Judicial review of integrity assessment for public official's incompatible veterinary practice; cassation for procedural violations in evidentiary admission and guarantee joinder
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court's judgment and interlocutory order, and remanded the case for retrial, allowing the claimant to prevail procedurally. The dispute concerned a challenge to an Integrity Agency report declaring a local mayor's veterinary practice incompatible with his public office under Law 161/2003, where the claimant argued that his actual professional activities and income were delegated to a colleague, rendering the incompatibility finding factually incorrect. The decisive legal basis for the quashing was a procedural violation of the principle of contradictoriness and a failure to respect the mandatory steps for evaluating a third-party guarantee request, alongside the illegal refusal to admit essential testimonial evidence, which deprived the claimant of the right to prove his defenses and violated the court's duty to establish the truth, thereby triggering grounds for cassation under Article 304(5) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, art. 1081 pct. 1 lit. e) C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 62 C. proc. civ, art. 105 alin. (2) C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ; Judicial review of integrity assessment for public official's incompatible veterinary practice; cassation for procedural violations in evidentiary admission and guarantee joinder: S-a învederat, prin cererea de recurs, că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii şi fondului cererii de chemare în garanţie a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, fiind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Decizia nr. 1779/2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 21 ianuarie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pus în vedere părţilor să depună la dosarul cauzei în copie certificată cu originalul toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 prin raportare la prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţia României.
Prin Sentinţa nr. 1027 din 18 martie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.
Totodată, Curtea de apel, în baza art. 1081 pct. 1 lit. e) C. proc. civ., a dispus amendarea reclamatului cu suma de 700 RON pentru săvârşirea abaterii judiciare constând în contestarea cu rea-credinţă a scrierii şi semnăturii unui înscris, dispunând darea în debit a reclamantului cu suma de 700 RON pentru săvârşirea abaterii judiciare constând în contestarea cu rea-credinţă a scrierii şi semnăturii unui înscris prevăzută de art. 1081 pct. 1 lit. e) C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele aspecte:
Reclamantul A. a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 62551/G/II din 25 mai 2011 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Hotărârea nr. 304 din 17 iunie 2004 a Judecătoriei Răducăneni instanţa a validat mandatul de primar al reclamantului în cadrul comunei Cozmeşti, judeţul Iaşi, pentru perioada 2004 - 2008, iar prin Hotărârea nr. 298 din 19 iunie 2008 a Judecătoriei Răducăneni instanţa a validat mandatul de primar al reclamantului în cadrul comunei Cozmeşti, judeţul Iaşi, pentru perioada 2008 - 2012.
Din analiza actelor de la dosar, a reieşit că reclamantul este înscris în Colegiul Medicilor Veterinari Iaşi din anul 1999 şi nu este suspendat din activitate, având atestat de liberă practică din data de 6 iulie 1999, precum şi Autorizaţie de funcţionare a Cabinetului Medical Veterinar din 10 ianuarie 2011, iar în perioada 2004 - 2010 acesta a obţinut venituri comerciale din profesii liberale după cum urmează: în anul 2004 - 12.061 RON; în anul 2006 - 5.919 RON; în anul 2008 - 17.964 RON; în anul 2009 - 20.623 RON; în anul 2010 - 3.500 RON.
S-a reţinut că reclamantul nu a respectat dispoziţiile Legii nr. 161/2003 întrucât acesta a deţinut concomitent atât funcţia de primar, cât şi calitatea de persoană fizică autorizată din care a obţinut venituri, precum şi faptul că reclamantul nu a demisionat din una din funcţiile incompatibile.
De asemenea, s-a constatat că situaţia de fapt care rezultă din înscrisurile aflate la dosar este de natură să lipsească de relevanţă juridică apărările reclamantului formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată potrivit cărora acesta din urmă a delegat toate atribuţiile legate de exercitarea activităţii de medicină veterinară unui alt medic, respectiv domnului B., precum şi susţinerile în legătură cu faptul că după intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003 acesta nu a mai desfăşurat nicio activitate lucrativă.
Referitor la Procesul-verbal din data de 12 decembrie 2006 întocmit la CSV Cozmeşti, s-a arătat că prin acest proces-verbal s-a reţinut predarea de către reclamant către domnul B. doar a acţiunilor sanitare-veterinare subvenţionate de la bugetul de stat prevăzute în Programul Strategic a produselor biologice aflate în stoc, iar nu şi a activităţilor sanitar-veterinare cu caracter privat.
S-a apreciat că din contractul de asociere din data de 5 februarie 2010 încheiat între Cabinetul Medical Veterinar A. şi Cabinetul Medical Veterinar C. nu rezultă demisia reclamantului din funcţia pe care acesta o ocupă în cadrul Cabinetului Sanitar veterinar, reprezentând cel mult o suspendare a exerciţiului dreptului de practica profesia de medic veterinar.
În fine, în ce priveşte asocierea dintre cei doi medici veterinari C. şi A. în urma căreia a rezultat SC D. SRL având ca obiect de activitate principal activităţi veterinare, s-a apreciat că această asociere reprezintă o disimulare a exercitării calităţii de comerciant persoană fizică a reclamantului.
Împotriva încheierii din 21 ianuarie 2013, precum şi a Sentinţei civile nr. 1027 din 18 martie 2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A., criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-a învederat, prin cererea de recurs, că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii şi fondului cererii de chemare în garanţie a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi, fiind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
S-a arătat că prin cererea formulată anterior termenului de judecată din data de 4 martie 2013 şi precizată prin înscrisul depus la dosarul cauzei anterior datei de 18 martie 2013 reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanţie, a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, motivat de împrejurarea că în cursul anului 2005 instituţia chemată în garanţie, în calitate de autoritate competentă la acel moment să verifice existenţa stărilor de incompatibilitate, a efectuat un control cu privire la starea de incompatibilitate a reclamantului recurent, în urma căruia s-a constatat că exercitarea profesiei de medic veterinar nu este incompatibilă cu funcţia de primar al comunei Cozmeşti.
Astfel, aceeaşi stare de fapt a fost calificată diferit de două instituţii deopotrivă competente la momentul la care au efectuat verificarea: Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi s-a pronunţat în sensul inexistenţei unei stări de incompatibilitate în timp ce pârâta Agenţia Naţională de Integritate a considerat că aceeaşi stare de fapt dă naştere unei situaţii de incompatibilitate.
Deşi potrivit art. 62 C. proc. civ. instanţa avea obligaţia să se pronunţe asupra admisibilităţii cererii de chemare în garanţie după citarea celui chemat în garanţie, această obligaţie nu a fost respectată de către instanţa de fond, care a omis să se pronunţe asupra acestei cereri, atât în ceea ce priveşte admisibilitatea sa cât şi în privinţa soluţionării fondului cererii de chemare în garanţie.
A apreciat recurentul că omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra admisibilităţii şi fondului cererii de chemare în garanţie reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, întrucât conform jurisprudenţei CEDO noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să fi examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse analizei, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
S-a relevat că în mod constant Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că omisiunea instanţelor de a se pronunţa asupra cererilor şi excepţiilor formulate de părţi reprezintă o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., încălcare de natură a face incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut, pe de altă parte, că încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2013 prin care prima instanţă s-a pronunţat asupra probatoriului solicitat de reclamant este nelegală, fiind respinsă în mod neîntemeiat cererea de administrare a probei testimoniale cu martorul B., prin care s-a tins la dovedirea împrejurării - invocată prin cererea de chemare în judecată - că reclamantul a delegat toate atribuţiile legate de exercitarea activităţii de medicină veterinară din comuna Cozmeşti judeţul Iaşi unui alt medic veterinar, respectiv B., conform împuternicirii din 19 iulie 2005 emisă de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi, astfel că reclamantul nu a mai exercitat vreo activitate lucrativă în acest sens şi nici nu a încasat veniturile aferente, acestea revenindu-i în totalitate dr. B.
