Broadcasting Sanction Upheld: Appeal Dismissed Against Fine for Violent Language and Child Protection Violations in Televised Broadcast

Decizia nr. 3589/2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Procedura în faţa primei instanţe

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2/2009, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând anularea Deciziei nr. 887 din data de 20 octombrie 2009, prin care a fost sancţionată cu amendă de 5000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4), raportat la art. 16 alin. (1) şi (3) lit. b) şi k) din Decizia nr. 187/2006 şi ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că decizia contestată este nelegală şi netemeinică, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (3) lit. b) şi k) din Decizia nr. 187/2006 şi ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât B. nu a ţinut cont de faptul că emisiunea "În gura presei", realizator C., aşa cum este afişată titulatura pe ecran, este o emisiune pamflet, care nu poate avea nici o altă conotaţie, afirmaţiile realizatorului, tonul, gestica şi manifestările sale nu pot stârni decât zâmbete, lipsind intenţia acestuia de a manifesta o conduită vexatorie la adresa situaţiilor de viaţă ori a persoanelor regăsite în textele din presa scrisă şi comentate de el.

La data de 11 martie 2010, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1125 din 15 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul B.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia nr. 887 din data 20 octombrie 2009, B. a decis sancţionarea cu amendă în cuantum de 5000 lei a radiodifuzorului SC A. SA, pentru încălcarea art. 42 alin. (4) raportat la art. 18 alin. (1) şi (3) lit. b), f) şi k) din Decizia nr. 187/2006, privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, în cuprinsul deciziei s-a reţinut că pe postul de televiziune SC A. SA, aparţinând radiodifuzorului SC A. SA, s-a difuzat în datele de 03 şi 08 octombrie 2009, în direct, la ora 23.06 şi în reluare a doua zi de dimineaţă în intervalul orar 07-08, emisiunea " În gura presei".

În ediţia emisiunii " În gura presei" (calificată de radiodifuzor ca fiind de revistă a presei), difuzată în direct în ziua de 05 octombrie 2009, începând cu ora 23.06 şi în reluare a doua zi dimineaţa, în intervalul 07.00-08.00, dl. C. a comentat, la un moment dat faptul că există o persoană (pe care nu o cunoaşte) care îi dă mesaje pe telefonul mobil în legătură cu subiectele pe care le abordează în diferite ediţii ale emisiunii. Deranjat de conţinutul unora dintre mesaje şi, pe fond, de faptul că această persoană îi cunoaşte numărul privat de telefon, realizatorul a lansat o tiradă la adresa acesteia, cu accente violente, folosind termeni injurioşi.

În cuprinsul deciziei şi în Raportul de monitorizare sunt redate fragmente din cuprinsul emisiunii, din care Consiliul a reţinut că realizatorul a abordat un subiect care privea viaţa sa, alegând să-şi manifeste indignarea cu privire la această problemă în spaţiul public pe care televiziunea îl reprezenta, deşi tema nu era de una de interes public.

Analizând conţinutul emisiunii prin prisma prevederilor art. 10 din Convenția Europeană a Dreptului Omului şi în concordanţă cu jurisprudenţa Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia acest articol nu protejează instigarea la violenţa şi discursul la ură, membrii Consiliului au constatat că emisiunea a fost difuzată cu încălcarea gravă a dispoziţiilor art. 42 alin. (4) din Decizia B. nr. 187/2006, precum şi normele din domeniul audiovizualului referitoare la protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, în condiţiile în care emisiunea s-a transmis, în reluare, în ziua de 09 octombrie 2009 în intervalul 07.00-08.00, oră la care copiii au acces neîngrădit la televizor. Opţiunea radiodifuzorului de a relua o emisiune în care realizatorul a folosit expresii cu accente violente şi termeni injurioşi a fost de natură să încalce prevederile din legislaţia audiovizuală referitoare la protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, respectiv art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi art. 16 din Codul audiovizualului.

Cu privire la emisiunea "în gura presei" din data de 04 octombrie 2009, transmisă în reluare a doua zi de dimineaţă, de la ora 07.00, membrii Consiliului au constatat că d-l C. a făcut cunoscut numărul de telefon al unei persoane care îi transmitea mesaje în timpul emisiunii, fapt interzis de prevederile art. 38 alin. (4) din Decizia B. nr. 187/2006. Postarea pe post a numărului de telefon al acestei persoane a fost însoţită de un comentariu făcut în termeni injurioşi, astfel cum rezultă din Raportul de monitorizare.

Analizând Decizia contestată, constatările din Raportul de monitorizare, prin raportare la susţinerile reclamantei, probatoriul administrat în cauză şi analiza C.D.-ului cu partea din emisiune, reţinută în actele administrative contestate, Curtea de apel a apreciat contestaţia ca fiind neîntemeiată.

În speţă, aşa cum s-a reţinut, pe postul de televiziune SC A. SA s-a difuzat în datele de 03 şi 08 octombrie 2009, în direct, la ora 23.06 şi în reluare a doua zi de dimineaţă în intervalul orar 07-08, emisiunea „în gura presei". Din analiza Deciziei şi a Raportului de monitorizare, precum şi din vizionarea nemijlocită a secvenţelor împricinate, de pe C.D.-ul aflat ataşat la dosarul cauzei, Curtea a reţinut că autoritatea-pârâtă a reţinut în mod corect limbajul injurios al realizatorului emisiunii, în contextul în care acesta, intrigat de unele mesaje pe care le primea, pe numărul privat de pe telefonul său mobil, de la o persoană necunoscută, a replicat cu un limbaj violent, folosind violenţa verbală şi ameninţările, urmărind tranşarea acestui incident prin confruntarea fizică, încălcând obligaţia pe care o avea ca realizator de emisiuni de a nu permite invitaţilor să folosească un limbaj injurios, şi cu atât mai mult de a nu recurge el însuşi la folosirea de expresii cu caracter ameninţător, cu accente violente la adresa persoanelor despre care se discută într-o emisiune.

În mod corect s-a reţinut că emisiunea a fost difuzată cu încălcarea gravă a dispoziţiilor art. 42alin. (4) din Decizia B. nr. 187/2006, precum şi a normelor din domeniul audiovizualului referitoare la protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, în condiţiile în care emisiunea s-a transmis, în reluare, în ziua de 09 octombrie 2009 în intervalul 07.00-08.00, oră la care copiii au acces neîngrădit la televizor.

Opţiunea radiodifuzorului de a relua o emisiune în care realizatorul a folosit expresii cu accente violente şi termeni injurioşi a fost de natură să încalce prevederile din legislaţia audiovizuală referitoare la protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, respectiv art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 şi art. 16 din Codul Audiovizualului.

Susţinerile reclamantei potrivit cărora B. nu a ţinut cont de faptul că emisiunea "În gura presei", realizator C., aşa cum este afişată titulatura pe ecran, este o emisiune pamflet, care nu poate avea nici o altă conotaţie, afirmaţiile realizatorului, tonul, gestica şi manifestările sale nu pot stârni decât zâmbete, lipsind intenţia acestuia de a manifesta o conduită vexatorie la adresa situaţiilor de viaţă ori a persoanelor regăsite în textele din presa scrisă şi comentate de el, nu pot fi reţinute, întrucât incidentul reţinut de către B. nu are legătură cu specificul emisiunii, fiind de fapt o reacţie a realizatorului la o situaţie ivită pe parcursul emisiunii, prin care acesta a folosit limbaj injurios şi a tranşat incidentul recurgând la violenţă verbală şi la propunerea de confruntare fizică.

Faptul că emisiunile sale nu au avut o ţintă anume, fiind satirizate atât persoanele publice din domeniul politic, economic, social sau cultural, inclusiv presa, cât şi persoane tară vreo calitate sau necunoscute, nu este relevant în cauza de faţă, întrucât realizatorul avea o ţintă anume, respectiv persoana care-i transmitea mesaje şi căreia i-a fost dat şi numărul de telefon pe postul de televiziune.

B. nu a stabilit că stilul pamfletar al prezentatorului C. ar fi încălcat o dispoziţie din actele normative la care face referire, ci, modalitatea de reacţie la o situaţie exterioară care nu avea legătură cu acest stil, limbajul violent pe postul de televiziune, în forma luată în cauza de faţă neputând intra sub protecţia Curții Europene a Dreptului Omului.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reclamanta SC A. SA a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, societatea recurentă consideră că instanţa de fond a făcut o aplicare mecanică a textelor de lege invocate ca temei a deciziei contestate, fără a lua în considerare vreuna din particularităţile speţei şi modul în care acestea determinau excluderea elementelor '"incriminate" în cadrul emisiunii din sfera de aplicare a legii.

