Auction asset acquisition upheld as basis for joint tax liability for insolvent company's debts.

Decizia nr. 1513/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Procedura în faţa primei instanţe

Prin acţiunea înregistrată la 16 octombrie 2009 şi precizată la 15 aprilie 2011, reclamanţii A. şi B. au solicitat anularea Deciziei nr. 47110 din 3 iunie 2009 a Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Craiova prin care s-a stabilit răspunderea lor solidară cu SC C. SRL până la concurenţa sumei de 732.339 lei, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, a procesului-verbal din 26 mai 2009 de declarare a stării de insolvabilitate şi a actului din 28 august 2009 prin care Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Craiova a soluţionat contestaţia formulată de reclamanţi.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că prin actele administrative contestate au fost nelegal obligaţi în solidar cu SC C. SRL Craiova la plata unui debit total în sumă de 732.339 lei, reţinându-se fără temei că, în calitate de foşti asociaţi ai societăţii, au determinat cu intenţie apariţia stării de insolvabilitate a societăţii prin adjudecarea la data de 14 septembrie 2006 a unor bunuri ale acesteia, deşi cunoşteau că anterior fuseseră sechestrate prin procesul-verbal din 6 mai 2004.

Reclamanţii au mai precizat că au fost asociaţi ai SC C. SRL Craiova până la data de 31 mai 2005, când au fost excluşi din societate şi conducerea acesteia a fost preluată de către D., astfel încât reţinerea în sarcina lor a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 este eronată şi insuficient probată.

În acest sens, pentru a se putea atrage răspunderea reclamanţilor era necesar să se dovedească dobândirea unor active cu rea-credinţă şi cu unicul scop de a provoca starea de insolvabilitate a societăţii, condiţii cumulative care nu sunt întrunite în persoana reclamanţilor.

Reclamanţii au învederat că aceste condiţii nu sunt întrunite dat fiind că, în perioada dintre momentul aplicării sechestrului - 2004 şi până la momentul adjudecării - 2006, au trecut aproape 2 ani de zile, timp în care nu au mai avut nici o putere de decizie în cadrul societăţii, ca urmare a excluderii şi nici informaţii cu privire la regimul juridic al bunurilor sechestrate, iar executorul judecătoresc a îndeplinit toate formalităţile legale de publicitate în materie.

O altă condiţie care nu este întrunită în cauză se referă la declararea stării de insolvabilitate a societăţii, în situaţia în care, la momentul excluderii reclamanţilor, societatea desfăşura activitate şi era solvabilă, nefiind deci o legătură de cauzalitate între dobândirea bunurilor de către reclamanţi şi apariţia sării de insolvabilitate a societăţii, cu atât mai mult cu cât după adjudecare, în patrimoniul societăţii au rămas bunuri a căror valoare era cu mult mai mare decât datoria sa.

Reclamanţii au mai arătat că nici condiţia dobândirii nu este întrunită, deoarece textul legal trebuie interpretat în sensul vânzării unor bunuri de la debitoare la terţe persoane fizice, ori în cauză a fost vorba de o adjudecare la licitaţie în cadrul unui dosar de executare silită.

Referitor la reaua-credinţă a reclamanţilor dedusă din Dosarul penal nr. 762/P/2008, aceştia au precizat că nu există în cauză cât timp nu există o hotărâre definitivă de condamnare, fiind deci valabilă prezumţia de vinovăţie.

Reclamanţii au precizat şi că, la momentul încheierii procesului-verbal de insolvabilitate - 26 mai 2009, creanţa era prescrisă prin raportare la data instituirii procesului-verbal de sechestru - 6 mai 2004, iar actul administrativ este nelegal şi faţă de aplicarea efectelor art. 176 din O.G. nr. 92/2003 privind insolvabilitatea are un caracter retroactiv, deoarece instituţia nu exista nici la momentul în care reclamanţii au fost excluşi şi nici la cel al adjudecării.

La data de 5 martie 2010 a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă SC C. SRL Craiova, prin lichidator E. SPRL Craiova.

Prin Sentinţa civilă nr. 512 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea în anulare ca fiind prematur formulată şi a obligat pârâta să emită decizie, în forma cerută de C. proc. fisc., pentru soluţionarea contestaţiei înregistrate de reclamanţi în 16 iunie 2009 şi respectiv, în 6 iulie 2009.

