Jurisdictional conflict over administrative acts by decentralized central ministry services: local versus central public authority status determines tribunal versus appellate competence

Decizia nr. 1418

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 septembrie 2015, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii - Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să oblige pârâtul la emiterea documentului prevăzut de art. 8 din O.U.G. nr. 27/2003.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin Sentinţa civilă nr. 8664 din 03 decembrie 2015, Tribunalul a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin Sentinţa nr. 344 din 8 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii - Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II- a contencios administrativ şi fiscal.

Constatându-se ivirea conflictului negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă, potrivit art. 135 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Verificând cauza, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public"'.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. modificată, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel."

Pentru stabilirea competenţei materiale, prevederile legale aflate în discuţie instituie două criterii: cel al rangului autorităţii care emite sau. după caz, încheie actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice şi, respectiv, criteriul valoric.

Prin urmare, în toate cauzele de contencios administrativ, cu excepţia celor fiscale, criteriul stabilirii competenţei instanţei este poziţia în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului atacat. în concret, actele emise de autorităţile publice centrale sunt date în competenţa curţilor de apel ca instanţe de fond în contencios administrativ. în toate celelalte cazuri competenţa revenind tribunalelor.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii - Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să oblige pârâtul la emiterea documentului prevăzut de art. 8 din O.U.G. nr. 27/2003, respectiv avizul pentru lucrările de desfiinţare a imobilului situat în Bucureşti, Str. Cristian Teii, nr. 23, sector 1.

Înalta Curte constată că pârâta Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti este organizată şi funcţionează potrivit prevederilor art. 16, alin. (1) şi (2) şi ale art. 17 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional modificată şi completată prin H.G. nr. 21 din 16 ianuarie 2013 şi în conformitate cu legislaţia română în vigoare, având rangul administrativ de autoritate publică locală, fiind serviciu public deconcentrat, cu personalitate juridică, al Ministerului Culturii.

Pentru aceste motive, se constată că prezentul litigiu având ca obiect cererea de obligare a pârâtei Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti la emiterea documentului prevăzut de art. 8 din O.U.G. nr. 27/2003 este de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii - Direcţia pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti , secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 mai 2016.

Procesat de GGC - GV