Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2073/2015 AI generated

Revision inadmissible against decisions rendered in the context of an extraordinary appeal

Case Number Decizia nr. 2073/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal (contestație în anulare) as inadmissible, upholding the prior decision that had rejected a revision request. The dispute concerned the procedural admissibility of filing a revision (revizuire) against a previous extraordinary appeal decision, which itself had dismissed an earlier attempt to challenge a final decision on the merits for procedural defects. The Court held that a decision rendered in the context of an extraordinary appeal does not address the merits and is therefore not subject to revision under Article 322 of the Civil Procedure Code; furthermore, the grounds cited by the appellant—alleging lack of procedure or violation of public order regarding jurisdiction—failed to strictly fit the exhaustive statutory conditions for extraordinary appeals under Articles 317 and 318 of the Civil Procedure Code, as they effectively challenged the substantive merit rather than specific procedural nullities or jurisdictional errors defined by law.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 C. proc. civ, art. 322 pct. 8 C. proc. civ, art. 318 alin. (1) C. proc. civ, art. 317 C. proc. civ, art. 318 C. proc. civ; Revision inadmissible against decisions rendered in the context of an extraordinary appeal: Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) şi respectiv art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
extraordinary revision article of civil procedure grounds for cassation procedural orders revision of a judgment lack of jurisdiction

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 2073/2015

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei;

Decizia contestată;

Prin Decizia nr. 4397 din 19 noiembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 7186 din 8 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătoreşti expres şi limitativ de art. 322 C. proc. civ., deoarece în alt fel s-ar ajunge să se încalce principiul legalităţii căii de atac, în sensul că orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta.

Pe de o parte, în speţă, hotărârea atacată este dată în cadrul unei contestaţii în anulare, deci nu este în nici un caz o hotărâre care să evoce fondul, chiar dacă hotărâre atacată cu contestaţia în anulare este una pronunţată în recurs, reiese că o astfel de hotărâre pronunţată în cadrul unei contestaţii în anulare nu este supusă căii de atac a revizuirii.

Pe de altă parte, în considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac dispoziţiile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., prevăd că revizuirea unei hotărâri se poate cere dacă"partea a fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa". Aşadar, în cauză este necesar ca procedura de citare cu părţile să fi fost legal îndeplinită pentru că astfel, partea nelegal citată are posibilitatea de a promova contestaţie în anulare obişnuită, în temeiul art. art. 317 alin. ( 1) pct. 1 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, revizuentul a uzat şi de calea contestaţiei în anulare care a făcut obiectul Dosarului nr. x/1/2013 în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, ca inadmisibilă.

Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând motivele contestaţiei în anulare formulate în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge contestaţia în anulare, pentru considerentele ce urmează:

În primul rând, Înalta Curte remarcă faptul că prin decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 7186 din 8 noiembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a respins ca inadmisibilă o altă contestaţie în anulare.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 317 alin. (1) şi respectiv art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Dispoziţiile normelor menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realităţii, obligă la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

Deşi formal contestatorul şi-a fundamentat cererea pe aceste dispoziţii legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

În speţă, împrejurările de fapt şi de drept invocate de contestator nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 317 C. proc. civ., care se referă fie la judecarea cauzei cu lipsă de procedură, fie la încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, ci privesc exclusiv aspecte ce vizează judecata pe fond a cauzei.

Mai mult decât atât, obiectul contestaţiei în anulare întemeiate pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. este restrâns la hotărârile instanţelor de recurs, respectiv la acelea prin care s-a soluţionat recursul, prin exercitarea controlului judiciar.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de faţă nu îndeplineşte cerinţele minime de admisibilitate pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac şi, în consecinţă, va respinge contestaţia formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4397 din 19 noiembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2015.