Notarized declaration not new evidence; revision rejected as unfounded.

Decizia nr. 247/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 02 aprilie 2013, sub nr. x/2/2013 revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul B. a formulat revizuire împotriva sentinţei civile nr. 5610 din 04 octombrie 2011 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2009, solicitând schimbarea în tot a acesteia si respingerea cererii de chemare in judecată.

În motivarea cererii de revizuire s-au arătat în esenţă că ulterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se solicita, a intrat in posesia unui înscris din care rezulta faptul ca, una din cele doua persoane si anume C. ale cărui drepturi si libertăţi fundamentale ar fi fost inculcate prin nota informativa data de el, conform reţinerii Curţii de Apel, nu a suferit in realitate niciun prejudiciu.

Astfel, conform înscrisului autentificat din 04 martie 2013 emanând de la C., urmare a notelor privind activitatea acestuia, nu i-au fost îngrădite drepturile si libertăţile fundamentale ale omului sub nicio forma, nu a fost cercetat si nu i-a fost încălcat nici un drept de exprimare sau convingere religioasa.

A arătat că înfăţişarea acestui înscris i-a fost imposibila in cursul procesului in care s-a pronunţat hotărârea atacata din motive mai presus de voinţa mea, întrucât avea reprezentarea faptului ca C. se afla la munca in străinătate, fiind contactat de acesta in luna martie 2013 ocazie cu care i-a înmânat înscrisul ce atesta lipsa oricărui prejudiciu suferit de acesta ca urmare a informaţiilor furnizate de către subsemnatul organelor de securitate.

A susţinut că deşi înscrisul are o dată ulterioară momentului pronunţării hotărârii atacate el se refera indubitabil la împrejurări anterioare, fiind astfel pe deplin admisibila cererea de revizuire.

Întrucât prin sentinţa atacata instanţa a angajat răspunderea sa juridica, fără a avea in vedere circumstanţele săvârşirii faptelor precum si lipsa oricărei forme de vinovăţie si a vreunei încălcări a drepturilor si libertăţilor fundamentale a persoanelor vizate astfel cum ele însăşi atesta prin înscrisul nou pe care își întemeiază cererea, a solicitat reanalizarea întregului material probator si din perspectiva jurisprudenței Curţii Constituţionale.

Legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar.

Hotărârea instanţei de fond;

Prin sentinţa nr. 2834 din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., cu domiciliul în bucdictoriu cu intimatul B., ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţ, s-a reţinut, raportat la dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. că textul de lege se referă la descoperirea de înscrisuri doveditoare, deci când partea care a pierdut procesul dovedeşte existenţa unor înscrisuri care au fost reţinute de partea adversă sau care nu au putut fi prezentate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

S-a apreciat că în cauză înscrisul depus de revizuent în susţinerea cererii sale, şi anume declaraţia dată în faţa notarului public, de către C. - fila 8 dosar, nu întruneşte condiţiile necesare admisibilităţii cererii de revizuire.

S-a constatat că referirea textului fiind la înscrisuri, înseamnă că dintre temeiurile de revizuire s-au exclus celelalte mijloace de probă, cum ar fi declaraţiile de martori chiar autentificate.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept învederate mai sus, instanţa reţine că revizuirea nu este fondată, astfel că o va respinge.

Recursul;

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs revizuentul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a precizat că in mod greşit instanţa de fond a apreciat că înscrisul prezentat nu întrunește condiţiile necesare admisibilităţii cererii de revizuire.

A susţinut recurentul că înfățișarea înscrisului i-a fost imposibila în cursul procesului întrucât avea reprezentarea că C. se afla la muncă in străinătate.

De asemenea, a arătat că prin documentul prezentat persoana despre care instanţa pretinde că i s-ar fi încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale a declarat că nu a suferit niciun prejudiciu ca urmare a informaţiilor furnizate de către reclamant.

S-a arătat prin motivele de recurs că documentul este hotărâtor in dezlegarea corectă a cauzei şi că, raportat la jurisprudenţa şi doctrina in materie, acesta reprezintă in mod indubitabil un „înscris” in accepțiunea textului de lege.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate in sensul admiterii cererii de revizuire.

Procedura în fața instanței de recurs;

Recurentul a depus la data de 20 ianuarie 2015 precizări la motivele de recurs.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Potrivit dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 306 C. proc. civ.

Cum completările la motivele de recurs au fost depuse la data de 20 ianuarie 2015, astfel cum reiese de pe ştampila Serviciului Registratură, rezultă că acestea au fost formulate cu mult peste termenul legal de 15 zile de la data comunicării hotărârii (14 noiembrie 2013), astfel că acestea urmează a fi avute in vedere ca şi concluzii scrise.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".

Din conţinutul acestui text de lege, reies condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru admisibilitatea unei asemenea căi extraordinare de atac, respectiv: descoperirea unui înscris după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, astfel că acest înscris trebuia să fi existat la data judecăţii, dar să nu fi fost cunoscut de instanţa care a judecat fondul; imposibilitatea prezentării acestui înscris de parte datorită împrejurărilor la care se referă în mod expres chiar art. 322 pct. 5 C. proc. civ.; înscrisul descoperit şi invocat în revizuire să aibă un caracter determinant, adică să fi fost apt de a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată.

Or in mod corect prima instanţa a observat că înscrisul invocat de către recurent, respectiv declaraţia autentificată din 04 martie 2013 emanând de la C., prin care a precizat că, urmare a notelor privind activitatea acestuia, nu i-au fost îngrădite drepturile si libertăţile fundamentale ale omului sub nicio forma, nu a fost cercetat si nu i-a fost încălcat nici un drept de exprimare sau convingere religioasa, nu se încadrează in dispoziţiile enunţate anterior.

Astfel, cum a observat şi prima instanţă, prin referirea la înscrisuri, s-au exclus celelalte mijloace de probă dintre temeiurile de revizuire, cum ar fi depoziţiile unor martori chiar şi în formă autentică.

În altă ordine de idei, declaraţiile notariale, în sensul de „instrumentum”, nu reprezintă nici înscrisuri descoperite ulterior şi nici reţinute de către partea potrivnică.

Nici conţinutul acestuia nu poate fi apreciat ca fiind determinant, definiţia încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti rezidând din lege şi nu din poziţia subiectivă a persoanei urmărite.

În fapt, revizuentul solicită suplinirea probatoriului şi o reanalizare in calea extraordinară a revizuirii a înscrisurilor depuse la dosar, ceea ce nu poate fi primit.

În acelaşi sens, este şi jurisprudenţa constantă a curţii europene, potrivit căreia admiterea unei căi extraordinare de atac, care repune în discuţie o decizie definitivă printr-o procedură de reexaminare este considerată o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice. În virtutea acestui principiu nici o parte nu este abilitată să solicite repunerea în discuţie a unei hotărâri definite şi executorii cu unicul scop de a obţine o reexaminare a cauzei şi o nouă hotărâre, în privinţa sa. (cauzele: Şerbănescu împotriva României, Gâgă împotriva României).

Faţă de considerentele expuse Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute în cauză motivele de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 2834 din 27 septembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2015.