Execution of civil judgment in mediators' registry: retroactive application of subsequent registration conditions as non-compliant enforcement

Decizia nr. 1952/2015

Deliberând asupra prezentului recurs;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe;

1. Cadrul procesual;

Prin acțiunea disjunsă din Dosarul nr. x/2/2014, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2014, şi precizată la 23 iunie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. şi preşedintele B., C., sancţionarea conducătorului instituţiei pârâte cu amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, pentru refuzul de a pune în executare sentinţa civilă nr. 1854 din 14 martie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 5289 din 17 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 17 iunie 2013 şi până la data emiterii avizului solicitat şi înscrierii reclamantei în Tabloul mediatorilor cu drept de exercitare a profesiei.

2. Soluţia instanţei de fond;

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2073 din 30 iunie 2014, a respins excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului C., preşedintele B., şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâtul B.; a respins excepţiile lipsei de obiect, lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei de interes invocate de pârâtul C., preşedintele B., a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă şi, în consecinţă, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 din Hotărârea nr. 5012 din 26 octombrie 2013.

Totodată, a admis acţiunea promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi preşedintele B. C. şi a aplicat pârâtului C., preşedintele B., o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu data de 17 iunie 2013, până la îndeplinirea obligaţiei stabilită în dispozitivul sentinţei civile nr. 1854 din 14 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, în Dosarul nr. x/2/2010 (irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului prin Decizia nr. 5289 din 17 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat, în esenţă, că excepţiile nu sunt întemeiate, iar asupra excepţiei de nelegalitate şi a fondului cauzei a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 1854 din 14 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2010, irevocabilă prin respingerea recursului, conform Deciziei nr. 5289 din 17 mai 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., anulându-se Rezoluţia Comisiei Permanente a B. din data de 12 iunie 2009 şi fiind obligat pârâtul să emită aviz pentru exercitarea de către reclamantă a profesiei de mediator în cadrul Societăţii civile de avocaţi „D.”

Pârâţii au susţinut că ar fi executat această sentinţă prin adoptarea Hotărârii nr. 5012 din 26 octombrie 2013, cu următorul conţinut:

„Art. 1 - Conform dispozitivului sentinţei civile nr. 1854 din data de 14 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2/2010 se emite aviz pentru exercitarea profesiei de mediator de către A. în cadrul Societăţii civile de avocaţi „D.”;

Art. 2 - Se respinge cererea de înscriere în Tabloul mediatorilor pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 12 alin. (4) şi (5) şi art. 24 din Legea nr. 192/2006 modificată şi completată precum şi a condiţiilor prevăzute de art. 39 alin. (4) coroborat cu art. 40 alin. (9) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a B.;

Art. 3 - B. pune în vedere petentei A. prevederile art. 39 alin. (9) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a B. potrivit căruia „activitatea de mediator poate fi desfăşurată de la data înscrierii în Tabloul mediatorilor” precum şi dispoziţiile art. 15 alin. (8) potrivit cărora „hotărârile Consiliului care se referă la profesia de mediator sunt obligatorii pentru toţi mediatorii (…)”.

Instanţa de fond a apreciat însă că această hotărâre nu constituie o executare corespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin hotărârea Curţii de Apel Bucureşti în sarcina pârâtului B., întrucât, în cadrul Dosarului nr. x/2/2010, reclamanta s-a adresat instanţei pentru a cenzura refuzul pârâţilor de a-i aviza exercitarea profesiei de mediator în cadrul unei societăţi de avocaţi, iar instanţa a apreciat nejustificat acest refuz considerând că reclamanta îndeplineşte toate condiţiile legale pentru exercitarea profesiei de mediator în această formă, iar prin hotărârea menţionată de pârâţi, s-a executat doar formal sentinţa civilă ce constituie titlu executoriu, din moment ce nu se permite reclamantei, ci chiar se interzice acesteia exercitarea profesiei prin aceea că se respinge cererea de înscriere în Tabloul mediatorilor „pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 12 alin. (4) şi (5) şi art. 24 din Legea nr. 192/2006 modificată şi completată precum şi a condiţiilor prevăzute de art. 39 alin. (4) coroborat cu art. 40 alin. (9) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a B.”

Faptul că în dispozitivul hotărârii nu se regăseşte expres şi obligarea pârâtului la înscrierea reclamantei în Tabloul mediatorilor nu prezintă nicio relevanţă. Esenţial este faptul că pârâtul a fost obligat să emită aviz pentru exercitarea de către reclamantă a profesiei de mediator, ceea ce presupune executarea tuturor obligaţiilor, luarea tuturor măsurilor şi îndeplinirea oricăror exigenţe pentru a asigura exercitarea efectivă a profesiei de către reclamantă, inclusiv deci de a proceda la înscrierea în Tabloul mediatorilor dacă această operaţiune este necesară pentru exercitarea profesiei de mediator.

