VAT adjustment obligation for immovable assets acquired under reverse charge and resold in exempt transactions

Decizia nr. 1883/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de recurs

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată D.G.F.P. Sălaj, solicitând anularea parţială a actelor administrative emise de pârâtă, respectiv a Raportului de inspecţie fiscală din 28 octombrie 2010, care a stat la baza emiterii actelor administrative atacate; a Deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 cu privire la stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei de a achita TVA suplimentar pentru anul 2007 în cuantum de 326.800 RON cu majorări de 303.671 RON, a Dispoziţiei din 28 octombrie 2010, privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală; anularea Deciziei din 7 septembrie 2011 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrative menţionate; exonerarea reclamantei de la plata sumelor de 326.800 RON reprezentând TVA şi 303.671 RON reprezentând majorări, ca nedatorate şi suspendarea executării Deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 28 octombrie 2010.

În motivarea cererii s-a arătat că prin actul administrativ fiscal - Decizia de impunere din 29 octombrie 2010 şi Raportul de inspecţie fiscală din 29 octombrie 2010 emise de D.G.F.P. Sălaj, s-a stabilit că reclamanta datorează suma totală de 643.135 RON, din care 339.464 RON reprezintă TVA suplimentar şi 303.671 RON reprezintă majorări.

Aceste acte au fost emise în urma controlului efectuat în perioada 20 septembrie 2010 - 28 octombrie 2010 la sediul reclamantei de către inspectorii din cadrul D.G.F.P. Sălaj, control care a urmărit, în principal, verificarea situaţiei contabile a societăţii în raport cu controlul efectuat anterior la SC B. SCM Sălaj.

Împotriva Deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală reclamanta a formulat contestaţie înregistrată la 23 noiembrie 2010 la D.G.F.P. Sălaj, contestaţie care a fost soluţionată la data de 7 septembrie 2011 prin decizia atacată prin prezenta acţiune.

Prin Somaţia din 8 decembrie 2010 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Zalău în procedura de executare silită, Dosar de executare nr. x/31/30/1/2010, i s-a solicitat plata sumei 626.529 RON reprezentând taxa pe valoare adăugată şi majorări aferente taxei pe valoarea adăugată stabilite prin Titlul executoriu nr. x/2010. S-a avut în vedere împrejurarea că reclamanta a achitat între timp suma de 16.876 RON reprezentând TVA suplimentar datorat din alte cauze.

Prin Sentinţa nr. 156 din 15 aprilie 2014, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL.

Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele.

Reclamanta a atacat actul prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva Raportului de inspecţie fiscală din 28 octombrie 2010 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere din 29 octombrie 2010 cu privire la stabilirea în sarcina reclamantei a TVA în sumă de 326.800 RON şi a accesoriilor aferente prevăzute de Factura din 26 mai 2007 prin care reclamanta a achiziţionat de la SC B. SCM Zalău un imobil.

În fapt, la SC A. SRL s-a desfăşurat inspecţia fiscală generală şi a cuprins perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2010.

Referitor la taxa pe valoarea adăugată contestată s-a reţinut că în luna mai 2007 SC A. SRL a achiziţionat de la SC B. SCM un imobil cu valoarea de 1.720.000 RON şi TVA aferentă în sumă de 326.800 RON conform Facturii fiscale din 24 mai 2007, factura fiscală fiind întocmită cu menţiunea "taxare inversă".

În timpul controlului, respectiv în data de 27 septembrie 2010 s-a efectuat un control încrucişat la SC B. SCM cu privire la investiţiile efectuate la clădirea magazin achiziţii C., constatându-se următoarele:

La data de 1 ianuarie 2007 valoarea contabilă a magazinului C. a fost de 45.540 RON.

SC B. SCM a mărit valoarea clădirii cu suma de 25.919 RON, sumă ce reprezintă amenajări efectuate în spaţiul magazinului şi care au fost înregistrate în evidenţa contabilă în contul 231 "Imobilizări corporale în curs de execuţie" ajungându-se înainte de vânzare la o valoare totală de 71.459 RON.

Conform celor constatate a rezultat faptul că valoarea amenajărilor reprezintă 20% din valoarea bunului imobil modernizat.

