Lack of legal interest in audiovisual sanction dispute due to license expiration

Decizia nr. 1603/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 2929/2/2012, reclamanta SC "A." SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună anularea Deciziei nr. 157 din 27 martie 2012, prin care a fost sancţionată cu reducerea cu 6 luni a termenului de valabilitate a licenţei audiovizuale din 05 februarie 2004, cumulată cu activitatea de a difuza în ziua de 29 martie 2012 timp de 10 minute, între orele 19.00 - 19.10, numai textul deciziei de sancţionare emisă de CNA pentru încălcarea prevederilor nr. 139 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de Reglementare a conţinutului audiovizual, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 4237 din 25 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus: respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de pârât, ca neîntemeiată, admiterea în parte a cererii reclamantei SC "A." SRL, anularea Deciziei nr. 157 din 27 martie 2012 emisă de pârât, respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 157 din 27 martie 2012, ca fiind rămasă fără obiect, şi obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 3724,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele.

Prin Decizia nr. 157 din 27 martie 2012 emisă de CNA, reclamanta a fost sancţionată în temeiul dispoziţiilor art. 95 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 504/2002 cu reducerea cu până la jumătate a termenului de valabilitate a licenţei audiovizuale, cumulată cu sancţiunea prevăzută la lit. a).

În contextul în care pentru aceeaşi faptă reclamantei i-a fost aplicată sancţiunea prevăzută de art. 95 alin. (1) lit. b) (obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 3 ore, între orele 18,00 şi 21,00 numai textul deciziei de sancţionare) la datele de 04 aprilie 2006, 9 octombrie 2007, 15 aprilie 2008, 22 iulie 2008, 09 septembrie 2008, iar în perioada septembrie 2008 - martie 2012 (când i-a fost aplicată din nou sancţiunea prevăzută de art. 95 alin. (1) lit. b) numai sancţiunea cu amenda, se constată că pârâtul nu a procedat la sancţionarea reclamantei în mod gradual, aşa cum cere expres art. 95 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 504/2002.

Mai mult, din sancţiunile prevăzute de art. 95 alin. (1) lit. b) aplicate anterior reclamantei, doar cea dispusă prin Decizia nr. 130 din 15 martie 2012 este pentru fapta ce a atras sancţiunea din prezenta speţă (Decizia nr. 157 din 27 martie 2012), respectiv pentru publicitate politică - art. 139 din Decizia nr. 220/2011.

Or, pentru aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 95 (mai grele) şi pentru neaplicarea prin urmare a sancţiunii prevăzute de art. 90 sau 91 (mai uşoare) trebuie ca respectiva contravenţie să fie săvârşită în mod repetat.

Nu se putea afirma că sancţiunile au fost aplicate gradual reclamantei; ulterior Deciziei nr. 130/2012 mai trebuia aplicată o sancţiune cu întreruperea emisiei 3 ore (dacă era cazul) şi abia ulterior sancţiunea cu reducerea termenului de valabilitate a licenţei (aşa cum s-a dispus decizia contestată în prezenta cauză), neputând fi avută în vedere sancţiunea cu întreruperea emisiei 3 ore dispusă pentru ultima dată în 2008 (faţă de exigenţele textului de lege incident).

Un motiv în plus pentru a nu fi avută în vedere sancţiunea aplicată în 2008 cu întreruperea emisiei 3 ore (ori alte sancţiuni de aceeaşi natură) este reprezentat de faptul că aceasta nu a fost aplicată pentru o faptă de natura celei din prezenta speţă. Or, fapta din prezenta speţă poate fi sancţionată în condiţiile art. 95 doar în caz de săvârşire în mod repetat.

În privinţa cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 157 din 27 martie 2012, formulată în prezenta cauză de reclamantă, se constată că executarea acestei decizii a fost dispusă de instanţă în Dosarul nr. x/2/2012, în temeiul art. 952 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

În consecinţă, cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 157 din 27 martie 2012 a fost respinsă, ca fiind rămasă fără obiect.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 4237 din 25 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:

3.1. În mod eronat prima instanţă a respins excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a reclamantei care, la data formulării cererii de chemare în judecată 09 aprilie 2012, se afla în insolvenţă, fiindu-i ridicat dreptul de administrare şi desemnat administratorul judiciar B. IPURL, prin Sentinţa nr. 74879/3/2011.

Prima instanţă nu a observat că, prin adresa emisă de administratorul judiciar la o lună după formularea cererii, acesta şi-a însuşit numai cererea de suspendare provizorie a executării deciziei contestate, iar nu şi cererea introductivă prin care a fost solicitată anularea aceluiaşi act administrativ.

3.2. În mod nelegal prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, însuşindu-şi concluziile nereale formulate de intimata-reclamantă potrivit cărora cererea de suspendare formulată pe cale separată ar fi fost întemeiată şi soluţionată în baza dispoziţiilor art. 952 alin. (2) din Legea audiovizualului.

În realitate, intimata-reclamantă a solicitat suspendarea executării deciziei contestate pe calea ordonanţei preşedinţiale reglementată de dreptul comun, cu raportare la dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ, şi numai după invocarea de către autoritatea pârâtă a inadmisibilităţii unei astfel de cereri, aceasta a înţeles să-şi recalifice cererea, invocând şi dispoziţiile art. 952 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Prin urmare instanţa investită cu cererea de suspendare în Dosarul nr. x/2/2012 a soluţionat cauza în baza prevederilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ şi nu a celor din Legea audiovizualului.

3.3. În ceea ce priveşte soluţia pe fondul cauzei, prima instanţă s-a pronunţat numai cu privire la legalitatea deciziei contestate, nu şi în ceea ce priveşte temeinicia acesteia, admiţând acţiunea şi anulând actul administrativ atacat, pentru singurul motiv că sancţiunile anterioare emise în temeiul art. 95 şi 951 din Legea audiovizualului nu ar fi fost aplicate intimatei-reclamante pentru fapte similare celor constatate prin decizia ce face obiectul prezentei cauze, în speţă, difuzarea de publicitate politică în alte condiţii decât cele legale.

Hotărârea primei instanţe este nelegală, întrucât decizia de sancţionare a intimatei-reclamante a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, art. 95 din lege stipulând în mod expres că sancţiunile aplicate în baza acestui temei pot fi aplicate în cazul săvârşirii repetate a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) şi la art. 91 alin. (1), deci nu a aceleiaşi fapte, cum în mod greşit a interpretat prima instanţă.

3.4. Referitor la cheltuielile de judecată acordate în prezenta cauză, în realitate, cuantumul acestora este excesiv şi nepotrivit de mare raportat la volumul de muncă depus pentru soluţionarea acestei cauze, motiv pentru care, în condiţiile în care se va respinge prezentul recurs, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se impune diminuarea acestor cheltuieli la un cuantum rezonabil, care să reflecte corect activitatea depusă.

În concluzie, pentru motivele prezentate, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant şi a excepţiei autorităţii de lucru judecat, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea deciziei contestate, ca fiind legală şi temeinică.

4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În şedinţa publică din data de 27 martie 2014, intimata-reclamantă a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, faţă de împrejurarea că licenţa audiovizuală acordată SC A. SRL a expirat la data de 01 aprilie 2013.

Examinând cu prioritate, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte reţine următoarele:

Pentru exercitarea recursului trebuie îndeplinite condiţiile necesare pentru exercitarea acţiunii civile, deoarece activitatea juridică nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes.

În speţa de faţă, sancţiunea aplicată prin Decizia CNA nr. 157 din 27 martie 2012 a constat în reducerea cu şase luni a termenului de valabilitate a licenţei audiovizuale deţinute de SC A. SRL pentru postul C., cumulată cu obligaţia de a difuza în ziua de 29 martie 2012, timp de 10 minute, în intervalul orar 19.00 - 19.10, numai textul deciziei emise de CNA.

Executarea acestei sancţiunii a fost suspendată până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze, prin Sentinţa civilă nr. 3102 din 11 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2012.

Prin urmare, în eventualitatea admiterii prezentului recurs şi menţinerii Deciziei CNA nr. 157 din 27 martie 2012, sancţiunea aplicată reclamantei ar deveni operantă începând cu data pronunţării deciziei instanţei de recurs.

Or, la acest moment procesual, reclamanta SC A. SRL nu mai deţine licenţă audiovizuală valabilă, întrucât Decizia de autorizare individuală emisă de CNA sub nr. 6201 din 01 iunie 2010 acordată SC A. SRL a avut valabilitate până la data de 01 aprilie 2013.

În aceste condiţii, executarea sancţiunii reprezentând reducerea cu şase luni a termenului de valabilitate a licenţei şi difuzarea timp de 10 minute a textului deciziei emise de CNA, începând cu data soluţionării irevocabile a cauzei, în ipoteza admiterii recursului, ar fi lipsită de orice finalitate practică şi imposibil de adus la îndeplinire.

Toate aceste circumstanţe evidenţiază lipsa de interes a recurentului-pârât în susţinerea recursului, astfel că Înalta Curte va admite excepţia invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL şi va respinge recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL.

Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva Sentinţei nr. 4237 din 25 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal,ca fiind lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.

Procesat de GGC - NN