Fiscal warehouse revocation upheld; reauthorization refusal affirmed

Decizia nr. 2757/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin Cererea înregistrată sub nr. 6971/91 din 21 noiembrie 2012 iniţial pe rolul Tribunalului Vrancea reclamanta SC A. SRL Focşani, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de produse Supuse Accizelor Armonizate, solicitând suspendarea executării Deciziei nr. 118 din 31 octombrie 2012 emisă de pârâtă, anularea acestei decizii şi obligarea pârâtei să dea curs cererii de reautorizare exprimată prin Adresa nr. 2251 din 27 august 2010 în sensul dispunerii reautorizării reclamantei, cu obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

Prin cererea depusă la data de 27 februarie 2013 reclamanta şi-a completat cererea de chemare în judecată, arătând că înţelege să conteste şi Decizia nr. 014 din 30 ianuarie 2013 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de produse Supuse Accizelor Armonizate, solicitând anularea acesteia ca nelegală şi netemeinică.

Reclamanta a arătat că motivarea în fapt este legată de pretinsa creanţă datorată de SC A. SRL, fapt ce nu poate conduce nici la revocarea autorizaţiilor emise, nici la respingerea Cererii nr. 2251/2010, condiţiile privind revocarea, respingerea cererii fiind reglementate în mod limitativ. Comisia, care avea obligaţia soluţionării cererii reclamantei în termen de 60 de zile de la data depunerii acesteia, avea obligaţia de a se raporta la legislaţia în vigoare şi a situaţia de fapt de la momentul formulării cererii.

SC A. SRL nu se află în procedura falimentului sau a lichidării judiciare, astfel încât măsura revocării, respectiv a respingerii cererii de reautorizare este vădit nelegală.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de produse Supuse Accizelor Armonizate prin mandatar DGFP Vrancea, prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 18 ianuarie 2013 a înţeles să invoce excepţia inadmisibilităţii acţiunii de faţă, motivat de faptul că reclamanta nu a parcurs procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a plângerii prealabile, însă în şedinţa publică din data de 13 martie 2013 reprezentantul pârâtei a menţionat că această excepţie a rămasă fără obiect, având în vedere că s-a emis Decizia nr. 014 din 30 ianuarie 2013.

Hotărârea şi considerentele Curţii de Apel Galaţi

Prin Sentinţa nr. 102 din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de produse Supuse Accizelor Armonizate, având ca obiect anularea act administrativ.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 118 din 31 octombrie 2012 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de produse Supuse Accizelor Armonizate, s-a decis la art. 1, revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. RO0056239PP01 din 19 decembrie 2003; RO0056239PP02 din 19 decembrie 2003, RO0056239PP03 din 19 decembrie 2003 şi RO0056239PP04 din 14 mai 2007 emise SC A. SRL, iar prin art. 2 a fost respinsă cererea de reautorizare nr. 2251 din 25 august 2010 depusă de SC A. SRL” la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamală Vrancea, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale în vigoare.

La emiterea acestei decizii au fost avute în vedere următoarele acte: Adresa nr. 126094 din 12 octombrie 2012 prin care Comisariatul general al Gărzii Financiare a transmis, ca urmare a unui control operativ şi inopinat la antrepozitul fiscal de producţie vinuri liniştite aparţinând SC A. SRL, Nota de constatare nr. 011909 din 21 septembrie 2012 şi s-a solicitat comisiei să analizeze şi să dispună revocarea autorizaţiei societăţii de antrepozit fiscal de producţie deoarece s-a constatat că societatea înregistra în luna iulie 2012, conform balanţei de verificare aferente, obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat provenite din perioada noiembrie 2011 - iulie 2012.

De asemenea, s-a avut în vedere Adresa nr. 6277 din 22 octombrie 2012 prin care Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea - Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii a comunicat următoarele informaţii valabile la data transmiterii adresei: SC A. SRL a intrat în procedura generală a insolvenţei la 15 februarie 2012, prin încheierea nr. 51 pronunţată de Tribunalul Vrancea şi se afla în perioada de observaţie prevăzută de Legea nr. 85/2006; - Până la acea dată nu a fost propus un plan de reorganizare; - La momentul deschiderii procedurii insolvenţei înregistra obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat în valoare de 969.276 RON.

- La data de 22 octombrie 2012 totalul obligaţiilor fiscale restante la bugetul general consolidat este de 3.062.235 RON, din care 2.468.988 RON obligaţii cu întârziere la plată mai mare de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.

