Retroactive effect of binding tariff information and deliberate action exclusion in customs duty refund claims under simplified clearance procedures

Decizia nr. 1559/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2012 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, reclamanta SC "A." SRL (fostă SC A1. SRL) a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad, solicitând instanţei să dispună următoarele:

- Anularea în tot a actului administrativ vamal din 5 martie 2012, emis de pârâtă privind respingerea cererii de rambursare înregistrată la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad sub nr. 1050 din 17 februarie 2012 (anexa 1.A).

- Anularea în tot a actului administrativ vamal din 2 mai 2012, emis de pârâtă în soluţionarea plângerii prealabile nr. 125 din 6 aprilie 2012 formulate de reclamantă, împotriva actului de respingere a cererii de rambursare şi înregistrată la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad sub nr. 2130 din 6 aprilie 2012, în sensul respingerii în întregime a acestuia - Anexa 1.B.

- Obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în sensul admiterii cererii de rambursare a taxelor vamale achitate în plus faţă de sumele legal datorate pentru produsele denumite comercial xxx, în perioada 1 noiembrie 2009 - 30 noiembrie 2011, în sumă de 777.608,64 lei.

La data de 22 aprilie 2013, reclamanta S.C. "A." S.R.L. a depus cerere precizatoare la acţiune, prin care a solicitat în raport de dispoziţiile art. 57 şi 58 C. proc. civ., introducerea în cauză a Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.

În motivarea cererii, reclamanta arată, în esenţă, că cererea de rambursare întruneşte condiţiile prevăzute de art. 236 C. vam. Comunitar, în sensul că sumele a căror rambursare a fost solicitată nu sunt datorate, iar obţinerea unei informări tarifare obligatorii este instituită în scopul protejării operatorilor economici, pentru ca aceştia să aibă în vedere o clasificare corectă a mărfurilor pe care urmează să le exporte sau importe, iar obligaţia rambursării sumelor nedatorate către autorităţile vamale plătite de către operatorii economici este o măsură menită să repare inechitatea survenită ca urmare a unei reprezentări eronate a acestora.

Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 359/2 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara şi Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad, a fost anulată adresa din 5 martie 2012 şi adresa din 2 mai 2012, ambele emise de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad. Pârâtele, au fost obligate să ramburseze taxele vamale achitate în plus pentru produsele denumite xxx în perioada 4 noiembrie 2009 - 16 noiembrie 2011, în cuantum de 777,608,64 lei.

În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, prin cererea de rambursare adresată pârâtei Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad, la data de 17 februarie 2012, reclamanta SC A. SRL a solicitat restituirea taxelor vamale în cuantum de 777.608,64 lei, achitate în plus prin aplicarea unor tarife vamale eronate în perioada 04 noiembrie 2009 - 16 noiembrie 2011.

Prin adresa din 05 martie 2012, emisă de pârâtă a fost respinsă cererea reclamantei pe considerentul că documentul ITO nr. RO 2011/001046, eliberat de Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti în data de 24 noiembrie 2011 devine obligatoriu doar pentru mărfurile în legătură cu care au fost efectuate formalităţile vamale după data la care le-au fost furnizate informaţiile, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (2) paragraful 2 din Regulamentul CEE nr. 2913/92.

Împotriva refuzului de restituire, reclamanta a formulat contestaţie în procedura administrativă, aceasta fiind respinsă prin adresa din 02 mai 2012 emisă de Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Arad cu motivarea că documentul ITO produce efecte după data eliberării şi că atât reglementările vamale ale Uniunii Europene şi reglementările naţionale nu conţin vreo normă care să acorde documentului ITO caracter de mijloc de probă care să producă efecte juridice pentru mărfuri la care au fost efectuate formalităţile de vămuire anterior eliberării documentului.

Prin urmare, în opinia instanţei, singurul argument avut în vedere de către autorităţile pârâte pentru respingerea cererii de rambursare constă în nerecunoaşterea caracterului de mijloc de probă al informaţiei tarifare obligatorii obţinute de reclamantă pentru produsele denumite xxx.

Art. 12 alin. (2) parag. 2 din Regulamentul CEE nr. 2913 din 92 stipulează că informaţiile tarifare obligatorii obligă autorităţile vamale doar pentru mărfuri pentru care au fost îndeplinite formalităţile vamale după data la care ele au furnizat informaţiile, însă instanţa de fond a aprecia că această dispoziţie trebuie interpretată în sensul că din momentul emiterii informaţiilor tarifare, autoritatea vamală nu mai poate contesta încadrarea tarifară care rezultă din informaţiile respective.

Altfel spus, articolul menţionat nu interzice ca noua informaţie tarifară să fie luată în considerare de autoritatea vamală pentru mărfuri importate anterior emiterii ei, în măsura în care se dovedeşte că acele mărfuri sunt identice cu cele pentru care s-a emis informaţia tarifară obligatorie.

Această interpretare concordă, în opinia instanţei cu cea dată art.. 12 alin. (2) şi (5) de către Curtea Europeană de Justiţie în cauza C-153 din 10 Staatssecretaris van Financien/Sony Supply Chain Solution (Europe) BV astfel că în cadrul unei proceduri privind perceperea de taxe vamale, o parte interesată poate contesta această percepere prin prezentarea, cu titlu de probă, a unei informaţii tarifare obligatorii emise pentru aceleaşi mărfuri într-un alt stat membru. (...) A mai stabilit Curtea că este de competenţa instanţei naţionale să determine dacă normele procedurale relevante ale statului membru vizat prevăd posibilitatea de a prezenta astfel de mijloace de probă.

În dreptul naţional informaţiile tarifare obligatorii au caracterul unor acte administrative, dat fiindcă ele sunt emise în regim de putere publică şi dau naştere unor efecte juridice pentru beneficiarul informaţiei astfel obţinute şi întrucât conţin încadrarea tarifară pe care trebuie să o aplice atât autoritatea vamală cât şi beneficiarul.

Prin urmare, fiind un act administrativ materializat într-un înscris, instanţa de fond a apreciat că acesta poate constitui un mijloc de probă, potrivit dispoziţiilor art. 172 şi următoarele C. proc. civ.

Este adevărat că în cauza prezentată (C-153/10) Curtea Europeană s-a referit la informaţiile tarifare obligatorii eliberate de un alt stat membru, dar în cauza de faţă, spre deosebire de speţa prezentată, este vorba de o informaţie tarifară emisă de statul naţional. Această împrejurare cu atât mai mult îi atribuie informaţiei menţionate caracter de probă, de vreme ce a fost emisă de însăşi autoritatea pârâtă, în cauză (ANV).

Odată stabilit caracterul de probă al informaţiei tarifare obligatorii, instanţa de fond a constatat că în privinţa produselor pentru care se solicită restituirea taxelor vamale autorităţile pârâte nu au ridicat nici un fel de obiecţiuni în sensul că acestea nu ar concorda, respectiv nu ar fi produse similare, cu cele pentru care a fost emisă ITO, singurul motive de respingere a cererii de rambursare constând în neretroactivitatea documentului ITO eliberat la data de 24 noiembrie 2011.

Autoritatea pârâtă a argumentat la modul abstract ideea că ITO îşi produce efectele doar pe viitor susţinând că scopul reglementării, ar fi acela de a preîntâmpina eventualitatea luării unei decizii incorecte din pricina imposibilităţii controlării unor mărfuri care fizic nu mai există. Autoritatea nu a susţinut în mod direct că produsele denumite xxx importate în perioada 04 noiembrie 2009 - 16 noiembrie 2011 nu ar fi similare cu produsele denumite de asemenea xxx, importate ulterior, şi în privinţa cărora pârâta a emis ITO invocată de reclamantă.

