Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1781/2015 AI generated

Legality of military personnel reorganization orders, ministerial competence to reduce posts, and application of military status law to reserve transfers.

Case Number Decizia nr. 1781/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's final judgment that rejected the administrative action against the Ministry of Internal Affairs and the General Inspectorate of the Romanian Gendarmerie. The dispute concerned the legality of reorganization orders from June 2011 that reduced personnel posts, leading to the appellant’s placement at the disposal of the unit and subsequent transfer to the reserve via resignation after failing a selection interview. The court held that the Minister of Internal Affairs possessed the legal competence to restructure units and reduce posts under Government Ordinance No. 416/2007 and Emergency Government Ordinance No. 30/2007, and that the contested individual administrative acts were not subject to mandatory publication in the Official Gazette. The court further determined that the selection procedure and the subsequent transfer to reserve were lawful under the Law No. 80/1995 on the Status of Military Personnel, rejecting claims of procedural violation or lack of communication, and noted that the appellant was not entitled to specific financial benefits for military personnel in reserve under Law No. 284/2010.

Legislator headnote

AI generated

art. 11 din Legea nr. 24/2000, art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995, art. 81 din Legea nr. 53/2003, art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995, art. 12 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Legality of military personnel reorganization orders, ministerial competence to reduce posts, and application of military status law to reserve transfers: The dispute concerned the legality of reorganization orders from June 2011 that reduced personnel posts, leading to the appellant’s placement at the disposal of the unit and subsequent transfer to the reserve via resignation after failing a selection interview. The court held that the Minister of Internal Affairs possessed the legal competence to restructure units and reduce posts under Government Ordinance No. 416/2007 and Emergency Government Ordinance No. 30/2007, and that the contested individual administrative acts were not subject to mandatory publication in the Official Gazette. The court further determined that the selection procedure and the subsequent transfer to reserve were lawful under the Law No. 80/1995 on the Status of Military Personnel, rejecting claims of procedural violation or lack of communication, and noted that the appellant was not entitled to specific financial benefits for military personnel in reserve under Law No. 284/2010.

Keywords

AI generated
military personnel transfer of official post procedural orders general reserve legal status administrative personnel

Cited Legislation

AI generated
art. 11 din Legea nr. 24/2000
Of., prevăzut de art. 11 din Legea nr. 24/2000, regim impus numai în privinţa actelor cu caracter normativ.
art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995
art. 81 din Legea nr. 53/2003
S-a apreciat ca fiind irelevantă trimiterea pe care Adresa din 29 august 2011 o face la dispoziţiile art. 81 din Legea nr.
art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995
c) şi art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995, iar pe de altă parte, pentru că în cuprinsul ordinului de trecere în rezervă nu se face trimitere la dispoziţiile C.
art. 12 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Procedural provision cited in the dispositive as the basis for dismissing the appeal.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Procedural provision regarding the jurisdiction of the High Court of Cassation and Justice cited in the dispositive.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive as the basis for dismissing the appeal.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural provision regarding the jurisdiction of the High Court of Cassation and Justice cited in the dispositive.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1781/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 1.695 din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii M.A.I., I.G.J.R. şi Brigada Specială de Intervenţie - UM XXX, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele aspecte:

Reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.A.I., I.G.J.R. şi Brigada Specială de Intervenţie - UM XXX, anularea actelor premergătoare şi ulterioare ordinului de trecere în rezervă, respectiv Ordinul M.A.I. din 10 iunie 2011 şi Ordinul I.G.J.R. din 10 iunie 2011, ordine cu caracter secret, nepublicate; anularea tuturor actelor prealabile emiterii Ordinului Comandantului Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei din 29 august 2011 respectiv "examenul "pentru departajare în vederea numirii în funcţie a personalului ca urmare a aplicării măsurilor de reorganizare instituţională la nivelul M.A.I., desfăşurat începând cu data de 29 iunie 2011 ca fiind exercitate fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi revocarea Ordinului comandantului Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei din 29 august 2011, prin care reclamantul a fost trecut în rezervă cu data de 29 august 2011 şi acordarea tuturor drepturilor ce i se cuvin, neachitate de către M.A.I. până la această dată.

Prin Ordinul M.A.I. din 10 iunie 2011 privind reorganizarea unităţilor din Jandarmeria Română au fost aprobate organigramele unităţilor din Jandarmeria Română, lista cu posturile, pe tipuri şi categorii de funcţii, grade militare, clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare, repartizate Jandarmeriei Române şi situaţia numerică a posturilor propuse în statele de organizare ale Jandarmeriei Române.

În temeiul acestui ordin, Inspectorul General al Jandarmeriei Române a emis Ordinul din 10 iunie 2011, prin care a aprobat statele de organizare ale unităţilor şi structurilor subordonate I.G.J.R. şi repartizarea pe unităţi a posturilor aprobate, pe categorii de personal.

S-a reţinut că prin dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 416/2007 se recunoaşte ministrului administraţiei şi internelor competenţa de a stabili structura organizatorică a unităţilor proprii ministerului, precum şi competenţa de a înfiinţa, disloca, desfiinţa şi alte unităţi, institute, ateliere de reparaţii sau producţie similare, subordonate ministerului, până la nivel de birou, serviciu, sector, direcţie operativă, batalion inclusiv, în limita posturilor şi a fondului de salarii aprobate, aceleaşi competenţe fiind recunoscute ministrului administraţiei şi internelor şi prin dispoziţiile art. 12 alin. (4) din O.G. nr. 30/2007, astfel că este nefondată critica privitoare la necompetenţa ministrului administraţiei şi a internelor de a stabili structura organizatorică a unităţilor proprii şi de a dispune reducerea numărului de posturi din aceste unităţi.

S-a apreciat că nerespectarea drepturilor cuvenite cadrelor militare trecute în rezervă în consecinţa celor două ordine nu este relevantă pentru aprecierea legalităţii celor două ordine ci poate forma obiect al discuţiilor pe marginea analizării legalităţii actului prin care s-a luat măsura punerii la dispoziţie şi ulterior, cea a trecerii în rezervă.

S-a constatat că ordinele contestate în cauza de faţă nu au natura unor acte administrative cu caracter normativ, ci reprezintă acte administrative cu caracter individual, având ca obiect aprobarea organigramelor unităţilor din Jandarmeria Română, astfel că nu sunt supuse regimului publicării în M. Of., prevăzut de art. 11 din Legea nr. 24/2000, regim impus numai în privinţa actelor cu caracter normativ.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind neîntemeiată critica privind secretizarea excesivă a celor două ordine, dat fiind faptul că obiectul acestora vizează reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, fiind în afara oricărei discuţii că publicarea organigramei Jandarmeriei Române, cu toate detaliile privitoare la unităţile existente şi repartizarea posturilor în aceste unităţi, este susceptibilă să pericliteze ordinea publică.

Totodată, s-a reţinut că reclamantul a avut calitatea de cadru militar activ, subofiţer operativ principal, specialitatea luptător, în cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie, Batalionul 2, iar prin Adresa Comandantului Brigăzii Speciale de Intervenţie din 15 iunie 2011, emisă în baza Ordinului Comandantului din 15 iunie 2011, i s-a comunicat că, în temeiul art. 82 lit. a) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordinului M.A.I. din 10 iunie 2011 respectiv a Ordinului I.G.J.R. din 10 iunie 2011, a căror control de legalitate a fost făcută mai sus, începând cu data de 15 iunie 2011, a fost pus la dispoziţia unităţii în vederea încadrării în termen de cel mult trei luni, reclamantul semnând personal de primire la data de 17 iunie 2011.

Nici necomunicarea ordinului de punere la dispoziţie nu s-a apreciat ca fiind motiv de nelegalitate, neputându-se reţine o vătămare, întrucât reclamantul a fost încunoştinţat întocmai asupra motivelor de fapt şi de drept a măsurii şi cu privire la modul cum se va desfăşura în continuare procedura de ocupare a posturilor din noul stat de organizare, inclusiv modul cum va putea intra în posesia tematicii şi bibliografiei, respectiv a datei şi locului examenului.

Din analiza extraselor de stat depuse la dosarul cauze, a rezultat că la nivelul Brigăzii Speciale de Intervenţie, la data de 1 aprilie 2011, erau prevăzute 373 de funcţii, iar la data de 15 iunie 2011 după intrarea în vigoare a Ordinului I.G.J.R. din 10 iunie 2011, mai erau prevăzute 286 de posturi, fiind vorba despre o reducere de 87 posturi, prin urmare, rezultă că a avut loc o reorganizare reală a autorităţii pârâte şi o reducere efectivă a numărului şi felului funcţiilor desfiinţate.

Nu s-a putut reţine o vătămare a reclamantului prin modul de organizare a interviului întrucât, chiar dacă regimul juridic al înscrisurilor clasificate presupune o anumită procedură, reclamantul nu poate invoca faptul că nu a putut să studieze documentele incluse în bibliografie, aceste reguli fiind aplicabile tuturor persoanelor care manipulează înscrisuri clasificate, inclusiv celorlalţi candidaţi.

Împrejurarea potrivit căreia nu s-a organizat o probă scrisă nu poate să prezume că modul de evaluare a întrebărilor la interviul organizat a fost subiectiv, iar reclamantul ar fi fost defavorizat faţă de alţi candidaţi, acestea fiind simple alegaţii ale reclamantului, nefundamentate pe argumente solide şi concrete, cuprinsul Procesului-verbal din data de 12 august 2011 contrazicând susţinerea reclamantului că în sala de interviu se afla doar un singur candidat.

S-a apreciat ca fiind irelevantă trimiterea pe care Adresa din 29 august 2011 o face la dispoziţiile art. 81 din Legea nr. 53/2003, cu modificările ulterioare, pe de o parte, pentru că, faptul că reclamantul nu avea un raport de muncă, ci i se aplica legislaţia specială privind cadrele militare, este cert, iar adresa face trimitere în primul rând la art. 43 alin. (1) lit. c) şi art. 85 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 80/1995, iar pe de altă parte, pentru că în cuprinsul ordinului de trecere în rezervă nu se face trimitere la dispoziţiile C. muncii.

În fine, nu s-a putut reţine ca fiind argumente suficiente în a considera că manifestarea unilaterală de voinţă în sensul demisiei a fost viciat de o constrângere a reclamantului şi nici că evaluarea acestuia la interviu ar fi fost influenţată de aspecte exterioare, susţinerile martorului referitoare la anumite "presiuni", nefiind concludente şi nici solid argumentate.

Împotriva Sentinţei nr. 1.695 din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esenţă, că:

- Actele premergătoare trecerii în rezervă a recurentului-reclamant despre care se face vorbire chiar în întâmpinările depuse de pârâţi, nu au fost niciodată comunicate acestuia, împrejurare care a adus atingere dreptului la apărare al reclamantului;

- În mod greşit instanţa de fond a reţinut că ministrul administraţiei şi internelor avea competenţa să desfiinţeze posturi la nivelul acestui minister, desfiinţarea a peste 3.500 de posturi de cadre militare M.A.I., operative, fiind eventual de competenţa Parlamentului României şi respectiv C.S.A.T.

În acest context Ordinul M.A.I. din 10 iunie 2011 şi Ordinul I.G.J.R. din 10 iunie 2011 sunt nule;

- Capătului 3 din cerere completatoare i s-a dat o greşită dezlegare, deoarece potrivit legii de organizare a M.A.I. măsura trecerii în rezervă a reclamantului nu putea fi dispusă direct de către ordonatorul terţiar de credite - comandantul UM XXX Bucureşti.

Instanţa a trecut cu mare uşurinţă asupra argumentelor aduse în susţinerea acestui capăt de cerere.

- Anterior emiterii O M.A.I. din 10 iunie 2011 nu a existat un act administrativ cu forţă juridică superioară, aşa cum s-a procedat în cazul altor categorii de persoane din structura aceluiaşi minister, ceea ce demonstrează fără dubiu nelegalitatea măsurii de reorganizare a unităţilor din Jandarmeria Română. În acest context, consideră recurentul că este deosebit de important faptul că nu s-a procedat la declasificarea ordinelor, neputând face apărări decât prin prisma efectelor produse pe cale ierarhică şi bazat pe aspectele relevate în întâmpinări;

- În mod netemeinic, instanţa de fond a apreciat că ordinul de punere la dispoziţie şi cel de trecere în rezervă a reclamantului îndeplinesc condiţiile de legalitate, în opinia recurentului acestea fiind emise în dispreţul Legii nr. 80/1995.

În acest sens recurentul a arătat că s-a adăugat la lege motivul nepromovării unui interviu pe teme profesionale pentru trecerea în rezervă şi de aceea a refuzat să participe la aceste examinări, iar ulterior şi-a depus demisia.

Au fost ignorate argumentele invocate de reclamant, printre acestea faptul că nu au existat criteriile obiective legale şi regulamentare pentru această veritabilă triere de cadre, că nu au fost legal constituite comisiile de examinare, că obligaţia de depunere a raportului de participare la interviu a fost stabilită prin ordin, cu atenţionarea că în lipsa întocmirii acestui raport şi a refuzului de participare la interviu, consecinţa este trecerea în rezervă (practic tot o sancţiune).

Legea nr. 80/1995 nu prevede niciun fel de examinare pentru departajare la reorganizare şi, în plus, M.A.I. şi I.G.J.R. aveau obligaţia să comunice reclamantului orice alt post similar vacant, în vederea accesării şi încadrării pe acest post şi mai apoi putea fi trecut în rezervă.

Instanţa nu s-a pronunţat asupra nulităţii celor două ordine ca urmare a invocării a două temeiuri juridice care se exclud unul pe celălalt, respectiv Legea nr. 80/1995 - Statutul cadrelor militare şi C. Muncii.

Capătul de cerere referitor la plata drepturilor băneşti şi a celorlalte drepturi nu au primit o soluţionare justă, deoarece pârâţii nu au făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor către reclamant, iar aceste drepturi pot fi acordate indiferent dacă petitul principal a fost sau nu admis.

Au depus întâmpinări în cauză intimaţii I.G.J.R., UM XXX Bucureşti şi M.A.I., solicitând menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate şi subliniind că toate măsurile dispuse în ceea ce-l priveşte pe recurent au fost luate cu respectarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi că este irelevantă menţionarea în adresa de comunicare a Ordinului de trecere în rezervă a reclamantului prin demisie a art. 81 din Legea nr. 53/2003, o astfel de menţiune nefiind de natură a modifica natura juridică a raporturilor existente între UM XXX Bucureşti şi reclamant.

Examinând cauza, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi îl va respinge ca atare, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Cererea de recurs nu sistematizează criticile aduse sentinţei atacate, ci reia argumentele prezentate şi în faţa primei instanţe, argumente care aşa cum se poate observa din exhaustiva motivare a soluţiei de respingere a acţiunii au făcut obiectul preocupării judecătorului fondului, fiind analizate punctual.

Acţiunea în anulare a vizat întâi de toate Ordinul M.A.I. din 10 iunie 2011 privind reorganizarea unităţilor din Jandarmeria Română şi Ordinul 10 iunie 2011 emis de I.G.J.R. (emis în baza Ordinului M.A.I. menţionat) prin care au fost aprobate statele de organizare ale unităţilor şi structurilor subordonate I.G.J.R. şi repartizarea pe unităţi a posturilor aprobate, pe categorii de personal; reclamantul a invocat nelegalitatea acestor acte administrative, sub aspectul necompetenţei emitentului fiecăruia dintre ele, al nepublicării în M. Of., criticând totodată secretizarea excesivă a ordinelor.

În mod just au fost înlăturate aceste observaţii ale reclamantului, subliniindu-se că actele contestate nu sunt acte administrative cu caracter normativ astfel că nu există obligaţia prevăzută prin art. 11 din Legea nr. 24/2000, că prin dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele M.I.R.A. şi prin art. 12 alin. (4) din O.U.G. nr. 30/2007 se recunosc ministrului administraţiei şi internelor competenţa de a stabili structura organizatorică a unităţilor proprii ministerului, precum şi competenţa de a înfiinţa, disloca, desfiinţa şi alte unităţi, până la nivel de birou, serviciu, sector, direcţie operativă, batalion inclusiv, în limita posturilor şi a fondurilor de salarii aprobate; în aceste condiţii nu poate fi contestată competenţa ministrului de resort de a stabili structura organizatorică a unităţilor proprii şi de a dispune reducerea numărului de posturi.

În legătură cu "secretizarea excesivă", s-a amintit faptul că este vorba de reglementări din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi organigrama Jandarmeriei Române nu poate face obiectul publicării.

Urmare intrării în vigoare a Ordinului M.A.I. din 10 iunie 2011 numărul de posturi în statele de organizare ale unităţilor din Jandarmeria Română a fost diminuat cu 3.527 posturi, iar prin Ordinul I.G.J.R. din 10 iunie 2011 s-a stabilit care sunt posturile şi funcţiile ce vor fi afecte de reorganizare, aprobându-se statele de organizare ale unităţilor şi structurilor subordonate I.G.J.R. şi listele cu repartiţia pe unităţi/structuri subordonate I.G.J.R., a posturilor aprobate, pe tipuri de funcţii, grade militare, clase de salarizare şi coeficienţi de ierarhizare.

