Teaching certification exam exclusion: administrative note held non-actionable correspondence, action declared inadmissible.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Education, modifying the lower court’s decision to reject the plaintiff’s action as inadmissible. The dispute concerned a teacher’s challenge against an administrative note issued by the ministry in August 2011, which she argued illegally refused her participation in the teaching certification exam due to her university specialization not being provisionally authorized; the initial instance had partially granted her relief, recognizing her right to take the exam. However, the supreme court held that the contested document was merely internal administrative correspondence expressing a legal interpretation for universities, rather than a unilateral administrative act producing direct legal effects under Article 2(1)(c) of Law No. 554/2004, and therefore fell outside the scope of judicial review in administrative litigation.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; Teaching certification exam exclusion: administrative note held non-actionable correspondence, action declared inadmissible: Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâtul B. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 3579/2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Procedura în faţa primei instanţe;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 01 noiembrie 2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea în parte, doar în ceea ce o priveşte, a actului administrativ emis de pârât din 01 august 2011, prin care în mod ilegal i-a fost refuzată participarea la susţinerea examenului de definitivat în învăţământ în sesiunea august 2011, restabilirea situaţiei anterioare emiterii actului atacat, respectiv recunoaşterea dreptului de a susţine examenul de acordare a definitivării, precum şi obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să îi fie recunoscută în mod oficial diploma de studii, obţinută în urma susţinerii examenului de licenţă, eliberată de Universitatea C., Facultatea de Limba şi Literatura Română.
Pârâtul B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că actul atacat nu este un act administrativ producător de efecte juridice, ci o simplă corespondenţă administrativă.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată;
2. Hotărârea primei instanţe;
Prin sentinţa civilă nr. 1800 din 13 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul B., prin întâmpinare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a anulat în parte Nota din 01 august 2011 emisă de pârât, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, şi a recunoscut reclamantei dreptul de a susţine examenul de acordare a definitivării în învăţământ si a respins acţiunea în rest ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţia inadmisibilităţi acţiunii invocată de pârât şi motivată de faptul că adresa din 01 august 2011 nu îndeplineşte exigenţele unui act administrativ, că este indiscutabil faptul că în privinţa reclamantei nota respectivă a produs efecte juridice, în condiţiile în care iniţial i s-a aprobat înscrierea la examen, apreciindu-se că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, iar singurul temei al reconsiderării acestei poziţii l-a reprezentat nota ministerului cu privire la îndeplinirea cerinţei privind studiile de către absolvenţii Universităţii C., formele de învăţământ I.D. şi F.R.
Astfel, deşi iniţial reclamanta a fost înscrisă în listele candidaţilor ce urmau să susţină examenul pentru acordarea definitivării în învăţământ în anul şcolar 2010-2011, ca urmare exclusiv a acestei Note din 01 august 2011 emisă de B., reclamantei nu i-a mai fost permisă susţinerea examenului de acordare a definitivării.
Prin urmare, nota în cauză este un veritabil act administrativ unilateral, emis în regim de putere publică şi producător de efecte juridice, astfel că excepţia inadmisibilităţii acţiunii va fi respinsă ca nefondată.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea a reţinut că reclamanta a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română din cadrul Universităţii C. Bucureşti promovând examenul de licenţă în sesiunea iulie 2007.
I-a fost eliberată diploma de licenţă la data de 07 aprilie 2008 sub nr. 9089.
Reclamanta a activat ca profesor în cadrul Colegiului Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii „D.” şi în luna octombrie 2010 şi-a depus dosarul în vederea înscrierii la definitivat în învăţământ.
Deşi iniţial dosarul i-a fost acceptat şi s-a prezentat la sediul Universităţii din Bucureşti pentru susţinerea examenului, nu i-a fost permis accesul în sala de examen.
Ulterior, la solicitarea sa, i s-a adus la cunoştinţă de către Universitatea din Bucureşti, instituţia organizatoare a examenului, faptul că nu i s-a permis susţinerea examenului de acordare a definitivării în învăţământ urmare a Notei B. din 01 august 2011, datorită faptului că la momentul înscrierii sale în anul I de facultate specializarea română-engleză, forma de învăţământ frecvenţă redusă nu era acreditată sau autorizată să funcţioneze provizoriu conform H.G. nr. 944/2002.
Curtea de apel a reţinut că reclamanta este titulara unei diplome de licenţă eliberată de Universitatea C. - Facultatea de Limba şi Literatura Română şi atâta timp cât această diplomă nu a fost anulată pe cale judiciară, revocarea sa nemaifiind posibilă, nu se justifică refuzul de a i se permite participarea la susţinerea examenului de definitivat în învăţământ în sesiunea august 2011.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care reclamantei să-i fie recunoscută, în mod oficial, diploma de studii, Curtea a reţinut că B., în calitatea sa de organ de specialitate al administraţiei publice centrale, recunoaşte, fără a fi nevoie de îndeplinirea vreunei formalităţi suplimentare (emiterea unui act), diplomele eliberate în conformitate cu prevederile legale de către instituţiile de învăţământ superioare acreditate.
Instituţiile de învăţământ superior acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu sunt aprobate prin H.G.