Prin Decizia nr. 014 din 30 ianuarie 2013 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de produse Supuse Accizelor Armonizate a fost respinsă contestaţia formulată de SC A. SRL ca neîntemeiată, fiind menţinută măsura stabilită prin Decizia nr. 118 din 31 octombrie 2012.

În acest context faptic, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 20623 alin. (1) lit. g) din Codul fiscal, în forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 118/2012, „Autoritatea competentă eliberează autorizaţia de antrepozit fiscal pentru un loc numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: g) persoana care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat să nu înregistreze obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de ANAF;”, iar conform art. 20628 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, în forma în vigoare la aceeaşi dată, „Autoritatea competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal în următoarele situaţii: f) antrepozitarul autorizat înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de ANAF, mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.”

Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută, curtea de apel a constatat, contrar celor susţinute de către reclamantă, că Decizia nr. 118/2012 cuprinde obiectul acesteia, atât din partea introductivă, cât şi din partea finală a deciziei rezultând cu evidenţă faptul că aceasta are ca obiect revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal emise societăţii reclamante şi cererea de reautorizare nr. 2251/2010 depusă de această societate.

De asemenea, a reţinut instanţa că la art. 3 din Decizia nr. 118/2012 este indicat faptul că aceasta produce efecte de la data comunicării, iar împotriva acesteia se poate formula plângere prealabilă în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei în sensul că Decizia nr. 118/2012 a fost emisă în baza unor înscrisuri nelegale, Curtea de apel a apreciat că acest motiv al contestaţiei este nefondat, având în vedere faptul că la emiterea deciziei contestate a fost avută în vedere situaţia societăţii comunicată de organul de administrare competent, respectiv Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vrancea, prin Adresa nr. 6277 din 22 octombrie 2012, iar din această adresă rezultă că societatea înregistra obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat cu întârziere la plată mai mare de 60 de zile faţă de termenul legal de plată, în sumă de 2.468.988 RON.

Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut incidenţa prevederilor art. 20622 alin. (11) din Codul fiscal, potrivit cărora „În exercitarea atribuţiilor sale, direcţia de specialitate poate solicita de la diferite structuri centrale şi teritoriale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi, respectiv, de la ANAF orice alte informaţii şi documente pe care le consideră necesare în soluţionarea cererilor înregistrate.”

A mai constatat instanţa de fond, că societatea reclamantă nu contestă existenţa unor obligaţii fiscale restante la data emiterii deciziei contestate, ci contestă doar cuantumul acestor obligaţii, iar la data emiterii Deciziei nr. 118/2012 obligaţiile fiscale nu erau cuprinse într-un plan de reorganizare confirmat de judecătorul sindic.

Referitor la motivul invocat de contestatoare privind nesoluţionarea în termen a cererii de reautorizare, pe baza documentaţiei anexate de aceasta cererii înregistrate sub nr. 2251 din 27 august 2010, Curtea de apel a reţinut următoarele:

- Prin O.U.G. nr. 54/2010 au fost aduse modificări şi completări Codului fiscal, inclusiv prin introducerea prevederilor art. 20623 alin. (1) lit. g) şi art. 20628 alin. (2) lit. f), iar conform prevederilor art. IV din O.U.G. nr. 54/2010 antrepozitarii autorizaţi care la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă deţineau autorizaţii valabile, care au depăşit perioada de 3 ani în cazul contribuabililor mari şi mijlocii stabiliţi conform reglementărilor în vigoare şi, respectiv, de un an în celelalte cazuri de la data de începere a valabilităţii autorizaţiei şi doreau să îşi continue activitatea ca antrepozitar autorizat, aveau obligaţia de a solicita reautorizarea până la data de 31 august 2010 inclusiv.

- Conform precizărilor date în aplicarea art. IV din O.U.G. nr. 5/2010 prin art. III alin. (11) din H.G. nr. 768/2010, „Antrepozitarii autorizaţi deţinători de autorizaţii valabile a căror valabilitate, la data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010, a depăşit, de la data autorizării antrepozitului fiscal, 3 ani în cazul contribuabililor mari şi mijlocii şi, respectiv, un an în celelalte cazuri, care solicită reautorizarea până la data de 31 august 2010, pot desfăşura activitatea în baza vechilor autorizaţii până la eliberarea de către Comisie a noilor autorizaţii.”

