Securitate collaboration status: insufficiency of unsigned notes and unproven rewards under O.U.G. 24/2008

Decizia nr. 1249/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 973 din 24 martie 2013, Curtea de Apel București, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele aspecte:

Reclamantul A. a solicitat instanţei să constate calitatea pârâtului B. de colaborator al Securităţii.

Într-un prim ciclu procesul a fost pronunțată sentința civila nr. 1383 din 28 ianuarie 2013 casată prin Decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 7751 din 12 decembrie 2013, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la data de 19 februarie 2014 sub nr. x/2/2011*.

Din analiza probelor administrate în cauză, s-a reținut că nu există nicio nota informativă redactată sau semnată de pârât fie în clar fie cu numele conspirativ ce se pretinde a-i fi fost atribuit, la dosar neexistând nici angajament scris sau semnat de pârât. Dosarul cuprinde diverse afirmaţii incluse în documentele întocmite de agenţii Securităţii, neconcludente în litigiu pentru a putea stabili o legătură directă şi indubitabilă de cauzalitate între condiţiile legale de la art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi pârâtul în cauză.

S-a reținut că în cuprinsul acţiunii partea reclamantă nu face referire la nicio nota de informare redactata sau semnata de parat, ci se întemeiază pe materialele întocmite de ofiţerii de Securitate potrivit cărora informatorul C. ar fi furnizat informaţii privind corespondenta întreţinută de cunoştinţe ale sale cu cetăţeni străini sau informaţiile consemnate de ofiţerii de Securitate referitoare la intenţiile unor cunoscuţi ai săi de a fugi din tara, din probele administrate nereieşind că pârâtului i s-ar fi atribuit numele conspirativ C. și nici că persoana căreia i s-a atribuit acest nume ar fi furnizat informații care să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

De asemenea, s-a reținut că din analiza notelor nesemnate indicate de instanța de control judiciar, rezultă că acestea nu conțin nicio relatare făcută de pârât în calitate de presupus colaborator, relatare care să fi fost consemnată de organele de securitate, astfel cum se reține în conținutul deciziei Curţii Constituționale. Dimpotrivă, notele respective redau discuțiile purtate în familia „C.” familia pârâtului (fie între membrii familiei - tatăl, mama, paratul, prietenii) purtate in familie si la telefon. Nicio astfel de nota nu conține consemnările organelor de securitate care sa aibă relatări sau informaţii furnizate de parat. In plus, in acea perioada paratul se afla la studii in Italia, acesta având 2-3 întoarceri în țară in perioada respectiva pe perioade scurte.

Totodată, s-a reținut că din analiza notelor de la dosar nu rezultă că pârâtul le-ar fi furnizat informaţii care sa fi întrunit condiţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, notele organului de securitate neavând la baza nicio relatare furnizata de parat. Este fără relevanta pentru stabilirea calităţii de colaborator împrejurarea menţionata de organele de securitate, câta vreme menţiunile, adnotările organelor de securitate nu se coroborează cu alte mijloace de proba certe din care sa rezulte faptul ca paratul ar fi furnizat informaţii de natura celor avute in vedere de legiuitor pentru stabilirea calităţii de colaborator.

S-a mai constatat că recompensarea presupusului colaborator nu este o condiţie legala pentru stabilirea acestei calităţi, textul neputând fi extins la alte situaţii. Astfel, recompensarea unui presupus colaborator nu reprezintă o condiţie legala pentru recunoaşterea calităţii sale, ci coroborat cu alte mijloace de proba indubitabile, poate forma, eventual, convingerea instanţei in acest sens, însa recompensarea, repetam, nu reprezintă o condiţie necesara si suficienta pentru a demonstra o atare calitate de colaborator.

Referitor la problema recompensării pârâtului prin facilitatea petrecerii vacanței de vară în Italia în anul 1971, s-a constatat că reclamanta nu a dovedit cu nici un mijloc de probă acest aspect.

În fine s-a constatat că împrejurarea conform căreia paratul nu a contestat susţinerile reclamantului nu poate conduce la concluzia temeiniciei acţiunii.

