Validity of environmental tax base estimation under reverse charge regime: exclusion of non-waste goods and reliance on Declaration 300 vs. 394

Decizia nr. 1539/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1211 din 14 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis in parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta B.; a anulat in parte Decizia de impunere emisă de pârâta B. nr. 113 înregistrată la pârâtă sub nr. 96899 din 05 aprilie 2012 numai în ceea ce priveşte suma de 2.760.245,78 lei contribuție stabilita suplimentar şi accesorii fiscale aferente deşeurilor feroase şi neferoase; a menţinut în rest decizia de impunere contestata, în ceea ce priveşte suma de 98,22 lei contribuţie stabilita suplimentar şi accesorii fiscale aferente poluanţilor mobili; a anulat Decizia nr. 115 din 28 iunie 2012 înregistrata la B. sub nr. 131223 din 28 iunie 2012 şi a luat act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a examinat punctual situaţia de fapt, dispoziţiile legale incidente şi motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, reţinând următoarele aspecte:

Referitor la calculul contribuţiei pentru deşeurile metalice, instanţa de fond a concluzionat că in litigiul de faţă există o îndoială serioasă cu privire la estimarea bazei de calcul pentru taxa de mediu, iar organele de control nu au respectat dispoziţiile Ordinului nr. 3389/2011 şi dispoziţiile C. fisc. privind taxarea inversa. Pentru stabilirea estimativă a bazei de impunere, organele de control au luat în calcul numai rulajul contului fără sa estimeze veniturile si cheltuielile conform dispoziţiilor legale.

În consecinţă, Curtea a conchis că obligaţiile de plata pentru fondul de mediu declarate şi achitate de reclamantă au fost calculate corect de aceasta conform achizițiilor de deşeuri metalice feroase si neferoase, însă organele de control au majorat baza de impunere și cu produse de alta natura.

Prin urmare, în ceea ce priveşte contribuţia pentru deşeurile metalice şi nemetalice, în suma de: obligaţie fiscală principală 1.344.419,95 lei + dobânzi întârziere 1.214.088,73 lei + penalităţi întârziere 201.736,71 lei total: 2.760.245,78 lei contribuţie stabilită suplimentar, aceasta nu este datorată, fiind nelegal stabilită.

Pentru aceste motive, decizia de impunere a fost anulata în parte în ceea ce priveşte debitul principal de 1.214.088,73 lei. În consecinţă, conform principiului accesorium sequitur principale, au fost anulate şi accesoriile debitului principal: dobânzi întârziere 1.214.088,73 lei + penalităţi întârziere 201.736,71 lei.

Apoi, nelegalitatea impunerii obligației fiscale aferente deșeurilor feroase si neferoase atrage şi nelegalitatea Deciziei nr. 115 din 28 iunie 2012 prin care s-a respins contestația reclamantei, fiind anulată pentru aceleași considerente ca şi cele expuse anterior.

Referitor la contribuţia pentru emisiile de poluanţi in atmosfera, ce afectează factorii de mediu, Curtea a observat că expertiza retine ca valoarea emisiilor de poluanţi in atmosfera ce afectează factorii de mediu a fost stabilita de organul de inspecţie fiscala, in conformitate cu prevederile legale.

Prin urmare, în ceea ce privește contribuţia pentru emisiile de poluanţi, decizia de impunere este legală (obligaţie fiscală principala 39 lei + dobânzi întârziere 53,64 lei + penalităţi de întârziere 5,85 lei total: 98,22 lei).

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta B., în temeiul art. 299 - 316 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este nelegală cu privire la estimarea bazei de impunere.

Prin motivele sale de recurs, recurenta susţine ca la estimarea bazei de impunere a ţinut cont şi de bunurile de altă natură achiziţionate de societate, deoarece au fost înregistrate distinct în contul analitic - Mărfuri.