Cu alte cuvinte, aspectul ce se dorea a fi dovedit prin depoziţia martorului B. consta în faptul că deşi veniturile obţinute din activitatea de medicină veterinară au fost înregistrate formal în contabilitatea cabinetului de medicină veterinară al reclamantului, în realitate toate aceste venituri au fost încasate de dr. B. căruia i-au fost delegate toate atribuţiile legate de exercitarea acestei activităţi.
Deşi prin natura sa împrejurarea ce se dorea a fi probată nu putea fi dovedită decât prin intermediul probei testimoniale, în mod nelegal instanţa de fond a respins cererea de încuviinţare a acestei probe ca fiind inutilă, încuviinţând reclamantului doar administrarea probei cu înscrisuri.
A considerat recurentul că soluţia de respingere a cererii privind încuviinţarea administrării probei testimoniale este vădit nelegală întrucât separat de caracterul său concludent, pertinent şi util, aceasta era singura probă prin intermediul căreia reclamantul putea face dovada aspectelor învederate prin cererea de chemare în judecată.
Or, prin refuzul de a încuviinţa proba testimonială solicitată judecătorul fondului nu numai că l-a pus pe reclamant în imposibilitatea obiectivă de a se apăra împotriva celor reţinute de Agenţia Naţională de Integritate în cuprinsul actului administrativ contestat, ci acesta şi-a încălcat şi obligaţia prevăzută de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.
Prin urmare, s-a apreciat că nelegalitatea soluţiei de respingere a probei testimoniale s-a răsfrânt în mod firesc şi asupra sentinţei prin care s-a soluţionat fondul cauzei întrucât numai după administrarea dovezilor concludente instanţa este în măsură să pronunţe o hotărâre legală.
În fine, reclamantul a invocat şi motivul de modificare a sentinţei prin care s-a soluţionat fondul cauzei prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a legii, deoarece judecătorul fondului nu a analizat toate condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa stării de incompatibilitate.
Astfel potrivit art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003, pentru a exista starea de incompatibilitate este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiţii: (i) persoana care ocupă funcţia de primar să îndeplinească o activitate şi (ii) activitatea respectivă să fie remunerată.
În cazul concret, s-a relevat că nu sunt îndeplinite nici una din cele două condiţii în sensul că atât exercitarea activităţii de medic veterinar cât şi încasarea veniturilor aferente acestei activităţi au fost realizate în mod efectiv de persoana desemnată de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi pentru a organiza şi efectua activitatea şi acţiunile sanitar veterinare în comuna Cozmeşti ( dr. B.).
Întrucât persoana desemnată în locul reclamantului să organizeze şi să efectueze activitatea şi acţiunile sanitar veterinare în comuna Cozmeşti nu şi-a înfiinţat o formă distinctă de desfăşurare a activităţii profesionale (cabinet sanitar veterinar sau societate comercială), toate veniturile realizate de către acesta au fost înregistrate în mod formal în contabilitatea cabinetului sanitar veterinar al cărui titular era reclamantul, dar această împrejurare nu este suficientă pentru a atrage starea de incompatibilitate a reclamantului întrucât legiuitorul sancţionează realizarea efectivă de venituri de către persoanele care îndeplinesc funcţia de primar/viceprimar şi nu înregistrarea formală în sarcina acestora a unor venituri realizate şi însuşite de terţe persoane.
Dat fiind însă faptul că prima instanţă a respins în mod neîntemeiat cererea de administrare a probei testimoniale prin depoziţia persoanei care a realizat şi încasat efectiv veniturile înregistrate în contabilitatea cabinetului sanitar veterinar al cărui titular era reclamantul, acesta a fost pus în imposibilitatea de a dovedi faptul că nu a desfăşurat vreo activitate remunerată în intervalul de când ocupă funcţia de primar al comunei Cozmeşti judeţul Iaşi (o astfel de împrejurare nu poate fi în mod obiectiv dovedită prin intermediul altui mijloc de probă), motiv pentru care a considerat reclamantul că se impune admiterea recursului în sensul casării sentinţei recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea administrării de către instanţa de fond a probei testimoniale prin audierea martorului B.
Prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată din data de 30 aprilie 2015 intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 21 ianuarie 2013 şi a Sentinţei civile nr. 1027 din data de 18 martie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, apreciindu-se că criticile de nelegalitate formulate prin cererea de recurs sunt neîntemeiate şi chiar formulate cu rea-credinţă.
A susţinut intimata, în primul rând, că reclamantul, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată cât şi din informaţiile afişate pe portalul curţii de apel pentru fiecare termen de judecată, nu a solicitat niciodată instanţei de judecată învestită cu soluţionarea litigiului completarea cadrului procesual, respectiv nu a formulat nicio cerere prin care să fi solicitat introducerea în cauză, în calitate de chemată în garanţie, a Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.
Referitor la criticile de nelegalitate formulate de reclamant împotriva încheierii de şedinţă din data de 21 ianuarie 2013, sub aspectul respingerii probei testimoniale, a învederat intimata că acestea sunt neîntemeiate şi nefondate, întrucât în mod corect şi legal instanţa de fond a respins această probă, motivând aceasta prin faptul că o astfel de probă cu martori este inutilă soluţionării cauzei, înscrisurile depuse la dosar de către părţi fiind suficiente pentru o justă soluţionare a litigiului.
Faţă de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi care vizează soluţia de respingere a acţiunii în contencios administrativ, intimata Agenţia Naţională de Integritate a apreciat că acesta nu este aplicabil în cauză, întrucât instanţa de fond a pronunţat soluţia atacată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în litigiul dedus judecăţii.
S-a relevat că, contrar susţinerilor recurentului reclamant enunţate în cererea de recurs, împrejurarea potrivit căreia reclamantul şi-ar fi delegat toate atribuţiile legate de exercitarea activităţii de medicină veterinară unui alt medic, respectiv domnului B., precum şi că după intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003 cu modificările şi completările ulterioare acesta nu a mai desfăşurat nicio activitate lucrativă, au fost pe deplin analizate de către instanţa de fond, care, raportat la materialul probator administrat în cauză, corect şi legal a reţinut că situaţia de fapt ce rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei este de natură să lipsească de relevanţă juridică aceste susţineri ale reclamantului.
S-a arătat că instanţa de fond a concluzionat just că o astfel de apărare a reclamantului este în totală discrepanţă cu situaţia de fapt care rezultă din declaraţiile reclamantului privind veniturile realizate de acesta în anii 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009 şi 2010, declaraţii care au fost depuse la Administraţia Finanţelor Publice Răducăneni şi în cuprinsul cărora se menţionează că veniturile au fost realizate în cadrul cabinetului veterinar deţinut de către recurent.
În pofida existenţei la dosarul cauzei a procesului-verbal din data de 12 decembrie 2006 întocmit la cabinetul veterinar Cozmeşti reclamantul a continuat să desfăşoare activităţi lucrative în cadrul acestui cabinet, obţinând veniturile menţionate în declaraţiile depuse la Administraţia Finanţelor Publice Răducăneni.
În legătură cu Procesul-verbal din data de 12 decembrie 2006, s-a opinat de către intimată că instanţa de fond a reţinut corect că prin acesta se are în vedere predarea de către reclamant, către domnul B., doar a acţiunilor sanitare veterinare subvenţionate de la bugetul de stat, prevăzut în Programul Strategic a produselor biologice aflate în stoc, iar nu şi a activităţilor sanitar veterinare cu caracter privat.
În ceea ce priveşte asocierea dintre cei doi medici veterinari, C. şi A., în urma căreia a rezultat asocierea SC D. SRL, având ca obiect de activitate principal - activităţi veterinare, a considerat intimata că instanţa de fond a reţinut corect că aceasta reprezintă o disimulare a exercitării calităţii de comerciant persoană fizică a reclamantului, disimulare care se coroborează cu faptul că recurentul a depus declaraţii semnate de către acesta cu privire la veniturile realizate din prestarea activităţii de medic veterinar.
