Tax authority's appeal dismissed; service via website publication invalid absent proof of failed mail delivery, making taxpayer's challenge timely and remand for merits review ordered.

Decizia nr. 1588/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. x/57/2012, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu - Activitatea de Inspecţie Fiscală - Inspecţie Fiscală Persoane Fizice, pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună:

(i) anularea Deciziei nr. 573 din 12 decembrie 2011 emisă de pârâtă, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 9870/2011;

(ii) anularea Deciziei de impunere nr. 9870/2011;

(iii) obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 259 din 27 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a dispus admiterea în parte a cererii în contencios administrativ formulată de reclamantul A., anularea Deciziei nr. 573 din 12 decembrie 2011, obligarea pârâtei să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei şi respingerea petitului privind anularea Deciziei de impunere nr. 9870/2011, ca prematur formulat.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. 9870 din 19 iulie 2011 emisă de pârâtă s-a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei de 2.502.311 lei reprezentând TVA datorat pentru tranzacţii cu imobile şi accesorii.

Pârâta susţine că a comunicat această decizie cu scrisoare recomandată la data de 22 iulie 2011 la domiciliul reclamantului şi aceasta a fost returnată la data de 29 iulie 2011, cu menţiunea "expirat termenul de păstrare", însă nu a dovedit acest lucru. La dosar există doar dovada comunicării Adresei nr. 9512/2011 privitoare la solicitările adresate de reclamant în legătură cu inspecţia fiscală, adresă care a fost şi recepţionată.

Cert este că, la data de 2 august 2011, prin anunţ colectiv publicat pe pagina de internet a ANAF s-a realizat procedura de comunicare prin publicitate a acestei decizii.

Apreciind că procedura a fost realizată, iar comunicarea s-a realizat în 15 zile de la publicarea anunţului, pârâta a trecut la executarea silită, prin emiterea titlului executoriu şi a somaţiei.

Prin Decizia nr. 573 din 12 decembrie 2011 emisă de pârâtă a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant, ca nedepusă în termen.

Dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. proc. fisc. prevăd modalităţile de comunicare a actului administrativ fiscal. În alin. (3) se explicitează modalitatea în care se face comunicarea prin publicitate, iar la alin. (4) se arată că dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.

Enumerarea cuprinsă în art. 44 C. proc. fisc. nu este decât o aplicaţie specifică a dispoziţiilor Codului de procedură civilă în materie, enunţând de la pct. a) către pct. d), în ordinea priorităţii acestora în aplicare, modalităţile prin care se comunică actul administrativ fiscal.

De altfel, prin Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, Curtea Constituţională a reţinut ca prevederile art. 44 alin. (3) C. proc. fisc. sunt aplicabile "doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective".

În speţă, pârâta nu a făcut dovada respectării obligaţiei stabilite de art. 44 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc. În măsura în care a primit recomandata returnată, deşi această dovadă nu a fost făcută în faţa instanţei, organul fiscal avea obligaţia să verifice realitatea adresei la care a expediat scrisoarea prin efectuarea unei adrese la SPCJEP Sibiu. Numai în măsura în care adresa respectivă era reconfirmată, pârâta era îndreptăţită să treacă la următoarea variantă de comunicare a actului administrativ fiscal.

Or, în speţă, organul fiscal a realizat direct procedura de comunicare prin publicitate.

Reţinând că procedura de comunicare a Deciziei nr. 9870/2011 s-a realizat prin publicitate, fără ca pârâta să demonstreze că a fost împiedicată din motive obiective să realizeze procedura de comunicare prin scrisoare recomandată, prima instanţă a apreciat că nu a fost respectată ordinea de prioritate stabilită de art. 44 C. proc. fisc., astfel că momentul luării la cunoştinţă de decizia de impunere îl reprezintă data de 07 noiembrie 2011, şi nu data de 17 august 2011, cum în mod eronat s-a reţinut de pârâtă.

