Challenge to ministerial orders on public account seizures dismissed for failure to satisfy the preliminary administrative procedure requirement under Law No. 554/2004

Decizia nr. 237/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 30 august 2012, reclamanta A. şi B. a chemat in judecata pe pârâtul C., solicitând anularea Ordinului ministrului Finanţelor nr. 2336 din 19 iulie 2011 pentru aprobarea procedurii de punere în aplicare a titlurilor executorii în baza cărora se solicită înfiinţarea popririi conturilor autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul unităţilor Trezoreria Statului, publicat în M. Of. al României, partea I nr. 523 din 25 iulie 2011 precum şi a Ordinului nr. 161 din 9 februarie 2012 al ministrului Finanţelor dat în completarea celui dintâi.

În motivarea cererii, reclamanta a aratat ca Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2336 din 19 iulie 2011 publicat în M. Of. al României, Partea I nr. 523 din 25 iulie 2011, precum şi Ordinul nr. 161 din 9 februarie 2012 al ministrului finanţelor dat în completarea celui dintâi, contravin art. 6 parag. 1 din Convenţie pentru Apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentate privind dreptul la un proces echitabil şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 martie 2005, în cauza Şandor contra României, publicată în M. Of. al României Partea I nr. 1048 din 25 noiembrie 2005)

La 27 septembrie 2013, pârâtul a depus note scrise, invocând excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Hotărârea instanţei de fond;

Prin sentinţa nr. 3250 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia inadmisibilităţii; s-a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul C., ca inadmisibilă.

Examinând excepția inadmisibilității, Curtea de apel a constatat ca reclamanţii nu au indeplinit obligatiile instituite in sarcina acestora de art. 7 și 12 din Legea nr. 554/2004, in sensul de a se adresa in prealabil paratului cu o cerere de revocare a actului administrativ si a de a face dovada, prin depunerea cererii de revocare, au urmat această procedură prealabilă.

Recursul;

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs recurenţii A. şi B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea acţiunii, invocând dispoziţiile art. 7 şi art. 12 din Legea nr. 554/2004 au precizat că au adresat o cerere pârâtului solicitând anularea in totalitate a Ordinului nr. 2336/2011 şi a Ordinului nr. 161/2012, la care nu au primit răspuns.

În dovedirea acestei afirmaţii au arătat că la condica de prezentă din data de 6 noiembrie 2012 la rubrica „expediţii” pct. 1 este înregistrată cererea din 2012 trimisă C., astfel că aceștia se află in ipoteza prevăzută de art. 12 teza I din Legea nr. 554/2004 „orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile”.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Cu privire la cererea de anulare a actelor administrative emise de către pârât, se constată că soluţia primei instanţe prin care s-a constatat inadmisibilitatea acţiunii faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile, este legală şi temeinică.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există.

Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, dreptul la acţiunea în contencios administrativ se naşte după ce s-a pronunţat autoritatea administrativă asupra reclamaţiei (recursul graţios sau, după caz, ierarhic), adică de la comunicarea soluţiei acesteia asupra reclamaţiei administrative (sau de la expirarea termenului în care aceasta era obligată să rezolve reclamaţia). Acest drept se poate exercita în termen de 30 de zile.

Cu alte cuvinte, potrivit aceluiaşi act normativ, procedura prealabilă condiţionează acţiunea în contencios administrativ.

Pe cale de consecinţă, pentru a putea declanşa acţiunea în contencios, reclamanţii trebuie să facă dovada că au îndeplinit cerinţa legii (cerinţa impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare) şi au respectat procedura prealabilă, adică s-au adresat mai întâi autorităţii emitente şi abia după refuzul acesteia, respectiv menţinerea actului, se pot adresa instanţei de judecată.

În acest sens sunt şi prevederile conţinute de art. 109 alin. (2) teza I C. proc. civ., potrivit cărora în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei procedurii prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege.

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că reclamanţii nu au urmat procedura prealabilă aşa cum dispoziţiile legale amintite o prevăd, întrucât acesţia nu a depus vreo plângere în termenul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, de la data comunicării actului, ci s-au adresat direct instanţei.

Instanţa urmează a înlătura afirmaţiile recurenţilor - reclamanţi, in sensul că se află in ipoteza reglementată de art. 12 din Legea nr. 554/2004 in sensul că menţiunea din registrul de expediţie (fila 5 recurs) reprezintă „orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile”.

Astfel, legea contenciosului administrativ instituie obligativitatea de a se depune, in situaţia in care autoritatea pârâtă nu răspunde la cerere, copia cererii, certificată cu dovada înregistrării, sau măcar o dovadă a înregistrării acesteia in condiţiile comunicării actelor de procedură potrivit codului de procedură civilă ( de ex. depunere prin poştă cu scrisoare recomandată cu conţinut declarat).

Asta, in condiţiile in care, instanţa de contencios este obligată să verifice şi dacă cererea, prin conţinutul său, reprezintă o procedura prealabilă efectivă.

Or, o simplă menţiune - 1 plic - și adresantul - C., dintr-un registru, care oricum nu este destinat acţiunilor personale ale angajaţilor, nu poate face dovada că in cauză reclamanţii au sesizat autoritatea pârâtă, in termenul prevăzut de lege, cu o cerere care să satisfacă cerinţele art. 7 din Legea nr. 554/2004, in sensul de a se solicita anularea Ordinelor ministrului Finanţelor nr. 2336 din 19 iulie 2011 şi nr. 161 din 9 februarie 2012.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva sentinţei nr. 3250 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2015.