Contested tax assessment for additional VAT and profit tax: service through judicial administrator and validity of expert report
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the lower court’s dismissal of the tax litigation and leaving the tax authority’s assessment in force. The dispute concerned a corporate tax assessment challenging a tax inspection report and an assessment decision that imposed additional Value Added Tax (VAT), profit tax, and late payment penalties for irregularities in VAT deduction and taxable base calculation. The appellant argued that the lower court’s judgment was illegal due to procedural defects in the service of process regarding the judicial administrator and relied on expert report bias, while also claiming the tax authority incorrectly applied repealed legislation to deny VAT deductions. The court held that the procedural requirements for service through the judicial administrator were met and that the taxpayer failed to substantiate claims regarding the expert’s impartiality; it further found that the tax authority correctly applied the relevant fiscal norms, including the Organic Law on VAT, to determine the additional tax liabilities, and that the lower court properly resolved the substantive arguments.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 145 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 571/2003, art. 146 C. fisc, art. 3041 C. proc. civ, art. 87 pct. 5 C. proc. civ; Contested tax assessment for additional VAT and profit tax: service through judicial administrator and validity of expert report: Analizând punctual constatările organelor fiscale, Curtea a reţinut că organul fiscal a stabilit corect cuantumul T.V.A. suplimentar menţionat în decizia de impunere, iar faţă de prev. art. 120 din O.G. nr. 92/2003 sunt corect stabilite şi accesoriile la această sumă (respectiv la suma rămasă de plată după diminuarea T.V.A.-ului de rambursat de 175.536 lei).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 3590/2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Alba sub nr. x/107/2009, reclamanta SC A. SRL Alba Iulia a solicitat, în contradictoriu cu B. Alba, cu privire la Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 294 din 22 mai 2009 şi Raportul de inspecţie fiscală din 22 mai 2009):
- anularea acestora ca fiind netemeinice şi nelegale, precum şi cu privire la Decizia nr. 75 din 31 august 2009 de soluţionare a plângerii prealabile, anularea în parte, şi, în consecinţă, exonerarea de îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin actele arătate.
Totodată, a solicitat să se dispună suspendarea executării măsurilor prevăzute în actele atacate, până la pronunţarea în cauză a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a preveni producerea unei pagube iminente, rezultată din încasarea prin orice mijloace (inclusiv executare silită, blocare de conturi bancare, vânzări de bunuri etc.) a unei sume imense, de peste 600.000 lei pe care nu o recunoaşte că o datorează.
Prin sentinţa nr. 1107/CAF/2009 Tribunalul Alba a declinat competenţa materială a soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, apreciind că în cauză valoarea impozitului şi taxelor contestate depăşeşte pragul valoric de 500.000 lei, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cererea de suspendare a fost soluţionată de Curtea de Apel Alba Iulia, fiind respinsă prin Încheierea nr. x/F/CA din 26 ianuarie 2010 (fila 38 vol. I dosar Curte).
Prin întâmpinare, pârâta B. Alba a solicitat respingerea acţiunii, apreciind că raportul de inspecţie şi decizia de impunere au fost legal emise, stabilindu-se T.V.A. şi impozit pe profit cât şi majorările aferente.
2. Hotărârea instanţei de fond;
Prin sentinţa civilă nr. 175 din 24 mai 2011, Curtea Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamanta SC A. SRL prin administrator judiciar SC C. SPRL cu în contradictoriu cu pârâta B. Alba.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la 22 mai 2009 (filele 45-105 din dosar Tribunal) B. Alba - Activitatea de Inspecţie Fiscală, în urma controlului fiscal la reclamantă pe perioada 1 aprilie 2005 - 31 martie 2008, s-au stabilit o serie de nereguli în ce priveşte regimul de colectare şi deducere a T.V.A., stabilirea bazei de impunere a impozitului pe profit, cât şi a impozitului pe venitul microîntreprinderilor, stabilindu-se obligaţiile fiscale suplimentare care au fost concretizate în Decizia de impunere nr. 294 din 22 mai 2009 (filele 37-42 dosar Tribunal).
Astfel, în sarcina reclamantei au fost calculate 507.453 lei T.V.A. suplimentar de plată şi 66.647 lei majorări de întârziere.
Reclamanta a formulat contestaţie admisă în parte prin Decizia nr. 75 din 31 august 2009 a pârâtei (filele 16-32 dosar Tribunal) în ce priveşte suma de 5.336 lei T.V.A. şi 1.292 lei majorări de întârziere, impozit pe profit în sumă de 19.108 lei şi majorări de întârziere de 1.857 lei, respingându-se contestaţia pentru impozitul pe venitul microîntreprinderilor, majorări de întârziere aferente T.V.A. în sumă de 58.319 lei cu majorările aferente şi impozit pe profit în sumă de 201.970 lei şi T.V.A. de 443.798 lei cu majorări de întârziere aferente.
În cauză s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză contabilă.
Instanţa a considerat nefondate susţinerile reclamantei.
Analizând punctual constatările organelor fiscale, Curtea a reţinut că organul fiscal a stabilit corect cuantumul T.V.A. suplimentar menţionat în decizia de impunere, iar faţă de prev. art. 120 din O.G. nr. 92/2003 sunt corect stabilite şi accesoriile la această sumă (respectiv la suma rămasă de plată după diminuarea T.V.A.-ului de rambursat de 175.536 lei).
Prin urmare, în sarcina reclamantei au fost stabilite corect şi sumele cu titlu de impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente, prin actele fiscale atacate aşa cum au fost modificate prin admiterea în parte a contestaţiei.
În concluzie instanţa a respins acţiunea reclamantei ca nefondată, reclamanta nu a făcut dovada celor susţinute prin acţiunea sa şi mai mult, raportul de expertiză cu completarea şi rectificarea sa susţin punctul de vedere al organului fiscal.
3. Calea de atac exercitată în cauză;
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta SC A. SRL Alba Iulia a declarat recurs, solicitând în principal casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, pentru a se judeca cu îndeplinirea procedurii de citare cu administratorul judiciar al SC A. SRL, Cabinet Individual de Insolvenţă D., potrivit art. 87 pct. (5) C. proc. civ., precum şi pentru efectuarea unui nou raport de expertiză;
În subsidiar, a solicitat modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ aşa cum a fost formulată, cu consecinţa anulării în tot a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. 294 din 22 mai 2009 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 22 mai 2009, precum şi a anulării în parte a Deciziei nr. 75 din 31 august 2009 de soluţionare a Plângerii prealabile, exonerând societatea de îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin actele arătate.
Astfel, solicită în principal casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, pentru a se judeca pricina cu îndeplinirea procedurii de citare prev. de art. 87 pct. (5) C. proc. civ. cu administratorul judiciar al SC A. SRL, Cabinet Individual de Insolvenţă D.
Cabinetul Individual de Insolvenţă D. a fost menţinut ca administrator judiciar al SC A. SRL de către Tribunalul Alba, prin Încheierea nr. x/F/CC/l din 8 mai 2011 în urma admiterii contestaţiei creditorilor împotriva hotărârii adunării creditorilor din 31 martie 2011.
Astfel, administratorul judiciar al SC A. SRL, SC C. SPRL citat în cauză, numit prin hotărârea Adunării Creditorilor din 31 martie 2011, la data pronunţării sentinţei recurate nu mai avea această calitate.
Pe de altă parte, susţine că sentinţa recurată este nefondată şi nelegală întrucât se bazează exclusiv pe raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat în cauză care a fost întocmit întocmai ca şi actele atacate, răzbătând printre rândurile acestuia, o oarecare frăţietate între expert şi intimată. Acelaşi aspect, rezultă şi din lecturarea Punctului de vedere din 11 aprilie 2011 al B. Alba şi a Precizării depusă de expertul contabil la dosarul cauzei pentru termenul din 12 aprilie 2011, fără ca instanţa să fi solicitat sau încuviinţat depunerea de precizări. Din acest motiv, se impune casarea cauzei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru efectuarea unui nou raport de expertiză, de către un expert nepărtinitor.
De asemenea, se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor motive invocate de societate.
În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate ale sentinţei pentru care se solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii, societatea recurentă expune într-o manieră detaliată istoricul cauzei, susţinând că, dacă cererea principală va fi respinsă, solicită admiterea recursului şi a acţiunii formulate.