A mai reţinut instanţa că SC B. SCM a efectuat vânzarea imobilului conform art. 160 alin. (2) lit. b) din C. fisc., respectiv cu taxare inversă, lucru menţionat pe Factura de vânzare din 24 mai 2007 (anexată în xerocopie) înscriind pe factură la rubrica de TVA suma de 326.800 RON.

A constatat instanţa că SC A. SRL a înregistrat achiziţia imobilului cu suma de 1.720.000 RON şi nu a achitat taxa pe valoarea adăugată în sumă de 326.800 RON către SC B. SCM, operaţiunea de vânzare fiind supusă măsurilor de simplificare.

Totodată s-a reţinut că în luna decembrie 2007 SC A. SRL a vândut imobilul în cauză respectiv "magazin C." conform Facturii fiscale din 31 decembrie 2007 către PF D. şi E. în regim de scutire cu valoarea de 1.882.000 RON.

În opinia instanţei, conform prevederilor legale societatea avea obligaţia ajustării taxei pe valoarea adăugată în suma de 326.800 RON.

Astfel, s-a apreciat că pentru bunurile imobile achiziţionate pentru care persoana impozabilă a avut dreptul de deducere integrală sau parţială a taxei aferente se aplică prevederile art. 149 din C. fisc. şi pct. 54 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din C. fisc., cu modificările ulterioare aplicabile de la data de 1 ianuarie 2007. Perioada de ajustare a taxei aferente achiziţiei unui bun imobil fiind de 20 de ani.

De asemenea, s-a reţinut că prevederile art. 149 şi art. 161 din C. fisc. se aplică atât de beneficiarii care au primit facturi cu taxa pe valoare adăugată de la furnizori pentru care s-a aplicat regimul normal de taxare precum şi de beneficiarii care au aplicat măsurile de simplificare respectiv "taxare inversă" prevăzute la art. 160 din C. fisc.

Având în vedere prevederile legale şi constatările actului de control, s-a reţinut că SC B. SCM, la data vânzării imobilului - magazin C., a optat pentru aplicarea prevederilor art. 160 alin. (2) lit. b) din C. fisc., respectiv cu taxare inversă, aspect menţionat pe Factura de vânzare din 24 mai 2007.

Din procesul-verbal s-a reţinut faptul că SC B. SCM a depus la data de 16 mai 2011 Notificarea privind opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc. pentru spaţiu magazin achiziţii bloc C.

Astfel, s-a reţinut că în situaţia depunerii notificării privind opţiunea de taxare pentru operaţiunea de vânzare a spaţiului magazin achiziţii bloc C. efectuată în anul 2007, aceasta rămâne valabil exercitată chiar dacă notificarea s-a depus ulterior livrării acestuia, având în vedere faptul că la data efectuării tranzacţiei pct. 39 alin. (4) din Normele metodologice, în vigoare la data realizării tranzacţiei, nu condiţionează dreptul persoanelor impozabile de a exercita opţiunea de taxare în cazul vânzării de imobile de data depunerii notificării la organul fiscal competent.

Astfel, în opinia instanţei, potrivit prevederilor legale, urmare aplicării măsurilor de simplificare, SC A. SRL avea obligaţia ajustării taxei pe valoarea adăugată dedusă la achiziţionarea clădirii magazin C. pe o perioada de 20 ani.

Referitor la completările aduse de către societate prin Adresa din 3 iunie 2011 înregistrată la A.F.P. Sălaj la data de 7 iunie 2011, organul de inspecţie fiscală a arătat următoarele:

Contractul de vânzare-cumpărare prezentat nu este un document de înregistrare în contabilitate, vânzarea având loc la data emiterii facturii respectiv la data de 31 decembrie 2007. Contractul a fost încheiat la data de 26 mai 2008, iar faptul generator şi exigibilitatea taxei a intervenit la data emiterii facturii, data de 31 decembrie 2007, conform art. 1342 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările şi completările ulterioare.

Societatea a înregistrat în evidenţa contabilă în contul 212, analitic distinct, clădirea la valoarea de achiziţie de 1.720.000 RON şi a descărcat-o din gestiune la aceeaşi valoare o dată cu vânzarea, înregistrând în contul 6583 "Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital" suma de 1.720.000 RON.

La vânzare, societatea a înregistrat în contul 7583 "Venituri din vânzarea activelor cedate şi alte operaţiuni de capital" suma de 1.882.000 RON.

Având în vedere prevederile legale, motivele invocate de către contestatoare şi de către organul de control, documentele existente la dosarul cauzei, s-a reţinut că prin utilizarea bunului imobil achiziţionat în alte scopuri şi pentru care avea obligaţia ajustării taxei pe valoarea adăugată, SC A. SRL are obligaţia ajustării sumei de 326.800 RON reprezentând taxă pe valoarea adăugată o singură dată. Prin urmare, s-a apreciat că această sumă reprezintă taxă pe valoarea adăugată de plată stabilită suplimentar de către organele de control în mod corect, astfel că acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la majorările de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată calculate conform prevederilor legale şi contestate de către societate, s-a reţinut că stabilirea acestora reprezintă o măsura accesorie în raport cu debitul şi întrucât s-a respins acţiunea referitoare la taxa pe valoarea adăugată, instanţa a respins şi contestaţia referitoare la majorările de întârziere corespunzătoare acesteia.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinţei nr. 156 din 15 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs SC A. SRL.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a adus în esenţă următoarele critici sentinţei recurate:

- invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a susţinut că instanţa de fond nu a respectat cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu a răspuns criticilor aduse actelor administrative fiscale supuse controlului judecătoresc şi nici precizării acţiunii din 4 august 2012, prin care, în subsidiar, reclamanta a susţinut că în sarcina sa pot fi reţinute obligaţii fiscale în sumă de 131.724 RON, conform variantei 2 din raportul de expertiză;

- în argumentarea motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a menţionat că instanţa de fond nu a exercitat rol activ şi nu a analizat normele de drept ce vizează transferul dreptului de proprietate asupra imobilului, considerând, în mod eronat, că acesta a avut loc la data emiterii Facturii din 24 mai 2007, deşi vânzătoarea SC B. SCM Zalău a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză abia la 8 august 2007;

- în ceea ce priveşte factura menţionată anterior, aceasta nu poate avea calitatea de document justificativ şi implicit de fapt generator din punct de vedere al exigibilităţii TVA;

- livrarea imobilului, obiect al tranzacţiei, reprezintă o livrare scutită de TVA fără drept de deducere, conform prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) C. fisc., pentru care vânzătorul nu şi-a exprimat opţiunea de taxare conform art. 141 alin. (3) C. fisc.

Intimata-pârâtă D.G.R.F.P. Cluj-Napoca a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând temeinicia şi legalitatea sentinţei recurate şi combătând criticile recurentei care reprezintă o reluare a aspectelor invocate pe fondul cauzei şi analizate de instanţa de fond.

3. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, cât şi având în vedere disp. art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat.

Analizând sentinţa recurată, se constată că aceasta respectă cerinţele impuse de dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Considerentele expuse în cuprinsul acesteia conduc către soluţia pronunţată, fiind cercetat fondul cauzei.

Confirmând actele administrative fiscale contestate, instanţa de fond a reţinut argumentele organului de control, însă acest fapt nu poate conduce la casarea sentinţei recurate în sensul menţionat de recurentă, în speţă putându-se realiza controlul de legalitate al hotărârii de instanţa de recurs.

În contextul în care acţiunea reclamantei a fost respinsă nu se mai impunea analiza precizărilor din 4 septembrie 2012.

Aceasta cu atât mai mult cu cât recurenta-reclamantă a precizat, inclusiv că acţiunea precizată nu se limitează la constatarea/menţinerea unor obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 131.724 RON.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, se reţine că acesta este nefondat.

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită, în temeiul art. 218 C. proc. fisc., cu o acţiune care vizează anularea Deciziei din 7 septembrie 2011 emisă în procedura instituită de Titlul IV C. proc. fisc., respectiv exonerarea reclamantei de la plata sumei de 326.800 RON TVA şi 303.671 RON majorări de întârziere.

Prin urmare, litigiul este unul fiscal, referitor la legalitatea impunerii TVA şi majorări de întârziere menţionate, astfel că nu pot fi analizate în cauză aspecte care vizează legalitatea/valabilitatea actului sub semnătură privată/contractului de vânzare-cumpărare din 3 mai 2007 menţionat de reclamantă, din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 7/1996, Legii nr. 247/2005 şi Decretului-lege nr. 115/1938, întrucât aceste aspecte exced cadrului procesual de faţă.