Ceea ce s-a sancţionat prin decizia B. şi ulterior s-a confirmat prin sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, a fost folosirea unui limbaj despre care s-a pretins ca ar conţine ameninţări cu violenţe si expresii injurioase.

Cu privire la inexistenta unor elemente de ameninţare cu violenţa în cadrul emisiunii, recurenta consideră ca fiind peremptoriu faptul că acţiunea de a ameninţa, nu poate fi considerată ca reală, efectivă, decât în măsura în care exista un subiect pasiv la adresa căruia este realizată această acţiune. A ameninţa o persoană neidentificată, despre care însuşi instanţa de fond stabileşte în considerentele sentinţei că era "necunoscută realizatorului emisiunii" reprezenta o interpretare şi o aplicare completamente greşită a prevederii legale.

Recurenta mai arată că nu se poate retine în sarcina sa proliferarea de ameninţări cu violenţe în cadrul emisiunii, în condiţiile în care nu a existat o persoană determinată, căreia să-i fie adresate aceste ameninţări.

În lipsa acestei terţe persoane, "tirada” realizatorului C. nu rămâne decât un monolog, formă de manifestare ce este protejată dreptul la libera exprimare, ca orice altă formă de manifestare în cadrul programelor audiovizuale, indiferent dacă tonalitatea şi ritmul lor sunt mai paşnice sau mai agresive, mai lente sau mai alerte.

Cu privire la inexistenta unor elemente de limbaj injurios, decizia sancţionatoare emisă de B., nu defineşte în niciun fel limbajul injurios, pe care susţine ca l-a regăsit în cadrul emisiunii. Aceleaşi texte care exemplifică în decizie proliferarea de către realizator a unor ameninţări, reprezintă totodată şi temeiul constatării limbajului injurios.

Analizând aceste extrase din cadrul emisiunii, se observă că realizatorul nu a folosit absolut niciun cuvânt din categoria celor care sunt generalmente acceptate ca fiind injurioase, necuviincioase, vulgare. În lipsa unei analize sau definiţii oricât de fugitive din partea B. şi în condiţiile în care se constată fără putinţă de tăgadă inexistenţa vreunui cuvânt din categoria celor în mod tacit interzise în programele audiovizuale. Nu se poate susţine în mod temeinic şi pertinent că în emisiune s-a folosit un limbaj injurios, fiind irefutabil faptul că nu pot există expresii or limbaj injurios, în condiţiile în care nu se pronunţă nici un cuvânt injurios.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;

Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate invocate de recurentă şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.

În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în faţa instanţei de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiţii în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reține că recurenta a supus controlului de legalitate, exercitat de instanţa de contencios administrativ, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi art. 93 din Legea nr. 504/2002, Decizia nr. 887 din 20 octombrie 2009, prin care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (4), raportat la art. 16 alin. (1) şi (3) lit. b) şi k) din Decizia nr. 187/2006 şi ale art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 16 din Decizia nr. 187/2006 a B., privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual:

„(1) Criteriile în funcţie de care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe au drept scop asigurarea protecţiei copilului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora.

(2) Responsabilitatea clasificării producţiilor audiovizuale revine titularilor de licenţă audiovizuală.

(3) Criteriile generale de care titularii de licenţă audiovizuală vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale sunt următoarele:

a) numărul şi natura scenelor violente, precum şi caracterul gratuit sau indispensabil al acestora, raportat la genul şi subiectul producţiei audiovizuale;

b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor;

c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenţă, tipul de plan utilizat, realismul reprezentării, rolul coloanei sonore în a genera frică ori angoasă;

d) contextul în care este prezentat consumul de droguri şi alcool;

e) numărul şi natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual;

f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor;

g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă;

h) prezenţa şi rolul copiilor în scene de violenţă;

i) prezentarea femeii în ipostaze degradante;

j) numărul şi intensitatea scenelor de violenţă casnică;

k) calitatea şi tipologia limbajului;

l) genul sau temele producţiilor audiovizuale.”

De asemenea, potrivit art. 42 alin. (4), „realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane”.