În cadrul litigiului, ulterior respingerii cererii de rambursare, autorităţile pârâte au invocat un nou motiv de respingere a cererii, neavut în vedere la soluţionarea cererii în procedură administrativă, motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 236 alin. (1) parag. 3 din Regulamentul CEE nr. 2913/92, potrivit cărora nu se acordă rambursarea sau emiterea drepturilor dacă faptele care au dus la achitare sau la înscrierea în evidenţa contabilă a unei sume care nu era legal datorată sunt rezultatul unei acţiuni deliberate de către persoană interesată.

Autorităţile pârâte au susţinut că reclamanta este un operator experimentat, beneficiar a unei autorizaţii care îi dă dreptul să aplice sistemul de vămuire la domiciliu, aceasta fiind cea care realizează încadrarea tarifară a produselor fără intervenţia autorităţii vamale. Pe cale de consecinţă, în opinia autorităţilor pârâte, procedura de vămuire realizată de către reclamantă constituie o acţiune deliberată în sensul art. 236 parag. 3 din Regulamentul CEE nr. 2913/92, reclamanta aflându-se astfel în situaţia de exceptare de la dreptul de rambursare.

Instanţa de fond nu a reţinut acest argument întrucât acţiunea deliberată presupune o încadrare cu intenţie într-o anumită poziţie tarifară, cu scopul de a obţine un anumit avantaj ori de a obţine un anumit rezultat prefigurat, dar, în cauza de faţă nu a fost dovedit faptul că reclamanta şi-ar fi asumat intenţionat obligaţia de plată mai mare cu un scop anume.

De altfel, şi Curtea Europeană de Justiţie a statuat în cauzele conexate C -430/2008 - C-431 din 08 [Terex Equipment Ltd, FG Wilson (Engineering) Ltd - Caterpillar EPC Ltd/Commissioners for Her Majesty's Revenue & Customs] că termenii "informaţiei incomplete sau incorecte" trebuie să fie interpretat ca acoperind atât erorile sau omisiunile materiale, cât şi erorile de interpretare a dreptului aplicabil.

În aceeaşi hotărâre Curtea Europeană a reiterat practica sa (Hotărârea din 20 octombrie 2005 Overland Footwear C-468/03), în sensul că atunci când se dovedeşte că, în definitiv, taxele de import nu erau datorate în mod legal la momentul luării lor în considerare, măsura necesară pentru restabilirea situaţiei nu poate consta decât în remiterea acestor taxe.

Faţă de considerentele expuse, instanţa de fond a apreciat acţiunea reclamantei ca fiind întemeiată şi în consecinţă a dispus anularea actelor contestate şi rambursarea taxelor vamale încasate.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 359 din 2 iulie 2013, a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, instituţie care în temeiul art. 11 pct. 3 din O.U.G. nr. 74/2013, s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile Autorităţii Naţionale a Vămilor şi a unităţilor subordonate, preluând calitatea procesuală a acestora.

Prin recursul declarat, recurenta-pârâtă a solicitat în esenţă admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta SC "A." SRL.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 2913/92, text de lege din care rezultă o Informaţie Tarifară Obligatorie îşi produce efecte doar pentru viitor, neavând caracter retroactiv.

De asemenea, în mod greşit a fost înlăturată de către instanţa de fond apărarea în sensul aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 236 paragraf ultim din Regulamentul CE 2913/92, cu toate că cererea de rambursare a taxelor vamale, formulată de reclamantă, a fost întemeiată pe acest text de lege.

Intimata-reclamantă, nu poate beneficia de rambursare, având în vedere că în raport de dispoziţiile art. 236 alin. (1) din Regulamentul CEE nr. 2913/92, nu se acordă rambursarea dacă faptele care au condus la achitarea sau la înscrierea eronată în evidenţa contabilă a unor sume care nu erau legal datorate sunt rezultatul unei acţiuni deliberate.

Toate operaţiunile vamale derulate în perioada 1 noiembrie 2009 - 30 noiembrie 2011, au fost efectuate în procedura de vămuire la domiciliu, intimata-reclamantă achitând taxele vamale fără obiecţiuni timp de 2 ani şi jumătate. Mai mult, deşi a obţinut o informaţie tarifară obligatorie la data de 24 noiembrie 2011, a continuat să utilizeze aceeaşi clasificare tarifară până la 30 noiembrie 2011.

Instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că, contestatoarea a utilizat procedura simplificată de vămuire la domiciliu, procedură prevăzută de art. 253 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2454/93, în baza autorizaţiei din 15 aprilie 2009, autorizaţie ce îi permite operatorului să hotărască asupra operaţiunilor de import, cu toate consecinţele ce decurg din acesta, iar taxele vamale se achită în momentul depunerii declaraţiilor de punere în liberă circulaţie, ţinându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul înscrierii mărfurilor în evidenţa contabilă a titularului autorizaţiei.

Contestatoarea a procedat la încadrarea tarifară, fără intervenţia autorităţii, astfel că în mod greşit s-a reţinut că autoritatea vamală a încadrat greşit produsele importate.

Aşa cum arată intimata-reclamantă prin notele de şedinţă - Tariful Vamal Comunitar, în anul 2009 prevede aceeaşi încadrare tarifară pe produsul xxx respectiv 83089000 şi exista la acel moment ITO nr. RO 2009/000275 pentru o altă societate dar se pune întrebarea de ce nu s-a folosit acest ITO la momentul încadrării mărfurilor nu la momentul formulării cererii de rambursare.

Informaţiile tarifare obligatorii (ITO) sunt informaţii asupra clasificării tarifare a mărfurilor emise de către autorităţile vamale ale statelor membre, în România autoritatea competentă fiind Autoritatea Naţională a Vămilor. Informaţiile tarifare sunt obligatorii pentru autorităţile vamale doar în ceea ce priveşte mărfurile în legătură cu care au fost efectuate formalităţile vamale după data la care au fost furnizate informaţiile, conform art. 12 din Regulamentul CEE.

Având în vedere că operaţiunile derulate de către intimată în perioada (1 noiembrie 2009 - 30 noiembrie 2011) au fost anterioare emiterii ITO, identificarea vizuală a mărfurilor nu mai poate fi posibilă întrucât acestea fizic nu mai exista, astfel că aplicarea retroactivă a unei informaţii tarifare obligatorii nu este posibilă.

Cazurile de jurisprudenţă prezentată de reclamantă ca argument pentru admiterea acţiunii, nu au nici o legătură cu cauza dedusă judecăţii, astfel că în mod greşit au fost preluate de instanţa de fond.

Intimata-reclamantă SC "A." SRL a formulat întâmpinare prin care a prezentat pe larg situaţia de fapt, solicitând, în esenţă respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente.

Astfel, în mod corect a reţinut instanţa că dispoziţiile art. 12 alin. (2) parag. 2 C. vam. Comunitar nu împiedică folosirea unei ITO în susţinerea unei cereri de rambursare bazate pe prevederile art. 236 C. vam. comunitar.

De asemenea, în mod corect s-a reţinut că nu poate fi vorba de o acţiune deliberată în sensul dispoziţiilor art. 236(1) parag. 3 C. vam. Comunitar, având în vedere că nu s-a făcut dovada că reclamanta şi-ar fi asumat intenţionat o obligaţie de plată mai mare cu un scop anume, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene fiind edificatoare.

Hotărârea instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, probatoriul administrat în cauză, ţinând cont şi de dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este fondat.

Astfel, intimata-reclamantă SC "A." SRL este titulara autorizaţiei de vămuire la domiciliu din 15 aprilie 2009, iar toate operaţiunile vamale derulate în perioada 1 noiembrie 2009 până la 30 noiembrie 2011 au fost efectuate în procedura simplificată de vămuire la domiciliu prevăzută de art. 253 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2454/93, intimata fiind un operator experimentat în sensul Documentului de informare pentru punerea în aplicare a articolului 220 alin. (2) lit. b) şi a articolului 239 C. vam. comunitar punctul 1.2.3.

Procedura de vămuire la domiciliu, permite ca plasarea mărfurilor sub regim vamal, să fie făcută la sediul operatorului titular al autorizaţiei, acesta hotărând asupra operaţiunilor de import, iar taxele vamale se achită în momentul depunerii declaraţiei de punere în liberă circulaţie, ţinându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul înscrierii mărfurilor în evidenţa contabilă.

Intimata-reclamantă a solicitat restituirea taxelor vamale în sumă de 777.608,64 lei, achitată în plus prin aplicarea unor tarife vamale eronate în perioada 4 noiembrie 2009 - 16 noiembrie 2011, pentru produsul comercial denumit xxx, ce reprezintă un subansamblu de închidere - deschidere al centurii de siguranţă, susţinând că în mod greşit a făcut încadrarea tarifară a produsului xxx în subcapitolul 87082990, încadrarea tarifară corectă fiind la subpoziţia tarifară 830890 din Capitolul 83 al Nomenclatorului Vamal, fapt ce rezultă din ITO nr. RO 2011/001046, eliberată de către Autoritatea Naţională a Vămilor la data de 24 noiembrie 2011 la cererea SC "A." SRL.

Potrivit art. 11 din Regulamentul CEE nr. 2913 din 92 "orice persoană poate solicita autorităţilor vamale informaţii privind aplicarea legislaţiei vamale" iar potrivit art. 12 pct. 2 alin. (2) "Informaţiile tarifare obligatorii, obligă autoritatea vamală doar pentru mărfurile pentru care au fost îndeplinite formalităţile vamale după data la care ei au furnizat informaţiile."

În speţa de faţă, intimata-reclamantă a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 11 din Regulamentul CEE nr. 2913/92, la data de 11 octombrie 2011, emiterea unei informaţii tarifare obligatorii cu privire la produsele xxx, iar la data de 24 noiembrie 2011 Autoritatea Naţională a Vămilor a eliberat ITO nr. RO 2011/001046.

Informaţiile tarifare obligatorii, eliberate la data de 24 noiembrie 2011, sunt obligatorii pentru autorităţile vamale doar pentru mărfurile pentru care au fost îndeplinite formalităţile vamale după data de 24 noiembrie 2011, având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2913 din 92 privind Codul Vamal Comunitar, dispoziţii legale ce au fost interpretate greşit de prima instanţă.

Formalităţile vamale pentru produsele xxx, puse în liberă circulaţie, au fost îndeplinite de intimată prin procedura simplificată de vămuire la domiciliu prevăzută de art. 253 alin. (3) din Regulamentul CEE, anterior emiterii ITO nr. RO 2011/001046, astfel că restituirea drepturilor de import pentru produsele menţionate puse în liberă circulaţie în perioada 1 ianuarie 2009 - 16 noiembrie 2011, conform cererii nr. 41 din 17 februarie 2012 nu poate fi justificată de ITO obţinut la data de 24 noiembrie 2011, având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992.

Jurisprudenţa Curtea de Justiţie a Uniunii Europene reţinută de instanţa de fond nu are legătură cu prezenta cauză, astfel în cauza C153 din 10 Staatssecretaris van Financiën Sony Supply Chain Solutions, se face trimitere la situaţia în care o parte interesată poate contesta perceperea taxei vamale prin prezentare, cu titlu de probă, a unei informaţii tarifare obligatorii emise pentru aceleaşi mărfuri într-un alt stat membru, iar în cauza de faţă se pune problema aplicării ITO pentru mărfurile puse în libera circulaţie înainte de a fi eliberat ITO.

Dispoziţiile art. 12 alin. (3) pct. 2 alin. (2) din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 au fost preluate şi în Regulamentul CEE 2454/1993 la capitolul IV vizând "Efectul juridic al informaţiilor tarifare obligatorii, iar la art. 10 alin. (3) se precizează că "titularul unei obligaţii tarifare obligatorii nu o poate folosi decât dacă face dovada faţă de autorităţile vamale că mărfurile respective sunt conforme în toate privinţele cu cele descrise în informaţia tarifară obligatorie".

Este evident că pentru operaţiunile vamale derulate în perioada 1 noiembrie 2009 - 30 noiembrie 2011, anterior emiterii ITO din 24 noiembrie 2011, în temeiul căreia se solicită rambursarea unor sume considerate ca nedatorate, nu se poate face dovada că mărfurile declarate în momentul efectuării formalităţilor vamale "sunt conforme în toate privinţele cu cele descrise în informaţia tarifară prezentată", condiţie impusă de art. 12 pct. 3 cap. IV din Regulamentul CEE nr. 2454/1993.

Nu trebuie omis nici faptul că intimata, în calitatea sa de operator autorizat, a efectuat încadrarea tarifară a mărfurilor importate, taxele vamale fiind achitate în momentul depunerii declaraţiei de punere în liberă circulaţie, ţinându-se seama de elementele de taxare aplicabile în momentul înscrierii mărfurilor în evidenţa contabilă a titularului autorizaţiei.

La cap. 5 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992 este reglementată "rambursarea şi remiterea drepturilor" de import.

Potrivit art. 235 lit. a) din acelaşi act normativ "rambursare reprezintă restituirea totală sau parţială a drepturilor de import sau de export care au fost achitate" iar potrivit art. 236 pct. 1 alin. (3) "Nu se acordă rambursarea sau remiterea drepturilor dacă faptele care au dus la achitare sau la înscrierea în evidenţa contabilă a unei sume care nu era legal datorată sunt rezultatul unei acţiuni deliberate de către o persoană interesată."

În condiţiile în care vămuirea a avut loc la domiciliul, prin derogare de la declararea mărfurilor în procedura normală, (având în vedere că intimata este titulara "Autorizaţiei de vămuire din 15 aprilie 2009) prin procedura simplificată, nu se poate reţine susţinerea în sensul că din eroare au fost încadrate produsele, cu atât mai mult cu cât rambursarea a fost solicitată după valorificarea mărfurilor importate, astfel că autorităţile vamale nu au putut verifica dacă mărfurile respective sunt conforme în toate privinţele cu cele descrise în informaţia tarifară obligatorie (art. 10 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2454/1993) context în care operaţiunea de vămuire şi înregistrare în evidenţele contabile poate fi considerat o acţiune deliberată în sensul art. 236 parag. 3 din Regulamentul CEE nr. 2913/1992.

În contextul factual expus, se concluzionează că autorităţile vamale au respins cererea de restituire a drepturilor de import pentru mărfurile puse în liberă circulaţie în perioada 1 ianuarie 2009 - 16 noiembrie 2011, cerere întemeiată pe ITO nr. RO 2011/001046, eliberată de către Autoritatea Naţională a Vămilor la data de 24 noiembrie 2011, având în vedere că informaţiile tarifare obligatorii, obligă autorităţile vamale doar pentru mărfurile pentru care au fost îndeplinite formalităţile vamale după data la care ele au furnizat informaţia conform art. 12 pct. 2 alin. (2) din Regulamentul CEE nr. 2913/92, dar şi de dispoziţiile art. 10 pct. 3 cap 4 din Regulamentul CEE 2454/1993, art. 236 parag. 3 din Regulamentul CEE 2913/1992, Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 5465/2007 privind aprobarea Normelor pentru procedurile simplificate de vămuire.

Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene invocată de intimată şi reţinută trunchiat de instanţă nu este aplicabilă în speţa de faţă în raport de situaţia de fapt expusă şi normele de drept aplicabile în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, în prezent Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 359 din 02 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, va modifica în tot sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantei SC "A." SRL, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, în prezent Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei nr. 359 din 02 iulie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Modifică în tot sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantei SC "A." SRL, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2014.

Procesat de GGC - NN