Securitate officer status upheld as surveillance of private lives not proportionate to national security.

Decizia nr. 1578/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 03 aprilie 2013 reclamantul A. a solicitat instanţei de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului B. de lucrător al Securităţii.

2. Hotărârea primei instanțe;

Prin sentinţa nr. 2127 din 25 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., și a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

3. Cererea de recurs;

Pârâtul a atacat cu recurs hotărârea primei instanţe, invocând motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul - pârât a arătat că prima instanţă a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, fără a avea în vedere natura şi scopul activităţii pe care a desfăşurat-o, precum şi împrejurarea că în legislaţia naţională şi internaţională există norme care permit restrângerea libertăţilor individuale, în anumite situaţii (art. 53 din Constituţia României, art. 8 parag. 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, art. 12 alin. (3), art. 18 alin. (3), art. 10 alin. (3) şi art. 20 alin. (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice adoptat de Organizaţia Naţiunilor Unite).

4. Procedura derulată în recurs;

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 17 octombrie 2014, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2015, completul de filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că recursul este admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

5.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului;

Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul - pârât, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, nefiind identificate elemente circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apte să ducă la reformarea sentinţei.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este lucrător al Securităţii „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului”.

Prima instanţă a identificat corect cerinţele pe care prevederea legală citată le impune în mod cumulativ pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii şi a stabilit în mod judicios încadrarea situaţiei de fapt în ipoteza normei juridice,în condiţiile în care nota de constatare în baza căreia A. a formulat acţiunea, conform art. 8 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, şi înscrisurile din dosarul de urmărire informativă fac dovada activităţii desfăşurate de recurentul - pârât în calitate de ofiţer al fostei Securităţi, activitate de natură să aducă atingere dreptului la viaţa privată al persoanelor urmărite.

Este adevărat că exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale poate fi restrâns pentru protejarea unui interes legitim public, cum ar fi apărarea securităţii naţionale, dar ingerinţa este admisibilă numai dacă este necesară într-o societate democratică, este proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii înseşi.

Prima instanţă a reţinut însă corect că activitatea recurentului - pârât, fost ofiţer de securitate în domeniul contraspionajului, nu s-a încadrat în limitele expuse mai sus, pentru că înscrisurile administrate în cauză nu oferă indicii în sensul că persoanele urmărite ar fi fost implicate în fapte de natură să pună în pericol securitatea statului român, fiind consemnate doar aspecte ce ţin strict de viaţa privată şi de activitatea profesională, desfăşurată în calitatea lor de medici.

Susţinerile referitoare la necesitatea existenţei unei hotărâri penale definitive, ca premisă a declanşării procedurii de constatare a calităţii de lucrător al fostei Securităţi, sunt lipsite de fundament, pentru că intimatul-reclamant A. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii în urma unor verificări administrative efectuate la cerere, în condiţiile prevăzute în art. 1 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 24/2008.

Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător sau de colaborator al Securităţii vizează realizarea unui interes general, care se deduce chiar din preambulul O.U.G. nr. 24/2008, în care se menţionează că, „în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii”.

În consecinţă, având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinţei nr. 2127 din 25 iunie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2015.