Astfel cum se arată şi în decizia de soluţionare a contestaţiei, societatea reclamantă, fiind autorizată din anul 2004 ca antrepozitar, a depus în termen cererea de reautorizare şi prin urmare a desfăşurat activitatea în baza vechilor autorizaţii până la data soluţionării cererii de reautorizare, prin Decizia nr. 118 din 31 octombrie 2012.

În acest context, curtea de apel a constatat că nu se poate reţine că prin soluţionarea cererii de reautorizare la data de 31 octombrie 2012 s-a creat societăţii reclamante vreun prejudiciu, având în vedere, pe de o parte, faptul că aceasta a continuat în toată această perioadă să desfăşoare activitate în baza vechilor autorizaţii.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi examinat în termen de 60 de zile cererea de reautorizare şi ar fi fost admisă cererea respectivă pe baza documentaţiei depuse de reclamantă la data formulării cererii de reautorizare, autoritatea pârâtă ar fi avut în egală măsură posibilitatea revocării în anul 2012 a autorizaţiei respective, în temeiul prevederilor art. 20628 alin. (2) lit. f) din C. fisc., ca urmare a faptului că societatea reclamantă a înregistrat obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de ANAF, mai vechi de 60 de zile faţă de termenul legal de plată.

Având în vedere că la data de 22 octombrie 2012 societatea reclamantă înregistra obligaţii fiscale restante, instanţa de fond a apreciat că, în mod temeinic şi legal, autoritatea pârâta a procedat, în conformitate cu prevederile art. 20628 alin. (2) lit. f) din C. fisc. la revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal emise societăţii reclamante.

De asemenea, prima instanţă a reţinut că, în mod legal, în analiza cererii de reautorizare Comisia s-a raportat la situaţia fiscală a societăţii de la data soluţionării cererii, în raport de care s-a constatat în mod legal că societatea nu îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 20623 alin. (1) lit. g) din C. fisc.

În final, a mai reţinut instanţa de fond că, în situaţia în care împrejurările de fapt avute în vedere la emiterea deciziei contestate s-au schimbat ulterior emiterii acestei decizii, acest aspect nu este de natură a conduce la anularea deciziei emise, reclamanta având posibilitatea de a formula o altă cerere de reautorizare, în ipoteza în care consideră că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în acest sens.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ., solicitându-se în principal casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, iar în subsidiar admiterea cererii iniţiale, în sensul de a dispune reautorizarea societăţii.

În motivarea acestuia s-a invocat incidenta în cauza a disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, instanţa analizând trunchiat şi doar în parte motivele de nelegalitate prezentate de contestatoarea SC A. SRL, fiind încălcate totodată dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Hotărârea trebuie să cuprindă, ca o garanţie a caracterului echidistant al procedurii judiciare şi a respectării dreptului de apărare al părţilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor" (art. 261 pct. 5 C. proc. civ.).

În cauză, instanţa de fond nu a înţeles să argumenteze în drept hotărârea adoptată, făcând o expunere incompletă, lapidară, subiectivă prin analiza unilaterală a argumentelor, neanalizând practic toate motivele de nelegalitate expuse de contestatoare şi neargumentând în nici un mod înlăturarea probelor administrate de contestatoare în cauză.

Considerentele hotărârii (ce reprezenta explicitarea soluţiei din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia şi care face corp comun cu dispozitivul şi intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat) conţine, pe de o parte reproducerea unor texte de lege (fără ca aceasta să reprezinte o motivare a sentinţei în sensul impus de legiuitor), fără o transpunere efectivă a acestor norme în cauza pendinte, fără o raportare clară la probele administrate în cauza, instanţa de judecată înlăturând practic, fără nici o motivare, probele administrate de subscrisă - în combaterea Deciziei nr. 118/2012.

Incidenţa în cauză a disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea dată este lipsită de temei legal, instanţa făcând totodată o greşită aplicare a legii, prin încălcarea disp. art. 10 lit. d) din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 291/2010 - în sensul că Decizia nr. 118/2012 este lipsită de obiect - instanţa neînţelegând să analizeze această critică, făcând doar o scurtă menţiune în sensul că acest motiv invocat de recurentă nu ar fi întemeiat.

Nu se poate observa care anume a fost obiectul analizei acestei Comisii, nefiind indicat în nici un mod obiectul, anume: revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal sau soluţionarea cererii de reautorizare nr. 2251 din 27 august 2010.

Potrivit disp. art. 10 din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 291/2010 - (1) Deciziile Comisiei sunt acte administrative emise numai în formă scrisă iar în conformitate cu disp. art. 10 lit. d) Deciziile Comisiei trebuie să conţină obiectul acesteia, sancţiunea aplicabilă fiind cea indicată de art. 13 din Ordinul nr. 291/2010, în sensul "lipsa unuia dintre elementele deciziei .. referitoare la .. obiectului deciziei atrage nulitatea actului administrativ. Nulitatea se constată de instanţa judecătorească de contencios administrativ.

Din conţinutul Deciziei nr. 118/2012 rezultă că aceasta cuprinde o parte introductivă (scurtă enunţare a unor adrese fără relevanţă juridică), o sumară motivare în drept (invocându-se temeiuri străine de dispoziţiile legale privind condiţiile reautorizării), urmând apoi dispozitivul deciziei, în sensul revocării autorizaţiilor emise anterior şi respingerii cererii.

În lipsa indicării în mod clar a obiectului deciziei contestate, nu se poate face o analiză a modalităţii de lucru a acestei comisii, a probelor administrate, a voturilor Comisiei raportat la obiectul analizat (anume revocare autorizaţie de antrepozit sau respingerea cererii de reautorizare) în condiţiile art. 8 din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 291/2010.

Nefiind indicat în nici un document anexat Deciziei nr. 118/2012 este imposibil de analizat modalitatea de vot, numărul voturilor aferente fiecărui punct al ordinii de zi.

În nici un caz, Comisia nu putea analiza cererea recurentei de reautorizare, în cuprinsul Deciziei 118/2012 nefiind indicat temeiul de drept aferent acestei cereri, anume art. 20625 C. fisc.

Decizia nr. 118/2012 nu conţine obiectul deciziei, lipsa obiectului fiind sancţionată de legiuitor cu nulitatea absoluta.

S-a mai invocat greşita aplicare a disp. art. 20628 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, dispoziţii invocate în mod nelegal în cuprinsul deciziei contestate.

În cuprinsul actului administrativ contestat s-a indicat ca şi temei art. 20628 alin. (2) lit. f din Legea nr. 571/2003, text potrivit căruia autorizaţia de antrepozit fiscal poate fi revocată în ipoteza în care «antrepozitarul autorizat înregistrează obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat, de natura celor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală mai vechi la 60 de zile faţă de termenul legal de plată».

Inaplicabilitatea acestor dispoziţii legale este dată de Certificatul de atestare fiscală nr. 1441072 din 5 august 2010 emis de ANAF - DGFP Vrancea, înscris potrivit căruia recurenta nu înregistrează obligaţii fiscale restante, documentaţia depusă de aceasta în vederea reautorizării fiind completă şi anexată cererii formulate.

Soluţionarea cererii de reautorizare nr. 2251 din 27 august 2010 la mai bine de 2 ani de la data depunerii acesteia, anume la data de 31 octombrie 2012, prin respingerea acesteia şi respectiv revocarea autorizaţiilor deţinute de contestatoare, reprezintă o dovada a măsurii abuzive din partea intimatei, o încălcare flagranta a disp. art. 20623.

Decizia nr. 118 din 31 octombrie 2012 este emisă în temeiul unor înscrisuri nelegale (adresa Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vrancea Adresa nr. 126094 din 12 octombrie 2012, Adresa nr. 6277 din 22 octombrie 2012), acte ce nu poartă natură juridică de acte administrativ fiscale care să stabilească existenţa sau nu a unei creanţe certe, exigibile, acte îndeplinite cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi cu depăşirea competentelor structurilor emitente.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., s-a arătat că instanţa de fond nu a analizat motivele de netemeinicie a actului administrativ atacat.

Apărările intimatei şi procedura derulată în recurs

Ministerul Finanţelor Publice, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că societatea nu a negat că la momentul emiterii Deciziei nr. 118 din 31 octombrie 2012 avea obligaţii de plată la bugetul general consolidat.

În acest sens, menţionează înscrisurile pe care însăşi recurenta-reclamantă le indică la pagina 12 ultimele paragrafe din recursul promovat - o.p. nr. 1700 din 27 decembrie 2012 prin care a fost achitată suma de 181.187 RON, o.p. nr. 1701 din 27 decembrie 2012 ce vizează suma de 560.470 RON, o.p. nr. 2952 din 28 februarie 2012 privind suma de 1.461.535 RON, aceste sume fiind achitate ulterior emiterii Deciziei nr. 118 din 31 octombrie 2012 de către Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate.

De asemenea, precizează faptul că, la data emiterii Deciziei nr. 118/2012, obligaţiile fiscale nu erau cuprinse într-un plan de reorganizare confirmat de judecătorul sindic.

În dovedirea susţinerilor sale, recurenta a depus înscrisuri apreciate ca relevante în cauză.

II. Soluţia adoptată în recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică neanalizarea aspectelor de nelegalitate ale Deciziilor nr. 118/2012 şi nr. 014/2013 emise de intimată.

Prin Decizia nr. 118 din 31 octombrie 2012 s-au revocat autorizaţiile de antrepozit fiscal emise pe numele reclamantei şi s-a respins cererea acesteia de reautorizare, iar prin Decizia nr. 014/2013 s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva respectivei decizii.

Motivul deciziilor l-au constituit obligaţiile fiscale restante la bugetul general consolidat înregistrate de reclamantă.

Incidenţă în deciziile adoptate au dispoziţiile art. 206 alin. (1) lit. g) şi art. 20628 alin. (2) lit. f) din C. fisc.

Recurenta nu a contestat existenţa datoriilor la bugetul consolidat al statului ci cuantumul lor, ceea ce face pe deplin aplicabile dispoziţiile Codului fiscal menţionate.

Mai mult, faţă de reclamantă, la acea dată fusese deschisă procedura insolvenţei prin Încheierea nr. 51 din 15 februarie 2012 ceea ce confirmă starea sa de incapacitate de plată (insolvenţă), iar o hotărâre de reorganizare judiciară nu fusese adoptată.

În aceste condiţii raportat la aceste motive, critica de nelegalitate nu apare ca întemeiată.

Raportat la incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinerea că Decizia nr. 118/2012 ar fi lipsită de obiect întrucât încalcă dispoziţiile art. 10 lit. d) din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 291/2010 prin ceea ce nu s-a menţionat obiectul deciziei contestate nu poate fi primită, procedura prealabilă vizând tocmai soluţia adoptată în contestaţia împotriva actului administrativ.

Tot astfel, raportarea la un certificat de atestare fiscală din 2010 care menţiona lipsa obligaţiilor fiscale restante, nu poate fi primită în raport de data emiterii Deciziei nr. 118 din 19 noiembrie 2012.

Cât priveşte raportarea la Încheierea de şedinţă din 15 februarie 2012 a Tribunalului Vrancea dată în dosarul de insolvenţă prin care se suspendă de drept toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor contra debitoarei, aceasta nu este corectă câtă vreme Decizia nr. 118 din 31 octombrie 2012 a statuat asupra revocării autorizaţilor de antrepozit fiscal şi cererilor de reautorizare în favoarea reclamantei, nefiind vorba despre vreo acţiune extrajudiciară contra debitoarei.

Ba chiar, aceasta ar fi presupus şi neanalizarea cererilor de reautorizare antrepozit fiscal.

Susţinerile precum că obligaţiile fiscale restante ale reclamantei puteau fi analizate doar în procedura insolvenţei nu pot fi primite cu atât mai mult cu cât nu s-a contestat niciunde existenţa ci doar întinderea lor. Or, existenţa unor debite la bugetul de stat reprezintă o cauză suficientă a revocării autorizaţiei.

Mai mult, nu trebuia omis că, achitând obligaţiile ulterior emiterii deciziilor contestate, s-a recunoscut implicit existenţa lor.

Referitor la motivele de netemeinicie ale sentinţei prin raportare la dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta face referire la proporţionalitatea măsurii.

Ori, un astfel de argument nu poate fi primit nici în raport de dispoziţiile de continuare a activităţii date în dosarul de insolvenţă, continuarea activităţii neputându-se realiza decât cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale.

Existenţa unui număr relativ mare de angajaţi nu are însă a avea legătură cu principiul proporţionalităţii, analiza deciziilor contestate neputând fi legată în nici un fel de acest număr.

Cu atât mai mult situaţia economică a recurentei în anul 2013, în procedura reorganizării nu poate nici ea constitui argument just pentru anularea deciziilor, acest lucru fiind analizat la momentul emiterii lor.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum din analiza mai sus detaliată, nu rezultă incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 şi nici art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 20 raportat la art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL, prin administrator judiciar C.I.I. B împotriva Deciziei nr. 102 din 17 aprilie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2015.

Procesat de GGC - LM