Appeal dismissed upholding tax authority sanctions for concerted practice to fix taxi fares under competition law

Decizia nr. 1394/2014

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 1 februarie 2012, reclamantele SC A. SRL şi SC B. SRL au chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând, în principal, anularea Deciziei nr. 96 din 27 decembrie 2011 emisă de pârât, exonerarea reclamantelor de la plata amenzii aplicate prin decizia menţionată şi restituirea amenzii achitate de SC B. SRL, iar, în subsidiar, reducerea amenzii aplicate.

2. Hotărârea instanţei de fond

A. Prin Sentinţa nr. 4227 din 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantele SC A. SRL şi SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.

B. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 96 din 27 decembrie 2011 s-a reţinut încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prin realizarea unei practici concertate privind stabilirea tarifelor pentru serviciile de transport persoane în regim de taxi în municipiul Târgu Mureş în perioada martie 2007 - iulie 2010, de către 8 întreprinderi cu activitate de dispecerizare taxi, printre care s-au numărat şi reclamantele.

Acestea au fost sancţionate cu amendă contravenţională de 45.119 lei, reprezentând 3,52% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010 (în cazul SC A. SRL) şi de 63 lei, reprezentând 3,52% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2009 (în cazul SC B. SRL).

În esenţă, s-a reţinut, pe baza investigaţiei întreprinse de către C., că reclamantele împreună cu celelalte 6 întreprinderi nominalizate, în perioada menţionată, au practicat un tarif unic pentru serviciile de transport în regim taxi, rezultat din coordonarea comportamentului concurenţial, tarif unic pe care l-au impus transportatorilor dispecerizaţi, ceea ce reprezintă o practică concertată având obiect anticoncurenţial, contravenind prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996. S-a reţinut majorarea tarifului principal de distanţă şi a celor subsecvente acestuia, cu 50%, începând cu zilele de 5, 6 şi 7 martie 2007 şi practicarea tarifului unic convenit pe întreaga perioadă relevantă. S-a constatat că nu există dovezi asupra consultării transportatorilor taxi care au raporturi contractuale de dispecerizare cu părţile implicate, iar faptul că părţile implicate au majorat în acelaşi timp tarifele şi la acelaşi nivel denotă faptul că acestea s-au înţeles asupra datei de punere în aplicare şi asupra nivelului tarifelor de transport în regim de taxi.

Instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că reclamantele au invocat caracterul punctual al faptei anticoncurenţiale constatate, referindu-se la datele de 5 - 7 martie 2007, în care s-ar fi consumat fapta, însă, aşa cum rezultă din decizia atacată şi din raportul asupra investigaţiei, fapta anticoncurenţială a avut caracter continuu, fiind analizată întreaga perioadă menţionată anterior, pe parcursul căreia a fost menţinut tariful unic. Prin urmare, trebuie avute în vedere nu numai dispoziţiile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, de dinainte de modificare prin Legea nr. 265/2007, ci şi dispoziţiile relevante din aceeaşi lege, aşa cum a fost modificată, începând cu luna august 2007.

A reţinut instanţa că în ceea ce priveşte existenţa unei hotărâri a administraţiei publice locale (H.C.L. Târgu Mureş nr. 174/2003), care a fixat tariful minim pentru prestarea serviciilor de transport persoane în regim de taxi, existenţa actului administrativ emis de autoritatea locală nu este de natură a exonera pe reclamante de răspundere în privinţa faptei anticoncurenţiale reţinute în sarcina lor, faptă care a fost favorizată de această reglementare locală, dar nu absolut determinată de ea.

Pe de altă parte, în raport de dispoziţiile art. 49 lit. d) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 265/2007, autoritatea publică locală era îndrituită să stabilească tarifele maximale de distanţă, iar nu tarife minime. Prin urmare, a stabilit instanţa că reclamanta ar fi trebuit să se supună legislaţiei de rang superior, iar nu reglementării locale nelegale.

Anterior modificării Legii nr. 38/2003 prin Legea nr. 265/2007, art. 49 lit. c) din lege se referea şi la stabilirea nivelului tarifului de ruinare de către autoritatea administraţiei publice locale, legea nereferindu-se însă la un tarif unic. Or, fapta constatată a fost aceea de aliniere a dispeceratelor la acelaşi nivel de tarif şi impunerea tarifului convenit taximetriştilor dispecerizaţi. Legea nr. 38/2003 (atât înainte, cât şi după modificarea care i-a fost adusă prin Legea nr. 265/2007) nu permitea stabilirea unui tarif unic la nivelul dispeceratelor care activează pe o piaţă locală, interdicţia de stabilire a unui tarif unic fiind prevăzută în Legea concurenţei nr. 21/1996, pe întreaga perioadă a derulării practicii concertate în cauză.

În plus, săvârşirea contravenţiei în contextul existenţei H.C.L. nr. 174/2003 a fost reţinută drept circumstanţă atenuantă şi a fost avută în vedere la individualizarea amenzii.