Ca atare, concluzia la care s-a ajuns cu ocazia soluţionării contestaţiei este eronată, astfel că se impune anularea Deciziei nr. 573 din 12 decembrie 2011, cu consecinţa obligării pârâtei să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 259 din 27 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, susţinând că este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:

Hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind dată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 44 C. proc. fisc., motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În mod corect s-a dispus respingerea contestaţiei ca nedepusă în termen, întrucât a fost formulată cu depăşirea termenului de 30 de zile impus de art. 207 din O.G. nr. 92/2003, sancţiunea procedurală fiind corect aplicată.

La dosar există dovada comunicării Deciziei de impunere nr. 9870 din 19 iulie 2011, în condiţiile art. 44 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 92/2003, respectiv: "prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia", la data de 22 iulie 2011, dar care s-a întors cu menţiunea "Expirat termenul de păstrare" la data de 29 iulie 2011, confirmare de primire R 94986.

Ulterior, decizia de impunere a fost comunicată prin afişare electronică pe pagina de internet a ANAF, stabilindu-se şi data la care s-a considerat comunicată, respectiv 17 august 2011, dată de la care curge termenul de contestare prevăzut de art. 205 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003.

În mod greşit prima instanţă a apreciat că nu s-a făcut dovada acestei modalităţi de comunicare, cât timp în decizia de soluţionare a contestaţiei s-a descris modul în care s-a făcut comunicarea actului administrativ de impunere.

În ceea ce priveşte considerentele instanţei conform cărora organul fiscal nu a respectat ordinea de comunicare impusă de art. 44 din O.G. nr. 92/2003, se impune a se avea în vedere că intimatul-reclamant şi-a declarat şi recunoscut adresa din judeţul Sibiu, adresă la care a fost comunicat actul de impunere.

În concluzie, pentru motivele arătate, recurenta a solicitat, în temeiul art. 314 C. proc. civ., admiterea recursului casarea hotărârii primei instanţe şi respingerea acţiunii în contencios administrativ a intimatului-reclamant ca nelegală şi netemeinică.

4. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ., la cererea recurentei Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu şi a intimatului A.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză, însă a solicitat, prin concluziile orale formulate în şedinţa publică din data de 27 martie 2014, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

1. Argumente de fapt şi drept relevante

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Decizia nr. 573 din 12 decembrie 2011 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, prin care a fost respinsă ca nedepusă în termen contestaţia formulată la data de 11 noiembrie 2011, împotriva Deciziei de impunere nr. 9870 din 19 iulie 2011 emisă de Activitatea de Inspecţie Fiscală Sibiu.

Pentru a dispune respingerea contestaţiei, autoritatea pârâtă a reţinut că Decizia de impunere nr. 9870 din 19 iulie 2011 a fost comunicată reclamantului la data de 17 august 2011, prin publicitate, conform art. 44 alin. (2) lit. c) şi d) din O.G. nr. 92/2003, republicată, iar contestaţia a fost înregistrată sub nr. 14481 din 11 noiembrie 2011, cu nerespectarea termenului de 30 de zile instituit de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată.

Comunicarea prin publicitate reprezintă una dintre modalităţile enumerate în art. 44 alin. (2) lit. a) - d), prin care legiuitorul a stabilit că pot fi comunicate actele administrative fiscale.

Organul fiscal nu are însă drept de opţiune pentru oricare dintre modalităţile de comunicare prevăzute de art. 44 alin. (2), ci are obligaţia de a face dovada că folosirea modalităţilor care asigură comunicarea efectivă a actului administrativ fiscal nu a avut ca rezultat transmiterea actului către contribuabil.

Comunicarea prin publicitate reprezintă o modalitate ultimă şi subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalităţi de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective (a se vedea în acest sens Deciziile Curţii Constituţionale nr. 667/2009, nr. 891/2010, nr. 536/2011).

În speţa de faţă, organul fiscal a recurs la comunicarea prin publicitate, fără a face dovada că, din motive obiective, nu a fost posibilă transmiterea deciziei de impunere către reclamant în modalităţile prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. a) - c) din O.G. nr. 92/2003, republicată.

Astfel, nu s-a făcut dovada imposibilităţii obiective de comunicare în prima modalitate prevăzută de art. 44 alin. (2), modalitate care asigură certitudinea absolută a luării la cunoştinţă de conţinutul actului administrativ fiscal.

De asemenea, nu s-a dovedit că, din cauze obiective, nu s-a putut realiza remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite de organul fiscal, modalitate de comunicare prevăzută de art. 44 alin. (2) lit. b) şi care asigură un grad înalt de certitudine a luării la cunoştinţă de conţinutul actului.

În privinţa comunicării prevăzute la art. 44 alin. (2) lit. c), organul fiscal a susţinut în faţa primei instanţe că a încercat comunicarea la data de 22 iulie 2011 la domiciliul reclamantului, însă aceasta a fost returnată cu menţiunea "expirat termen de păstrare". O astfel de dovadă nu a fost făcută în primă instanţă, împrejurare reţinută corect în considerentele hotărârii recurate.

În recurs s-au depus de către recurentă înscrisuri, fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul, constând în: copia unui plic de expediere a unei corespondenţe către reclamant cu menţiunea "expirat termenul de păstrare", copia unei confirmări de primire completată cu numele şi domiciliul reclamantului la rubrica "destinatar", fără semnătura de primire a destinatarului, şi o adresă către reclamant în care se precizează că este înaintat, alăturat, un exemplar al Deciziei de impunere nr. 9870/2011, al Raportului de inspecţie fiscală nr. 9869/2011 şi al Dispoziţiei nr. 987 din 19 iulie 2011.

Şi în condiţiile prezentării acestor înscrisuri, care nu conferă însă certitudinea transmiterii Deciziei de impunere nr. 9870/2011, a Raportului de inspecţie fiscală nr. 9869/2011 şi a Dispoziţiei nr. 9871 din 19 iulie 2011, în cadrul acelei corespondenţe, odată cu adresa de înaintare din 19 iulie 2011, se menţine dubiul relativ la încunoştinţarea efectivă a reclamantului cu privire la actul administrativ fiscal contestat.

Potrivit art. 44 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dispoziţiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod necorespunzător.

Prin urmare, în situaţia returnării corespondenţei cu menţiunea "expirat termenul de păstrare", organul fiscal avea obligaţia de a face demersuri pe linia verificării realităţii adresei la care s-a efectuat comunicarea şi nu numai dacă adresa respectivă era reconfirmată, putea proceda la citarea prin publicitate, ca modalitate ultimă şi subsidiară prevăzută de legiuitor pentru comunicarea actului administrativ fiscal.

Or, fără ca aceste verificări să fie efectuate, organul fiscal a realizat comunicarea prin publicitate la data de 17 august 2011, apreciind că de la acest moment a început să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 din O.G. nr. 92/2003 pentru formularea contestaţiei administrative.

În aceste circumstanţe, Înalta Curte constată, corespunzător celor reţinute de judecătorul fondului, că momentul luării la cunoştinţă de actul administrativ fiscal îl reprezintă data de 07 noiembrie 2011 şi nu data de 17 august 2011, astfel că în mod nelegal contestaţia administrativă formulată de reclamant a fost respinsă ca tardiv formulată.

Această constatare, având corespondent în normele legale aplicabile şi în probatoriile administrate în cauză, este de natură să asigure dreptul de acces efectiv la justiţie al reclamantului, care contestă atât existenţa, cât şi cuantumul obligaţiei fiscale stabilite în sarcina sa prin Decizia de impunere nr. 9870/2011.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu împotriva Sentinţei nr. 259 din 27 iunie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2014.

Procesat de GGC - NN