Annulment of recourse for failure to pay judicial stamp tax and court fees on administrative land ownership certificate challenge

Decizia nr. 3435/2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi SC D. SA, prin lichidator SC E. IPURL, anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la 7 iulie 2009 de B. în ceea ce priveşte terenul aferent imobilului F. Iveşti-Galaţi”; obligarea pârâtul B. să atribuie reclamantei dreptul de proprietate asupra terenului aferent F., prin atribuire directă; obligarea pârâtul B. să elibereze certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent imobilului F. Iveşti-Galaţi” situată în Lieşti, judeţul Galaţi, în suprafaţă de 6,91 ha (69.100 mp), proprietatea reclamantei şi obligarea pârâtului B. la plata unor penalităţi în cuantum de câte 100 lei pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâtul B. a emis, la data de 7 iulie 2009, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în favoarea pârâtei SC D. SA Iveşti SA Galaţi, la cererea lichidatorului SC E. IPURL Galaţi, cu privire la care reclamanta a susţinut că se referă şi la terenul aferent imobilului F. Iveşti”, care este proprietatea sa.

A menţionat reclamanta că a dobândit dreptul de proprietate asupra „F. Şerbăneşti - Lieşti” prin contractul de vânzare cumpărare încheiat cu SC G. SRL la 17 decembrie 2004, iar valabilitatea vânzării a fost confirmată prin sentinţa civilă nr. 1730 din 13 iunie 2005 a Judecătoriei Bârlad, rămasă definitivă şi irevocabilă, dreptul de proprietate fiind intabulat din 2 august 2005 la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Galaţi.

În privinţa terenului aferent fermei în discuţie, reclamanta a arătat că, în perioada 7 iunie 2001-17 decembrie 2004, acesta a fost folosit de SC G. SRL, în calitate de proprietar, iar din 17 decembrie 2004 terenul a fost folosit de reclamanta SC A. SRL, fără acte.

Reclamanta a susţinut că a formulat cereri pentru atribuirea prin concesiune, până la finalizarea demersurilor întreprinse conform acestei acţiuni, iar la data de 17 noiembrie 2006 a încheiat contractul de locaţiune din 17 noiembrie 2006 cu C.

Reclamanta a mai susţinut că a formulat numeroase cereri către pârâta C. pentru concesionare prin atribuire directă, conform art. 771 alin. (1) din H.G. nr. 354/2005, a terenului care se încadrează în categoria „căi de acces şi teren neagricol productiv”, precum şi cereri prin care a solicitat vânzarea terenului aferent fermei 18 Iveşti, depunând toată documentaţia necesară în acest sens, neprimind însă răspuns la cererile adresate.

A mai susţinut reclamanta că Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent fermei a fost eliberat la 7 iulie 2009, împuternicirea pentru obţinerea certificatului fiind dată lichidatorului, la aceea dată fiind în vigoare dispoziţiile Legii nr. 268/2001.

A opinat reclamanta că acest certificat a fost dat cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie şi în frauda intereselor reclamantei ca proprietar al activului F. Iveşti”, întrucât SC D. SA nu mai îndeplinea condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile din H.G. nr. 834/1991, coroborate cu cele din Legea nr. 268/2001, deoarece: nu a avut niciodată în patrimoniu terenul aferent F. ci numai în folosinţă, terenul fiind tot timpul în proprietatea statului; nu mai avea în domeniul de activitate creşterea animalelor, deci terenul aferent fermei nu mai servea scopului prevăzut de lege în ceea ce priveşte activul ferma nr. 18, acest activ fiind vândut din anul 2001; terenul aferent F. este un teren de incintă şi era deţinut în folosinţă de SC A. SRL încă din 17 decembrie 2004; terenul nu se afla în patrimoniul SC D. SA la data eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate conform cerinţei art. 1 din H.G. nr. 834/1991.

Reclamanta a mai susţinut că în temeiul art. 23 alin. (2) teza I şi teza II din Legea nr. 268/2001, pentru ca ferma nr. 18 Iveşti să rămână o unitate de producţie, trebuia să primească în proprietate şi terenul aferent necesar pentru desfăşurarea procesului de producţie agricolă, mai ales că terenul figurează în evidenţa cadastrală Galaţi ca fiind „Curţi - construcţii”.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 4556 din 29 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat, în principal, anularea în parte a certificatului din 7 iulie 2009 emis de B. pe numele SC D. SA Iveşti, susţinând că în mod nelegal pârâtul a inclus în suprafaţa atestată prin certificatul contestat şi terenul aferent „F.” Şerbăneşti-Lieşti.

Faţă de prevederile art. 20 din Legea nr. 15/1990, instanţa fondului a reţinut că Ferma Liveşti, în suprafaţă de 83.137,73 mp reprezentând „curţi - construcţii” şi teren aferent au devenit proprietatea SC D. SA, din momentul reorganizării H. Iveşti.

S-a constatat că terenul în discuţie a fost cuprins în patrimoniul societăţii comerciale SC D. SA de la data de 12 aprilie 1991, atestarea dreptului de proprietate prin emiterea de certificate conform H.G. nr. 834/1991 confirmând dreptul de proprietate dobândit încă de la înfiinţare, acestui drept neputându-i-se opune dreptul de folosinţă dobândit pe perioade determinate de către reclamantă.

Prima instanţă a apreciat nefondate şi celelalte solicitări din cererea chemare în judecată, reţinând că reclamanta nu a avut niciodată dreptul de proprietate asupra terenului pe care se află Ferma nr. 18 compusă din „curţi - construcţii”, ca atare neputându-se atesta ceva ce nu a existat în patrimoniul său.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC A. SRL, criticând soluţia pronunţată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., respectiv art. 304 pct. 9 din acelaşi act normativ.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă SC A. SRL a fost citat cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei şi timbrul judiciar în cuantum de 0,15 lei, conform dovezii anexate la fila 52 a dosarului, acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum şi cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru şi prin depunerea timbrului judiciar.

Dovada achitării taxei judiciare de timbru şi timbrul judiciar se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În aceste sens sunt şi dispoziţiile art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar „neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii”.

Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 4556 din 29 iunie 201 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.