Prin urmare, în mod legal şi temeinic, raportat şi la jurisprudenţa comunitară în materie (cauza C-280/08 Deutsche Telekom c. Comisia Europeană, hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 14 octombrie 2010) s-a reţinut că fapta anticoncurenţială nu a fost determinată de prevederi din legislaţia naţională care să fi îngrădit în mod absolut libertatea întreprinderilor în cauză de a-şi stabili propriile tarife.

Cât priveşte susţinerile reclamantelor potrivit cărora, prin natura activităţii desfăşurate, de dispecerat taxi, nu li se puteau imputa faptele anticoncurenţiale în cauză, instanţa a reţinut că activitatea de dispecerat este conexă serviciului de transport călători în regim de taxi şi că taximetriştii afiliaţi dispeceratelor reclamantelor desfăşoară activitatea de transport călători în regim de taxi. Piaţa relevantă cuprinde, drept urmare, şi serviciul conex, sub aspectul tarifului de transport persoane în regim de taxi pentru autoturismele alocate dispeceratului.

Cât priveşte invocarea lipsei unor dovezi concrete asupra faptelor de fixare a tarifului unic, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că susţinerile reclamantelor sunt nefondate, întrucât din probatoriul administrat de C. a fost dovedită practica concertată.

Astfel, s-a reţinut că reclamantele, împreună cu celelalte 6 întreprinderi nominalizate, au solicitat în zilele de 5 - 7 martie 2007, prin comenzi scrise, societăţilor de servisare modificarea tarifelor în aparatele de taxat. Solicitările părţilor implicate au vizat un număr de 614 taximetre dispecerizate, reprezentând 84,92% din totalul celor autorizate de administraţia publică locală. De asemenea, din declaraţiile persoanelor implicate, a reieşit că tariful practicat începând cu luna martie 2007 a fost stabilit în urma întrunirii marilor operatori în regim de taxi de pe piaţa municipiului Târgu Mureş. A reţinut instanţa de fond că au fost avute în vedere acte şi fapte care exclud invocatul paralelism sau comportament inteligent al pieţei.

Cât priveşte micşorarea nejustificată a pieţei relevante, Curtea reţine că, în conformitate cu art. 8 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, republicată, cota de piaţă a participanţilor la o înţelegere/practică anticoncurenţială nu are relevanţă în cazul înţelegerilor/practicilor care conţin restricţii grave, precum cea în cauză, de fixare a preţului/tarifului de vânzare a produselor/de prestare a serviciilor către terţi.

Cât priveşte încălcarea dreptului la apărare al reclamantelor, prin îngrădirea accesului la informaţii esenţiale privind incriminarea faptelor, considerate confidenţiale, Curtea a constatat că dreptul de acces la dosarul investigaţiei pentru părţile implicate se exercită conform art. 44 alin. (2) - (4) din Legea nr. 21/1996 şi a Instrucţiunilor adoptate prin Ordinul nr. 421/2011 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei. Dreptul de acces nu se extinde asupra documentelor interne ale Consiliului Concurenţei, asupra secretelor de afaceri ale altor întreprinderi sau a altor informaţii confidenţiale (transmise de terţi), în măsura în care dezvăluirea lor poate dăuna semnificativ unei persoane sau unei întreprinderi.

În nota nr. 128 din 18 mai 2012, C. a enumerat documentele (categorisite drept informaţii confidenţiale, conform cadrului normativ anterior citat) din dosarul de investigaţie aferent Deciziei atacate. Reclamantele, pe de o parte, nu indică care dintre aceste documente ar conţine informaţii esenţiale privind incriminarea faptelor, iar, pe de altă parte, nu au recurs la procedura prevăzută de art. 44 alin. (4) din Legea concurenţei, nesolicitând accesul la documentele confidenţiale pe care le socotesc incriminatoare, preşedintelui C. Pentru aceste motive, a constatat instanţa de primă jurisdicţie că nu se poate reţine o încălcare a dreptului la apărare al reclamantelor.

3. Recursul formulat de SC A. SRL şi SC B. SRL.

Prin cererea de recurs formulată, recurentele au criticat hotărârea instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală, fiind invocate ca temei juridic al recursului formulat, dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Astfel, recurentele au arătat că au solicitat prin acţiunea introductivă ca instanţa să analizeze cauza având în vedere aplicarea de către C. a unei legislaţii speciale în materia taximetrelor, alta decât cea în vigoare la momentul presupusei fapte anticoncurenţiale, solicitând să se constate că întreaga Decizie este bazată pe un raţionament total greşit, fiind indicate punctele din Decizia criticată ce au primit aplicarea greşită a legii în vigoare - pct. 22, 34, 96, 106.

Recurentele au arătat faptul că în transporturile de taxi la acel moment erau incidente dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, arătând că taximetria era un sector economic unde concurenţa era exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul legii.

S-a susţinut că în cauza dedusă judecăţii nu există dovezi directe privind faptele anticoncurenţiale de fixare a preţurilor săvârşite de recurente, care să denote fără dubiu existenţa unei fapte antitrust şi nu o politică de comportament inteligent al pieţei.

Recurentele au arătat pe larg motivele formulate în faţa primei instanţe, care au stat la baza contestării deciziei ce face obiectul acţiunii introductive şi au arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor criticilor formulate de reclamante.

