Classification of ministerial stimulents as non-permanent performance-based incentives excluded from base salary

Decizia nr. 3605/2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în faţa primei instanţe;

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 13 mai 2011, reclamantul A. a solicitat obligarea la plata drepturilor băneşti în sumă de 16.449 lei şi în continuare până la plata integrală şi efectivă a acestora, la care să se adauge rata inflaţiei şi daune morale de 50 lei/zi de la data acţiunii şi până la plata integrală a sumei, conform sentinţei nr. 148/CA/2010 rămasă definitivă prin Decizia nr. 141/2011.

În motivarea cererii sale arată că a deţinut funcţia de director executiv al B. Satu Mare până la data de 22 aprilie, când în baza Ordinului nr. 390 din 23 aprilie 2009 emis de C. a fost destituit şi trecut în funcţia de consilier superior treapta I în cadrul aceleaşi direcţii, cu diminuarea corespunzătoare a drepturilor salariale.

Împotriva deciziei de destituire a formulat acţiune înregistrată în Dosarul Curţii de Apel Oradea nr. x/35/CA/2009, cauză în care s-a pronunţat sentinţa nr. 148/2010, fiind admisă acţiunea şi anulat Ordinul nr. 320/2009 emis de pârât, dispunându-se reintegrarea în funcţie şi cu plata despăgubirilor.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Oradea pârâtul a declarat recurs, care a fost respins de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Ordinul nr. 1094/2011 pârâtul a dispus repunerea reclamantului în funcţia de director, însă nu s-au aplicat în întregime dispoziţiile sentinţei, deoarece o serie de sporuri cuvenite funcţiei de conducere, nu i-au fost calculate şi nu i-au fost plătite efectiv.

Suma de 16.449 lei pretinsă este conformă tabelului anexat şi reprezintă stimulentele care nu i-au fost acordate la repunerea în funcţie, deşi aceste stimulente făceau parte din salariul de încadrare. Aceste stimulente le-a cerut anterior înregistrării acţiunii, însă nu i-au fost acordate, fiind invocate o serie de ordine ale ministerului.

Solicită obligarea la câte 50 lei/ zi de întârziere de la data acţiunii şi până la plata efectivă.

Prin întâmpinare, pârâtul C. a solicitat respingerea cererii ca nefondată, arătând că pentru anul 2009 drepturile salariale ale funcţionarilor publici erau stabilite conform O.G. nr. 6/2007.

Pentru anul 2009 modul de stabilire şi acordare a stimulentelor a fost prevăzut de Ordinul C. nr. 215/2009, acordarea acestora având în vedere activitatea şi calitatea muncii prestate.

Începând cu 1 ianuarie 2011, conform art. 14 din Legea nr. 285/2010, drepturile băneşti sunt acordate din fonduri constituite în temeiul O.G. nr. 92/2003.

Sumele constituite la nivelul aparatului central al ministerului şi instituţiilor subordonate acestuia, ce se acordau sub formă de stimulente personalului, potrivit Ordinului ministerului nr. 215/2009, nu aveau caracter permanent şi nu făceau parte din salariul de bază.

2. Hotărârea instanţei de fond;

Prin sentinţa nr. 191/CA/2011 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului C., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin sentinţa nr. 148/CA din 12 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea, rămasă irevocabilă în urma pronunţării Deciziei nr. 141 din 13 ianuarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de respingere a recursului declarat de pârâtul C. Bucureşti, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului C., s-a anulat Ordinul nr. 390 din 23 aprilie 2009 emis de pârât, s-a dispus repunerea reclamantului în funcţia de director executiv al B. a Judeţului Satu Mare şi a fost obligat pârâtul la plata unor despăgubiri în favoarea reclamantului reprezentând diferenţa dintre salariul avut ca director şi cel avut ca şi consilier superior, care i s-a oferit urmare a Ordinului nr. 390 din 23 aprilie 2009 emis de C. Bucureşti.

Prin Ordinul nr. 1094 din 08 martie 2011 emis de pârâtul C. Bucureşti s-a dispus repunerea reclamantului în funcţia de director avută, plătindu-i-se drepturile salariale stabilite de către acesta prin ordin reprezentând diferenţa dintre funcţia de director şi cea de consilier superior plus indemnizaţia de 40% aferentă funcţiei de conducere şi respectiv 25% spor, până la data integrării.

Reclamantul consideră că pârâtul prin ordinul de punere în aplicare a sentinţei nr. 148/CA din 12 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea de reintegrare în funcţie nu a aplicat în întregime dispoziţiile acestei hotărâri judecătoreşti, deoarece nu i s-au acordat stimulentele în sumă de 16.449 lei calculate conform tabelului anexat acţiunii, despre care afirmă că fac parte din salariul de bază.

Prin Adresa din 14 aprilie 2011, pârâtul C. a comunicat reclamantului că sumele rezultate la nivelul aparatului central al ministerului şi instituţiile subordonate acestuia, acordate sub formă de stimulente personalului, potrivit Ordinului ministrului nr. 215/2009, nu aveau caracter permanent şi nu erau de natură salarială, prevăzute în acte normative care reglementau salarizarea personalului din sectorul bugetar.

Curtea a constatat că a fost emis Ordinul ministrului nr. 215 din 18 februarie 2009 privind normele de acordare a stimulentelor care a stabilit, începând cu ianuarie 2009, modul de acordare a stimulentelor pentru personalul din cadrul aparatului central al ministerului şi instituţiilor subordonate, având în vedere activitatea şi calitatea muncii prestate.

Drept urmare, instanţa a considerat că sumele constituite la nivelul aparatului central al ministerului şi instituţiilor subordonate acestuia, ce se acordă sub formă de stimulente personalului, potrivit Ordinului ministrului nr. 215/2009, nu aveau un caracter permanent şi nu făceau parte din salariul de bază, acordarea acestora fiind lăsată la aprecierea conducătorului instituţiei cu privire la activitatea şi calitatea muncii prestate de funcţionarul public.

În consecinţă, în baza considerentelor expuse, având în vedere faptul că sentinţa nr. 148/CA din 1 aprilie 2010 a Curţii de Apel Oradea pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea în contencios administrativ a obligat pârâtul C. la plata diferenţei dintre salariul de director şi cel de consilier superior, în această diferenţă neintrând şi stimulentele acordate prin Ordinul ministrului nr. 215/2009, Curtea de Apel Oradea, în temeiul prevederilor articolului 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la prevederile legale menţionate în cuprinsul prezentei sentinţe, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată, atât în ceea ce priveşte capătul de cerere principal, cât şi în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la daunele morale.

3. Calea de atac exercitată în cauză;

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea căii de atac, recurentul susţine că instanţa de fond îşi bazează argumentaţia pentru respingerea acţiunii pe interpretarea eronata a dispoziţiilor legale cuprinse în adresa din 14 aprilie 201 emisa de pârâta, care atestă ca stimulentele personalului bugetar acordate potrivit Ordinului nr. 215/2009, nu au caracter permanent, nefiind de natură salarială şi ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 232/2007 privind sistemul unitar de salarizare a funcţionarilor publici a fost abrogată plata acestor stimulente, ele fiind incluse în salariul de baza al funcţionarilor.

Mai greşeşte enorm instanţa de fond când apreciază ca aceste drepturi nu aveau caracter permanent, si nu erau de natură salarială, luând în considerare interpretarea unilaterala făcută de pârâtă prin adresa din 2011, care atestă acest punct de vedere total eronat, deoarece în conformitate eu art. 7 din Normele Metodologice emise de Ministerul Finanţelor existente în copie la dosar, „remuneraţia se compune din salariul de baza la care se adaugă stimulentele cuvenite pe baza prevederilor legale în vigoare şi salariul de merit sau indemnizaţia de conducere".

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurent şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Astfel cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, pentru anul 2009 drepturile salariale ale funcţionarilor publici erau stabilite în conformitate cu prevederile O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici, aprobată prin Legea nr. 232/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 4 din O.G. nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, (6) I. va constitui fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din instituţiile care gestionează bugetele pentru care se face colectarea contribuţiilor sociale din sumele aferente bugetului respectiv; (7) Constituirea fondurilor prevăzute la alin. (6) se face prin virarea, la dispoziţia instituţiilor gestionare ale bugetelor pentru care se face colectarea contribuţiilor sociale, a unei părţi de 50% din.; fondul total de stimulare constituit prin aplicarea cotei prevăzute de lege asupra sumelor încasate prin executare silită, din sumele încasate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului, precum şi din surse reglementate prin alte acte normative; (8) C. vor emite norme de acordare a stimulentelor prevăzute la alin. (6) personalului din aparatul de lucru de la nivelul central şi teritorial al acestora şi din instituţiile care gestionează bugetele pentru care se face colectarea contribuţiilor sociale, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului respectiv.

Totodată, se prevede că: (8)1 Prevederile alin. (8) se aplică şi personalului din cadrul:

a) D.;

b) E.;

c) F.;

d) G.;

e) direcţiilor de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti, servicii publice descentralizate;

f) organismelor intermediare regionale pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane;

g) Inspecţiei Sociale;

h) H. şi agenţiile judeţene pentru prestaţii sociale, respectiv a municipiului Bucureşti.

(9) Procentul prevăzut la alin. (7) poate fi majorat prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului sănătăţii, respectiv al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei.

În acest sens a fost emis Ordinul C. nr. 215 din 18 februarie 2009 privind normele de acordare a stimulentelor care a stabilit începând cu ianuarie 2009, modul de acordare a stimulentelor pentru personalul din cadrul aparatului central al ministrului şi instituţiilor subordonate acestuia, având în vedere activitatea şi calitatea muncii prestate.

Începând cu data de 1 ianuarie 2011, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de drepturi băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al O.G. nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, cu modificările şi completările ulterioare, salariile de bază se calculează prin includerea în acestea a nivelului mediu a acestor drepturi băneşti aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare funcţie publică, pe categorii, clase şi grade profesionale, respectiv pentru fiecare funcţie contractuală, în funcţie de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale. Drepturile băneşti acordate în acest sens se includ în salariul de bază.

Astfel, sumele constituite la nivelul aparatului central al ministerului şi instituţiilor subordonate acestuia, ce se acordau sub formă de stimulente personalului, potrivit Ordinului ministrului nr. 215/2009, nu aveau caracter permanent şi nu făceau parte din salariul de bază.

Aşadar, Înalta Curte reţine că prin textele de lege menţionate mai sus se instituie doar posibilitatea stimulării personalului şi nicidecum obligaţia acordării de stimulente, acest lucru reieşind şi din modul cum este reglementat textul legal în care nu este prevăzut cuantumul acestor stimulente, fiind lăsat la aprecierea conducătorului instituţiei să emită norme proprii de acordare care trebuie să cuprindă cel puţin principiile de bază prevăzute la art. 3 alin. (4) din Normele de acordare aprobate prin Ordinul nr. 215 din 18 februarie 2009 al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.

De asemenea, conform art. 5 alin. (3) din Normele privind acordarea de stimulente, „C., respectiv conducătorul instituţiei, poate aproba nivelul stimulentelor individuale propuse, le poate majora, diminua sau anula, după caz, având în vedere aprecierea activităţii individuale, în conformitate cu principiile enumerate la art. 3 alin. (4) precum şi cu raportul menţionat la art. 3 alin. (5)”.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 191/CA/2011 din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2012.