Jurisdictional conflict: Competence for litigation over termination of public domain land concession contracts under Law No. 554/2004.

Decizia nr. 3442/2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţei civile nr. 12 din 16 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei privind pe Municipiul Timisoara, prin primar şi pârâta SC A. SRL Timişoara, având ca obiect reziliere contract de concesiune, în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în soluţionarea conflictului de competenţă cu care a fost sesizată, este relevantă natura juridică a terenului în litigiu şi obiectul contractului de concesiune a cărui reziliere se cere.

S-a constatat că potrivit art. 2 din contactul de concesiune, terenul de 339,24 mp în discuţie a fost concesionat de municipiu, prin consiliul local, reclamantei, contra plăţii unei redevenţe, în vederea acoperirii intrărilor, a liftului şi a W.C.-ului pentru persoane cu handicap, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara din 29 ianuarie 2008, în contractul de concesiune şi în hotărâre menţionându-se că terenul respectiv este proprietatea Primăriei Municipiului Timişoara, fără a se preciza dacă este proprietate publică sau privată.

În ceea ce priveşte acest aspect, instanţa a observat că la poziţia 2 din extrasul de carte funciară de la fila 40 dosar judecătorie, este notat litigiul dintre aceleaşi părţi asupra Hotărârii Consiliului Local din 23 februarie 2010, prin care s-a dispus trecerea în domeniul public al Municipiului Timişoara a terenului situat în C.F., inclusiv a unui teren de 1.167 mp, teren aferent spaţiului comercial în care îşi desfăşoară activitatea reclamanta, care include şi suprafaţa de 339,24 mp ce formează obiectul contractului de concesiune.

Cum Hotărârii Consiliului Local din 23 februarie 2010, prin care respectivul teren a fost trecut în domeniul public, este anterioară contractului de concesiune din cauză, rezultă că o serie de terenuri din C.F. Timişoara şi străzile aferente, au fost declarate bunuri de uz sau de interes public local, în vederea efectuării unor investiţii, in conformitate cu Legea nr. 213/1998, neexistând date că, până în prezent, acest act normativ cu caracter local a fost modificat sau anulat prin una din modalităţile prevăzute de lege.

Au fost reţinute prevederile pct. III din Lista anexa la Legea nr. 213/1998, potrivit cărora fac parte din domeniul public al municipiilor străzile si pieţele publice, terenul în litigiu aflându-se într-o piaţă publică, rezultând astfel că a fost vândut doar spaţiul cu altă destinaţie aferent întregului teren de 1.167 mp, spaţiu care, anterior vânzării, făcea parte din domeniul privat al municipiului, conform Hotărârii Consiliului Local din 2008, în timp ce terenul aferent a rămas în proprietatea Statului.

În atare context instanţa a calificat contractul ca fiind de concesiune a unui bun proprietate publică, prin care autoritatea publică locală, în calitate de concedent, transmite concesionarului dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică contra unei redevenţe, conform art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006, reţinând totodată că actul normativ stipulează la art. 66 alin. (1) şi (2), că litigiile privind executarea sau încetarea unui asemenea contract, se soluţionează potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, acţiunea fiind de competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie se află sediul concedentului.

Împotriva acesteia hotărâri a declarat recurs SC A. SRL, criticând soluţia pronunţată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa, în cadrul operaţiunii de stabilire a regimului juridic al bunului ce face obiectul concesiunii, nu a observat prevederile Hotărârii Consiliului Local din 29 ianuarie 2008 şi Dispoziţiile Deciziei civile nr. 830 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, acte în baza cărora s-a încheiat contractul de concesiune în discuţie şi din care rezultă cu claritate regimul de proprietate privată al bunului.

A susţinut recurenta că, în speţă, Consiliul Local Timişoara a fost obligat să încheie contractul de concesiune ca urmare a pronunţării deciziei menţionate de către Curtea de Apel Timişoara, fiind astfel adoptată Hotărârea Consiliului Local din 29 ianuarie 2008, prin care s-a aprobat concesiunea fără licitaţie publică a unei suprafeţe de teren de 339,24 mp, din analiza hotărârii judecătoreşti rezultând cu evidenţă regimul juridic al bunului.

S-a mai arătat că prin decizia pronunţată instanţa a reţinut că solicitarea de concesionare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 lit. e) din Legea nr. 50/1991, prevederi ce vizează terenurile aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ, ceea ce s-a solicitat şi respectiv concesionat fără licitaţie publică, fiind un bun proprietate privată a Municipiului Timişoara.

În sprijinul celor susţinute, recurenta a mai arătat că numai un bun proprietate privată ar fi putut fi concesionat fără licitaţie publică, Legea nr. 50/1991 neprevăzând concesionarea fără licitaţie publică a bunurilor aparţinând domeniului public.

Totodată, în opinia recurentei şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local din 23 februarie 2010 vădeşte faptul că imobilul concesionat face parte din domeniul privat al Municipiului Timişoara, această hotărâre fiind, contrar celor reţinute de prima instanţă, ulterioară contractului de concesiune.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentul - reclamant şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

În speţă, terenul în suprafaţă de 339,24 mp cu datele de identificare prevăzute la art. 1 din contractul încheiat, a fost concesionat reclamantei de municipiu, prin consiliul local, conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timișoara din 29 ianuarie 2008.

După cum în mod corect a constatat şi instanţa fondului, în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei se menţionează că terenul în discuţie este proprietatea Statului Român, fără a se preciza însă dacă acesta este proprietate publică sau privată, referirea relativă la domeniul privat vizând exclusiv spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare din 27 iunie 2008 încheiat între Municipiul Timişoara şi SC A. SRL.

Din această perspectivă, se constată că potrivit pct. III din Lista Anexă a Legii nr. 213/1998, cu completările şi modificările ulterioare, din domeniul public al municipiilor fac parte şi străzile şi pieţele publice, terenul în discuţie situându-se într-o piaţă publică, în speţă Piaţa Huniade.

În atare context în mod corect prima instanţă a calificat contratul de concesiune încheiat ca fiind de concesiune a unui bun proprietate publică.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006, contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui bun proprietate publică, în schimbul unei redevenţe.

În acord cu dispoziţiile art. 66 din acelaşi act normativ, soluţionarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractului de concesiune, precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, soluţionarea acţiunii în justiţie fiind de competenţa secţiei de contencios administrativ a tribunalului în a cărui jurisdicţie se află sediul concedentului.

Aspectele relevate de recurentă privitoare la Decizia nr. 830 din 10 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara nu pot fi reţinute, întrucât nu există identitate între problema soluţionata irevocabil prin decizie şi problema dedusa judecăţii în prezenta cauză, aspectele analizate şi constatate de curtea de apel, fundament al soluţiei pronunţate, vizând îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 15 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, respectiv existenţa acordului proprietarului pentru concesiune şi dovedirea de către reclamantă a necesităţii extinderii lucrărilor.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 12 din 16 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.