Appeal admitted and lower court reversed: persecution claim fails for lack of official documentary proof.

Decizia nr. 1711/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 5434 din 11 martie 2013 emisă de B. Mureş şi obligarea pârâtei la recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 pentru perioada august 1944-noiembrie 1944, cu toate consecinţele ce derivă din aceasta.

Prin sentinţa civilă nr. 329 din 26 septembrie 2013 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. Mureş, a anulat Hotărârea nr. 5434 din 11 martie 2013 emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 pe perioada august 1944-octombrie 1944 şi să-i acorde drepturile începând cu data de 01 aprilie 2013.

Împotriva sentinţei civile nr. 329 din 26 septembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta B. Mureş.

În motivarea recursului se arată că în susţinerea cererii reclamatul nu aduce ca probă nici un act oficial sau un alt document din care să rezulte într-adevăr faptul ca ar fi fost refugiată şi că acest lucru s-ar fi datorat unor motive etnice, aşa cum prevede Legea nr. 189/2000.

Reclamantul a anexat cererii doar acte neoficiale, respectiv declaraţii de martori care nu pot constitui dovezi ale persecuţiei etnice, din acestea nerezultând situaţia de persoană strămutată din cauza persecuţiilor etnice la care a fost supusă.

Recurenta mai susţine că din actele depuse nu rezultă într-adevăr faptul că petentul ar fi fost refugiat şi că acest lucru s-ar fi datorat unor motive etnice, aşa cum prevede Legea nr. 189/2000, cu atât mai mult cu cât nici martorii nu pot face dovada că s-ar fi aflat în aceeaşi situaţie cu petentul.

Examinând cauza şi sentinţa recurată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurentul, a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

Din înscrisurile depuse la dosar, apar neconcordanţe între perioada refugiului reclamantului şi motivul pentru care a fost refugiat, iar aceste documente oficiale nu dovedesc refugierea din localitatea Hădăreni, (localitate de domiciliu) în localitatea Ciuc, judeţul Alba şi ulterior în localitatea Copand.

Simpla mutare a recurentului dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuţii etnice.

În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.

Înalta Curte apreciază că nu pot fi luate în considerare simplele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia cunosc situaţia reclamantului, din spusele acestuia.

Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, nu respectă cerinţele prevăzute de lege şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

Aşa fiind, cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod greşit, instanţa de fond, a admis acţiunea.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis, sentinţa atacată se va casa, iar acţiunea reclamantului va fi respinsă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta B. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 329 din 26 septembrie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând cauza respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2015.