În concluzie s-a constatat că nu se poate reţine calitatea de colaborator al fostei Securităţi prin furnizarea de informaţii, in condiţiile in care la dosarul cauzei nu sunt probe certe cu privire la activităţile paratului concrete, prin note furnizate direct de acesta sau, după caz, prin relatări consemnate de organele de securitate care să se coroboreze cu alte mijloace de proba temeinice care să conducă la concluzia că persoana în mod cert a furnizat informaţii care să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist si care sa vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

Astfel, decizia Înaltei Curţi a arătat că instanţa de rejudecare trebuie să aibă în vedere faptul că „deşi legal citat pârâtul nu a contestat realitatea celor consemnate în respectivele rapoarte şi note informative".

Judecând în fond după casare, instanţa de fond nu a ţinut seama de această realitate şi nici de faptul că, nici măcar în rejudecare, pârâtul, deşi a fost legal citat nu a contestat realitatea celor consemnate în rapoartele şi notele informative.

Instanţa de rejudecare a arătat că „împrejurarea că pârâtul nu a contestat susţinerile reclamantului” nu ar avea relevanţă. Practic, instanţa de rejudecare a contrazis şi a lăsat fără eficienţă o indicaţie precisă a Deciziei de casare, ceea ce contravine art. 315 alin. (1) C. proc. civ. aplicabil.

În plus, decizia de casare a stabilit că îndeplinirea condiţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 trebuie apreciată şi din perspectiva „recompensei acordate pârâtului de Securitate prin facilitarea petrecerii vacanţei de vară în Italia, în cursul anului 1971".

Şi această indicaţie a Deciziei de casare a fost lipsită de eficienţă de instanţa de rejudecare care a arătat că „recompensarea presupusului colaborator" este, practic, lipsită de orice relevanţă.

Caracterul deosebit de amănunţit al informaţiilor - referirile făcute la mai multe persoane, la prietenii acestora din ţară şi din străinătate, la cele mai mici detalii legate de intenţiile de a pleca din ţară şi de modalitatea în care doreau să o facă, precum şi la corespondenţa purtată de aceştia - indică în mod cert că respectivele informaţii nu puteau fi rodul imaginaţiei ofiţerilor de Securitate.

Din cuprinsul considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672/20124, ca şi din practica anterioară a Curţii Constituţionale, rezultă foarte clar că relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii „pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatare", în condiţiile în care „sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă".

În considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672/2012, se arată: „Prin urmare, Curtea constată că pentru a da eficienţă dreptului la un proces echitabil, şi implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" nu pot fi administrate şi apreciate, individual, ca probe unice. Cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forţă probantă luate izolat şi, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acţiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente si complete analize, sunt coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă."

Prin urmare, atât timp cât consemnările ofiţerilor de Securitate sunt coroborate cu alte informaţii „provenite din alte documente" existente în arhive, care confirmă furnizarea unor informaţii importante către Securitate, sau atestă măsuri luate sau recompense acordate în urma informaţiilor primite, relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii pot duce la reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Recurentul şi-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, niciunul din motivele prezentate nu cuprinde semnătura pârâtului şi nu există nici un angajament semnat de pârât cu fosta securitate.

De altfel, prin întâmpinarea depusă în recurs pârâtul contestă orice colaborare cu securitatea, astfel că nu se poate reţine că, în mod tacit, pârâtul a fost de acord cu susţinerile reclamantei.

Prin nici un mijloc de probă nu s-a dovedit că pârâtul ar fi fost recompensat de securitate prin petrecerea vacanţei de vară în Italia, în anul 1971.

În ceea ce priveşte conţinutul notelor depuse de reclamant ca probă, acestea au fost analizate amănunţit de către instanţa de fond, rezultând că acestea consemnează discuţii din interiorul familiei pârâtului în calitate de persoană urmărită, dată fiind calitatea de artist de talie internaţională a acestuia, în domeniul muzicii de operă, cu deplasări în străinătate şi nu sunt întrunite în cauză prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care definesc calitatea de colaborator al securităţii.

Instanţa de control judiciar reţine că în notele consemnate de ofiţerul de securitate nu există denunţuri ale unor atitudini potrivnice regimului comunist, iar în ceea ce priveşte posibilitatea pârâtului de a se deplasa în străinătate, în scop profesional, aceasta nu face dovada colaborării cu fosta securitate, prin ea însăşi, ştiut fiind că regimul comunist permitea uneori talentelor excepţionale să reprezinte ţara în occident.

Pentru considerentele menţionate, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 973 din 24 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2015.