Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1436/2015 AI generated

Res judicata presumption invoked at closing arguments: violation of contradictory proceedings and right to a fair trial in administrative litigation

Case Number Decizia nr. 1436/2015
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice reversed the lower court's decision, admitting the defendant's appeal and ordering the annulment of the appealed sentence with a remand for retrial, thereby leaving the original administrative order in effect pending a new trial that must respect the plaintiff's procedural rights. The dispute arose from an administrative action where the plaintiff, a judicial executor, sought the annulment of an order revoking their appointment and the compulsion to fix a date for taking the oath of office, while the defendant appealed the lower court's partial ruling that had previously annulled the revocation order based on the plea of the res judicata presumption. The Supreme Court held that the lower court violated the principles of contradiction and the right to a fair trial, as well as the obligation to actively investigate the truth, by relying on the res judicata presumption invoked for the first time at the closing argument stage without giving the absent defendant the opportunity to contest it or review the supporting documents, citing violations of Articles 13, 14, and 22 of the Code of Civil Procedure and Article 6 of the European Convention on Human Rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 alin. (6) din Legea nr. 287/2011, art. 22 C. proc. civ, art. 13 alin. (1) C. proc. civ, art. 14 C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Res judicata presumption invoked at closing arguments: violation of contradictory proceedings and right to a fair trial in administrative litigation: The dispute arose from an administrative action where the plaintiff, a judicial executor, sought the annulment of an order revoking their appointment and the compulsion to fix a date for taking the oath of office, while the defendant appealed the lower court's partial ruling that had previously annulled the revocation order based on the plea of the res judicata presumption. The Supreme Court held that the lower court violated the principles of contradiction and the right to a fair trial, as well as the obligation to actively investigate the truth, by relying on the res judicata presumption invoked for the first time at the closing argument stage without giving the absent defendant the opportunity to contest it or review the supporting documents, citing violations of Articles 13, 14, and 22 of the Code of Civil Procedure and Article 6 of the European Convention on Human Rights.

Keywords

AI generated
res judicata violation of procedural rights right to fair trial administrative revocation of decision judicial review article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 1 alin. (6) din Legea nr. 287/2011
- obligarea pârâtului să stabilească de îndată data pentru depunerea jurământului în vederea exercitării funcţiei de executor judecătoresc de către reclamant, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 287/2011.
art. 22 C. proc. civ
14 şi art. 22 C. proc. civ.
art. 13 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ.: ”(1) Dreptul la apărare este garantat.”
art. 14 C. proc. civ
Conform prevederilor art. 14 C. proc. civ.:
art. 22 alin. (2) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.:
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Substantive legal ground justifying the annulment of the judgment due to violations of procedural rights and lack of legal basis.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Procedural provision governing the standard of review and the power to annul in administrative contentious matters.
art. 497 din N.C.P.C
Procedural basis for admitting the appeal, annulling the lower court's decision, and remanding the case for retrial.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 497 din N.C.P.C.

Procedural basis for admitting the appeal, annulling the lower court's decision, and remanding the case for retrial.

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Substantive legal ground justifying the annulment of the judgment due to violations of procedural rights and lack of legal basis.

art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural provision governing the standard of review and the power to annul in administrative contentious matters.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1436/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/57/2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., următoarele:

- anularea Ordinului nr. 1492/C din 22 aprilie 2013 al B., ca fiind netemeinic şi nelegal;

- anularea răspunsului la plângerea prealabilă nr. 44549/2013, ca fiind netemeinic şi nelegal;

- obligarea pârâtului să stabilească de îndată data pentru depunerea jurământului în vederea exercitării funcţiei de executor judecătoresc de către reclamant, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 287/2011.

Prin sentinţa nr. 12/2014 din 20 ianuarie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.;

- a anulat Ordinul nr. 1492/C din 22 aprilie 2013, emis de B.;

- a obligat pârâtul să stabilească data pentru depunerea jurământului de către reclamant;

- a respins cererea privind anularea adresei din 2013.

Împotriva sentinţei nr. 12/2014 din 20 ianuarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul B., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din N.C.P.C.

În motivarea recursului declarat se arată că instanţa de fond, după administrarea probatoriului, respectiv înscrisuri şi interogatoriul pârâtului, la solicitarea reclamantului, a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat şi a reţinut că prin Decizia nr. 3416/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost dezlegată chestiunea privind intrarea în circuitul civil a actului administrativ de numire în funcţie şi implicit imposibilitatea revocării lui de către emitent.

Arată recurentul-pârât că instanţa de fond, în mod nelegal, fără a da posibilitatea pârâtului să formuleze apărări privind prezumţia invocată de reclamant după încheierea dezbaterilor, la momentul concluziilor, a soluţionat cauza numai în baza acestei prezumţii, încălcând astfel principiul contradictorialităţii.