Pe de altă parte, dispoziţiile H.G. nr. 81/2010 care reglementează organizarea şi funcţionarea Ministerului şi dispoziţiile din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu prevăd cu privire la autoritatea pârâtă atribuţii legate de recunoaşterea diplomelor eliberate de instituţiile de învăţământ superior care fac parte din sistemul naţional de învăţământ.
În consecinţă, acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pârâtul B. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Invocând ca temei legal al recursului promovat, prevederile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., recurentul - pârât B. a susţinut, printr-un prim motiv de recurs că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii cererii reclamanţilor în anularea din 01 august 2011, în sensul că dând acestui înscris o calificare şi o interpretare greşită, i-a schimbat natura juridică.
În opinia recurentului - pârât B. se impunea că instanţa de fond să aprecieze că Nota nu este un act administrativ aprobat în regim de putere publică, generator de consecinţe juridice, în condiţiile în care această notă nu a fost decât o corespondenţă administrativă prin care B. a venit în întâmpinarea solicitărilor primite din partea universităţilor. Aceste solicitări vizau clarificarea aspectelor referitoare la candidaţii cu studii superioare care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă la specializări care nu se regăseau în H.G. prin care se aprobă autorizarea de funcţionare provizorie, respectiv a creditelor acestor specializări.
Recurentul a menţionat că şi potrivit practicii Înaltei Curții de Casație și Justiție în această materie corespondenţa administrativă nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice între petiţionar şi instituţia emitentă, neputând fi asimilată unui act administrativ, mai cu seamă că în cauză această corespondenţă nici nu se referă la reclamantă.
Printr-un al doilea motiv de recurs, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă lipsită de temei legal întrucât, în mod nelegal, a nesocotit apărările formulate referitoare la acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor şi formelor de învăţământ, care demonstrau că interpretarea dată de minister în aplicarea prevederilor în vigoare, prin respectiva adresă, este corectă şi legală.
4.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;
Înalta Curte, examinând sentinţa atacată în raport de toate criticile ce i-au fost aduse şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., cu referire la art. 137 C. proc. civ., cu precădere faţă de cele vizând modalitatea de soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate a primului capăt din acţiunea reclamantei, vizând anularea Notei din 01 august 2011, emisă de B., reţine că instanţa de fond a soluţionat greşit această excepţie, în considerarea celor în continuare arătate.
Prin Nota din 01 august 2011 emisă de recurentul B., cu referire generică la susţinerea examenului de definitivare în învăţământ şi a examenului de acordare a gradului didactic II, în contextul prezentării succinte a situaţiei de fapt şi de drept privitoare la modalitatea de obţinere a definitivării în sistemul de învăţământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situaţiile juridice diferite a candidaţilor cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă la specializările care nu se regăsesc în H.G. privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din învăţământul superior de stat şi particular.
În acord cu cele susţinute şi de recurentul pârât, emitent al notei a cărei anulare a fost solicitată, Înalta Curte apreciază că aceasta nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. d), lit. c) din Legea nr. 554/2004, republicată, în condiţiile în care, cu evidenţă, nu produce prin ea însăşi efecte juridice, făcând să ia naştere, să se modifice sau să se stingă drepturi şi obligaţii.
Nota contestată nu produce efecte juridice pentru că nu este un act juridic, ci o corespondenţă prin care autoritatea emitentă a exprimat un punct de vedere, o interpretare a textelor de lege incidente cu privire la condiţiile de studii pe care trebuie să le îndeplinească cadrele didactice ce participă la examenul de definitivat, comunicată tuturor instituţiilor abilitate a organiza acest examen fără a institui însă obligaţii pentru un anume subiect şi fără a avea aşadar forţa unui act juridic.
În acest sens este de remarcat şi că respectiva corespondenţă nu se referă efectiv la reclamanţi, conţinând numai o modalitate de interpretare a textelor de lege incidente, propusă universităţilor ce au solicitat respectivele clarificări.
Împrejurarea că reclamanta nu a fost admisă la susţinerea examenului de către instituţia de învăţământ superior care, raportându-se la prevederile legale în vigoare şi eventual la interpretarea propusă, a constatat că aceştia nu îndeplinesc condiţiile de participare la concurs nu este de natură a conferi notei atacate natura juridică a unui act administrativ.
Drept urmare, apreciind ca fiind întemeiate criticile recurentului - pârât pe acest aspect, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, republicată, va admite recursul declarat de autoritatea pârâtă şi va modifica hotărârea primei instanţe în sensul că va respinge acţiunea reclamantei, capătul de cerere vizând anularea notei menţionate fiind respins ca inadmisibil în condiţiile în care aceasta, neavând natura juridică a unui act administrativ este exceptată de la controlul de legalitate de către instanţele de contencios administrativ.
Totodată instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond, în mod legal şi argumentat a respins celelalte capete de acţiune ale reclamantei, care de altfel au caracter subsidiar şi derivă din cererea principală de anulare a Notei din 2011.
Raportat la modalitatea de soluţionare a recursului de faţă şi a analizării cu precădere a excepţiei de admisibilitate a capătului principal din acţiunea reclamantei, nu se mai impune examinarea celorlalte critici, subsidiare, cuprinse în cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de B. împotriva sentinţei civile nr. 1800 din 13 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică hotărârea atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2012.