De asemenea conform datelor din Declaraţia nr. 394 s-a scăzut, la estimarea bazei de impunere, rulajul societăţilor care sunt autorizate conform anexei 7 din Raportul de inspecţie fiscală. Referitor la extrasele bancare, recurenta consideră că aceste documente nu pot fi relevante pentru determinarea bazei de impunere, prin urmare estimarea bazei de impunere s-a făcut în baza documentelor primite de la C. Arad, D. Arad, E. Arad şi Instituţia Prefectului Arad.

Cu privire la faptul ca instanţa de fond a stabilit că pârâta nu a menţionat metoda folosită pentru estimarea bazei de calcul a taxei de mediu conform Ordinului F. nr. 3389/2001, recurenta susţine ca a estimat corect baza de impunere în conformitate cu art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., prin urmare aceasta consideră că nu trebuia să respecte dispoziţiile Ordinului F. nr. 3389/2001 aşa cum a reţinut instanţa de fond.

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a reţinut că în litigiul dintre părţi există o îndoială serioasă cu privire la estimarea bazei de calcul pentru taxa de mediu, iar organele de control nu au respectat dispoziţiile Ordinului nr. 3389/2011 şi dispoziţiile C. fisc. privind taxarea inversă.

Pentru stabilirea estimativă a bazei de impunere, organele de control au luat în calcul numai rulajul contului 371 fără să estimeze veniturile şi cheltuielile conform dispoziţiilor legale.

În consecinţă instanţa de fond în mod corect şi legal a stabilit că obligaţiile de plată pentru fondul de mediu declarate şi achitate de reclamantă au fost calculate corect de aceasta conform achiziţiilor de deşeuri metalice feroase şi neferoase, însă organele de control au majorat baza de impunere şi cu produse de altă natură.

Prin urmare susţinerea pârâtei recurente ca la estimarea bazei de impunere a ţinut cont şi de bunurile de altă natură achiziţionate de societate, deoarece acestea au fost înregistrate în contul analitic 371 - Mărfuri şi că s-a scăzut la estimarea bazei de impunere, rulajul societăţilor care sunt autorizate conform anexei 7 din Raportul de inspecţie fiscală este nefondată.

Conform anexei 7 la raportul de inspecţie fiscala, la estimarea bazei de calcul au fost scăzute numai 2(doua) societăţi şi anume SC G. SRL şi SC H. SRL.

S-a constatat că în cazul SC G. SRL, în anul 2008 sem. 2, între sumele stabilite prin expertiza de 66.901 lei şi sumele stabilite de inspecţia fiscală de 58.744 lei, există o diferenţă în minus de 8.157 lei.

Potrivit instrucţiunilor de completare a formularului 394, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de T.V.A. în România sunt obligate să declare toate livrările de bunuri, prestările de servicii şi achiziţiile de bunuri şi servicii realizate pe teritoriul României, către/de la alte persoane impozabile înregistrate în scopuri de T.V.A. în România, începând cu data de 1 ianuarie prin această declaraţie.

Conform aceloraşi instrucţiuni, declaraţia nu se depune pentru facturile emise prin autofacturare sau în cazul operaţiunilor pentru care se aplică taxarea inversă. Potrivit art. 1601 din C. fisc. pentru perioada octombrie 2005 - 31 decembrie 2006 şi art. 160 pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2010, livrarea de deşeuri şi materii prime secundare rezultate din valorificarea acestora astfel cum sunt definite de O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, sunt operaţiuni pentru care se aplică taxarea inversă şi nu sunt raportate în Declaraţia 394, ci în Declaraţia 300.

Ori, la stabilirea valorii bazei de calcul a taxei de mediu, inspecţia fiscală nu a ţinut seama de tranzacţiile cu taxarea inversă şi de Declaraţia 300 şi a considerat că toate achiziţiile de mărfuri pe care le-a efectuat reclamanta au reprezentat numai deşeuri care generează obligaţii la fondul de mediu.

În motivele de recurs, pârâta recurentă nu aduce niciun argument care să susţină că la stabilirea bazei de impunere trebuie luate în calcul numai declaraţiile 394 şi contul analitic 371.

Pentru considerentele menţionate, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, instanţa de control judiciar, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva sentinţei civile nr. 1211 din 14 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2015.