Heritage classification order upheld as appeal against annulment action fails

Decizia nr. 1282/2016

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 aprilie 2014 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC "A." SA a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Culturii, solicitând anularea Ordinului ministrului culturii nr. 2692/2013 privind imobilul proprietatea sa, care a fost clasificat ca monument istoric, respectiv fostul Hotel B. din Băile Felix.

Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 174/CA/2014-P.I. din 2 octombrie 2014, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:

- a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârât;

- a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinţei nr. 174/CA/2014 - P.I. din 02 octombrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC "A." S.A, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii s-a arătat, raportat la motivul prevăzut de pct. 6 art. 488 alin. (1) C. proc. civ. aceea că motivarea instanţei de fond este superficială, iar motivele arătate sunt contradictorii.

Cât priveşte motivul prevăzut de pct. 8 din art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aplicarea greşită a normelor de drept material se raportează la dispoziţiile în materia clasării bunurilor imobile, prevăzute de Legea nr. 422/2011 cu privire atât la comunicarea de neclasare, cât şi la procedura de clasare.

Prin întâmpinarea adresată instanţei Ministerul Culturii în calitate de intimat a solicitat respingerea recursului.

II. Analiza instanţei de recurs

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În fapt obiectul acţiunii de faţă îl constituie anularea Ordinului Ministerului Culturii nr. 2692/2013 publicat în M. Of. nr. 51/21.01.2014 privind clasarea ca monument istoric a fostului Hotel B. din Băile Felix, aparţinând reclamantei-recurente SC A. SA Oradea.

Se impune a aminti că un ordin similar - Ordinul MCPN nr. 2360 din 1 iunie 2011 a fost de asemenea atacat de către recurentă, acţiunea fiind respinsă prin Sentinţa civilă nr. 51/2012 a Curţii de Apel Oradea, irevocabilă prin Decizia nr. 5237/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În raport de similitudinea argumentelor vizând fondul cererii, nu se poate reţine o insuficientă motivare a sentinţei atacate în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De esenţă, în raport de acest motiv de recurs, critica se circumscrie ipotezei dacă Ordinul atacat este un act administrativ de sine stătător, care reprezintă finalizarea unei proceduri distincte de clasare imobil, cum pretinde recurenta, ori reprezintă doar o reluare formală a conţinutului celui precedent întrucât, ca urmare a contestării Ordinului MCPN nr. 2360 din 1 iunie 2011 în justiţie, Ministerul a suspendat publicarea sa, astfel că, la sfârşitul acestei perioade, acesta nu mai putea fi publicat sub semnătura unei persoane ce nu mai deţinea calitatea de ministru de resort.

Instanţa de fond, contrar celor susţinute de recurentă a reţinut în mod corect aplicabilitatea art. 16 din Legea nr. 422/2001 şi faptul că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 15 din aceeaşi lege.

Cât priveşte răspunsul din 1 august 2013 a Ministerului Culturii şi scrisoarea emisă sub nr. 955 din 17 septembrie 2013, în mod corect instanţa de fond a interpretat înscrisurile ca nefiind acte administrative care puteau produce efecte asimilate unei comunicări de neclasare imobil.

Deosebit de aceasta, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că între data emiterii primului ordin şi până la emiterea acelei scrisori, nu se vădeşte niciun element care să fi schimbat ipoteza iniţială a existenţei unui imobil de patrimoniu.

Referitor la motivul de recurs prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critica porneşte de la Comunicarea nr. 3553/2013 analizată ulterior.

De altfel şi recurenta recunoaşte efectele rămânerii definitive a Ordinului nr. 2360 din 1 iunie 2011 după epuizarea căilor de contestare.

În aceste condiţii reluarea procedurii de clasare apare ca superfluă niciun text al Legii nr. 422/2011 neimpunând aceasta.

Este adevărat, pe de altă parte, şi formalismul, chiar excesiv, al pârâtei care nu a publicat Ordinul nr. 2360 din 1 iunie 2011 pentru că semnătura aparţinea altui ministru decât cel titular la Ministerul Culturii, însă deşi se poate imputa birocraţia, câtă vreme ordinul este dat de ministru şi nu de autoritatea reprezentată de funcţie, justificarea emiterii noului ordin exista.

Cât priveşte critica vizând nerespectarea prevederilor art. 17 pct. 4 din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2260/2008 şi ale art. 15 alin. (6) din Legea nr. 422/2001 ce interzic reluarea procedurii de clasare sau de declasare pentru o perioadă de trei ani de la data comunicării răspunsului privind neclasarea, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că, în speţă, nu a fost reluată procedura de clasare, ordinul fiind emis în baza procedurii legale desfăşurate anterior, în temeiul căreia s-a dispus clasarea ca monument istoric a imobilului şi cu privire la legalitatea căreia instanţele s-au pronunţat irevocabil.

În mod just instanţa de fond a reţinut că, scrisoarea din 19 septembrie 2013 de acelaşi ministru ce a emis ulterior, în decembrie acelaşi an, Ordinul nr. 2692 nu poate fi asimilată comunicării de neclasare a imobilului în accepţiunea art. 15 alin. (6) din Legea nr. 422/2001 şi a normelor date în aplicare acestuia, devreme ce nu au existat, între data emiterii primului ordin şi data emiterii adresei (şi nici ulterior), elemente noi de natură a conduce la concluzia că bunul nu este unul de patrimoniu. După cum s-a constatat, se stabilise deja în mod irevocabil că întreaga procedură de clasare s-a desfăşurat potrivit normelor legale incidente, concluzia fiind că acest imobil este monument istoric, categoria de arhitectură, grupa valorică B.

Astfel, faţă de finalitatea urmărită de părţi în legătură cu Ordinul, Înalta Curte apreciază că în mod corect judecătorul fondului a interpretat normele de drept material incidente în cauză.

Temeiul de drept al soluţiei adoptate

În raport de analiza mai sus detaliată, rezultă că nu apar ca admisibile motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi nici pct. 8 C. proc. civ. nota pentru care Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge calea de atac ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC "A." SA împotriva Sentinţei nr. 174/CA/2014 - P.I. din 02 octombrie 2014 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN