Suspension of administrative tax proceedings for criminal interdependence invalidated by non-statutory initiation of criminal investigation

Decizia nr. 1555/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 23 octombrie 2013 sub nr. x/59/2013, reclamanta A., în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, a solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care sa se dispună anularea Deciziei nr. 223 din 25 iulie 2013 privind soluţionarea contestaţiei depusă la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din 18 octombrie 2012, înregistrată iniţial la DGFP Timiş la data de 7 august 2012; obligarea pârâtei să procedeze de îndată la finalizarea procedurii administrative, prin soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată în procedura administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012 şi a raportului de inspecţie fiscală din 6 iulie 2012, emise de DGFP Timiş şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 498 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor; a anulat Decizia nr. 223 din 25 iulie 2013 depusă la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF; a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să soluţioneze pe fond a contestaţia formulată de reclamantă, în procedură administrativă, împotriva Deciziei de impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012 şi a raportului de inspecţie fiscală din 6 iulie 2012 şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Procedura de filtrare a recursului a fost urmată în conformitate cu dispoziţiile art. 493 din Noul C. proc. civ.

5. Motive de casare invocate

Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală face trimitere la considerentele sentinţei Curţii de apel şi subliniază faptul că organul de soluţionare a contestaţiei administrative nu a avut în vedere ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pronunţată în Dosarul penal nr. x/P/2010, aceasta nefiind incident în speţa de faţă, relevant în ceea ce priveşte legătura de cauzalitate care a condus la suspendarea soluţionării contestaţiei fiind Dosarul penal nr. x/P/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

În vederea cercetărilor efectuate în dosarul penal mai sus menţionat, organele de inspecţie fiscală au transmis organelor de cercetare penală, prin adresa din 16 iulie 2012, Decizia de impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012 ce constată obligaţii fiscale în sumă de 5.876.439 lei.

Or, Ordonanţa din data 16 februarie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/P/2010 nu are nici o legătura cu prezentul dosar, dosarul penal relevant în prezenta speţă se afla pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, având nr. x/P/2012.

În continuare, autoritatea recurentă precizează că referitor la tranzacţiile imobiliare efectuate de A. a Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş - Serviciul de Investigare a Fraudelor a transmis către DGFP Timiş, prin adresa 195/P/2012 din data de 12 iulie 2012, solicitarea de a urgenta verificarea fiscală la persoana fizică menţionată în vederea identificării obligaţiilor datorate bugetului de stat, comunicând că Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş efectuează cercetări faţă de aceasta sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 9, lit. a), b) şi c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Dosarul penal fiind înregistrat sub nr. x/P/2012.

Faţă de solicitarea IPJ Timiş - SIF, DGFP Timiş, prin adresa din 19 iulie 2012, a transmis acestuia Decizia de impunere şi Raportul de inspecţie fiscală încheiate în 9 iulie 2012, întocmite în urma inspecţiei fiscale la persoana fizică A., prin care au fost stabilite suplimentar obligaţii fiscale în sumă totală de 5.876.439 lei reprezentând TVA şi accesorii aferente.

În acest context, recurenta susţine că între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecţie fiscală din 6 iulie 2012, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 6791 din 6 iulie 2012, contestate şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor săvârşite există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Aceasta interdependenţă constă în faptul că în speţă se pune problema ascunderii sursei impozabile în scopul neplăţii TVA la bugetul de stat în cuantumul prevăzut de lege, organele de cercetare penală urmând să stabilească prin mijloace specifice realitatea tranzacţiilor.

Totodată, autoritatea pârâtă arată că organele administrative nu se pot pronunţa pe fondul cauzei înainte de a se finaliza soluţionarea laturii penale, având în vedere principiul de drept "penalul ţine în loc civilul" precum şi faptul că în speţă operaţiunile efectuate au implicaţii fiscale pentru care se pune problema realităţii acestora.

Având în vedere cele menţionate, s-a apreciat că, în mod corect, s-a procedat la suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma totala de 5.876.439 lei, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispoziţiile art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

6. Analiza motivelor de casare

Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, apreciază că acesta este nefondat, însă pentru considerentele expuse în continuare.

Examinând considerentele reţinute de judecătorul fondului, actele şi lucrările dosarului, precum şi conţinutul cererii de recurs, Înalta Curte remarcă faptul că o parte din argumentele şi precizările autorităţii recurente sunt corecte, însă soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care instanţa de control judiciar o va menţine, în considerarea, însă, a următoarelor aspecte şi nuanţări.

Într-adevăr, astfel cum precizează recurenta-pârâtă, instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul Ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara rezultă că organul de cercetare penală a fost sesizat printr-un număr de patru plângeri penale ce au fost formulate de numitul B., fostul soţ al reclamantei, care printre alte fapte de natură penală a susţinut că reclamanta ar fi săvârşit şi fapta de evaziune fiscală.

Faţă de situaţia de fapt anterior menţionată, Curtea de apel a constatat că nu este incidentă ipoteza prevăzută de legiuitor în cuprinsul prevederilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, întrucât sesizarea organului penal cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni s-a făcut de către numitul B., fostul soţ al reclamantei, iar nu de organul care a efectuat activitatea de control.

În realitate, dosarul care a justificat soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei formulate în procedura administrativă a fost Dosarul penal nr. x/P/2012 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Astfel, în fapt, prin Decizia de impunere din 7 iulie 2012 emisă de ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare de plată, cu titlu de TVA, în sumă totală de 5.876.439 lei, din care 2.463.633 lei debit principal, 2.302.200 lei accesorii cu titlu de majorări de întârziere, 741.061 lei cu titlu de dobânzi precum şi 369.545 lei cu titlu de penalităţi de întârziere de 15%. Reclamanta a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, precum şi a raportului de inspecţie fiscală.

Prin Decizia nr. 223 din 25 iulie 2013 a fost dispusă suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere anterior menţionată, procedura administrativă urmând a fi reluată în conformitate cu dispoziţiile art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003.

Referitor la tranzacţiile imobiliare efectuate de A., Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş - Serviciul de Investigare a Fraudelor a transmis către DGFP Timiş, prin adresa x/P/2012 din data de 12 iulie 2012, solicitarea de a urgenta verificarea fiscală la persoana fizică menţionată în vederea identificării obligaţiilor datorate bugetului de stat, comunicând că Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş efectuează cercetări faţă de aceasta sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 9, lit. a), b) şi c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, dosarul penal fiind înregistrat sub nr. x/P/2012.

Faţă de solicitarea IPJ Timiş - SIF, DGFP Timiş, prin adresa din 19 iulie 2012, a transmis acestuia Decizia de impunere şi Raportul de inspecţie fiscală încheiate în 9 iulie 2012, întocmite în urma inspecţiei fiscale la persoana fizică A., prin care au fost stabilite suplimentar obligaţii fiscale în sumă totală de 5.876.439 lei reprezentând TVA şi accesorii aferente.

Înalta Curte reţine aplicabilitatea în cauză a următoarelor dispoziţii legale:

C. proc. fisc.:

Art. 205 - (1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

Art. 214 - (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;

(3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.

Având în vedere condiţiile în care se poate dispune suspendarea soluţionării contestaţiei şi reluarea procedurii administrative, precum şi împrejurarea relevantă în această etapă procesuală conform căreia, la data de 16 februarie 2015, în Dosarul nr. x/P/2012, s-a emis Ordonanţa de clasare sub aspectul săvârşirii de către intimata-reclamantă a infracţiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (dosar recurs), Înalta Curte reţine că se impune menţinerea soluţiei de obligare a autorităţii pârâte să soluţioneze pe fond contestaţia formulată de reclamantă, în procedură administrativă, împotriva Deciziei de impunere din 4 iulie 2012 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală din 4 iulie 2012.

7. Soluţia instanţei de recurs

În raport de cele expuse, se va dispune, în temeiul art. 496 din Noul C. proc. civ. şi a art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, respingerea ca nefondat a recursului declarat de autoritatea pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Sentinţei civile nr. 498 din 16 decembrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL