Appeal dismissed: wartime evacuation not ethnic persecution; compensation denial upheld.

Decizia nr. 3446/2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. Botoşani, anularea Hotărârii nr. 2209 din 04 mai 2011 emisă de B. Botoşani - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că în luna martie a anului 944 a fost strămutat, împreună cu fraţii şi familia, din com. Lozna, judeţul Botoşani, în com. Merigoala, judeţul Teleorman, întorcându-se în octombrie 1944.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul a invocat lipsa îndeplinirii procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi excepţia prematurităţii, întrucât cererea a fost respinsă doar pe considerentul că dosarul e incomplet. Pe fondul cauzei, s-a învederat că nu a fost făcută dovada motivului etnic al strămutării.

Prin sentinţa nr. 287 din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, precum şi acţiunea formulată, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că art. 7 alin. (4) din O.G. nr. 105/1999 stipulează că persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel, potrivit Legii contenciosului administrativ, acest text de lege necuprinzând precizarea „în condiţiile şi termenele” Legii contenciosului administrativ.

S-a apreciat neîntemeiată şi excepţia prematurităţii, întrucât cererea reclamantului a fost respinsă de autoritatea pârâtă pe considerentul că nu a fost făcută dovada refugiului.

Pe fondul cauzei, judecătorul fondului a constatat că în cauză nu a fost făcută dovada motivului etnic al strămutării, din declaraţiile martorilor audiaţi nerezultând un atare motiv.

În acest sens s-a reţinut că martorul C. a arătat că ordinul de evacuare era obligatoriu doar pentru băieţii între 15 şi 20 de ani şi că nu are cunoştinţă de vreun motiv etnic al strămutării, din declaraţia celui de-al doilea martor rezultând că persoanele au fost evacuate pentru a nu fi „prinse de ruşi”.

În raport cu probatoriul administrat, prima instanţă a apreciat că evacuarea reclamantului a fost determinată de împrejurări de război, situaţia ce nu se încadrează în ipoteza textului de lege incident.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că prin probatoriul administrat a fost dovedită situaţia de fapt ce, în opinia sa, se încadrează în cea reglementată de prevederile legale.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.

Prin „persoană strămutată” în altă localitate, conform dispoziţiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

După cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, din probatoriul administrat în cauză rezultă că evacuarea din localitatea de domiciliu a reclamantului s-a produs ca urmare a apropierii frontului, fiind o măsură de protejare.

Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu, ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit consecinţele nefavorabile, dar legiuitorul nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii.

Situaţia relevată nu atrage aşadar incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, acest act normativ vizând acordarea de măsuri reparatorii exclusiv persoanelor persecutate din motive etnice de regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 287 din 19 septembrie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.