În sfârşit, conform art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările ulterioare, „difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare ori datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective”.

În primul rând, se constată că prin decizia contestată intimatul B. a constatat încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 220/2011, prin prisma limbajului violent, jignitor și degradant folosit de prezentatorul emisiunii În gura presei, în mod repetat la adresa unei persoane care îi transmitea mesaje pe numărul său privat al telefonului mobil.

Recurenta susține, însă, că realizatorul nu a folosit absolut niciun cuvânt din categoria celor care sunt generalmente acceptate ca fiind injurioase, necuviincioase, vulgare și încearcă să acrediteze ideea că respectiva atitudine se circumscrie limitelor exercitării libertății de exprimare.

În acest context, examinând punctual criticile formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte, fără a afecta importanța libertății presei într-o societate democratică, consideră necesar a sublinia faptul că libertatea de exprimare, garantată atât de Constituția României cât și de Curtea Europeană a Dreptului Omului, este un drept condițional, și nu un drept absolut cum în mod greșit susține recurenta, ceea ce înseamnă că, libertatea presei nu este nelimitată iar ingerința statului, sub forma impunerii unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni, este permisă.

Cu alte cuvinte libertatea de exprimare comportă îndatoriri și responsabilități de care presa nu este exonerată, și care iau o formă particulară atunci când drepturile altora sunt afectate.

Prin urmare constatând că în mod corect instanța de fond a apreciat că exercițiul libertății de exprimare poate face obiectul unor limitări, în condițiile legii, va înlătura criticile formulate de recurentă.

Se impune a fi subliniat, în contextul criticilor formulate de recurentă că exercitarea dreptului de a critica nu este incompatibil cu folosirea unui limbaj civilizat care în anumite condiții poate fi mult mai virulent și mai eficient decât un limbaj injurios și, indiferent de calitatea sau poziția socială a persoanei criticate, jurnaliștii trebuie să evite devierile de natură a afecta demnitatea persoanelor vizate.

A accepta susținerea în sensul că libertatea presei în cazul criticilor aduse persoanelor necunoscute este nelimitată ar fi de natură a afecta dezideratul menținerii unui just echilibru între libertatea presei și protejarea reputației sau a drepturilor unei persoane, ceea ce nu poate fi acceptat într-o societate democratică în care demnitatea umană este ridicată la rang de principiu constituțional.

Așadar, a exprima revolta, în spațiul public, ca expresie a libertății de exprimare, nu înseamnă a denigra sau a umili, prin folosirea unui limbaj virulent și injurios de natură a leza reputația persoanelor vizate.

Este adevărat că o emisiune pamflet se caracterizează printr-o tonalitate violentă și agresivă la adresa unor concepte, realități sociale, politice, morale, ceea ce implică și o anumită exagerare, însă acest lucru nu permite folosirea unor expresii jignitoare de natură a afecta demnitatea umană care într-o societate democratică se bucură de aceeași protecție ca și libertatea de exprimare.

De altfel, în cauză, intimatul B. nu a sancționat exercițiul libertății de exprimare manifestat printr-o critică virulentă la adresa unor persoane particulare, ci limbajul și modul violent prin care realizatorul emisiunii a înțeles să se raporteze la o serie de persoane, ceea ce excede limitelor libertății de exprimare chiar și acceptând senzaționalul jurnalistic des întâlnit în cazul unor emisiuni pamflet.

A accepta susținerile recurentei, prin prisma specificului unei emisiuni pamflet, ar însemna a valoriza libertatea presei până la extrem ceea ce nu poate fi acceptat într-o societate democratică în care sunt garantate în egală măsură și drepturile personalității, ceea ce impune, printre altele, și respectarea reputației, a demnității, a dreptului la imagine a persoanelor publice sau particulare deopotrivă.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că limbajului folosit de prezentatorul emisiunii În gura presei este un limbaj injurios, de natură a afecta telespectatorii programului.

Prin urmare, constatând că în mod corect instanţa de fond a concluzionat în sensul că prezumţia de legalitate, veridicitate şi autenticitate a actului administrativ atacat în cauză, respectiv Decizia B. nr. 187/2006 nu a fost răsturnată, Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei.

În contextul prezentat, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, neexistând motive pentru casarea/modificarea sentinţei recurate şi, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SA împotriva sentinţei civile nr. 1125 din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.