Pension compensation for unlawful withholding under OUG 107/2010; inadmissibility of annulment appeal for failure to establish procedural material error

Decizia nr. 1252/2015

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei;

Prin sentinţa nr. 336 din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtului Guvernul României şi, în consecinţă, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri, echivalentul sumelor reţinute fără temei legal din veniturile încasate de acesta cu titlu de pensie, începând cu data de 01 ianuarie 2011 şi până la data de 18 aprilie 2012.

De asemenea, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 1.000 lei, fiind respinse restul capetelor de cerere.

Împotriva acestei sentinţe, A. şi Guvernul României au declarat recurs, criticând sentinţa pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia nr. 6584 din 9 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursurile formulate de A. şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 336 din 3 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, ecţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reţinut în esenţă că obiectul acţiunii introductive este o acţiune în despăgubiri materiale, solicitate de reclamant ca urmare a aplicării O.U.G. nr. 107/2010, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Instanţa de recurs a constatat că instanţa de fond a apreciat în mod corect asupra cererii de despăgubiri formulate de reclamant, arătându-se perioada acordării acestora, astfel încât întinderea prejudiciului va putea fi uşor stabilită în momentul executării acestei hotărâri.

Înalta Curte a reţinut că vătămarea adusă prin prevederile normative invocate a fost acoperită integral prin acordarea despăgubirilor în limitele fixate de instanţa de fond.

În fine, instanţa de recurs a respins şi criticile Guvernului, apreciind că sumele ce trebuie achitate reclamantului cu titlu de despăgubire sunt uşor de stabilit, având în vedere limita în timp arătată expres, precum şi cuantumul ce trebuie aplicat, respectiv echivalentul sumelor reţinute Iară temei legal din veniturile încasate de acesta cu titlu de pensie, începând cu data de 01 ianuarie 2011 şi până la data de 18 aprilie 2012.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 6584 din 9 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, A. a formulat contestaţie în anulare.

În motivarea contestaţiei s-au indicat, ca temei de drept, dispoziţiile art. 317 alin. (1), (2) şi alin. (3), art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, contestatorul a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din O.G. nr. 107/2010, O.G. nr. 117/2010, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 95/2006, Legea nr. 571/2003,

II. Decizia instanţei sesizată cu contestaţia în anulare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din O.G. nr. 107/2010, O.G. nr. 117/2010, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 95/2006, Legea nr. 571/2003, formulată de A., ca inadmisibilă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele contestaţiei în anulare formulate, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare pentru următoarele motive:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.

Prin această cale de atac se urmăreşte repararea neregularităţilor evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate şi a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menţionate anterior.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestaţia în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-1 numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestaţiei în anulare speciale sunt, aşadar, expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunţarea unei soluţii eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecăţii, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deşi era ataşată dovada achitării taxei de timbru, greşita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

Faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că, în cauza de faţă, contestaţia în anulare nu îndeplineşte condiţiile expres şi limitativ prevăzute în textele legale susmenţionate, întrucât motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispoziţiile citate.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţional itate a unor dispoziţii din O.G. nr. 107/2010, O.G. nr. 117/2010, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 95/2006, Legea nr. 571/2003, formulată de A., Înalta Curte constată că cererea este inadmisibilă, reţinând că prin motivele invocate nu se aduc critici de neconstituţionalitate a prevederilor legale respective, precum şi faptul că prevederile invocate nu au legătură cu această fază procesuală, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Faţă de cele expuse, excepţia de neconstituţionalitate fiind inadmisibilă, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/2002.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte constată că cererea contestatorului nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de C. proc. civ., motiv pentru care urmează să respingă contestaţia în anulare şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din O.G. nr. 107/2010, O.G. nr. 117/2010, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 95/2006, Legea nr. 571/2003, formulată de A., ca inadmisibilă.

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 6584 din 9 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

Cu drept de recurs în 48 de ore de la pronunţare în privinţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Irevocabilă în ceea ce priveşte celelalte dispoziţii.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2015.