Apreciază recurentul că, faţă de argumentele invocate şi ţinând cont că prezumţia puterii de lucru judecat a fost invocată de reclamant când s-au pus concluzii pe fondul cauzei, fără ca pârâtul să fie în măsură să se apere şi fără să i se comunice înscrisurile depuse de reclamant, instanţa de fond soluţionând cauza numai în baza acestei prezumţii, singura soluţie legală ce se impune în acest dosar este constatarea nulităţii hotărârii atacate.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea Ordinului nr. 1492/C din 22 aprilie 2013 al B., anularea răspunsului la plângerea prealabilă nr. 44549/2013 şi obligarea pârâtului la stabilirea datei pentru depunerea jurământului în vederea exercitării funcţiei de executor judecătoresc de către reclamant.

Prin sentinţa nr. 12/2014 din 20 ianuarie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a dispus anularea Ordinului nr. 1492/C din 22 aprilie 2013 (prin care a fost revocat Ordinul nr. 595/C din 17 februarie 2012, de numire a reclamantului în funcţia de executor judecătoresc), obligarea pârâtului la stabilirea datei pentru depunerea jurământului de către reclamant şi a respins capătul de cerere privind anularea adresei din 2013, emisă de B.

În încheierea de şedinţă din data de 13 ianuarie 2014, instanţa de fond a reţinut că avocatul reclamantului a depus la dosar, în şedinţă publică, jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti privind puterea de lucru judecat şi, totodată, a luat act de renunţarea reclamantului la proba privind adresa de solicitare a informaţiilor de la C., după care cercetarea în cauză s-a declarat încheiată şi s-a acordat cuvântul pe fond.

Aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, la momentul formulării concluziilor pe fondul cauzei, reclamantul, prin avocat, a invocat prezumţia puterii de lucru judecat, în condiţiile în care la termenul respectiv pârâtul nu a fost prezent şi nu a avut cunoştinţă de prezumţia invocată în şedinţă şi în condiţiile în care nici prin cererea de chemare în judecată şi nici pe tot parcursul cercetării judecătoreşti nu s-a făcut vorbire de această prezumţie.

Deşi prezumţia puterii de lucru judecat a fost invocată pentru prima dată la momentul formulării concluziilor pe fondul cauzei de către reclamant, instanţa de fond a rămas în pronunţare fără a pune în discuţia părţilor prezumţia invocată de reclamant, ceea ce echivalează cu o încălcare a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de fond a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat şi a reţinut că prin Decizia nr. 3416/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost dezlegată chestiunea privind intrarea în circuitul civil a actului administrativ de numire în funcţia de executor judecătoresc a reclamantului, respectiv a Ordinului nr. 595/C din 17 februarie 2012, şi, implicit, imposibilitatea revocării lui de către emitent.

Procedând astfel, instanţa de fond, în mod nelegal, fără a da posibilitatea pârâtului să formuleze apărări cu privire la prezumţia invocată de reclamant după încheierea dezbaterilor, la momentul concluziilor, a soluţionat cauza numai în baza acestei prezumţii, încălcând astfel principiul contradictorialităţii, garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte constată, pe de o parte, existenţa unui probatoriu insuficient, iar, pe de altă parte, nerespectarea de către prima instanţă a principiului aflării adevărului în procesul civil, consacrat de art. 22 C. proc. civ., care include, printre altele, îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

În această situaţie, instituţia pârâtă nu a putut să-şi exercite dreptul la apărare, garantat în legislaţia naţională de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi de jurisprudenţa constantă a instanţei de la Strasbourg.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 13, art. 14 şi art. 22 C. proc. civ.

Potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. civ.: ”(1) Dreptul la apărare este garantat.”

Conform prevederilor art. 14 C. proc. civ.:

”(2) Părţile trebuie să-şi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.”

(4) Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu.

(5) Instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

(6) Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii.”

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.:

”(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.”

Aşadar, din analiza textelor legale citate rezultă cu uşurinţă că instanţa de fond avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor prezumţia puterii de lucru judecat invocată de reclamant şi de a comunica înscrisurile depuse de acesta, înaintea pronunţării soluţiei în cauză.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situaţiei de fapt, deoarece nu a pus în discuţia părţilor chestiunea invocată cu privire la prezumţia puterii de lucru judecat, nesocotind astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor.

Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează, aşadar, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită.

De asemenea, instanţa urmează să dispună suplimentarea probatoriului cu probele apreciate ca fiind necesare şi utile cauzei.

Procedând la judecata cauzei în circumstanţele expuse, fără ca împrejurări de fapt şi de drept esenţiale să fie lămurite, prima instanţă nu a cercetat, de fapt, fondul cauzei, motiv pentru care soluţia pe care Înalta Curte este chemată să o pronunţe nu poate fi decât casarea cu trimitere spre rejudecare, asigurându-se astfel părţilor toate garanţiile procesuale pe care judecata cauzei în primă instanţă le oferă, precum şi dublul grad de jurisdicţie instituit de lege în materia contenciosului administrativ.

Soluţia casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci şi practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie.

Este firesc ca instanţa de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei, ceea ce presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluţie procedurală, ar însemna ca instanţa de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părţile să mai aibă la dispoziţie doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestaţia în anulare şi revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ.

În consecinţă pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 497 din N.C.P.C., coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La rejudecare, Curtea de Apel va analiza toate apărările şi susţinerile părţilor, precum şi toate înscrisurile noi depuse la dosar în faţa instanţei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei nr. 12/2014 din 20 ianuarie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2015.