De asemenea, a fost criticată soluţia pronunţată de instanţa de fond, arătându-se că instanţa a pronunţat o sentinţă lipsită de temei legal şi/sau cu greşita aplicare a legii, întrucât temeiul de drept reţinut de autoritatea pârâtă este greşit, în ceea ce priveşte momentul stabilirii acestor tarife, perioada 05 - 07 martie 2007. S-a arătat că, în ceea ce priveşte aspectul continuităţii, situaţia născută şi constatată la momentul naşterii sale, 05 - 07 martie 2007, a dus un plus de individualizare a pedepsei contravenţionale şi atât, susţinându-se că instanţa de fond a aplicat în mod greşit legislaţia valabilă la momentul săvârşirii faptei, extinzând aplicarea dispoziţiilor legale cu încălcarea principiului retroactivităţii legii. A fost invocată practica Curţii Europene a Drepturilor Omului în susţinerea recursului formulat, fiind invocate cauzele Maszini c. României, Anghel c. României, Ezeh şi Connors vs Marea Britanie, Grecu c. României.

II. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurente nu pot fi admise de instanţa de control judiciar, care va respinge apărările formulate în calea de atac formulată ca nefondate, având în vedere cele ce urmează:

Înalta Curte reţine că investigaţia declanşată de intimata-pârâtă a fost derulată pe piaţa serviciului de transport persoane în regim de taxi din Municipiul Târgu Mureş, cu privire la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei interzic înţelegerile exprese sau tacite, dar şi practicile concertate care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denunţarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.

Înalta Curte reţine că, prin decizia ce face obiectul acţiunii judiciare de faţă, C. a constatat stabilirea concertată a tarifelor pe piaţa serviciului de transport de persoane în regim de taxi, fiind întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, reţinându-se faptul că prin înţelegerea dintre dispeceratele de taxi s-a determinat distorsionarea concurenţei, fiind în măsură să influenţeze total această piaţă, în detrimentul consumatorului final afectat de apariţia cartelului de tarife de călătorie cu taxiul în Municipiul Târgu Mureş.

Principala critică formulată de recurente vizează raţionamentul juridic al instanţei de fond care a aplicat greşit dispoziţiile legale, or, analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa de control judiciar a reţinut că Decizia nr. 96 din 27 decembrie 2011, ce face obiectul acţiunii introductive, a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind identificate elemente de nelegalitate cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Înalta Curte reţine că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 265/2007, Hotărârea emisă de Consiliul Local nr. 47 din 30 septembrie 2004, privind tariful minim, şi-a încetat aplicabilitatea, moment de la care taximetriştii nu trebuie să fie împiedicaţi în stabilirea liberă a tarifului de transport călători în regim de taxi, în funcţie de gradul de dotare al maşinilor, marca şi calitatea tehnică, confortul oferit, precum şi în funcţie de carburantul folosit.

Înalta Curte reţine că după intrarea în vigoare a Legii nr. 265/2007 a fost adoptată H.C.L. nr. 46 din 11 februarie 2008 prin care s-a renunţat la stabilirea tarifului minim, fiind prevăzut doar un tarif maximal.

Cu privire la critica ce vizează activitatea reclamantelor de dispecerat, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, referitor la faptul că activitatea de dispecerat şi taximetria sunt interdependente, întrucât este evidentă preocuparea acestora ca în mod organizat să stabilească tarife comune, unice.

Înalta Curte reţine că implicarea într-o înţelegere ce priveşte un comportament anticoncurenţial a constat în acţiunea de a hotărî, pentru taxiurile afiliate lor, majorarea simultană şi la un nivel unic a tarifului de distanţă şi tarifelor subsecvente tarifului principal de călătorie cu taxiul, ceea ce indică în mod evident existenţa de practică concertată, care a fost dovedită, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, prin următoarele probe administrate, respectiv prin extrase de presă, bonuri fiscale, adrese de la firmele care au reglat aparatele de taxat, informaţii şi declaraţii de la persoane din cadrul dispeceratelor investigate.

Înalta Curte reţine că întotdeauna înţelegerile orizontale şi practicile concertate între agenţii economici concurenţi aflaţi la acelaşi nivel al circuitului economic afectează mediul concurenţial, deoarece conduc la restrângerea sau eliminarea concurenţei pe piaţa relevantă.

Având în vedere că piaţa investigată este o piaţă restrânsă la nivelul Municipiului Târgu Mureş, în cazul concret al litigiului, Înalta Curte reţine că înţelegerea dintre dispeceratele de taxi a determinat distorsionarea concurenţei, fiind în măsură să influenţeze această piaţă, în detrimentul consumatorului final afectat de apariţia acestui cartel de tarife de călătorie cu taxiul.

Înalta Curte constată că nu sunt identificate motive de casare sau modificare a sentinţei atacate şi, prin urmare, va menţine hotărârea instanţei de fond ca legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de SC A. SRL şi SC B. SRL împotriva Sentinţei nr. 4227 din 22 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2014.

Procesat de GGC - CT