Organul de inspecţie motivează în drept pierderea dreptului de deducere cu art. 145 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 571/2003 care a fost însă abrogat prin Legea nr. 343 din iulie 2006, astfel că acesta nu mai poate fi aplicat, cel puţin pentru facturile emise după intrarea în vigoare a actului normativ arătat.
Instanţa de fond a respins acţiunea fără a se pronunţa asupra acestui punct.
Instanţa de fond a respins susţinerea invocând tocmai art. 146 C. fisc., cu toate că temeiul de drept nu are aplicabilitate în speţă.
La pag. 12 din Raport, pct. 2 F, se refuză înregistrarea cu T.V.A. deductibil în sumă de 760 lei, aferent facturii din 31 mai 2007, emisă de SC E. SRL pe motiv că nu a fost prezentat documentul justificativ. Se arată că această factură există în original la sediul societăţii, astfel că măsura impusă este nelegală şi nefondată.
Recurenta apreciază că instanţa de fond a respins acţiunea fără a se pronunţa asupra acestui punct.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
4.1. În ceea ce priveşte argumentele recurentei în sensul casării sentinţei;
Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că nu a fost îndeplinit niciun act în cauză cu neobservarea formelor legale.
Astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu respectarea dispoziţiilor art. 87 pct. 5 C. proc. civ., situaţie în care nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., căci nu s-a produs părţii o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulităţii hotărârii instanţei de fond, motiv pentru care hotărârea instanţei de primă jurisdicţie va fi menţinută ca fiind temeinică şi legală.
Mai exact, se constată că, prin Încheierea nr. x/F/CC/2011 pronunţată de judecătorul sindic la 18 mai 2011, s-a dispus menţinerea administratorului judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D. până la o nouă hotărâre a Adunării Creditorilor debitoarei SC A. SRL, încheiere care era susceptibilă a fi atacată cu recurs (filele nr. 9-10 dosar recurs).
În faţa instanţei de fond, reclamanta a fost citată prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D. la data de 16 noiembrie 2010, astfel cum rezultă din fila nr. 423 dosar fond.
La data de 12 aprilie 2011, la cererea reclamantei, se dispune amânarea cauzei în vederea citării societăţii prin administrator judiciar SC C. SPRL Arad, pentru termenul din data de 03 mai 2011, când instanţa a rămas în pronunţare.
Înalta curte reţine că pe tot parcursul litigiului societatea reclamantă a fost asistată de avocat, iar procedura de citare prin administrator judiciar a fost efectuată în mod legal în funcţie de schimbările intervenite în cauză.
Aşadar, Înalta Curte va înlătura acest motiv de recurs de casare a sentinţei invocată de recurenta-reclamantă.
Cu privire la referirile societăţii legate de legalitatea întocmirii raportului de expertiză, Înalta Curte constată că recurenta nu a probat în niciun fel susţinerile sale, iar procedura legală a întocmirii raportului de expertiză a fost respectată în etapa procesuală a fondului.
4.2. În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte reţine că motivele invocate de către reclamanta prin acţiune sunt neîntemeiate.
Atât organul de inspecţie fiscala, cât şi biroul de soluţionare a contestaţiilor din cadrul B. Alba au analizat situaţia fiscală a debitoarei în raport cu actele normative în vigoare.
Ca urmare, atât controlul fiscal, cât şi controlul exercitat pe cale administrativa ca urmare a contestaţiei adresate B. Alba (pe cale administrativă), au evidenţiat punctual, pentru perioada verificată, abaterile săvârşite de către debitoarea SC A. SRL Alba Iulia.
Corect a reţinut judecătorul fondului că organul fiscal a stabilit cuantumul T.V.A. suplimentar menţionat în decizia de impunere, iar faţă de prevederile art. 120 din O.G. nr. 92/2003, sunt corect stabilite şi accesoriile la această sumă, respectiv la suma rămasă de plată după diminuarea T.V.A.-ului de rambursat de 175.536 lei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de SC A. SRL Alba Iulia prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă D., împotriva sentinţei nr. 175/2011 din 24 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2012.