Revision request regarding public sector salary recovery calculations declared inadmissible due to lack of identity with prior conflicting judgments

Decizia nr. 1713/2015

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 7399 din 28 octombrie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de recurenta A. Sibiu împotriva sentinţei nr. 1608/CA/2014 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. x/85/2013 şi, în consecinţă, a casat în tot hotărârea atacată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamantul B. împotriva pârâtei A. Sibiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că şi pentru anul 2012 noţiunea de cuantum brut al salariului de bază asupra căruia se aplică majorările prevăzute de art. 1 alin. (1) şi (2) nu cuprinde şi stimulentele prevăzute de O.G. nr. 92/2003. Această interpretare a fost însuşită de judecătorii, secţiei de contencios administrativ şi fiscal, ai Curţii de Apel Alba Iulia în şedinţa din 04 septembrie 2014.

S-a mai reţinut că prima instanţă, dispunând admiterea acţiunii reclamantului, a ignorat dispoziţiile mai sus enunţate, anulând în mod eronat actul administrativ prin care, în mod corect s-a procedat la stabilirea salariului reclamantului prin aplicarea procentelor de 8% începând cu 01 iunie 2012, respectiv de 7,4 % din 01 decembrie 2012, fără a include şi drepturile obţinute ca urmare aplicării art. 14 din Legea nr. 285/2010.

Împotriva acestei hotărâri B. a formulat cerere de revizuire.

În motivarea cererii se arată că prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a dispus admiterea recursului declarat de către A. Sibiu împotriva sentinţei nr. 1608/CA/2014 a Tribunalului Sibiu, pe care a casat-o, respingând acţiunea, motivat de faptul că instituţia angajatoare ar fi aplicat corect prevederile O.U.G. nr. 19/2012 atunci când, la aplicarea procentelor de recuperare a reducerilor salariale, a procedat la diminuarea salariului de bază cu suma introdusă în salariu în baza art. 14 din Legea nr. 285/2010.

Prin soluţia de respingere a acţiunii, nu numai că s-a determinat o greşită interpretare şi aplicare a legii, ci a condus la o situaţie care se încadrează în dispoziţiile pct. 8 al art. 509 C. proc. civ., atâta vreme cât în mai multe speţe identice - respectiv în Dosarul nr. x/85/2013, în Dosarul nr. x/85/2013, în Dosarul nr. x/85/2013 - aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Alba Iulia, a dispus respingerea recursurilor declarate de A. Sibiu, menţinând hotărârile pronunţate de Tribunalul Sibiu.

Astfel, revizuentul consideră că ne aflăm în situaţia mai multor procese având acelaşi obiect, aceeaşi cauză, pârâta fiind identică, iar reclamanţii având de asemenea calitatea de funcţionari publici şi angajaţi ai aceleiaşi instituţii pârâte.

Problema de drept ce se impune în prezentul litigiu, respectiv interpretarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 10/2012, mai exact a noţiunii de "salariu de bază" existent la data adoptării legii - este identică cu cele soluţionate prin Decizia nr. 648 din 03 februarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/85/2013, Decizia nr. 316 din 14 aprilie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/85/2013, Decizia nr. 464 din 19 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/85/2013, irevocabile.

În speţa de faţă, instanţa de recurs avea obligaţia de a lua în considerare noţiunea de putere de lucru judecat, atâta timp cât este vorba despre o chestiune de drept, de aplicare a unei norme legale faţă de întregul personalul salariat din instituţiile bugetare, iar nu despre chestiuni particulare, individuale. Cu atât mai surprinzător este faptul că soluţiile contradictorii au fost pronunţate de aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Alba Iulia.

Revizuentul mai consideră că se impune a fi avută în vedere şi jurisprudenţa Curții Europene a Dreptului Omului, prin care s-a statuat imposibilitatea pronunţării în cauze identice a unor soluţii contradictorii şi diametral opuse.

Astfel, în cauza Beian contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Statul Român pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic prin faptul că permite pronunţarea în cauze identice a unor soluţii diametral opuse, statuând că o practică judiciară contradictorie este contrară principiului securităţii juridice, ce constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept.

Totodată, în cauza Driha contra României, aceeaşi Curte a reţinut că o discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, constă în tratarea în mod diferit, fără o justificare obiectivă şi raţională a diferenţei de tratament, a unor persoane aflate în situaţii comparabile.

Examinând cauza şi cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Deci, invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunţat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- să existe două hotărâri, definitive, cea de-a doua fiind dată cu încălcarea principiului forţei lucrului judecat, indiferent dacă prin ele s-a rezolvat sau nu fondul litigiului;

- cele două hotărâri definitive trebuie să se fi dat în aceeaşi „pricină", dar în dosare diferite.

Pentru existenţa acestui motiv de revizuire se cere să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect, adică „elementele caracteristice lucrului judecat”, hotărârile să fi fost date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se excepţia autorităţii lucrului judecat, instanţa a omis să soluţioneze această excepţie. În cazul în care excepţia a fost respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire, întrucât, judecându-se o asemenea cerere, instanţa ar realiza un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.

Instanţa sesizată cu cererea de revizuire nu face o judecată propriu-zisă, nu examinează care dintre cele două hotărâri contradictorii este justă, ci, logic şi inevitabil, anulează hotărârea din urmă, dată cu încălcarea lucrului judecat.

Condiţiile indicate trebuie îndeplinite cumulativ, iar neîndeplinirea uneia dintre condiţii duce la respingerea cererii de revizuire.

În cauza de faţă nu este îndeplinită condiţia ca hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină.

Aşa cum am arătat, această condiţie presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele lucrului judecat, condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de revizuent nu pot fi primite.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 513 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de B. împotriva Deciziei nr. 7399/2014 din 28 octombrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2015.