Judicial Independence and Jurisdictional Limits Bar Review of Merits of Final Judgments in Administrative Complaints; Appeal Dismissed

Decizia nr. 186/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul A., a chemat în judecată B.-Inspecţia Judiciară, solicitând obligarea pârâtului să-i răspundă conform art. 99 lit. h) şi i), respectiv exercitarea funcţiei cu rea-credinţă şi gravă neglijenţă, sancţionând sau depunând plângere penală dacă faptele sunt infracţiuni, pentru cei trei judecători de la Tribunalul Sibiu, cuprinşi în răspunsul la reclamaţia sa, răspunsul având nr. x/1278/SM/2012, răspuns faţă de care se declară nemulţumit.

Prin sentinţa civilă nr. 56 din 12 februarie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B. - Inspecţia Judiciară.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că susţinerile reclamantului în petiţia sa, reiterate în cererea de chemare în judecată sunt aspecte legate de soluţionarea litigiilor, interpretarea normelor legale de către completul de judecată, argumentele de fapt şi de drept care fundamentează soluţiile pronunţate, or aceste aspecte exced limitelor de competenţă ale Inspecţiei Judiciare, fiind susceptibil de a fi analizate doar în cadrul controlului de legalitate şi temeinicie al hotărârii, realizat în cadrul căilor de atac, exercitate în condiţiile legii.

În consecinţă, atâta timp cât aspectele semnalate de reclamant vizează exclusiv activitatea de judecată, iar în urma verificărilor efectuate nu s-au constatat indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, s-a constatat că pârâtul a dat o soluţionare corectă petiţiei formulate de reclamant.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Recurentul îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 28, alun. (1), art. 20 şi următoarele din Legea nr. 554/2004, art. 299 şi următoarele C. proc. civ., art. 52, alin. (1) şi (3) din Constituţie.

Recurentul consideră că instanţa de fond în mod greşit i-a respins acţiunea, deoarece erau suficiente elemente care să conducă la sancţionarea judecătorilor care şi-au exercita funcţia cu rea-credinţă.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prin memoriul adresat pârâtului la data de 8 aprilie 2012 reclamantul A. a solicitat sancţionarea disciplinară a membrilor completului de judecată de la Tribunalul Sibiu, care au soluţionat Dosarul nr. x/85/2005/a1, acesta arătându-se nemulţumit de modul cum i-au fost soluţionate cererile.

B. - Inspecţia Judiciară - comunică reclamantului răspunsul nr. x/IJ/1278/SIJ/2012 prin care i se aduce la cunoştinţă că Inspecţia Judiciară nu poate cenzura hotărârile judecătoreşti irevocabile, fiind interzisă orice imixtiune în activitatea de judecată, iar în urma verificărilor administrative efectuate în raport de aspectele reclamate, nu s-au constatat indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare a magistraţilor, care să impună luarea unor măsuri de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte constată că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 orice persoană poate sesiza B., direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

De asemenea, potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Inspecţia Judiciară poate efectua numai verificări de natură administrativă privind eficienţa managerială, modul în care aceştia îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu prevăzute de legile de organizare, regulamente şi ordine, fiind exclusă posibilitatea de a se interveni în activitatea nemijlocită de înfăptuire a justiţiei.

Inspecţia Judiciară nu poate cenzura hotărârile judecătoreşti irevocabile, fiind interzisă orice imixtiune în activitatea de judecată, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (3) şi art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 17 şi art. 46 alin. (2) teza finală din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că atâta timp cât aspectele semnalate de reclamant vizează exclusiv activitatea de judecată, iar în urma verificărilor efectuate nu s-au constatat indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, pârâtul a dat o soluţionare corectă petiţiei formulate de reclamant.

În altă ordine de idei, în raport cu dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că în cauza de faţă se pune întrebarea dacă se poate analiza şi pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti pronunţată de cei trei judecători ai Tribunalului Sibiu.

Instanţa de control judiciar are în vedere faptul că atât Constituţia cât şi Statutul Magistraţilor asigură independenţa judecătorilor în activitatea de judecată care se supun numai legii.

Hotărârile judecătoreşti se bucură de o forţă juridică, ale căror legalitate poate fi discutată numai în cadrul căilor legale de atac şi numai în faţa organelor judecătoreşti cu atribuţii de control judiciar.

Eventuala activitate defectuoasă, necunoaşterea sau aplicarea sistematică greşită a dispoziţiilor legale, poate fi analizată numai de către B., organ care face aceste cercetări cu respectarea independenţei activităţii de judecată.

Numai această autoritate publică este în drept să constate existenţa abaterilor disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004.

Nici o persoană fizică sau juridică de drept privat sau public nu poate să pună în discuţie legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti indiferent că această hotărâre este sentinţă, decizie sau încheiere.

A accepta ideea recurentului-reclamant ar putea afecta grav independenţa actului de justiţie, ceea ce este contrar art. 24 pct. 3 din Constituţie.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 56 din 12 februarie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2014.