Pe cale de consecinţă, a concluzionat intimata Agenţia Naţională de Integritate că rezultă fără echivoc faptul că argumentele recurentului reclamant sunt nefondate şi neîntemeiate, fiind rezultatul unei greşite interpretări de către recurent, şi nicidecum a instanţei de judecată, a actelor deduse judecăţii, şi respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 21 ianuarie 2013 şi împotriva Sentinţei civile nr. 1027 din 18 martie 2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ambele date în Dosarul nr. x/3/2011, este fondat şi va fi admis, cu consecinţa casării hotărârilor atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă de fond, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 45308/3/2011 la Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a chemat în judecată în calitate de pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. 62551/G/II din 25 mai 2011 emis de autoritatea pârâtă, precum şi obligarea acestei autorităţi administrative la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Raportul de evaluare nr. 62551/G/II din 25 mai 2011 emis de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate s-a concluzionat că reclamantul A. se află, începând cu data de 17 iunie 2004, în stare de incompatibilitate, întrucât deţine, simultan, atât funcţia de primar a comunei Cozmeşti judeţul Iaşi cât şi calitatea de persoană fizică autorizată (din care a realizat venituri), încălcând astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) şi k) şi art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a reţinut, în cuprinsul raportului de evaluare mai sus menţionat, că în perioada 2004 - 2010 persoana verificată A. a obţinut venituri comerciale/profesii libere (conform Adresei nr. 2611 din 2 martie 2011 a Administraţiei Finanţelor Publice Răducăneni judeţul Iaşi) în sumă totală de 60.067 RON (12.061 RON în anul 2004, 5.919 RON în anul 2006, 17.964 RON în anul 2008, 20.623 RON în anul 2009 şi 3.500 RON în anul 2010), că reclamantul deţine atestat de liberă practică din data de 6 iulie 1999 precum şi autorizaţie de funcţionare a Cabinetului Medical Veterinar nr. 6169 din 10 ianuarie 2011 (conform adresei Colegiului Medicilor Veterinari din România), şi că reclamantul este înscris în Colegiul Medicilor Veterinari Iaşi din anul 1999 şi nu este suspendat din activitate (conform Adresei nr. 87 din 8 martie 2011 a Colegiului Medicilor Veterinari Iaşi).
Reclamantul A. a învederat, prin acţiunea în contencios administrativ, că nu sunt fondate constatările cuprinse în raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, întrucât după intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, pentru a evita starea de incompatibilitate existentă între calitatea de primar şi exercitarea unei profesii libere (medic veterinar), reclamantul a delegat toate atribuţiile legate de exercitarea activităţii de medicină veterinară unui alt medic veterinar, respectiv domnului dr. B., de la momentul respectiv reclamantul nemaiexercitând nicio activitate lucrativă în acest sens.
S-a precizat, de asemenea, prin cererea de chemare în judecată, că prin împuternicirea nr. 8.138 din 19 iulie 2005 emisă de Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi, domnul dr. B. a fost desemnat de această instituţie pentru a organiza şi efectua activităţile şi acţiunile sanitar veterinare în comuna Cozmeşti, până la încetarea mandatului de primar al reclamantului, şi că domnul dr. B. a îndeplinit în mod exclusiv atribuţiile legate de activitatea sanitar veterinară în comuna Cozmeşti judeţul Iaşi până la începutul anului 2010, moment începând cu care această activitate a fost concesionată în favoarea SC D. SRL, societate la care începând cu data de 16 decembrie 2010 reclamantul are calitatea de asociat deţinător a 10% din capitalul social, conform Actului adiţional la Actul constitutiv al SC D. SRL încheiat la data de 16 decembrie 2010.
În fine, reclamantul a relevat, prin aceiaşi acţiune în contencios administrativ, că în tot intervalul de timp de după intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003 şi până la preluarea activităţii sanitar veterinare de către SC D. SRL, toate veniturile rezultate din exercitarea acestei activităţi au revenit persoanei căreia activitatea i-a fost delegată (dr. B.), reclamantul neobţinând, în mod efectiv, nicio sumă de bani din exercitarea de către persoana delegată a activităţii sanitar-veterinare.
În probaţiune, în plus de înscrisuri, reclamantul a solicitat încuviinţarea administrării probei cu martorul B., pentru dovedirea realităţii împrejurărilor invocate prin acţiunea în contencios administrativ.
Prin Sentinţa civilă nr. 4161 din 7 decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a instanţei şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza s-a înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 25 octombrie 2012 sub nr. 45308/3/2011, fixându-se primul termen de judecată la 3 decembrie 2012.
Pentru termenul de din data de 21 ianuarie 2013 reclamantul a formulat în scris o cerere de probaţiune (reiterată verbal la termenul de judecată menţionat), solicitând încuviinţarea probei cu înscrisuri şi administrarea probei testimoniale prin declaraţiile martorilor E., F. şi B., în vederea dovedirii împrejurării că în perioada verificată reclamantul nu a realizat niciun venit din activitatea de medic veterinar.
Prin încheierea de şedinţă din data de 21 ianuarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind pertinentă, concludentă şi utile soluţionării pricinii, şi a respins proba testimonială solicitată de reclamant ca ”fiind inutilă soluţionării cauzei, în raport de ansamblul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei”.
Pentru termenul de judecată din data de 4 martie 2013 reclamantul a formulat, în scris, o cerere de introducere în cauză, în calitate de chemat în garanţie, a Ministerului Afacerilor Interne, iar pentru termenul de judecată din data de 18 martie 2013 reclamantul a depus, tot în scris, o cerere prin care a precizat că cererea de chemare în garanţie depusă la dosarul cauzei la 4 martie 2013 este formulată în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului judeţului Iaşi, motivând cererea de împrejurarea că în cursul anului 2005 Instituţia Prefectului judeţului Iaşi a efectuat un control cu privire la starea de incompatibilitate a reclamantului în urma căruia s-a constatat că exercitarea profesiei de medic veterinar nu este incompatibilă cu funcţia de primar al Comunei Cozmeşti judeţul Iaşi.
Pentru motivul arătat, reclamantul a solicitat instanţei de judecată citarea în calitate de chemat în garanţie a Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi, cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei toată documentaţia aferentă controlului din anul 2005 având ca obiect verificarea stării de incompatibilitate a reclamantului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat, în litigiu, Sentinţa civilă nr. 1027 din 18 martie 2013, prin care a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului A., formulată în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, de anulare a Raportului de evaluare nr. 62551/G/II din 25 mai 2011 emis de Inspecţia de Integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate.
Asupra cererii reclamantului A. de chemare în garanţie a Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne instanţa de fond nu s-a pronunţat, nici prin partea introductivă a sentinţei (practica) şi nici prin dispozitivul şi, corespunzător, nici prin considerentele hotărârii date şi recurate în prezenta cauză.
Se reţine, în cauză, că poate fi exercitată calea extraordinară de atac a recursului, printre altele, potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., atunci „când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)”. Art. 105 alin. (2) C. proc. civ. prevede, textual, că „Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.
În mod evident, textul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. instituie regimul de drept comun în materia nulităţii actelor de procedură civilă, şi el are în vedere două ipoteze distincte de nulitate, una constând în nesocotirea formelor legale (adică, în sens generic, cu încălcarea regulilor de desfăşurare a procesului civil, indiferent dacă aceste forme privesc elementele exterioare ale actului, extrinseci sau pe cele interioare, intrinseci, precum şi indiferent dacă respectivele norme sunt reglementate prin dispoziţii imperative sau dispozitive, prin norme onerative sau prohibitive) şi cealaltă în întocmirea actului de procedură de către un funcţionar necompetent. În ambele situaţii, nulitatea nu operează în mod automat, ci numai în măsura în care s-a produs părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată în alt mod: astfel, ori de câte ori vătămarea nu există sau se poate înlătura, nulitatea nu va opera, chiar dacă este invocată pe calea recursului, iar dacă s-au încălcat însă reguli de procedură, şi condiţiile stabilite de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. sunt întrunite, nulitatea va putea fi invocată în faţa instanţei de recurs.
Sfera de aplicaţie a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. cuprinde cele mai variate neregularităţi de ordin procedural (în afara celor avute în vedere de art. 304 pct. 1 - 4 din acelaşi cod, cu alte cuvinte în afară de greşita alcătuire a instanţei, de nerespectarea principiului continuităţii, de necompetenţa instanţei, de depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti), precum şi încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil (altele decât cele care prezintă incidenţă în contextul celorlalte motive de recurs indicate de art. 304 C. proc. civ.).
Se constată, în litigiu, că prima instanţă a nesocotit, cât priveşte cererea de chemare în judecată a Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, formulată de reclamant pe temeiul prevederilor art. 60 - 63 C. proc. civ., principiul disponibilităţii în procesul civil şi al contradictorialităţii, prin aceea că a omis să comunice această cerere pârâtei Agenţia Naţională de Integritate şi instituţiei chemate în garanţie şi să se pronunţe asupra admisibilităţii acestei cereri, fie printr-o încheiere premergătoare, fie prin sentinţă, şi nu dat astfel eficienţă dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 62 C. proc. civ., potrivit cărora ”Instanţa va dispune ca cererea să fie comunicată celui chemat în garanţie şi, dacă întâmpinarea este obligatorie, va fixa termenul în care aceasta urmează să fie depusă de cel chemat în garanţie”.
Judecătorul fondului avea obligaţia prealabilă de a analiza dacă sunt sau nu întrunite, în concret, a cerinţele de admisibilitate a cererii de chemare în garanţie a Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar o atare analiză se impunea a fi realizată, aşadar, prin raportare şi la prevederile art. 85 C. proc. civ., numai după citarea celui chemat în garanţie de reclamantul A.
Pe de altă parte, se reţine că instanţa de fond a respins în mod greşit, cu o motivare insuficientă, prin încheierea de şedinţă din data de 21 ianuarie 2013, cererea reclamantului de încuviinţare a probei testimoniale, prin audierea martorului B., administrarea acestei probe fiind necesară pentru a da posibilitatea dovedirii de către reclamant a apărărilor şi a motivelor de fapt invocate prin acţiunea în contencios administrativ, în esenţă a împrejurării că deşi veniturile obţinute din activitatea de medicină veterinară au fost înregistrare formal în contabilitatea cabinetului de medicină veterinară al reclamantului în realitate toate aceste venituri au fost încasate de dr. B. căruia pretinde reclamantul că i-au fost delegate toate atribuţiile legate de exercitarea acestei activităţi.
În mod evident, prin respingerea de către judecătorul fondului a cererii de administrare a probei cu martorul B., probă care era pe deplin admisibilă întrunind cerinţele de verosimilitate, pertinenţă şi concludenţă, reclamantul a fost pus în imposibilitate de a proba împrejurările invocate prin cererea de chemare în judecată, în opinia sa de natură a justifica netemeinicia constatărilor din raportul de evaluare contestat şi a demonstra inexistenţa situaţiei de incompatibilitate reţinută de Agenţia Naţională de Integritate.
Prin urmare, procedând în acest mod, prima instanţă a nerespectat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care stabilesc obligaţia instanţei de judecată de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În raport de cele mai sus arătate, cum prima instanţă a omis să ia în discuţie, în condiţii de contradictorialitate, şi să soluţioneze cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant şi nu a administrat un probatoriu complet, care să creeze premisele stabilirii pe deplin a împrejurărilor de fapt ale procesului, cum modificarea hotărârii atacate nu este posibilă fiind necesară administrarea de probe noi, şi pentru a asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză, se impune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 5, art. 312 alin. (1) şi (2), art. 313 şi art. 315 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului declarat de A. împotriva Încheierii din 21 ianuarie 2013, precum şi a Sentinţei civile nr. 1027 din 18 martie 2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, casarea hotărârilor recurate, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2013, precum şi a Sentinţei civile nr. 1027 din 18 martie 2013 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează recursul şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2015.
Procesat de GGC - LM