Faptul că a fost efectivă/reală reorganizarea la nivelul Brigăzii Speciale de Intervenţie - în care reclamantul avea calitatea de cadru militar activ, subofiţer operativ principal, specialitatea luptător - rezultă din aceea că după intrarea în vigoare a Ordinului I.G.J.R. numărul de posturi a ajuns la 286 de la 373 câte avea la 1 aprilie 2011.

Începând cu data de 15 iunie 2011 reclamantul a fost pus la dispoziţia unităţii în vederea încadrării în termen de cel mult 3 luni, fiindu-i comunicat faptul că la nivelul unităţii se va organiza un examen pentru ocuparea posturilor din noul stat de organizare al subunităţii din care a făcut parte, cu tematică şi bibliografie ce va fi afişată la avizier. Aşadar, nu se poate vorbi de o vătămare a drepturilor reclamantului prin necomunicarea ordinului de punere la dispoziţie.

Examenul a fost organizat la data de 30 iunie 2011, în conformitate cu anexa la Dispoziţia Comandantului Brigăzii din 24 iunie 2011, de aprobare a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de departajare în urma reorganizării, fiind avut în vedere Planul de măsuri din 15 iunie 2011 întocmit de I.G.J.R. care a stabilit în sarcina comandanţilor unităţilor subordonate atribuţia de organizare a examenului pentru departajarea cadrelor militare care au ocupat în cadrul aceleiaşi structuri/compartiment, anterior reorganizării, posturi de natura celor desfiinţate.

În mod judicios, instanţa fondului remarcă faptul că în efectuarea managementului resurselor umane, chiar şi în lipsa unei prevederi exprese privitoare la organizarea de examene pentru departajarea cadrelor militare supuse reorganizării în Legea nr. 80/1995, conducătorii structurilor la nivel central aveau atribuţia de a stabili criterii de departajare, având în vedere O M.A.I. nr. 665/2008 privind unele activităţi de management resurse umane în unităţile M.A.I. şi Dispoziţia Comandantului Brigăzii din 24 iunie 2011.

Nemulţumirea reclamantului legată de neorganizarea unei probe scrise, ci a unui interviu, a fost de asemenea analizată de prima instanţă, care a concluzionat că iniţial reclamantul nu a contestat această procedură câtă vreme prin Raportul din 20 iunie 2011 a solicitat aprobarea participării la concurs şi că nu au existat nereguli în desfăşurarea acestui concurs de departajare, iar aspectele privind dezavantajarea/discriminarea reclamantului nu au fost dovedite.

Prin Raportul datat 29 august 2011 reclamantul a solicitat aprobarea trecerii în rezervă prin demisie începând cu data de 29 august 2011 din motive personale, iar prin Adresa din 29 august 2011 UM XXX Bucureşti a comunicat reclamantului că cererea sa a fost avizată favorabil, prin Ordinul nr. din 29 august 2011 al Comandantului Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei fiind trecut în rezervă prin demisie.

Critica privitoare la indicarea în adresa de comunicare a două temeiuri juridice ce se exclud -Legea nr. 80/1995 şi C. Muncii - reluată şi în cererea de recurs a fost tranşată de asemenea corect, de prima instanţă care a reţinut că nu prezintă relevanţă pentru că în cuprinsul Ordinului de trecere în rezervă nu se face trimitere la C. Muncii şi pentru că o asemenea menţiune nu este de natură a modifica natura raporturilor existente până la acel moment între unitate şi reclamant.

Referitor la cererea de acordare a drepturilor ce i se cuvin ca urmare a trecerii în rezervă, se observă că potrivit art. 23 alin. (1) al anexei VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice recurentul-reclamant nu beneficiază de drepturile băneşti acordate cadrelor militare trecute în rezervă (prevăzute de art. 20 şi 21 din acelaşi act normativ, anexa VII). În acest context legal extrem de clar, omisiunea instanţei de fond de a analiza distinct acest capăt de cerere nu este de natură a aduce nicio vătămare recurentului, cu atât mai mult una care să impună reformarea sentinţei.

Pentru toate cele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 1.695 din 24 mai 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - N