii insolvenţei nu poate constitui un motiv în sine de sancţionare a reclamantei.

Art. 26 şi 36 din O.U.G. nr. 66/2011 impun o verificare faptică din partea APDRP, şi nu o condiţie absolută de declarare ca neeligibilă a sumei decontate din cauza stării de insolvenţă.

Într-adevăr, prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011 stabilesc o excepţie de la regula generală instituită de art. 36 şi art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, însă această excepţie presupune doar o posibilitate virtuală pentru Autoritate de a demara activitatea de constatare a neregulilor, nu însă şi obligaţia de a identifica asemenea nereguli.

Susţinerea instanţei, potrivit căreia "s-a constatat că beneficiarul finanţării nerambursabile se află în procedura generală de insolvenţă, beneficiarul nemairespectând criteriile de eligibilitate iniţiale, având în vedere că împotriva acestuia s-a deschis procedura insolvenţei", este nelegală.

Conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006, starea de insolvenţă reprezintă un element de fapt de natură obiectivă, fără legătură cu atitudinea subiectivă a debitoarei şi neatestând o culpă a acesteia.

"Neregula" ce se urmăreşte a se constata prin activitatea de control nu poate fi tocmai deschiderea procedurii insolvenţei, căci aceasta este doar cauza pentru care se declanşează procedura de control, potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Ceea ce se poate constata/verifica prin activitatea de control este, pe de o parte, îndeplinirea de fapt a condiţiilor de eligibilitate pentru perioada cofinanţării şi tragerilor în etapa de execuţie a contractului iar, pe de altă parte, verificarea dacă obiectivele finanţate nu sunt folosite conform scopului destinat şi acestea au fost sau nu vândute sau închiriate.

Procedura insolvenţei nu reprezintă un motiv pentru solicitarea de restituire a sumei finanţate decât dacă această stare ar fi fost produsă cu intenţie de beneficiar.

În prezenta cauză, din probele administrate (rapoartele administratorului judiciar) rezultă că motivele insolvenţei nu au depins de societatea reclamantă, şi că insolvenţa a fost declarată ca o obligaţie legală prevăzută de Legea nr. 85/2006.

În mod eronat prima instanţă reţine că "durata de valabilitate a contractului se referă şi la cei 5 ani ulteriori ultimei plăţi şi că art. 3 alin. (1) impune respectarea condiţiilor de finanţare pe toată această perioadă".

Astfel, art. 3 din contractul de finanţare - prevederi generale stabileşte că singura obligaţie a beneficiarului în perioada de supraveghere care urmează finalizării proiectului este aceea de a nu modifica substanţial proiectul.

Dispoziţiile art. 14 parag. 2 din Prevederile generale ale contractului de finanţare prevăd că modificările substanţiale ale proiectului constau exclusiv în modificări ale situaţiei faptice, şi nu în modificări ale situaţiei juridice, cum greşit interpretează instanţa de fond.

De altfel, intimata nu precizează, nici în procesul-verbal de stabilire a neregulilor şi nici în documentele ulterioare că ar fi fost identificată vreo modificare substanţială a proiectului.

Referitor la principiul proporţionalităţii, prima instanţă a înlăturat fără nicio motivare apărarea formulată de reclamantă.

O.U.G. nr. 66/2011 prevede expres în art. 17 aplicarea principiului proporţionalităţii, principiu care este definit la art. 2 lit. n) din acelaşi act normativ.

Se impune a se observa că, de principiul proporţionalităţii trebuie să se ţină seama atât în ceea ce priveşte alocarea de resurse şi realizarea controlului, cât şi în stabilirea creanţei bugetare.

Din interpretarea definiţiei legale a principiului proporţionalităţii se desprinde cu claritate ideea că o încălcare accidentală/ocazională a criteriilor de eligibilitate şi cu un impact nesemnificativ asupra proiectului nu poate genera stabilirea unei creanţe egale cu valoarea totală a finanţării nerambursabile.

Organele de control aveau obligaţia, în temeiul principiului proporţionalităţii, să ajusteze valoarea creanţei bugetare la impactul financiar efectiv pe care încălcarea criteriilor de eligibilitate l-a avut.

Neaplicând acest principiu, procesul-verbal şi decizia aferentă sunt lovite de nulitate.

În concluzie, pentru motivele expuse, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

1. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Ipotezele invocate de recurentă au în vedere motivarea contradictorie şi insuficientă a hotărârii atacate.

Din această perspectivă, analiza considerentelor hotărârii evidenţiază faptul că motivarea realizată de prima instanţă este în acord cu exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că evidenţiază situaţia de fapt şi chestiunile esenţiale supuse judecăţii, se referă la probele administrate în cauză şi este în concordanţă cu acestea, prezintă cu claritate punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, dar şi motivele pentru care susţinerile reclamantei nu şi-au găsit corespondent în soluţia adoptată.

Totodată, nu sunt identificate considerente contradictorii care să determine casarea hotărârii, astfel că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în cauză.

2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din examinarea obiectului litigiului dedus judecăţii şi a circumstanţelor cauzei, Înalta Curte constată că, în mod corect prima instanţă a identificat chestiunea esenţială ce se impune a fi lămurită, respectiv aceea de a stabili dacă intrarea reclamantei în stare de insolvenţă, prin deschiderea procedurii la cererea acesteia poate fi apreciată ca o nerespectare a condiţiilor de eligibilitate şi de selecţie pe care trebuia să le respecte pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, ipoteză de natură să atragă incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.

Aşadar, nu poate fi vorba de o premisă eronată pe care s-ar fi întemeiat analiza primei instanţe, cum pretinde recurenta.

Referitor la interpretarea şi aplicarea în cauză a prevederilor art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte reţine că norma legală este una imperativă, ce conţine obligaţia autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene de a demara activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, şi nu "doar o posibilitate virtuală pentru Autoritate", cum pretinde recurenta.

Referitor la susţinerile conform cărora nu ar fi existat o "neregulă", respectiv o încălcare a dispoziţiilor legale sau contractuale prin deschiderea procedurii insolvenţei la cererea societăţii reclamante, se constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, conform art. 1 alin. (2) şi alin. (3) din Anexa 1 - Prevederi generale, parte integrantă din contractul de finanţare, beneficiarul s-a obligat (i) să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi (ii) să respecte pe durata contractului, criteriile de eligibilitate înscrise în cererea de finanţare.

De asemenea, potrivit Cererii de finanţare, formularul F - Declaraţia pe proprie răspundere a beneficiarului, reclamanta a declarat că:

"Îndeplinesc condiţiile de eligibilitate generale şi specifice prevăzute în Fişa tehnică a măsurii din Ghidul Solicitantului".

Totodată, aceasta a precizat:

"Declar că eu şi organizaţia mea nu suntem într-unul dintre următoarele cazuri:

- în curs de a fi supus procedurilor de declarare a falimentului sau reorganizării judiciare conform Legii nr. 64/1995, cu modificările şi completările ulterioare, de a fi administrate averile de tribunal sau alte situaţii similare: lichidare, fuziune sau divizare (...)".

Aşadar, necesitatea respectării criteriilor de eligibilitate şi de selecţie pe toată durata de valabilitate a contractului a fost cunoscută de reclamantă încă din momentul depunerii cererii de finanţare.

Or, aşa cum în mod just a reţinut prima instanţă, solicitarea reclamantei de a se deschide procedura falimentului faţă de aceasta dovedeşte situaţia economico-financiară dificilă în care se află, reprezentată de lipsa disponibilităţilor băneşti pentru acoperirea creanţelor exigibile, care constituie, evident, încălcări ale condiţiilor de eligibilitate, respectiv nereguli în derularea contractului de finanţare.

În plus, au fost nesocotite şi criteriile de eligibilitate EG 4 şi EG 11 din Ghidul informativ privind Programul SAPARD.

Potrivit criteriului de eligibilitate EG 4, beneficiarul trebuie să demonstreze valabilitatea economico-financiară a proiectului, că îşi poate plăti obligaţiile şi datoriile în mod regulat, fără să supună la niciun risc desfăşurarea normală a activităţii sale economice şi că generează un venit semnificativ.

În raport de criteriul de eligibilitate EG 11, beneficiarul ajutorului nerambursabil nu trebuie să aibă pierderi substanţiale sau datorii restante faţă de bugetul de stat sau faţă de bugetul asigurărilor sociale conform ultimelor declaraţii fiscale sau altor declaraţii emise de administraţiile financiare.

Toate aceste circumstanţe evidenţiază, dincolo de orice dubiu existenţa unei nereguli în accepţiunea dată acestei noţiuni de O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la principiul proporţionalităţii, constatările primei instanţe se impun a fi menţinute, având în vedere prevederile art. 17 alin. (4) din Anexa I - Prevederi Generale la contractul de finanţare potrivit cu care, în cazul înregistrării unei nereguli rezultate din culpa beneficiarului, acesta are obligaţia să restituie integral valoarea finanţării primite din partea autorităţii contractante, în termen de 15 zile de la data confirmării primirii notificării.

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună, în temeiul art. 496 din acelaşi act normativ, respingerea recursului declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL prin administrator special B., împotriva Sentinţei civile nr. 42/F - CONT din 6 martie 2014 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 februarie 2016.

Procesat de GGC - NN