Suspension of financial correction enforcement for public procurement irregularities: balancing administrative act executability against imminent damage and apparent illegality

Decizia nr. 177/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanta A. Judeţul Dâmboviţa - prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., suspendarea executării notelor de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor fianciare din 20 septembrie 2012 şi din 05 octombrie 2012, respectiv suspendarea corecţiei financiare aplicate.

Prin sentinţa civilă nr. 130 din 15 ianuarie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare în ceea ce priveşte nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 20 septembrie 2012, invocată de pârât, a respins ca lipsită de obiect cererea de suspendare a executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 20 septembrie 2012 emisă de B., a respins ca nefondată excepţia rămânerii fără obiect a cererii de suspendare în ceea ce priveşte nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 05 octombrie 2012, invocată de pârât şi a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 05 octombrie 2012 emisă de B., formulată de reclamanta A. Judeţul Dâmboviţa-prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul B.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 20 septembrie 2012, emisă de B. - B., Fonduri Europene (fila 168), s-a aplicat, în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, o corecţie financiară în sumă de 7.574.022,83 lei, reprezentând 20% din valoarea contractului de lucrări din 05 ianuarie 2011 încheiat între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi SC C. SA şi SC D. SA, reţinându-se ca abatere impunerea de către autoritatea contractantă a unor cerinţe de calificare restrictive, respectiv cerinţa privind dovedirea experienţei similare de la capitolul V.4.2, pct. A.1 din fişa de date a achiziţiei - „ofertantul trebuie să facă dovada existenţei resurselor umane minim necesare îndeplinirii în bune condiţii a contractului (personal de specialitate care va avea rol esenţial în îndeplinirea contractului): (…) manager de proiect cu experienţă pe lucrări similare cu cele pentru care se ofertează şi finanţate din fonduri europene”, cu încălcarea art. 8 alin. (1) lit. a) şi b) din H.G. nr. 925/2006 şi art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006. Prin urmare, în sarcina debitoarei A. Judeţul Dâmboviţa s-a stabilit o creanţă bugetară în sumă de 3.500.300,37 lei, corespunzătoare cererilor de rambursare onorate până la data întocmirii actului, urmând ca şi din cererile următoare de rambursare să se reţină 20% din cheltuielile supuse decontării.

Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 05 octombrie 2012 a fost întocmită în temeiul prevederilor art. 21 alin. (1)8 din O.U.G. nr. 66/2011, în vederea îndreptării erorilor de calcul privind valoarea şi cuantumul creanţei bugetare stabilite prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 20 septembrie 2012. Prin aceasta s-a anulat nota iniţială, fără a se reţine în sarcina reclamantei alte nereguli şi/sau încălcări ale prevederilor legislaţiei în materia achiziţiilor publice, menţinându-se în integralitatea lor verificările, motivarea în fapt şi în drept, concluziile activităţii de verificare, precum şi valoarea corecţiei financiare stabilite prin prima notă de constatare. S-a aplicat o corecţie financiară în sumă de 7.574.022,83 lei, reprezentând 20% din valoarea contractului, şi s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanţă bugetară în sumă de 3.500.300,37 lei.

Contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva celor două note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, înregistrată din 29 octombrie 2012, a fost respinsă prin Decizia nr. 206 din 22 noiembrie 2012 a Comisiei de soluţionare a contestaţiei din cadrul B. (fila 242), după cum urmează: ca lipsită de obiect în ceea ce priveşte nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 20 septembrie 2012, anulată prin nota ulterioară, şi ca nefondată în ceea ce priveşte nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 05 octombrie 2012. Totodată, Comisia de soluţionare a contestaţiei a constatat, din oficiu, existenţa unor erori materiale în privinţa cuantumului corecţiei financiare, în ceea ce priveşte defalcarea pe surse a sumei stabilite cu acest titlu şi determinarea valorii T.V.A. aferente corecţiei, astfel că, în temeiul art. 21 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011 a dispus refacerea cap. 10, 11, 12 şi 14 din cuprinsul actului de control, cu consemnarea valorii corecte a corecţiei financiare, a creanţei bugetare şi a debitului datorat, noul act urmând a fi transmis beneficiarului.

Prin prezenta acţiune, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării celor două note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare.

În acest context, examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile invocate de pârât, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Excepţia lipsei de obiect a cererii de suspendare în ceea ce priveşte nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 20 septembrie 2012 este întemeiată şi va fi admisă, având în vedere că acest act administrativ a fost anulat de emitent anterior înregistrării prezentei acţiuni, prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 05 octombrie 2012.

În ce priveşte însă excepţia rămânerii fără obiect a cererii de suspendare a executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 05 octombrie 2012, aceasta a fost respinsă ca nefondată, Curtea de apel având în vedere că acest act administrativ nu a fost desfiinţat în totalitate prin decizia de soluţionare a contestaţiei, ci doar în parte, astfel că obiectul cererii este în fiinţă, în măsura în care actul însuşi a rămas în fiinţă.

Analizând pe fond cererea de suspendare a executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 05 octombrie 2012, Curtea de Apel a constatat că este neîntemeiată, reţinând că în jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu.

Principiul legalităţii presupune, pe de o parte, ca autorităţile administrative să nu încalce legea, iar pe de altă parte, ca deciziile acestora să se întemeieze pe lege.

Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative, trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, legea furnizând o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.

În considerarea celor două principii incidente în materie - al legalităţii actului administrativ şi al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării, constând în operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor actului, constituie o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea dispoziţiilor legale precitate rezultă că obiectul suspendării îl reprezintă actul administrativ, definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării, executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

Aşa fiind, instanţa de fond a reţinut că, pentru a fi suspendată executarea actului, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare să tindă a se realiza prin cerere.

Or, în speţă, prin decizia de soluţionare a contestaţiei s-a dispus refacerea cap. 10, 11, 12 şi 14 din nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 05 octombrie 2012, respectiv a capitolelor privind valoarea corecţiei financiare aplicate şi creanţa bugetară stabilită în sarcina debitorului, urmând a se emite un nou act.

S-a constatat că actul administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta acţiune, în măsura în care a rămas în fiinţă, nu mai este apt să producă efecte juridice a căror întrerupere vremelnică să fie posibilă prin hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, nemaifiind susceptibil de executare, chiar dacă acesta constată nereguli de la legislaţia incidentă în materia achiziţiilor publice pentru care se impune aplicarea unor corecţii financiare. Actul susceptibil de executare va fi cel ce urmează a fi emis în conformitate cu decizia comisiei de soluţionare a contestaţiei, prin care se va stabili valoarea corecţiei financiare şi a creanţei bugetare şi care va constitui titlu de creanţă.

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta A. Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ cerinţele legale privind existenţa cazului bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care astfel, poate fi prevenită.

Cererea de suspendare formulată în cauză este întemeiată, având în vedere că aparenţa de nelegalitate a actului administrativ-fiscal contestat rezultă din împrejurările de fapt şi de drept în care A. a Judeţului Dâmboviţa i-a fost aplicată corecţia financiară de 20% din valoarea contractului de achiziţie publică de lucrări din 05 ianuarie 2011, contract încheiat pentru realizarea proiectului.

Nu s-au formulat contestaţii în ce priveşte dovedirea experienţei similare de la cap. V.4.2 pct. A.1. din fişa de date a achiziţiei, referitor la personalul de specialitate - manager de proiect cu experienţă pe lucrări similare cu cele pentru care s-a ofertat în cadrul procedurii de achiziţie publică pentru atribuirea contractului de lucrări din 2011, astfel că atribuirea contractului s-a făcut în condiţii de recunoaştere a legalităţii procedurilor desfăşurate.

Ulterior încheierii contractului de finanţare din 11 mai 2010 din cadrul proiectului, depus la dosarul de fond al cauzei, au fost aprobate cererile de rambursare pentru proiect, reprezentând fonduri europene acordate pentru cheltuielile angajate de către beneficiarul proiectului, în ce priveşte derularea contractului de lucrări din 05 ianuarie 2011.

Întrucât aprobarea unei cereri de rambursare se face numai în condiţiile dovedirii, de către beneficiar, a angajării, respectiv a efectuării cheltuielilor cu privire la derularea unui contract de achiziţie publică, la alin. (5) din anexa III privind instrucţiuni de rambursare a cheltuielilor, se prevede: „OI va verifica realitatea, legalitatea şi conformitatea cheltuielilor efectA.e de către beneficiar. Verificarea se face pe baza documentaţiei justificative ce însoţeşte cererea de rambursare". În acest sens OI va întocmi un raport.

Termenul de verificare, de către OI a cererii de rambursare şi a documentaţiei justificative este de este de 30 zile calendaristice, astfel cum este expres menţionat la alin (6) din Anexa III.

La dosarul cauzei au fost depuse rapoartele favorabile de vizită din 02 august 2011 şi 05 martie 2012, precum şi Raportul de monitorizare din 05 martie 2012, aferente cererilor de rambursare, SC E. SA neconsemnând vreo abatere de la legalitate şi regularitate, în procedura de atribuire a contractului de lucrări menţionat, şi nici în derularea lucrărilor specifice implementării proiectului cu titlul „Lucrări de modernizare a infrastructurii la SC F. SA”.

Constatarea, de către instanţa de fond, a nesusceptibilităţii actului administrativ-fiscal contestat de a fi pus în executare, reprezintă o încălcare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum şi o depăşire a limitelor de învestire cu privire la judecarea cauzei, în raport de cererea de suspendare astfel cum a fost formulată de A. - Judeţul Dâmboviţa, dar şi o nejustificată nerecunoaştere a dreptului la apărare, atât referitor la cererea de suspendare a actului contestat, cât şi în ce priveşte dreptul A. Judeţul Dâmboviţa de a contesta la emitent, precum şi de a cere în justiţie, suspendarea şi anularea Deciziei B. nr CA/88744 din 26 noiembrie 2012.

În raport de împrejurările de fapt şi de drept mai sus prezentate, recurenta consideră că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, astfel încât nu poate fi reţinută în sarcina autorităţii contractante vreo culpă care ar fi putut să conducă la aplicarea sancţiunii dispuse de organul de control din cadrul B. în cauza de faţă, cu luarea în considerare a faptului că, din punct de vedere al aparenţei dreptului, aplicarea corecţiei financiare de 20% din valoarea contractului de lucrări din 2011, este nejustificată.

Suntem în prezenţa unui caz bine justificat, atâta timp cât s-a dovedit aparenta încălcare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, conform celor mai sus învederate.

În stabilirea îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ respectiv a pagubei iminente, raportat la prezenta cauză, trebuie avute în vedere consecinţelor produse, sub acest aspect, de executarea ca atare a actelor administrative contestate, şi nu cele ce derivă din însăşi executarea acestuia (de ex: recuperarea sumei).

Punerea în executare a notelor de constatare a neregulilor din 05 octombrie 2012 şi 20 septembrie 2012, ar crea instituţiei un prejudiciu de imagine, prejudiciu de natură a periclita relaţiile contractuale, de colaborare cu partenerii noştri, iar funcţionarea instituţiei ar fi perturbată grav.

Acest prejudiciu va rezulta din faptul că vor exista reticenţe din partea agenţilor economici legate de participarea şi achiziţionarea serviciilor publice ce vor face obiectul licitaţiilor publice în curs de desfăşurare şi viitoare.

Iminenţa producerii prejudiciului este legată în mod direct şi de imposibilitatea plătii ratelor aferente creditelor contractate de Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi, implicit, a desfăşurării activităţii acestei autorităţi, în condiţiile prevăzute de lege. Consecinţa va fi aceea a creării unei pagube ce nu va putea fi reparată.

Recurenta mai arată că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că actul administrativ a cărei suspendare se solicită în caza de faţă nu mai este apt să producă efecte juridice a căror întrerupere vremelnică să fie posibil a fi încuviinţată prin hotărâre judecătorească de către instanţa sesizată, întrucât însăşi instanţa de fond, conform considerentelor sentinţei recurate, a apreciat că actul contestat a rămas în fiinţă, fapt dovedit de menţinerea însăşi a aceleiaşi corecţii financiare, prin Decizia nr. 206 din 22 noiembrie 2012, emisă de comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul B., pe care o depunem alăturat, în copie xerox.

Mai mult, urmare soluţionării de către instanţa de a acţiunii formulate de A.- Judeţul Dâmboviţa privind anularea Deciziei B. nr. 206 din 22 noiembrie 2012, ce a făcut obiectul Dosarului civil nr. x/2/2013, acest act administrativ-fiscal a fost anulat de către Curte, ceea ce dovedeşte că se ia în considerare tocmai caracterul executoriu atât al Deciziei menţionate, cât şi al înseşi Notei de constatare a neregulilor din 05 octombrie 2012.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în raport cu criticile formulate privind respingerea cererii de suspendare a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 5 octombrie 2012, ca nefondată.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Legiuitorul naţional a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speţă. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanţă a interesului social cu cel personal, preeminenţa unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalităţii.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii activităţii administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere şi recomandarea din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.

Aşa cum s-a arătat de altfel şi în recomandarea din 2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.

Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din recomandarea a Comitetului de Miniştrii care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi lA.ă de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

Ţinând seama de considerentele de ordin legal şi de situaţia de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniştrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorităţii fiscale şi de circumstanţele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecinţe grave în patrimoniul reclamantei.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond în mod greşit a respins cererea de suspendare.

Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, sentinţa atacată va fi modificată, în parte, în sensul admiterii cererii de suspendare şi, pe cale de consecinţă, se va dispune suspendarea executării notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 5 octombrie 2012 emisă de B.

În ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de suspendare a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 20 septembrie 2012, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins-o ca lipsită de obiect, motiv pentru care va menţine aceste dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, împotriva sentinţei civile nr. 130 din 15 ianuarie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că admite,în parte, acţiunea reclamantei.

Suspendă executarea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare din 5 octombrie 2012 emisă de B.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2014.