Prin Decizia nr. 5206 din 26 aprilie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, în numele Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Craiova, împotriva Sentinţei nr. 512 din 24 octombrie 2011, a fost casată această sentinţă şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se că prin actul din 28 august 2009 Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Craiova a soluţionat contestaţia administrativă formulată de reclamanţi, astfel că se impunea să fie judecat fondul pricinii.

Prin aceeaşi decizie, s-a constatat nulitatea recursului declarat de SC C. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe.

2. Soluţia instanţei de fond

În fond după casare, prin Sentinţa nr. 80 din 21 martie 2014 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamanţilor ca neîntemeiată, constatând legalitatea Deciziei nr. 47.110 din 3 iunie 2009 prin care Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Craiova a angajat răspunderea reclamanţilor în solidar cu SC C. SRL pentru suma de 732.339 lei, reprezentând debit, dobânzi şi penalităţi de întârziere, în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., care prevăd că, pentru obligaţiile de plată ale debitorului declarat insolvabil, răspund în solidar cu aceasta persoanele fizice sau juridice care, în cei trei ani anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea.

În fapt, s-a reţinut că, în calitate de administratori şi asociaţi ai SC C. SRL, reclamanţii au semnat procesul-verbal de sechestru încheiat la data de 7 mai 2004, aplicat asupra bunurilor care au fost adjudecate de reclamanţi la data de 14 septembrie 2006, astfel încât nu se poate aprecia că aceştia nu ar fi avut cunoştinţă de faptul că asupra bunurilor a fost aplicat sechestrul.

S-a apreciat ca fiind îndeplinită şi condiţia dobândirii bunurilor, care nu poate fi restrânsă doar la operaţiunea de vânzare-cumpărare, motivarea că acestea au intrat direct în patrimoniul reclamanţilor.

Reţinând că reclamanţii au fost excluşi din societate la data de 31 mai 2005, continuându-şi activitatea până la data de 31 octombrie 2005, după care a încetat definitiv, că majoritatea obligaţiilor fiscale sunt aferente perioadei anterioare datei de 30 iunie 2005, că activul şi pasivul societăţii au suferit modificări prin adjudecarea utilajelor din data de 14 septembrie 2006 şi că procesul-verbal de insolvabilitate a fost emis la data de 26 mai 2009, instanţa de fond a considerat că există legătură de cauzalitate între adjudecarea bunurilor şi declararea stării de insolvabilitate, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Instanţa de fond a apreciat că nu se impune analiza incertitudinii obligaţiilor fiscale înscrise în procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate în condiţiile în care nu au fost atacate actele prin care s-au stabilit sumele datorate şi nici somaţiile ulterioare, pe calea contestaţiei de executare, astfel că nu se poate reţine nelegalitatea emiterii procesului-verbal de insolvabilitate din 26 mai 2009.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând ca, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii şi anulării Deciziei nr. 47110 din 3 iunie 2009 şi a adresei din 28 august 2009 emise de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Craiova.

În dezvoltarea cererii de recurs, au fost formulate următoarele argumente:

1. Instanţa de fond nu a analizat motivul de nelegalitate prin care s-a invocat soluţia definitivă pe latură penală, respectiv rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova din 8 septembrie 2009, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de recurenţii-reclamanţi, constatându-se că aceştia nu aveau cunoştinţă despre regimul bunurilor sechestrate în cursul anului 2006, când a avut loc executarea silită.

2. Instanţa de fond a apreciat în mod eronat că a fost dovedită reaua-credinţă a recurenţilor-reclamanţi la momentul adjudecării, în condiţiile în care inacţiunea organului fiscal este cea care a permis executorului judecătoresc să valorifice legal bunurile societăţii şi ei înşişi nu aveau obligaţia să verifice regimul juridic al bunurilor.

În opinia recurenţilor, pasivitatea organului fiscal este dovedită de faptul că, deşi procesul-verbal de sechestru s-a încheiat la data de 6 mai 2004, insolvabilitatea s-a declarat după mai mult de 5 ani, la data de 26 mai 2009 şi în tot acest interval de timp, organul fiscal nu a mai întreprins nici o măsură pentru stingerea creanţelor sale.

3. Instanţa de fond a reţinut în mod greşit ca fiind îndeplinită condiţia naşterii stării de insolvabilitate a societăţii în perioada în care recurenţii-reclamanţi au avut o calitate în cadrul acesteia, respectiv până la momentul adjudecării, deşi din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că activul net al societăţii la data de 31 mai 2005 era de 337.944 lei, iar la data de 14 iunie 2006 (data adjudecării) era de 656.032 lei, de aproximativ 4 ori mai mare decât valoarea bunurilor adjudecate.

În consecinţă, atât la data excluderii recurenţilor-reclamanţi, cât şi la data adjudecării, valoarea activului societăţii era mult superioară valorii creanţei fiscale, astfel că, organul fiscal avea posibilitatea să treacă la stingerea creanţelor prin executare, fiind suficiente bunuri pentru acoperirea integrală a creanţelor.

Raportat la această situaţie, s-a susţinut că nu este întrunită în cauză nici condiţia legăturii de cauzalitate între dobândirea bunurilor şi insolvabilitatea debitoarei.

4. Instanţa de fond a interpretat greşit termenul de dobândire a bunurilor societăţii, care nu se referă şi la adjudecarea efectuată prin intermediul unui organ specializat.

În opinia recurenţilor, ceea ce a vrut legiuitorul să sancţioneze a fost intenţia dobânditorilor de a dezavantaja societatea şi implicit, de a a-i crea stare de insolvabilitate, deci intenţia de obţinere a unui avantaj propriu, dar în detrimentul societăţii.

5. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra motivului din acţiune prin care s-a invocat faptul că, nu recurenţii-reclamanţi, ci celălalt asociat este unic răspunzător de starea de insolvabilitate a societăţii.

Răspunderea recurenţilor-recurenţi trebuie raportată doar la faptele lor şi doar la nivelul creanţelor de la momentul excluderii, astfel că, din compararea datelor rezultă că, în acel moment, societatea nu era insolvabilă, iar datoriile au crescut în mod substanţial după această dată şi ca o consecinţă a neluării unor măsuri de către celălalt asociat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport şi cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Instanţa de fond a analizat soluţia dată prin rezoluţia din 8 septembrie 2009 şi menţinută prin rezoluţia din 10 noiembrie 2009, în Dosarul penal nr. 11.195/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, prin care s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitorii A. şi B., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la sustragere de sub sechestru.

Această probă nu prezintă relevanţa pretinsă de către recurenţii-reclamanţi în contextul celorlalte probe administrate şi din care rezultă îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. pentru atragerea răspunderii lor solidare cu SC C. SRL Craiova.

În acest sens, se reţine că, prin Sentinţa penală nr. 813 din 14 martie 2013 a Judecătoriei Craiova, pronunţată în Dosarul nr. 21866/215/2012, s-au dispus următoarele cu privire la răspunderea penală a recurenţilor-reclamanţi:

- menţinerea soluţiei de încetare a urmăririi penale, ca urmare a împlinirii în anul 2012 a termenului de prescripţie specială a răspunderii penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, conform cărora, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani, fapta fondatorului, administratorului, directorului sau reprezentantului legal al societăţii, care foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect;

- schimbarea temeiului juridic al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 290 C. pen. faţă de A., reţinându-se că există puternice prezumţii de fapt în sensul întrunirii elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece A. şi B. au înfiinţat SC F. SA cu scopul de a continua activităţile comerciale ale SC C. SRL, din care urmau să fie excluşi şi înainte de pronunţarea soluţiei de excludere şi de revocare a lor din calitatea de administratori, au luat măsuri pentru a desfăşura în continuare relaţii comerciale;

- schimbarea temeiului juridic din art. 10 lit. b) în art. 10 lit. d) C. proc. pen. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 214 C. pen., reţinându-se că faptele celor doi recurenţi-reclamanţi sunt de natură penală, însă, sub aspect obiectiv, nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune frauduloasă şi faptele lor de traficare, folosire şi/sau însuşire a bunurilor SC C. SRL, în interes propriu sau în interesul SC F. SA, caracterizând, sub aspect obiectiv, infracţiunile de delapidare, până la momentul pierderii calităţii de administrator şi de furt, după acest moment;

- desfiinţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de cei doi recurenţi-reclamanţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 208 şi art. 2151 C. pen. şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea începerii urmăririi penale, reţinându-se că, prin manoperele celor doi, SC F. SA a avut punct de lucru în acelaşi spaţiu cu SC C. SRL, ceea ce însă nu justifică deposedarea acesteia din urmă de utilajele cu care îşi desfăşoară activitatea.

În consecinţă, faptele pentru care a fost antrenată răspunderea solidară cu SC C. SRL a recurenţilor-reclamanţi nu au fost cercetate numai sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigarea la sustragere de sub sechestru şi deci rezoluţia definitivă cu privire la această infracţiune nu este de natură să dovedească o altă situaţie de fapt decât cea avută în vedere de organul fiscal la stabilirea unei alte forme de răspundere juridică şi anume, răspunderea fiscală în solidar cu debitorul declarat insolvabil, a persoanelor fizice sau juridice care în cei trei ani anteriori declarării stării de insolvabilitate, cu rea-credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă insolvabilitatea.

2. Instanţa de fond a constatat întemeiat ca fiind îndeplinite cerinţele cumulative prevăzute de art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. şi sub aspectul relei-credinţe a recurenţilor-reclamanţi care, deşi au semnat la data de 7 mai 2004 procesul-verbal de sechestru aplicat asupra bunurilor aparţinând SC C. SRL, au adjudecat bunurile respective la data de 14 septembrie 2006, astfel că nu poate fi reţinută apărarea lor că nu au avut cunoştinţă de faptul că bunurile adjudecate se aflau sub sechestrul, aplicat printr-un act care le este opozabil.

În atare situaţie, a fost corect respinsă şi apărarea prin care s-a invocat pretinsa pasivitate a organului fiscal faţă de neînscrierea sechestrului în Arhiva de Garanţii Mobiliare, reţinându-se că recurenţii-reclamanţi nu pot formula asemenea susţineri în condiţiile în care au semnat la data de 7 mai 2004 procesul-verbal de sechestru şi nu au dovedit efectuarea unor minime demersuri pentru aflarea regimului juridic al bunurilor adjudecate.

3. Instanţa de fond a constatat în mod întemeiat că starea de insolvabilitate a SC C. SRL a apărut în perioada în care recurenţii-reclamanţi au avut calitatea de asociaţi şi funcţia de administratori ai societăţii, fiind astfel îndeplinită condiţia existenţei legăturii de cauzalitate pentru a fi angajată răspunderea lor solidară cu debitorul declarat insolvabil.

În acest sens, s-a avut în vedere că, recurenţii-reclamanţi au fost excluşi din societate de la data de 31 mai 2005, iar activitatea a continuat până la data de 31 octombrie 2005, după care a încetat definitiv, iar majoritatea obligaţiilor fiscale sunt aferente perioadei anterioare datei de 30 iunie 2005, aşa după cum rezultă din procesul-verbal din 26 mai 2009 întocmit de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Craiova pentru declararea stării de insolvabilitate şi în care s-au constatat obligaţii fiscale restante în sumă totală de 732.339 lei, reprezentând debite principale şi accesorii.

Pentru corecta determinare a obligaţiilor şi a situaţiei patrimoniale a debitorului declarat insolvabil nu pot fi avute în vedere concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, deoarece expertul a confirmat că a răspuns la 7 din cele 8 obiective doar pe baza unor date preluate din balanţe de verificare nesemnate şi neştampilate de nimeni şi din acest motiv, a intitulat lucrarea ca fiind un "raport de imposibilitate a efectuării expertizei contabile".

4. Instanţa de fond a constatat, de asemenea în mod întemeiat, că adjudecarea bunurilor debitorului SC C. SRL de către recurenţii-reclamanţi reprezintă un mod de dobândire a proprietăţii acestora, astfel că nu există temei legal pentru ca operaţiunea efectuată de aceştia să fie exclusă din sfera de aplicare a actelor juridice pentru care se angajează răspunderea solidară, în condiţiile prevăzute de art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

5. Instanţa de fond s-a pronunţat corect asupra legalităţii Deciziei nr. 47.110 din 3 iunie 2009 şi a Adresei nr. 64.659 din 28 august 2009, în limitele cadrului procesual stabilit faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel că nu avea obligaţia să analizeze aspecte care exced acestui cadru, cum este cel privind răspunderea juridică a unui alt asociat decât recurenţii-reclamanţi pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului declarat insolvabil.

În consecinţă, se dovedeşte a fi neîntemeiată critica formulată în acest sens de către recurenţii-reclamanţi şi aceasta cu atât mai mult cu cât, prin adresa din 18 noiembrie 2009 intimata-pârâtă le-a comunicat că, din documentele dosarului fiscal nu rezultă că celălalt asociat ar fi săvârşit fapte conform art. 27 C. proc. fisc. pentru a se antrena răspunderea solidară şi nici nu au pus la dispoziţia organului fiscal înscrisuri care să confirme susţinerile lor.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acestuia

În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. din 1865 şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 80 din 21 martie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL