Excise warehouse authorization revocation upheld; appeal dismissed as unfounded.

Decizia nr. 1794/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, a solicitat anularea deciziilor nr. 135 din 26 noiembrie 2012 şi nr. 028 din 28 februarie 2013 emise de pârât.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 171 din 22 ianuarie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

În temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, împotriva Sentinţei nr. 171 din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs SC A. SRL

4. Procedura de filtrare a recursului a fost urmată în conformitate cu dispoziţiile art. 493 din Noul C. proc. civ.

5. Motive de casare invocate

Criticile aduse sentinţei au fost încadrate de recurentă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., fiind structurate astfel:

În mod eronat instanţa de fond reţine că Raportul de control din 19 noiembrie 2012 respectă prevederile art. 97 alin. (2) din C. proc. fisc.

În opinia recurentei aceste prevederi legale nu au relevanţă în speţă câtă vreme ele au în vedere strict procedurile şi metodele de control şi nu fac referire la procedura de comunicare a actelor administrative.

Principala cauză de nelegalitate a Deciziei nr. 135 din 26 noiembrie 2012 constă în faptul că aceasta s-a întemeiat pe un raport care nu produce efecte juridice - Raportul din 19 noiembrie 2012, mai exact pe un raport emis în regim de exces de putere care nu a fost comunicat societăţii reclamante conform obligaţiei prevăzute de art. 44 C. proc. fisc., aşa încât devin incidente dispoziţiile art. 45 alin. (2) din acelaşi cod.

În acest condiţii, greşit s-au înlăturat afirmaţiile reclamantei referitoare la nemotivarea Deciziei nr. 135 din 26 noiembrie 2012 cu explicaţia că în cuprinsul acesteia este indicat Raportul din 19 noiembrie 2012 şi procesul-verbal de control pe baza căruia s-a întocmit acest raport.

În cuprinsul Procesului-verbal încheiat la 15 noiembrie 2012 nu s-a constatat nicio încălcare a legislaţiei privind desfăşurarea operaţiunilor cu produse accizabile, nu s-a dispus nicio măsură în sarcina societăţii şi nu s-a exprimat nici un punct de vedere referitor la respectarea condiţiilor legale privind revocarea sau respingerea cererii de reautorizare a antrepozitului fiscal de producţie al societăţii.

Deşi instanţa reţine că în rapoartele de încercare puse la dispoziţia organelor de control la data de 9 noiembrie 2012 sunt înscrise alte produse la rubrica "produs", aceste constatări nu au la bază o expertiză tehnică de specialitate care să ateste că proprietăţile şi caracteristicile produselor presupuse ca fiind noi sunt diferite de cele ale produsului B., potrivit pct. 84 alin. (191) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc. De aceea, pentru a lămuri dacă produsul B. este diferit sau nu faţă de cel pentru care societatea era autorizată să îl fabrice se impune efectuarea unei expertize.

În ceea ce priveşte obligaţia societăţii de a deţine în proprietate sau leasing a rezervoarelor identificate, temeiul de drept invocat de pârâtă şi de instanţă, respectiv pct. 84 alin. (5) de la Titlul VII din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, nu este aplicabil în speţă. Din analiza acestui text de lege rezultă că interpretarea acestuia trebuie să fie declarativă, iar nu extensivă, aşa cum a procedat organul de control în cazul reclamantei. Astfel, norma se aplică doar persoanelor prevăzute expres "persoanele care intenţionează să fie autorizate ca antrepozitari de producţie de produse accizabile".

De asemenea, în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de fond că, în mod corect, organele de control au stabilit că societatea a achiziţionat şi comercializat către terţi produse accizabile cu acciza plătită contrar art. 20623 din C. fisc.

Contrar acestor susţineri, echipa de control nu a făcut dovada presupusei activităţi de comerţ, desfăşurate de reclamantă.

Societatea a achiziţionat produse accizabile cu acciza plătită de la diferite persoane juridice care nu deţineau calitatea de antrepozitari autorizaţi, pentru a le folosit în procesul de fabricare a produsului pentru care deţine autorizaţia de antrepozit fiscal. Aceste produse au fost depozitate în bazine din afara antrepozitului fiscal al societăţii şi transferate în antrepozit la datele şi termenele stabilite pentru efectuarea producţiei în antrepozit, cu respectarea tuturor obligaţiilor fiscale, astfel încât produsul accizabil cu acciza plătită achiziţionat de reclamantă a fost folosit exclusiv în procesul de fabricare din antrepozitul fiscal deţinut de aceasta.

6. Analiza motivelor de recurs

Instanţa de control judiciar reţine că sunt nefondate observaţiile recurentei, care de altfel nu reprezintă reale critici aduse sentinţei, ci o reiterare a argumentelor susţinute şi în faţa primei instanţe şi care au fost punctual analizate de aceasta pentru a pronunţa soluţia, corectă, de respingere a acţiunii în anularea deciziilor nr. 135 din 26 noiembrie 2012 şi nr. 028 din 28 februarie 2013 emise de Ministerul Finanţelor Publice - Comisie pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate.

Astfel, se impun a fi punctate următoarele:

Raportul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti din 19 noiembrie 2012 surprinde elemente inerente calificării în drept a constatărilor consemnate în Procesul-verbal de control din 15 noiembrie 2012 şi emite propuneri de analiză în vederea revocării autorizaţiei de antrepozit, prerogativă care revine Comisiei pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate. Decizia nr. 135 din 26 noiembrie 2012 confirmă soluţia juridică propusă prin Raportul din 19 noiembrie 2012.

În condiţiile în care Raportul din 19 noiembrie 2012 nu este adresat recurentei ci Comisiei mai înainte amintite, în mod eronat recurenta invocă dispoziţiile art. 44 şi 45 C. proc. fisc., apreciind că acest Raport nu-i este opozabil.

Soluţia administrativă adoptată prin Decizia nr. 135 din 26 noiembrie 2012 (pct. 1 - revocarea Autorizaţiei de antrepozit fiscal din 26 noiembrie 2004; pct. 2 -respingerea cererii de reautorizare ca antrepozitar pentru antrepozitul fiscal situat în Râmnicu Sărat, judeţul Buzău) este motivată în fapt şi în drept, aşa cum corect a reţinut şi instanţa fondului.

Chiar dacă situaţia de fapt nu este expusă în detaliu, opozabilitatea faţă de recurenta-reclamantă a elementelor de fapt a fost asumată prin indicarea Procesului-verbal de control din 15 noiembrie 2012, care a fost semnat şi de reprezentantul societăţii. În Decizia nr. 135/2012 sunt consemnate succint aspectele esenţiale ale constatărilor de fapt din procesul-verbal de control, care întrunesc elementele constitutive ale conduitei antrepozitarilor susceptibile de sancţiuni administrative.

Nu în ultimul rând, faptul că recurenta-reclamantă a cunoscut temeiurile de drept reţinute prin actul administrativ contestat, rezultă din actele de procedură întocmite de aceasta, atât în procedura recursului graţios, cât şi în etapa contencioasă a cauzei.

În constatarea situaţiei de fapt care a condus la emiterea Deciziei nr. 135/2012 nu sunt aduse argumente pertinente prin care să fie conturată o altă conjunctură faptică.

În acest context, instanţa de fond reţine că s-a consemnat, în mod corect, în Raportul din 19 noiembrie 2012 că în perioada verificată, în antrepozitul fiscal de producţie au fost realizate două produse diferite, iar pentru produsul în a cărei compoziţie nu intră materia primă motorină (C.) nu a fost prezentat Autorităţii Naţionale a Vămilor reţetarul de fabricaţie, manualul de producţie a noului produs, specificaţiile tehnice privind fabricarea produsului/procesul de producţie şi nu au fost respectate dispoziţiile pct. 78 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

În privinţa numărului de rezervoare identificate în cadrul antrepozitului fiscal a rezultat că acesta este de 16 rezervoare, potrivit Raportului din 19 noiembrie 2012 şi documentaţiei din dosarul de reautorizare.

S-a observat, în mod just, că reclamanta nu a făcut dovada că deţine rezervoarele în proprietate sau în leasing financiar, conform art. 84 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a C. fisc.

Condiţia deţinerii în proprietate sau leasing financiar a instalaţiilor şi echipamentelor trebuie respectate de către toţi antrepozitarii autorizaţi şi, de asemenea, trebuie îndeplinită atât la autorizare/reautorizare, cât şi pe întreaga perioadă de valabilitate a autorizaţiei.

Interpretarea şi aplicarea unui text legal sunt prerogativele judecătorului şi nu ale expertului, care poate lămuri numai aspecte de fapt în cazul în care acestea nu pot fi stabilite pe baza actelor depuse la dosar.

Faţă de dispoziţiile art. 20623 din Codul fiscal, organele de control au reţinut că societatea a achiziţionat şi comercializat către terţi produse accizabile cu accize plătite, iar instanţa a stabilit că este corectă această constatare, fiind confirmată de actele de la dosar (fişe de magazie şi evidenţa contabilă) din analiza cărora a rezultat că recurenta-reclamantă nu a justificat cantitatea de 35.800 kg C. intrată în antrepozitul fiscal (din cantitatea totală achiziţionată de 66.740 kg).

7. Soluţia instanţei de recurs

Constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL prin administratorul judiciar D. împotriva Sentinţei civile nr. 171 din 22 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - N