Agricultural rent reinstatement bid fails: revision of prior decision inadmissible, original ruling left intact

Decizia nr. 1708/2015

Asupra cererii de reviziuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2651 din 5 iunie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 4552 din 10 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. a avut ca obiect repunerea în drepturile de rentier şi acordarea rentei viagere începând cu data de 1 august 2009.

S-a mai reţinut că prin acţiunea promovată reclamantul a susţinut că în anul 2009, a fost împiedicat de o altă instituţie a statului şi anume de către B. de a face înscrierea în C.F. a peste 6 ha, teren extravilan, moştenite de la mama sa, de a le vinde, prin contracte încheiate la notariat, şi de a depune în termen documentaţia pentru rentă viageră.

Înscrisurile existente la dosarul cauzei dovedesc faptul că abia la data de 9 februarie 2010, reclamantul s-a adresat C. din cadrul D. cu solicitarea de a i se acorda renta viageră agricolă.

Situaţia de fapt a fost stabilită în raport cu adresa din 10 aprilie 2012 a E. din cadrul F. prin care s-a comunicat faptul că această instituţie nu deţine nicio cerere privind acordarea rentei viagere agricole care să aparţină reclamantului.

Prin adresele din 23 martie 2010 şi din 26 iulie 2010, D. a comunicat petentului că pentru a putea beneficia de dreptul la renta viageră agricolă, trebuia să depună toată documentaţia necesară până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2009.

Instanţa de recurs a apreciat că în mod corect judecătorul fondului a avut în vedere dispoziţiile art. 19 din Titlul XI din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, potrivit cărora reclamantul avea obligaţia de a depune toată documentaţia în vederea acordării rentei viagere agricole până la data de 31 decembrie 2009.

Motivele potrivit cărora o altă instituţie a statului, respectiv B., l-a împiedicat pe recurentul-reclamant să depună în termen documentaţia necesară, nu au fost considerate ca fiind de natură să atragă culpa instituţiilor intimate-pârâte.

De altfel, recurentul-reclamant nici nu a probat susţinerea potrivit căreia i s-ar fi refuzat primirea unei asemenea cereri.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, s-a reţinut că Ordinul B. nr. 134/2009 nu a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 723/2010; decizia menţionată a declarat neconstituţionale prevederile art. 33 alin. (6) din Legea nr. 7/1996, însă acest text legal nu constituie temei al adoptării Ordinului B. nr. 134/2009.

Împotriva Deciziei nr. 2651 din 5 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea cererii se arată că prin respingerea recursului, instanţa a admis răsturnarea ierarhiei actelor normative, deci un Ordin de B. să fie, juridic, mai puternic decât o Lege.

B. a fost absolvită de orice vinovăţie deşi la dosar sunt probe că a intervenit la acesta cu mai multe luni înainte de încetarea acordării rentei viagere dar nu i-a dat posibilitatea de a perfecta actele de cadastru pentru vânzarea terenurilor.

Examinând prezenta cerere de revizuire, în raport cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilităţii şi al faptelor pe care se întemeiază, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă.

Instanţa, pentru a ajunge la această soluţie, a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanţa de recurs, legiuitorul a impus condiţia ca această instanţă să fi evocat fondul ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii, faţă de cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de situaţie nu se întâlneşte însă şi atunci când instanţa de recurs respinge recursul ca nefondat, cum este şi cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire.

Pe de altă parte, revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe prevederile art. 322 pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 322 pct. 6 C. proc. civ. : „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere.”

Drept urmare, calea extraordinară promovată este inadmisibilă, dată fiind neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate prevăzută de textul legal sus-arătat.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 2651 din 5 iunie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 aprilie 2015.