Unjustified administrative delay in restitution proceedings violates the reasonable time requirement under the ECHR

Decizia nr. 3431/2012

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 15 decembrie 2010, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin B. ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1. bligarea pârâtului le emiterea deciziei ce constituie titlul de despăgubire având în vedere Dispoziţia nr. 26 din 3 februarie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor;

2. bligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 9 august 2001 a transmis Notificarea nr. 84151/2001 (astfel cum a fost înregistrată la Primăria Municipiului Ploieşti), prin care a solicitat, în baza art. 21 din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafaţă de 10.500 mp situat în Ploieşti.

La data de 3 februarie 2010, unitatea notificată, respectiv Ministerul Administraţiei şi Internelor, a emis Dispoziţia nr. 26 prin care a fost admisă cererea formulată prin intermediul executorului judecătoresc, prin aceasta constatându-se că reclamanta este îndreptăţită la acordarea de despăgubiri într-un cuantum ce urmează a fi stabilit de către B., pentru cota de ½ din terenul în suprafaţă de 7.200 mp aflat în administrarea C.

Reclamanta a mai arătat că pentru ca dispoziţia să fie emisă, a fost nevoită să intenteze acţiune judecătorească împotriva C., trecând un interval de 9 ani.

A susţinut reclamanta că dosarul său a fost înaintat către instituţia pârâtă în vederea emiterii titlului, însă, deşi au trecut aproape 10 luni de la data depunerii documentaţiei, dosarul nu a fost nici măcar repartizat unui consilier pentru a fi analizat, termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, termen imperativ şi obligatoriu, nefiind respectat.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, motivând că potrivit Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emise de B., modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare se realizează în ordinea înregistrării lor, iar în cazul de faţă, Dosarul nr. x/CC face parte din categoria dosarelor trimise după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.

Prin sentinţa civilă nr. 4056 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând obligarea pârâtului să emită decizia conţinând titlul de despăgubire pentru dispoziţia nr. 26 din 03 februarie 2010 emisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că de la data formulării notificării au trecut aproape 10 ani, fiind depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantei, o atare întârziere fiind de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al reclamatei, în sensul art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană a Dreptului Omului.

S-a mai apreciat că invocarea procedurilor stufoase reglementate de legislaţie în această materie nu poate justifica această întârziere.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român, prin B., criticând soluţia pronunţată prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 304 1 C. proc. civ.

A susţinut recurentul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit împrejurarea că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil, întrucât în cadrul procedurii administrative reglementate prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape, în cauza supusă judecăţii fiind parcursă etapa transmiterii şi înregistrării dosarului, acesta fiind analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului.

Recurentul a mai precizat că etapa evaluării este condiţionată de ordinea de soluţionare a dosarului de despăgubiri, aşa cum prevede Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 B., dosarul reclamantei fiind transmis după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.

Totodată, a opinat recurentul, obligarea B. la emiterea directă a deciziei conţinând titlul de despăgubire este nejudicioasă şi poate conduce la conjuncturi juridice anormale, autoritatea fiind obligată să emită decizia în cel mult 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, deşi executarea obligaţiei nu mai depinde în totalitate de această entitate, ci de evaluatori, cu atât mai mult cu cât, între data efectuării evaluării şi data emiterii deciziei, există o perioadă în care raportul se comunică persoanelor îndreptăţite în vederea formulării de obiecţiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să formuleze şi să comunice răspunsul.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta B., în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreţionar, manifestând pasivitate şi aducând astfel atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Iniţial, B. a stabilit soluţionarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluţionare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.

Una dintre garanţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerităţii procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde şi durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicţii este condiţionată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, aşa cum este cazul în speţă.

Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-şi organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerinţe, dincolo de dificultăţile generate de diverşi factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.

Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudenţa Curții Europene a Dreptului Omului se constată că sunt nefondate criticile recurentului deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în aşa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabilPentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-şi organizeze activitatea în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de faţă, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar dispoziţia datează din anul 2010, nici până în prezent nefiind emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire.

În mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din cap. V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire.

Soluţia instanţei de fond se impune şi pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative. Astfel, pârâtei B., îi revin fără putinţă de tăgadă obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.

Analizând şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-reclamantă, constată că este întemeiată, fiind îndeplinite condiţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat şi, în temeiul dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul Român prin B. împotriva sentinţei civile nr. 4056 din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul - pârât Statul Român prin B. la plata către intimata - reclamantă A. a sumei de 450 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2012.