Din actele dosarului administrativ, rezultă că acesta a fost constituit de reclamantă încă din luna aprilie 2009 în vederea înscrierii în Tabloul mediatorilor şi în vederea exercitării efectiv a profesiei de mediator, fiind evidentă intenţia acesteia, atât din cererile formulate, cât şi din înscrisurile anexate.

În plus, în contextul în care s-a reţinut în speţă refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii reclamantei din data de 05 iunie 2009 (de efectuare a procedurilor legale necesare în vederea avizării formei de exercitare a profesiei şi înregistrare în Tabloul mediatorilor autorizaţi), cadrul legal de la această dată trebuie avut în vedere la momentul determinării modalităţii, corespunzătoare sau nu, în care a fost pusă în executare de către pârâţi sentinţa civilă nr. 1854 din 14 martie 2012.

Or, prevederile legale invocate de pârâţi (art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 192/2006, art. 39 alin. (4) şi art. 40 alin. (9) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a B.) nu erau în vigoare în forma reţinută în Hotărârea nr. 5012 din 26 octombrie 2013 şi în cadrul apărărilor formulate prin întâmpinare la data respectivă, 05 iunie 2009.

Culpa pârâţilor, care nu au dat curs cererii reclamantei, iar mai apoi nu au executat hotărârea judecătorească, determinând tergiversarea soluţionării cererii reclamantei, nu o poate vătăma pe aceasta din urmă, în sensul de a-i pretinde îndeplinirea de alte obligaţii, de noi condiţii, în vederea soluţionării favorabile a cererii acestea, obligaţii şi condiţii impuse de o legislaţie adoptată ulterior formulării cererii, ulterior deci datei de 05 iunie 2009.

Astfel, Curtea nu poate reţine distincţia între etape pe care o fac pârâţii, între etapa autorizării ca şi mediator şi etapa înscrierii în Tabloul mediatorilor, aceasta neavând corespondent în legislaţia incidentă.

În consecinţă, Hotărârea nr. 5012 din 26 octombrie 2013, art. 2, nu este legală, în sensul că este întemeiată pe dispoziţii legale ce nu sunt incidente speţei, fiind adoptate ulterior.

Având în vedere aceste dispoziţii legale şi reţinând că în mod nejustificat nu s-a executat dispozitivul sentinţei pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termenul prevăzut de lege, instanţa de fond a admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 2 din Hotărârea nr. 5012 din 26 octombrie 2013.

Totodată, apreciind că Hotărârea nr. 5012 din 26 octombrie 2013 nu constituie o executare a hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu, a aplicat pârâtului C., preşedintele B., o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data de 17 iunie 2013 până la îndeplinirea obligaţiei stabilită în dispozitivul sentinţei civile nr. 1854 din 14 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, în Dosarul nr. x/2/2010, irevocabilă prin respingerea ca nefondat a recursului prin Decizia nr. 5289 din 17 mai 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

3. Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâţii B. şi C., pentru următoarele motive:

1. Sentința cuprinde motive contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), referindu-se la calitatea de pârât a persoanei fizice C., în timp ce în dispozitiv aplică amenda pârâtului C., în calitate de președinte al B. Această confuzie creează un impediment major la punerea în executare a dispozitivului sentinței recurate.

De asemenea, instanța confundă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului cu lipsa calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de către acesta și la care apărătorul B. a achiesat.

2. Sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În mod greșit prima instanță a considerat că operațiunea de înscriere în Tabloul mediatorilor este o operațiune absolut necesară pe care o presupune în mod implicit avizarea exercitării profesiei de mediator, chiar în lipsa unei mențiuni exprese în dispozitivul hotărârii privind obligarea la înscriere.

Au precizat recurenții că - potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, în forma în vigoare la data de 5 iunie 2009, data formulării cererii de avizare de către reclamantă - înscrierea mediatorilor autorizați în Tabloul mediatorilor nu avea caracter imperativ, ci era doar cu titlu de recomandare, neexistând nicio prevedere legală care să îngrădească exercitarea profesiei de către un mediator care nu este înscris în acest tablou.

Au mai arătat că, prin sentința nr. 1854 din.14 martie 2012 a Curții de Apel București, nu s-a dispus înscrierea reclamantei în Tabloul mediatorilor motivat de faptul că aceasta nu formulase un astfel de capăt de cerere.

Prin urmare, făcând o greșită aplicare a legii, instanța de fond a apreciat ca fiind lipsit de relevanță faptul că în dispozitivul hotărârii de pus în executare nu se regăsește expres și obligarea pârâtului la înscrierea reclamantei în tablou.

Recurenții au susținut că motivarea instanței de fond este netemeinică și nelegală și pentru că se raportează la data de 5 iunie 2009 în analiza art. 2 al Hotărârii nr. 5012 din 26 octombrie 2013, deși și prin acesta s-a respins cererea de înscriere în Tabloul mediatorilor depusă de reclamantă din 9 octombrie 2013.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs;

Intimata reclamantă A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, precizând că recurentul pârât C. ocupa funcția de președinte și la data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1854/2012, deci este corectă reținerea calității de președinte a acestui pârât. De asemenea, este corectă soluționarea excepției lipsei capacității de folosință indiferent de cine a fost invocată, iar cererea adresată pârâtului B. în 1 iunie 2009 cuprindea inclusiv solicitarea de înscriere în Tabloul mediatorilor, raportarea primei instanțe la această dată fiind temeinică și legală.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Mențiunea privind respingerea excepției lipsei capacității de folosință (fila 3 a sentinței) nu constituie o eroare (confuzie), de vreme ce, în practicaua sentinţei civile nr. 2073/2014 sunt consemnate dezbaterile de la termenul din 30 iunie 2014, din cuprinsul cărora rezultă că reprezentanta B. a invocat „excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă în ceea ce priveşte „preşedintele B., C.”

În ceea ce privește pretinsa contradicție din considerente rezultând din referirile la pârâtul C., atât în calitate de persoană fizică, cât şi de conducător al instituției, invocată de recurenți, Înalta Curte constată instanţa de fond a expus logic raţiunile pentru care sancţiunea urmează a fi aplicată pârâtului pentru atitudinea culpabilă avută în calitatea de preşedinte al B., astfel că nu poate fi vorba de o motivare contradictorie subsumată art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Nici motivul de recurs privind greșita aplicare a legii, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiat.

Intimata reclamanta a fost autorizată ca mediator prin Hotărârea nr. 1560 din 12 aprilie 2009, după care s-a adresat B., solicitând avizarea exercitării profesiei de mediator în cadrul Societății Civile de Avocați „D.” (cererea din 5 iunie 2009).

Potrivit art. 75 din Legea nr. 192/2006, „avocaţii, notarii publici şi consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator potrivit prezentei legi pot desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor”.

În același sens sunt și prevederile art. 26 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a B. aprobat prin Hotărârea nr. 5/2007.

În mod corect, deci, prima instanță a reținut că, doar formal, recurentul pârât B. a dat curs sentinţei nr. 1854 din 14 martie 2012, emiţând Hotărârea nr. 5012 din 26 octombrie 2013, de avizare a exercitării profesiei de mediator de către intimata reclamantă în cadrul societății de avocați.

În realitate, art. 2 al acestei hotărâri lipsește de efecte, atât sentința în aplicarea căreia se susține că a fost emisă, cât și dispozițiile art. 75 din Legea nr. 192/2006, respingând expres cererea de înscriere în Tabloul mediatorilor „pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 12 alin. (4), (5) şi art. 24 din Legea nr. 192/2006.”

Or, primele dispoziţii legale mai sus menţionate se referă la exercitarea profesiei doar de către mediatori care au fost autorizaţi (cum este şi cazul intimatei reclamante, conform Hotărârii nr. 1560/12 aprilie 2009), iar cele ale art. 24 nu au legătură cu cererea intimatei reclamante, referindu-se la dreptul de asociere al mediatorilor în asociaţii profesionale care să le reprezinte interesele (iar nu la formele de exercitare a profesiei), în vreme ce instanţele de judecată au statuat irevocabil că intimata reclamantă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru exercitarea funcţiei şi au obligat B. să avizeze exercitarea de către reclamantă a profesiei de mediator în cadrul Societăţii civile de avocaţi „D.”, în considerente arătându-se expres că acest lucru presupune efectuarea tuturor demersurilor necesare pentru asigurarea exerciţiului efectiv al profesiei.

Au fost tranşate irevocabil inclusiv apărările Consiliului privind noua formulare a art. 75 din Legea nr. 192/2006 şi art. 39 şi 40 din Regulamentul de organizare şi funcţionare (conform Legii nr. 370/2009).

Într-adevăr, în deplin acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, atâta vreme cât, la data formulării cererii iniţiale de avizare şi de înscriere în Tabloul mediatorilor (nr. 1072 din 5 iunie 2009 - filele 17, 18 dosar fond), avută în vedere la pronunţarea sentinţei nr. 1854 din 14 martie 2012, art. 75 din Lege prevedea expres că “Avocaţii, notarii publici şi consilierii juridici care dobândesc calitatea de mediator potrivit prezentei legi pot desfăşura activitatea de mediere în cadrul formelor de exercitare a profesiei lor”, soluţionarea acestei cereri în sensul respingerii prin aplicarea retroactivă a noii reglementări este nelegală şi de natură să vatăme dreptul legitim al intimatei reclamante.

Şi împrejurarea că dosarul reclamantei ar fi fost incomplet a fost analizată de instanţa care a pronunţat hotărârea ce constituie titlu executoriu, reţinându-se că „refuzul autorităţii pârâte de avizare a cererii reclamantei este unul nejustificat, întrucât cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 75 din Legea nr. 192/2006, iar în susţinerea acesteia au fost depuse toate înscrisurile necesare, împrejurare ce rezultă din documentaţia anexată cererii şi comunicată instanţei la data de 08 martie 2012”.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia;

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâţii B. şi C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2073 din 30 iunie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 mai 2015.