Mandatory exclusion of collateral illegality exceptions for acts already challenged via direct annulment under the electa una via principle

Decizia nr. 376/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. x/85/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. a B., anularea Deciziei nr. 92927/2012 prin care a fost revizuita pensia sa, în baza prevederilor O.U.G. nr. 1/2011.

În cadrul acestui dosar, reclamantul a formulat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor Ordinului Şefului Statului Major al B. nr. 17 din 10 februarie 2011 şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 2 lit. a) din H.G. nr. 233/2011 şi a Ordinelor ministrului Apărării emise în baza art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 233/2011, pe cale de consecinţă şi a Deciziei nr. 92927 din 14 martie 2012 de revizuire a pensiei.

Prin sentinţa civilă nr. 3378 din 01 Iulie 2013, Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu de instanţă, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că excepţia invocată se referă la acte administrative emise de autorităţi centrale.

Prin sentinţa nr. 297 din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii şi a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 2 lit. a) din H.G. nr. 233/2011, a Ordinului Şefului Statului Major al B. nr. 17/2011 şi a Deciziei nr. 92927 din 14 martie 2012 de revizuire a pensiei în temeiul O.U.G. nr. 1/2011, formulata de reclamantul A.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, mai întâi, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, că procesul iniţiat de reclamant în anularea deciziei de revizuire a pensiei a fost început la data la care erau în vigoare dispoziţiile Legii contenciosului administrativ în forma nemodificată prin Legea nr. 76/2012, dată la care era posibila invocarea excepţiei pentru actele administrative atât individuale, cât şi normative.

Pe de alta parte, Ordinul Şefului Statului Major al B. nr. 17/2011 are natura unui act administrativ cu caracter individual, în sensul art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ, iar faţă de domeniul şi categoria limitată cărora se adresează nu este necesară publicarea în M. Of. pentru a produce efecte juridice, fiind suficienta aducerea la cunoştinţa persoanelor cărora se adresează.

Actul administrativ a fost emis cu scopul de a stabili măsurile şi activităţile ce urmau sa fie desfăşurate de către structurile B. pentru finalizarea procesului de revizuire a pensiilor militare. Actul atacat este un ordin intern prin care Șeful Statului Major General a dispus structurilor aflate în subordinea sa desfăşurarea anumitor activităţi, ceea ce nu contravine dispoziţiilor art. 8 din O.U.G. nr. 1/2011 care stabileşte actele ce pot fi emise de ministrul apărării în activitatea de revizuire a pensiilor.

A mai constatat că H.G. nr. 23/2011 reglementează structura organizatorică a casei de pensii sectoriale, stabilind numărul de posturi care se înfiinţează, modalitatea de înfiinţare, organigrama, fiind elaborată chiar în aplicarea dispoziţiilor art. 132 din Legea nr. 263/2010.

Este adevărat că prin art. 135 din Lege se prevede că atribuţiile, organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale se stabilesc prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului Muncii şi B., dar analizând actul se constată că acesta a fost contrasemnat atât de ministrul apărării naţionale, cât şi de către ministrul muncii.

În condiţiile în care casa de pensii sectorială a fost înfiinţată în cadrul B. şi se ocupă de stabilirea pensiilor militare, reglementarea nu prezintă un aspect de nelegalitate, în sensul că ar fi trebuit ca aceasta să fie înfiinţată în subordinea Ministerului Muncii.

Întrucât reclamantul a formulat cerere în anularea deciziei de revizuire a pensiei, este inadmisibilă excepţia de nelegalitate a deciziei, deoarece nu poate sa fie aleasă decât o singura cale juridică în constatarea nevalabilităţii unui act.

Împotriva sentinţei nr. 297 din 14 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând rejudecarea cauzei şi constatarea nelegalităţii actelor administrative criticate, argumentând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că cele două acte normative supuse controlului judiciar pe calea excepţiei de nelegalitate, în speţă Ordinul Statului Major General nr. 17 din 10 februarie 2011 şi H.G. nr. 23/2011, nu au fost adoptate cu respectarea normelor de tehnică legislativă şi a procedurii de adoptare a actelor administrative reglementată la nivelul emitenţilor.

A mai argumentat că pârâta C. din B. nu deţine nici un act administrativ, adoptat conform dispoziţiilor art. 134 şi art. 135 din Legea nr. 263/2010 care să reglementeze organizarea şi funcţionarea proprie. Art. 8 din H.G. nr. 23/2011 stabileşte atribuţiile caselor de pensii sectoriale, dar nu stabileşte şi organizarea şi funcţionarea acestora. Dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 23/2011 sunt nelegale, întrucât competenţa guvernului de a reglementa, prin hotărâre, organizarea şi funcţionarea casei sectoriale de pensii, nu poate fi transmisă unui membru al guvernului.

În concepţia Legii nr. 263/2010, casele de pensii sectoriale sunt entităţi autonome, coordonate de D., aflate sub autoritatea funcţională a ministerului muncii, iar organizarea casei de pensii sectoriale ca structură centrală în organigrama B. transformă această entitate dintr-o entitate autonomă într-o entitate subordonată ierarhic şi funcţional ministrului. Din această perspectivă, actele criticate sunt atât nelegale, cât şi inoportune.

În ipotezele în care instanţa admite criticile de nelegalitate formulate cu privire la Ordinul Statului Major General nr. 17 din 10 februarie 2011 şi H.G. nr. 23/2011, rezultă, pe cale de consecinţă, că autoritatea emitentă a Deciziei nr. 92927 din 14 martie 2012 funcţionează pe baza unor acte lovite de nulitate, ceea ce are drept consecinţă nulitatea acestei decizii.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea în tot a hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică, argumentând că nu pot fi reţinute criticile formulate de către recurent în ceea ce priveşte nerespectarea normelor de tehnică legislativă şi a procedurii de adoptare a actelor administrative, că atribuţiile, organizarea şi funcţionarea casei de pensii sectoriale au fost stabilite prin Hotărâre de Guvern, semnată de primul ministru şi contrasemnată de către ministrul apărării naţionale, iar înfiinţarea acesteia a fost dispusă prin lege organică, anume art. 132 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

La rândul său, intimatul Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că recurentul nu a indicat nici un motiv concret şi nici nu a dezvoltat critici privind hotărârea recurată, iar, pe de altă parte, prima instanţă a analizat toate susţinerile părţilor şi actele prezentate, pronunţând o soluţie legală şi temeinică printr-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Analizând criticile aduse hotărârii instanţei de fond de recurent, actele şi lucrările dosarului ca şi prevederile legale aplicabile, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive de nelegalitate de natură a antrena fie modificarea, fie casarea hotărârii primei instanţe astfel că urmează a fi respins recursul declarat, pe temeiurile şi pentru considerentele în continuare arătate.

Astfel, recurentul-reclamant a supus controlului instanţei de contencios administrativ legalitatea dispoziţiilor Ordinului Şefului Statului Major al B. nr. 17 din 10 februarie 2011, a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. 2 lit. a) din H.G. nr. 233/2011, a ordinelor ministrului Apărării emise în baza art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 233/2011 şi a Deciziei nr. 92927 din 14 martie 2012 de revizuire a pensiei recurentului.

Mai întâi, Înalta Curte reţine, în acord cu prima instanţă, că este inadmisibilă contestarea unui act administrativ, în speţă Decizia nr. 92927 din 14 martie 2012, atât pe calea unei acţiuni în anulare, cât şi pe calea excepţiei de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, exercitate în cadrul acţiunii în anulare.

Ca natură juridică, excepţia de nelegalitate este o apărare de fond pe care partea interesată o formulează în cadrul unui proces, în condiţiile în care una din părţi îşi fundamentează pretenţiile pe un act administrativ, considerat nelegal şi vătămător de autorul excepţiei.

În speţa de faţă, criticile de nelegalitate în privinţa actului administrativ sunt prezente şi în cadrul acţiunii directe în anulare. Reclamantul a ales prima dată calea cererii în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că este incident principiul „electa una via (…)”.

În consecinţă, examinarea actului administrativ pe cale directă exclude controlul judecătoresc şi pe calea indirectă a excepţiei de nelegalitate, la cererea aceleiaşi persoane interesate.

În continuare, Înalta Curte mai reţine, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, că legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

Odată cu instituţionalizarea excepţiei de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ stabileşte, în baza principiilor legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepţii.

Prin urmare, excepţia de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare strict la legea în a cărei executare au fost emise.

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanţa unui act juridic care produce efecte cu o forţă juridică inferioară faţă de actul juridic care produce efecte cu forţă juridică superioară, fundamentul constituţional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) şi, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituţie.

În cauză, se constată că recurentul-reclamant nu a formulat critici de nelegalitate pertinente, raportat la dispoziţiile art. 132, respectiv art. 135 din Legea nr. 263/2010, în a căror aplicare au fost adoptate actele administrative contestate, neputând fi reţinute argumentele privind pretinse neconcordanţe la nivelul legislaţiei sectoriale, unele aspecte legate de organizarea şi funcţionarea caselor de pensii sectoriale sau oportunitatea actelor contestate.

În fine, examinând conţinutul dispoziţiilor contestate, prin raportare la actele normative cu forţa juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în temeiul şi executarea cărora au fost emise, conform principiului ierarhiei şi forţei juridice actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, fără a mai relua argumentele instanţei de fond referitoare la acest aspect, la care Înalta Curte achiesează, nu se pot reţine elemente de nelegalitate a acestora.

În consecinţă, faţă de toate considerentele expuse, neexistând motive pentru reformarea hotărârii instanţei de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a, alin. (3) C. proc. civ. şi ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 297 din 14 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2015.