Discrimination complaint fails as employer revoked sanction after medical leave; appeal rejected as unfounded

Decizia nr. 2205/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul căii de atac.

Obiectul recursului, declarat în termen legal de către reclamantul A., în constituie Sentinţa civilă nr. 4160 din 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. şi C., cerere prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 159 din 3 aprilie 2012 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), reanalizarea Dosarului nr. x din 11 decembrie 2012, respectiv rejudecarea cauzei împotriva pârâtelor angajate la Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

2. Motivele de casare invocate.

Rezultă, din cererea de recurs, că reclamantul a invocat practic motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea atacată este nelegală, întrucât la pronunţarea acesteia nu au fost luate în considerare următoarele circumstanţe:

I) Hotărârea nr. 159 din data de 3 aprilie 2012 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu cuprinde în motivare elemente ale acţiunii reclamantului, neavând nici un corespondent în realitate, această hotărâre fiind întemeiată pe omisiuni şi consemnări străine de natura cauzei puse în sarcina recurentului la pct. 5.7, 5.8, 5.9, 5.10 şi 5.12 din Hotărârea CNCD nr. 159/2013;

II) Încălcarea regulilor de procedură, instanţa de judecată (Colegiul Director al CNCD) pronunţându-se incomplet şi parţial prin hotărârea dată, doar sub aspectul discriminării, fără a proceda la o verificare temeinică, multilaterală în fapt şi în drept a tuturor probelor administrate la dosar cu privire la aspectele de ameninţare, hărţuire şi lezarea demnităţii reclamantului de către pârâtele B. şi C.;

III) Interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii prin schimbarea naturii sau înţelesului lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia, printre care s-a amintit faptul că deşi pârâtele, prin calitatea lor de angajator, respectiv responsabil resurse umane, aveau obligaţia legală de a-i întocmi reclamantului o fişă a postului şi nu au făcut-o, totuşi instanţa de judecată (Colegiul Director al CNCD) greşit apreciază în hotărârea pronunţată că ar fi existat o fişă a postului, bazându-se în exclusivitate pe declaraţiile pârâtelor, şi chiar mai mult, interpretând că acest document inexistent ar fi fost asumal şi încălcat de către recurent, contrar tuturor dovezilor administrate la dosar şi lămuritoare actului de justiţie;

IV) Nepronunţarea instanţei (Colegiul Director al CNCD) asupra mai multor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, la care instanţa a omis să se pronunţe, adică la care nu a făcut nicio referire în considerentele hotărârii sau, deşi le-a enunţat nu a arătat motivele pentru care le-a înlăturat. S-a apreciat că nici măcar aspectul de îngrădire a unor drepturi fundamentale consfinţite de Constituţia României, prin care recurentul a fost forţat să lucreze sub ameninţare în perioada de refacere a capacităţii sale de muncă nu a fost consemnat de instanţele de judecată, cu toate că acest fapt este confirmat prin înscrisurile din condica de prezenţă - document de evidenţă primară zilnică;

V) Este de forţa evidenţei că pe lângă faptul că motivarea hotărârii CNCD se bazează pe anumite consemnări nereale şi străine plângerii reclamantului, aceasta este şi incompletă, motivată doar sub aspectului criteriului de discriminare, fără ca aspectul de hărţuire să fie menţionat în hotărârea Colegiului Director, contrar opiniei evidente a doi membri din Colegiul Director al CNCD care s-au pronunţat în favoarea acelui criteriu omis, respectiv hărţuirea recurentului;

VI) Colegiul Director al CNCD a reţinut greşit în argumentarea motivării sale anumite fapte şi întâmplări străine cauzei, fără ca acestea să se fi petrecut cu adevărat în realitate, şi fără a avea nimic în comun cu speţa care a făcut obiectul plângerii recurentului şi decide prin hotărârea pronunţată că faptele prezentate nu au reprezentat discriminare, cu toate că este evidentă tratarea diferenţiată a reclamantului în comparaţie cu altă persoană, într-o situaţie similară în care trasarea de sarcini au fost identice, reclamantul fiind cercetat repetat şi sancţionat abuziv de către pârâte.

În raport de cele mai sus arătate, recurentul a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate, casarea hotărârii atacate, şi urmare rejudecării litigiului în fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

3. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 18 decembrie 2014, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Prin încheierea din 26 februarie 2015 completul filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul declarat de reclamantul D. împotriva Sentinţei civile nr. 4160 din data de 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, şi a fixat termen de judecată pe fondul recursului la data de 28 mai 2015.

4. Analiza motivelor de casare.

Înalta Curte reţine, în cauză, că motivele de recurs invocate de reclamantul D. nu sunt întemeiate, şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, faţă de circumstanţele de fapt ale litigiului, de deplin stabilite, şi cu o motivare corespunzătoare, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Se constată, în litigiu, că judecătorul fondului a statuat judicios, prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată, la cele ce au constituit fundamentul actului administrativ atacat, precum şi la dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că Hotărârea nr. 159 din 3 aprilie 2012 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (prin care s-a stabilit că faptele prezentate de reclamant nu sunt fapte de discriminare şi s-a dispus clasarea dosarului) este legală şi temeinică, neputându-se aprecia că au existat împrejurări de fapt care să conducă la concluzia unei discriminări directe sau indirecte a reclamantului sau a hărţuirii acestuia, prin demararea cercetării disciplinare.

Reclamantul recurent nu a înştiinţat angajatorul asupra situaţiei referitoare la existenţa certificatului de concediu medical pentru perioada 5 octombrie 2012 - 31 octombrie 2012, certificat care a fost înregistrat la angajator numai la data de 2 noiembrie 2012, iar comisia de disciplină a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, după ce a luat la cunoştinţă de existenţa certificatului de concediu medical menţionat, a procedat, în manieră corectă, la revocarea deciziei de sancţionare cu avertisment scris a reclamantului şi la refacerea procedurii de cercetare disciplinară, în condiţiile legii.

În acelaşi timp, distinct de ceea ce a avut în vedere Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării care s-a oprit în analiza sa la lipsa criteriului de discriminare pe care reclamantul l-a indicat formal, se constată că în mod corect a constatat instanţa de fond, pe de o parte, că toate împrejurările invocate de recurentul-reclamant nu au avut, în mod evident, ca scop restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor recurentului şi nici crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv la adresa acestuia, şi, pe de altă parte, că nu există dovezi certe că degradarea raporturilor profesionale - care au condus la demisia reclamantului - nu s-au datorat unor circumstanţe care ar putea fi calificate ca fapte de discriminare sau de hărţuire.

5. Hotărârea instanţei de recurs.

În raport de cele mai sus arătate, constatând că nu sunt întemeiate criticile invocate în cauză, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., şi că este temeinică şi legală hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respingerea ca nefondat a recursului declarat de D. împotriva Sentinţei civile nr. 4160 din data de 20 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D. împotriva Sentinţei civile nr. 4160 din 20 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2015.

Procesat de GGC - LM