Border Police dismissal stands as order not normative; plea of illegality rejected.

Decizia nr. 378/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi sub nr. x/121/2011,contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B. Iaşi - C. Galaţi, anularea Dispoziţiei nr. 689919 din 01 august 2011 emisă de D. Galaţi, reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior, obligarea intimatului la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate şi reactualizate de la data concedierii şi până la reintegrare.

Prin sentinţa civilă nr. 1196 din 31 E. 2012, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a respins excepţiile nulităţii absolute, a admis contestaţia formulată de contestatorul A., prin reprezentant legal G., în contradictoriu cu intimatul B. Iaşi, şi, în consecinţă, a anulat Dispoziţia nr. 689919 din 01 august 2011 emisă de D. Galaţi, a reintegrat pe contestator în funcţia deţinută anterior şi a obligat pe intimat la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate şi reactualizate de la data concedierii şi până la reintegrare.

Împotriva sentinţei civile nr. 1196 din 31 E. 2012 a Tribunalului Galaţi a declarat recurs pârâtul B. Iaşi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel - Galaţi, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/121/2011.

În recurs, intimatul A. a invocat excepţia de nelegalitate a Ordinului E. nr. 1/652/2011 care a stat la baza deciziei contestate de acesta.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel - Galaţi, secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis cererea formulată de intimatul A. şi, în consecinţă, a dispus sesizarea secţiei de contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Bucureşti cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului E. nr. 1/652/2011 şi a Dispoziţiilor F. care au stat la baza emiterii deciziei contestate.

La rândul său, prin sentinţa civilă nr. 6396 din 4 decembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa nr. 185 din 17 septembrie 2013, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul A.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că motivele de nelegalitate invocate de reclamant, respectiv nepublicarea ordinului în M. Of., privesc fondul cauzei şi ar conduce, în mod ipotetic la anularea ordinului şi nu la nelegalitatea lui.

Instanţa a reţinut în temeiul unei practici constante a instanţelor judecătoreşti şi a Înaltei Curții de Casație și Justiție, că ordinul criticat a fost emis potrivit art. 7 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 şi priveşte reorganizarea activităţii instituţiei emitente, astfel încât acesta nu poate fi asimilat actelor administrative cu caracter normativ, efectele sale răsfrângându-se doar asupra unor subiecte de drept expres şi limitativ prevăzute, respectiv persoanelor încadrate în cadrul F.

Pe cale de consecinţă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 pct. 2 din Legea nr. 554/2004, excepţia de nelegalitate a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinţei nr. 185 din 17 septembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul A., solicitând modificarea acesteia şi admiterea excepţiei de nelegalitate, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurentul a argumentat că sentinţa recurată este netemeinică şi nelegală, deoarece instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic ale acestuia, deoarece excepţia de nelegalitate fusese invocată în dosarul de recurs de la Curtea de Apel Galaţi, de acest act depinzând soluţionarea litigiului pe fond.

A invocat excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Galaţi, motivând că sentinţa recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, în raport de dispoziţiile art. 27 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor, fiind obligatorie trimiterea dosarului pe cale administrativă la Tribunalul Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă devenită competentă după materie.

A susţinut că sentinţa recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, fiind pronunţată în lipsa Ordinului contestat şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii acestuia.

Citând dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, recurentul conchis că a respectat condiţiile cumulative de invocare a excepţiei de nelegalitate.

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii F. şi B. Iaşi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că excepţia de nelegalitate este un incident procedural şi priveşte un act administrativ emis de o autoritate publică centrală, Curtea de Apel Galaţi fiind competentă a soluţiona cauza.

Au E. argumentat că actul contestat a fost emis cu respectarea legii, fiind act administrativ individual, pentru care nu exista obligaţia publicării în M. Of.

La rândul său, intimatul E.. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă competentă din punct de vedere material, iar actul contestat avea caracterul de act administrativ individual, nefiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind obligaţia publicării actului în M. Of.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea modificării soluţiei pronunţate de prima instanţă.

Curtea de Apel Galaţi, ca instanţă de contencios administrativ, a fost învestită să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate a Ordinului E. nr. 1/652/2011 prin sentinţa civilă nr. 6396 din 4 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Este adevărat că la data soluţionării cauzei, 17 septembrie 2013, intrase în vigoare Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., însă acest act normativ nu este aplicabil în speţă.

Norma citată de recurent, cuprinsă în art. 23 alin. (3) din această lege are, în realitate, următorul cuprins: „procesele în curs de judecată în primă instanţă în materia contenciosului administrativ şi fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curţilor de apel şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa tribunalelor se trimit la tribunale”.

Or, „potrivit prezentei legi”, art. 4 din Legea nr. 2/2013, care a modificat prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, dispune că litigiile „care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe”.

Cum prin hotărârea atacată nu s-a soluţionat un litigiu care priveşte raportul de serviciu al funcţionarului public, ci o excepţie de nelegalitate care vizează acte administrative emise de o autoritate publică centrală, rezultă că acest motiv de recurs este nefondat, curtea de apel fiind competentă material în temeiul art. 4 alin. (1), raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

În continuare, Înalta Curte remarcă lipsa oricărei critici concrete la adresa sentinţei primei instanţe, recurentul limitându-se la a reproduce conţinutul motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Ordinul E. nr. 1/652/2011, în raport de domeniul de reglementare - reorganizarea structurilor subordonate nemijlocit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - are caracterul de act administrativ individual, astfel cum este definită această noţiune de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În ce priveşte acest act administrativ sunt incidente, astfel, dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora acest act nu este supus regimului de publicare în M. Of. al României.

Ordinul menţionat nu conţine reglementări cu caracter general, impersonal şi obligatoriu, adresate unor persoane nedeterminate, ci cuprinde reglementări care se adresează exclusiv persoanelor care sunt încadrate în structura F.

De asemenea, în contextul în care unele dintre anexele acestui act normativ au caracter clasificat, se impune respectarea dispoziţiilor în vigoare referitoare la informaţiile clasificate, precum şi ale art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, republicată, care precizează următoarele:

"(2) Nu sunt supuse regimului de publicare în M. Of. al României:

b) actele normative clasificate, potrivit legii, precum şi cele cu caracter individual, emise de autorităţile administrative autonome şi de organele administraţiei publice centrale de specialitate".

Ca regulă, nepublicarea unui act administrativ în formele prevăzute de dispoziţiile legale aplicabile regimului juridic căruia i se supune nu poate conduce la anularea acestuia, aşa cum eronat a apreciat Curtea de Apel Galaţi, ci exclusiv la neproducerea efectelor în privinţa destinatarului interesat să invoce o astfel de împrejurare, nelegalitatea fiind determinată exclusiv de cauze preexistente sau cel mult concomitente emiterii actului administrativ atacat în prezenta cauză.

Sancţiunea care se aplică în cazul nepublicării actelor normative este inopozabilitatea acestora.

În speţă, însă, fiind incidente dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, susţinerile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate, sub acest aspect.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 185 din 17 septembrie 2013 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2015.