Tax authority's appeal fails; suspension of tax assessment pending merits upheld with costs awarded to administration.

Decizia nr. 1712/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată de A. a Oraşului Azuga a chemat în judecată pârâta B. Ploieşti, solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. FPH 59/5540 din 10 octombrie 2013, comunicată la 13 octombrie 2013, în valoare de 1.644.252 lei emisă de C. Prahova până la soluţionarea irevocabila a contestaţiei pe care a formulat-o împotriva acesteia şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 19 din 23 ianuarie 2014 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. a Oraşului Azuga prin Primar, în contradictoriu cu pârâta D. - B. Ploieşti, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. FPH/59/5540/2013 emisă de pârâtă până la pronunţarea instanţei de fond şi a obligat pârâta la 4.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva sentinţei civile nr. 19 din 23 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta B. Ploieşti.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a apreciat eronat că, în speţă, au fost îndeplinite condiţiile imperios cerute de lege, apreciind în aceeaşi manieră că există o îndoială puternică în privinţa legalităţii actelor administrative fiscale atacate de natură să răstoarne prezumţia relativă de legalitate a acestora.

Existenţa unei îndoieli cu privire la prezumţia de legalitate a actelor administrative atacate a fost motivată superficial, în condiţiile în care legiuitorul pretinde în asemenea ipoteză ca îndoiala să fie una puternică, aproape de natura evidentei.

În ceea ce priveşte iminenţa pagubei care s-ar produce în patrimoniul societăţii prin punerea în executare a actului administrativ fiscal, instanţa de fond nu a arătat în concret în ce constă acest prejudiciu determinat şi cât este de iminent, adică imediat şi nu într-un viitor nedeterminat, în producerea lui.

S-a ignorat faptul că, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care la rândul său se bazează pe prezumţiile autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi un titlu executoriu. În considerarea acestor două principii, al legalităţii actului şi al executării acestuia din oficiu, suspendarea constituie o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, aceasta susţine că trebuia să se afle în culpă procesuală iar partea care le solicită să fi câştigat în mod irevocabil procesul, ori în cauza de faţă nu ne aflăm în aceasta categorie.

De asemenea, nici aspecte privind reaua credinţă, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reţinute în sarcina recurentei.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu cercetează îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Independent de conţinutul motivelor de recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond corect a apreciat că situaţia prezentată de reclamant este de natură a concluziona ca îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Raportat la probele administrate instanţa de fond, motivat şi argumentat a indicat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

Instanţa de fond a apreciat că, prin actele depuse, reclamantul a prezentat suficiente elemente care să conducă la existenţa unor îndoieli serioase în ceea ce priveşte legalitatea deciziei de impunere.

Astfel, s-a reţinut că la data de 06 februarie 2013 s-a emis de către C. Prahova Decizia de impunere nr. FPH/54/664 din 06 februarie 2013, în valoare de 3.700.013 lei, iar ulterior formulându-se contestaţie împotriva deciziei de impunere, aceasta a fost desfiinţată parţial, pentru suma de 1.644.252 lei.

Prin sentinţa nr. 117 din 18 aprilie 2013 de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/42/2013 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. Azuga, dispunându-se suspendarea Deciziei de impunere nr. FPH 54/664 din 06 februarie 2013 emisă de C. Prahova până la pronunţarea instanţei de fond, fiind respinsă în rest acţiunea.

Ulterior pronunţării acestei sentinţe şi admiterii parţiale a contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. 54/2013 emisă de pârâtă, s-a emis o nouă Decizie respectiv nr. 59/5540/10 octombrie 2013, în sensul celor reţinute în cuprinsul Deciziei nr. 226/2013 privind soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. 54/2013.

Deci, instanţa de fond în mod corect a apreciat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantei A. Azuga sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o pagubă în patrimoniul reclamantului.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere şi recomandarea nr. R/89/8/13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.

Aşa cum s-a arătat de altfel şi în recomandarea nr. 16/2003 a Comitetului Miniştrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să ţină cont de drepturile şi interesele persoanelor particulare.

Aceeaşi recomandare reaminteşte principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniştrii care cheamă autoritatea jurisdicţională competentă, în speţă instanţa judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.

Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind greşita acordare a cheltuielilor de judecată Înalta Curte reţine următoarele:

Pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenţii.

Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru şi de procedură, plata experţilor, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfăşurare a judecăţii.

Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanţă, partea care a câştigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susţinerea intereselor în faţa instanţei de fond.

Faţă de cele arătate, reţinând aşadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t), că sunt întrunite cumulativ cerinţele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A. - Oraş Azuga.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta B. Ploieşti împotriva sentinţei nr. 19 din 23 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata A. - Oraş Azuga, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2015.