Jurisdiction over EU fund irregularity claims: central authority issuer triggers Court of Appeal competence under Art. 10(1)1 Law 554/2004

Decizia nr. 2355/2015

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. (fostă C.) şi D. (fost E.), ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 18352 din 03 iunie 2014, de soluţionare a Contestaţiei formulată de reclamant împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 28 martie 2014 din 01 aprilie 2014 privind proiectul „Achiziţie de utilaje către SC A. SRL”, decizie emisă de C.

- anularea Procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 28 martie 2014 din 01 aprilie 2014 privind proiectul de achiziţie menţionat anterior, emis de C.

- exonerarea de la plata creanţei bugetare stabilite în sarcina reclamantei prin procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 28 martie 2014.

Prin sentinţa civilă nr. 199 din 06 februarie 2015, pronunţată în Dosar nr. x/30/2014, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, instanţă competentă în raport de prevederile art. 10 alin. (1), art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, coroborate cu prevederile art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (1)6 şi art. 22 din O.U.G. nr. 66/2011.

S-a reţinut, în esenţă, că ambele acte administrative contestate sunt emise de C., autoritate publică centrală, astfel că tribunalul nu este competent din punct de vedere material să soluţioneze cererea de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 96 din 20 aprilie 2015, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Timişoara, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii B. şi D., în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru stabilirea instanţei competente.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că în speţa de faţă se solicită anularea Deciziei nr. 18352 din 03 iunie 2014 de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamant împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 28 martie 2014 din 01 aprilie 2014, privind proiectul „Achiziţie de utilaje către SC A. SRL”, decizie emisă de B., precum şi anularea procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 28 martie 2014 din 01 aprilie 2014 privind proiectul de achiziţie menţionat anterior.

Prin urmare, Curtea a constatat că procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este emis de E. din cadrul C., o autoritate de nivel judeţean, împrejurare aptă să excludă aplicabilitatea dispoziţiilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, care se referă la autorităţi centrale şi să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Curtea a apreciat ca lipsită de relevanţă împrejurarea că oficiul menţionat nu are personalitate juridică, fiind de necontestat că în practica judiciară şi în doctrină s-a statuat deja că în materia contenciosului administrativ ceea ce contează este capacitatea administrativă, definită ca fiind capacitatea de a emite acte apte să producă efecte juridice. Ori, în speţa de faţă se atacă un act emis de o autoritate judeţeană, act prin care a fost verificată cererea de finanţare a reclamantei.

Curtea a mai reţinut că în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei este lipsit de relevanţă care structură are atribuţii de control, Legea nr. 554/2004 operând cu noţiunea de organ emitent, iar nu cu cea de organ competent în activitatea de control, acest ultim aspect având relevanţă în judecarea fondului, respectiv asupra legalităţii actului emis, iar nu în stabilirea competenţei instanţei de judecată.

Odată stabilit nivelul ierarhic (judeţean) al autorităţii emitente, care exclude incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1)1 (ce reglementează în materia fondurilor europene competenţa curţilor de apel numai în cazul actelor emise de autorităţile centrale), Curtea a verificat incidenţa celui de al doilea criteriu avut în vedere de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cel referitor la cuantum valoric al creanţei fiscale.

Având în vedere că prin actul a cărui anulare se solicită a fost stabilită valoarea creanţei bugetare ca fiind de 815.526,65 lei, care se situează sub pragul valoric de 1.000.000 lei, curtea a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă reglementat de art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Timişoara a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul, conform art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Înalta Curte constată că obiectul acţiunii îl constituie anularea Deciziei nr. 18352 din 03 iunie 2014 de soluţionare a contestaţiei formulate de reclamant împotriva procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 28 martie 2014 din 01 aprilie 2014 privind proiectul „Achiziţie de utilaje către SC A. SRL”, decizie emisă de C. (în prezent B.), precum şi anularea Procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 28 martie 2014 din 01 aprilie 2014 privind proiectul de achiziţie menţionat anterior.

În cauza dedusă judecăţii, actele administrative contestate au fost emise în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a), c) şi e) din O.U.G. nr. 66/2011:

”(1) În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;

c) fonduri europene - sumele provenite din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene şi/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei;

e) autorităţi cu competenţe în gestionarea fondurilor europene - autorităţile de management în cadrul programelor finanţate din instrumente structurale, de coeziune, din Fondul european pentru pescuit, din fonduri aferente Instrumentului de asistenţă pentru preaderare, autorităţile care asigură gestionarea Instrumentului european de vecinătate şi parteneriat F., C., G. în cadrul programelor de finanţare a politicii agricole comune, agenţiile de implementare - inclusiv H. - în cadrul programelor I., H. în cadrul J., K. şi al L., cu excepţia proiectelor delegate, precum şi autorităţile naţionale responsabile de participarea României la alte programe finanţate din fonduri europene.”

Conform art. 20 alin. (1) şi (4) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă:

„(1) Activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se efectuează de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora.

(4) Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene pot delega activităţi de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare organismelor intermediare care funcţionează în cadrul unei instituţii publice.”

Iar, potrivit art. 21 alin. (1), (16), (19) şi (20):

„(1) Activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se desfăşoară de către structurile/echipele de control prevăzute la art. 20.

(16) Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se aprobă de conducerea instituţiei publice în cadrul căreia funcţionează structura de control, respectiv conducerea autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene - dacă structura de control este organizată în cadrul acesteia.

(19) Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare este act administrativ în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(20) Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare/Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare constituie titlu de creanţă şi se emite în vederea stingerii acestei creanţe.”

Art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 prevede că:

„(1) Autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunţa prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestaţiei sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz.”

Potrivit art. 51 pct. 1 din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator la instanţa de judecată de contencios administrativ competentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Însă, dat fiind faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 27 octombrie 2014, ulterior datei de 15 februarie 2013, dată la care a fost modificată Legea nr. 554/2004 prin introducerea alin. (10)1, în speţă nu se aplică dispoziţiile alin. (1) sus citat, ci dispoziţiile alineatului nou introdus.

Or, potrivit art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, „toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel”.

Potrivit dispoziţiilor legale citate, competenţa materială de soluţionare a litigiului aparţine, indiscutabil, curţilor de apel.

Din analiza acestor texte legale, incidente în cauză, Înalta Curte constată că actele contestate au fost emise de C. (în prezent B.), în baza atribuţiilor sale stabilite de O.U.G. nr. 66/2011, şi nu de E. (în prezent D.).

După cum s-a subliniat anterior, C. (în prezent B.), autoritate cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, poate delega activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare organismelor intermediare care funcţionează în cadrul său.

Prin urmare, în raport cu faptul că emitentul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare a cărui suspendare face obiectul prezentei cauze este tot o autoritate publică centrală, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, sus citat.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL şi pe pârâţii B. şi D., în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 iunie 2015.