Referitor la criticile recurentei referitoare la impunerea de către autoritatea pârâtă a sumei de 326.800 RON TVA şi a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 297.127 RON, instanţa de recurs reţine că acestea sunt nefondate, fiind corectă soluţia instanţei de fond care a confirmat legalitatea actelor administrative fiscale contestate în cauză.

Din actele ce se află la dosar rezultă că reclamanta a achiziţionat de la SC B. SCM un imobil-magazin - Bloc C., în valoare de 1.720.000 RON şi TVA în sumă de 326.800 RON, conform Facturii fiscale din 24 mai 2007, factura fiscală fiind întocmită cu menţiunea "taxare inversă" şi fiind înscrisă suma de 326.800 RON la rubrica de TVA.

Deci, operaţiunea de taxare pentru operaţiunea de vânzare a spaţiului magazin bloc C. efectuată în anul 2007 a fost în sensul art. 160 alin. (2) lit. b) din C. fisc., respectiv cu taxare inversă, aspect de altfel menţionat pe Factura de vânzare din 24 mai 2007.

Necontestat este şi faptul că la 16 mai 2011, vânzătoarea a depus şi notificarea privind opţiunea de taxare a operaţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc., pentru spaţiul magazin - bloc C.

Opţiunea de taxare a fost făcută în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare şi Normele metodologice, respectiv art. 141 alin. (3), potrivit cărora: "Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f), în condiţiile stabilite prin norme" şi ale pct. 39 din Normele metodologice: "(1) În sensul art. 141 alin. (3) din C. fisc., orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea livrării bunurilor imobile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc., în condiţiile prevăzute la alin. (2) - (6)". "(3) Opţiunea prevăzută la alin. (1) se notifică organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa 3 la prezentele norme metodologice şi se exercită pentru bunurile imobile menţionate în notificare. Opţiunea se poate exercita şi numai pentru o parte a acestor bunuri. Depunerea cu întârziere a notificării nu va conduce la anularea opţiunii de taxare exercitată de vânzător şi nici la anularea dreptului de deducere exercitat de beneficiar în condiţiile art. 145 - 1471 C. fisc. Notificarea trebuie transmisă în copie şi cumpărătorului. Dreptul de deducere la beneficiar ia naştere şi poate fi exercitat la data la care intervine exigibilitatea taxei şi nu la data primirii copiei de pe notificarea transmisă de vânzător".

Rezultă din cuprinsul prevederilor legale citate că opţiunea de taxare pentru operaţiunea de vânzare din 2007 rămâne valabil exercitată chiar dacă notificarea s-a depus ulterior livrării magazinului, având în vedere şi faptul că la data efectuării tranzacţiei pct. 39 alin. (4) din Normele metodologice în vigoare la data realizării tranzacţiei, nu condiţionează dreptul persoanelor impozabile de a exercita opţiunea de taxare în cazul vânzării de imobile de data depunerii notificării la organul fiscal competent.

Prin urmare, vânzătorul a optat şi notificat opţiunea sa privind taxarea operaţiunii de vânzare a spaţiului magazin bloc C., respectiv pentru taxare inversă, cu respectarea dispoziţiilor legale.

De altfel, la data întocmirii şi remiterii Facturii din 24 mai 2007, în cuprinsul căreia s-a menţionat opţiunea "taxare inversă", această opţiune de taxare a fost cunoscută, acceptată, fiind plătită şi contravaloarea facturii de reclamantă, fără nicio obiecţiune.

În acest context, sunt lipsite de temei aserţiunile recurentei-reclamante în sensul că SC B. SCM a facturat eronat vânzarea imobilului cu menţiunea "taxare inversă" deşi trebuia să vândă imobilul în regim de "scutire" TVA.

Fiind emisă şi acceptată Factura din 21 mai 2007 cu taxare inversă, totalul acesteia fiind de 2.046.800 RON din care baza în sumă de 1.720.000 RON, iar TVA în sumă de 326.800 RON, acest lucru are drept efect faptul că TVA-ul înscris în factura fiscală nu s-a mai plătit de cumpărător şi nici nu s-a mai colectat de vânzător.

Deci, urmare a taxării inverse, măsură simplificată a plăţii TVA la achiziţie, se consideră că societatea reclamantă şi-a exercitat dreptul de deducere a TVA la cumpărare, însă TVA nu a mai fost virată/plătită la bugetul de stat, aceasta nefiind colectată.

