Salary suspension denied for lack of irreparable harm despite retroactive pay cut claim

Decizia nr. 1976/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată, reclamanta A. a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 376 din 14 noiembrie 2014 emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea cererii de suspendare reclamanta a susţinut că prin Ordinul nr. 220 din 5 noiembrie 2007 s-a dispus numirea în funcţia de magistrat asistent, gradul III, la secţia penală, exemplificând în continuare, în ordine cronologică, emiterea succesivă a ordinelor de salarizare ce o privesc, astfel:

În anul 2010, când a împlinit 3 ani vechime în funcţia de magistrat asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Ordinul nr. 282 din 10 decembrie 2010 emis de intimată, s-a stabilit că începând cu data de 1 decembrie 2010, reclamanta A., magistrat asistent gradul II, va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în sumă de 7.950 RON lunar, la care se adaugă sporul pentru condiţii deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, plus sporurile de confidenţialitate, risc şi suprasolicitare neuropsihică, iar în urma aplicării diminuării salariului cu 25%, conform Legii nr. 118/2010, venitul total brut realizat este de 7.749 RON.

La data de 6 iunie 2012 prin Ordinul nr. 124 emis de intimată, având în vedere împlinirea a 15 ani de vechime în muncă, reclamanta a beneficiat de o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară cu 2,5% şi a fost reîncadrată pe funcţia de magistrat asistent gradul II, gradaţia 4, clasa 101 (coeficient de ierarhizare 12,01), totalizând un venit brut lunar în sumă de 9.813 RON.

La data de 12 decembrie 2012 prin Ordinul nr. 306 emis de intimată, întrucât reclamanta a împlinit 5 ani de vechime în funcţia de magistrat asistent, s-a stabilit că începând cu data de 1 decembrie 2012, reclamanta A., magistrat-asistent gradul II, gradaţia 4, clasa 101, beneficiază de o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară cu 2,5% şi o reîncadrare pe funcţia de magistrat asistent gradul II, gradaţia 4, clasa 102 (coeficient de ierarhizare 12,32), totalizând un venit brut lunar în sumă de 10.743 RON.

Prin Ordinul nr. 316 din 12 decembrie 2013 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că începând cu data de 1 decembrie 2013, reclamanta A., magistrat-asistent gradul II, gradaţia 4, clasa 101, promovează în funcţia de magistrat asistent gradul I, gradaţia 4, clasa 102 (coeficient de ierarhizare 12,35), totalizând un venit brut lunar în sumă de 11.425 RON.

A precizat reclamanta că, la data de 14 noiembrie 2014, fără a fi anulate ordinele mai sus arătate, a fost emis Ordinul nr. 376 din 14 noiembrie 2014, ce face obiectul acţiunii de faţă, prin care s-a stabilit faptul că începând cu data de 1 decembrie 2013, reclamanta A., magistrat-asistent gradul I, gradaţia 4, clasa 102 (coeficient de ierarhizare 12,35), va primi o indemnizaţie de încadrare brută lunară în sumă de 8.604 RON, la care se adaugă sporurile specifice magistratului, totalizând un venit brut lunar în sumă de 11.063 RON.

În aceste condiţii, se susţine că sunt întrunite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului atacat până la soluţionarea fondului acţiunii de instanţa competentă.

Se mai susţine că prin ordinul a cărui suspendare o solicită se încalcă principiul neretroactivităţii efectelor actelor administrative, principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul încrederii legitime a beneficiarului actelor anterioare, acte care de altfel nu au fost anulate, angajatul neavând nicio culpă privitor la modul de calcul al salariului.

Ordinul nr. 376 din 14 noiembrie 2014 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dispune reîncadrarea cu un salariu diminuat, cu efect retroactiv, deşi ordinele anterioare, inclusiv cel de la data încadrării în funcţia de magistrat-asistent nu sunt revocate sau anulate, iar revocarea celor anterioare nu poate fi implicită.

În opinia reclamantei, actul administrativ a cărui suspendare se solicită, este un act nemotivat, întrucât, deşi în preambul face trimitere la anumite acte normative, nu explică nici procentul cu care s-a majorat indemnizaţia brută lunară şi nici diminuarea salarială survenită.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, reclamanta apreciază că şi aceasta este îndeplinită, atâta vreme cât caracterul iminent al prejudiciului ce va fi suportat, este reprezentat de faptul că ordinul a cărui suspendare se solicită urmează să fie pus în executare, fiind evidente consecinţele diminuării veniturilor lunare.

2. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea cererii de suspendare, având în vedere că, în jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Argumentele privind nemotivarea actului administrativ, cât şi aplicarea retroactivă a acestuia vizează aspecte de fond ale cauzei, care nu pot fi examinate cu ocazia cererii de suspendare a executării actului administrativ, întrucât aceasta ar echivala cu o prejudecare a cererii de anulare.

Simpla existenţă a unei îndoieli a reclamantei asupra legalităţii actului administrativ atacat nu este de natură a conduce la soluţia de suspendare a executării, întrucât pentru verificarea susţinerilor reclamantei este necesară o analiză în profunzime a cauzei pe fond, care nu este posibilă a se realiza în cadrul soluţionării unei cereri de suspendare.

De asemenea, se susţine de intimată că din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege, rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiţie inexistentă în cazul unei diminuări salariale, care poate fi recuperată, (în acest sens secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţându-se, în mod constant, în soluţionarea cauzelor având obiect similar cu cel al prezentei cauze).

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare.

3. Cu privire la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, procedând la verificarea competenţei materiale în soluţionarea cererii, a constatat că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din anexa VI a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, este competentă să soluţioneze cauza.

4. Cu privire la cererea de suspendare

4.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Noţiunea de caz bine justificat este definită în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Deci, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat că sunt invocate în sprijinul cererii de suspendare argumente de nelegalitate care vizează fondul actului administrativ atacat şi pe care instanţa, care analizează cererea de suspendare, nu le poate cerceta fără a prejudeca fondul acţiunii.

În jurisprudenţa sa constantă în materie de suspendare a actului administrativ, secţia de contencios administrativ fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea unui caz bine justificat instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi contestaţia/cererea de anulare a actului, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care ar produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, iar acestea au fost reţinute cu titlu de exemplu: emiterea unui act administrativ de un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, emis în temeiul unor dispoziţii declarate neconstituţionale, nemotivarea actului ori modificarea semnificativă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În susţinerea cazului bine justificat, reclamanta a invocat efectul retroactiv al ordinului, având în vedere că cel anterior nu a fost revocat sau anulat şi nemotivarea actului a cărui suspendare se solicită.

Însă, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu poate examina aceste critici ce reprezintă chiar temeiul contestaţiei administrative pentru că ar însemna o prejudecare a cererii în anulare.

Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta să se antameze sau să se anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

De asemenea, Înalta Curte reţine că şi condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Revine judecătorului de contencios administrativ, învestit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.

Plecând de la definiţia pagubei iminente dată de legea contenciosului administrativ se poate considera că este îndeplinită această condiţie numai dacă prejudiciul creat urmare a emiterii actului administrativ a cărui suspendare se solicită ar fi greu sau imposibil de recuperat, condiţie ce nu este îndeplinită în cazul unui act administrativ prin care s-a dispus o diminuare salariară, care poate fi recuperată în cazul în care actul administrativ este anulat.

5. Soluţia instanţei. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), şi constatând că nu sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de A. privind suspendarea executării Ordinului nr. 376 din 14 noiembrie 2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2015.

Procesat de GGC - N