Ulterior, reclamanta, la data de 31 decembrie 2007, a vândut imobilul magazin bloc C. cu Factura din 31 decembrie 2007 către PF D. şi E., în regim de scutire de TVA, cu valoarea de 1.882.000 RON.

Conform art. 161 şi 149 C. fisc., "În situaţia în care un bun imobil sau o parte a acestuia, construit, achiziţionat, transformat sau modernizat înainte de data aderării, este transformat sau modernizat după data aderării, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări efectuate după data aderării nu depăşeşte 20% din valoarea bunului imobil sau a părţii acestuia, exclusiv valoarea terenului, după transformare sau modernizare, persoana impozabilă, care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente, care nu optează pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) sau anulează opţiunea de taxare, la sau după data aderării, prin derogare de la prevederile art. 149, va ajusta taxa, conform normelor".

Ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital.

"Art. 149 - (2) Taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în condiţiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine, se ajustează, în situaţiile prevăzute la alin. (4) lit. a) - d):

b) pe o perioadă, de 20 de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui bun imobil, precum şi pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat.

(3) Perioada de ajustare începe:

c) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt achiziţionate, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-au îndeplinit în anul aderării sau într-un an ulterior anului aderării".

Potrivit Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările şi completările ulterioare, art. 141 alin. (1) lit. d) "taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital reprezintă taxa achitată sau datorată, aferentă oricărei operaţiuni legate de achiziţia, fabricarea, construcţia, transformarea sau modernizarea acestor bunuri, exclusiv taxa achitată sau datorată, aferentă reparării ori întreţinerii acestor bunuri sau cea aferentă achiziţiei pieselor de schimb destinate reparării ori întreţinerii bunurilor de capital" şi a pct. 54 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004 "Ajustarea taxei deductibile, prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) din C. fisc., se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzută la alin. (2), pentru o cincime sau, după caz, a doua zecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinaţiei de utilizare. Prin excepţie, dacă bunul de capital se utilizează integral în alte scopuri decât activităţile economice sau pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei, ajustarea deducerii se face o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare".

Rezultă din cuprinsul acestor dispoziţii legale, că pentru bunurile imobile achiziţionate pentru care persoana impozabilă a avut dreptul de deducere integrală sau parţială a taxei aferente se aplică prevederile art. 149 din C. fisc. şi pct. 54 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VI din C. fisc., cu modificările ulterioare aplicabile de la data de 1 ianuarie 2007.

Prevederile art. 149 şi 161 din C. fisc. se aplică atât de beneficiarii care au primit facturi cu taxa pe valoare adăugată de la furnizori pentru care s-a aplicat regimul normal de taxare, precum şi de beneficiarii care au aplicat măsurile de simplificare respectiv "taxare inversă" prevăzute la art. 160 din C. fisc.

În contextul celor menţionate mai sus, aplicarea taxării inverse la cumpărare nu afectează operaţiunea de ajustare, taxarea inversă reprezentând numai o măsură de simplificare a plăţii taxei pe valoare adăugată, dar totuşi taxa este considerată dedusă.

Prin urmare, prevederile referitoare la ajustare se aplică în cazul în care orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă, cum este cazul reclamantei, a dobândit bunuri imobile pentru a căror livrare s-au aplicat măsurile de simplificare, respectiv "taxare inversă" pentru care nu s-a făcut plata efectivă între furnizor şi beneficiar.

În consecinţă, având în vedere prevederile legale şi documentele existente la dosarul cauzei, se reţine că prin utilizarea bunului imobil achiziţionat în alte scopuri şi pentru care avea obligaţia ajustării taxei pe valoarea adăugată, reclamanta SC A. SRL avea obligaţia ajustării sumei de 326.800 RON reprezentând TVA o singură dată. Această sumă reprezintă TVA de plată stabilită suplimentar de către organele de control, fiind legal impusă la plată.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că este corectă soluţia instanţei de fond prin care au fost confirmate actele administrative fiscale contestate, fiind nefondate criticile recurentei-reclamante.

În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Zalău împotriva Sentinţei nr. 156 din 15 aprilie 2014 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2015.

Procesat de GGC - N