Collaborative Securitate Status Upheld Despite Duress Defense in 1970s Intelligence Reports

Decizia nr. 1204/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 1518 din 30 aprilie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, reţinând, în esenţă, următoarele:

În speţă, pârâtul a semnat un „angajament” la data de 16 februarie 1971, prin care se angaja să sprijine organele de securitate, iar la dosar există Rapoarte şi Note de analiză întocmite de ofiţerii de securitate, din care rezultă că pârâtul a fost recrutat ca persoană de sprijin, în anul 1971, pentru identificarea şi supravegherea persoanelor care intenţionau să părăsească ilegal ţara, precum şi a persoanelor care aveau relaţii neoficiale cu cetăţeni străini, primind numele conspirativ „C.”

Pârâtul a întocmit mai multe Note informative, în perioada 1972-1975, prin care relata amănunte legate numiţii D., E., F., G., H., I., J., semnat cu numele conspirativ „C.”, în care relatează aspecte despre intenţiile acestora de a pleca din ţară, relaţiile cu cetăţeni străini, afacerile cu produse aduse în ţară de către aceştia din urmă.

Informaţiile au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţă privată al persoanelor urmărite.

Nota de constatare din 11 octombrie 2011 a fost întocmită de A., având în vedere prevederile art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, calitatea de revoluţionar a pârâtului şi cererea de verificare din 25 mai 2010; urmare aprobării acesteia de către Colegiul A., potrivit art. 8 alin. (1) din ordonanţă, s-a dispus Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, în condiţiile art. 11 alin. (1).

Este neîntemeiată, aşadar, excepţia de prematuritate, întrucât a fost parcursă întreaga procedură legală, iar la dosar există Avizul Direcţiei Juridice din data de 18 aprilie 2012, precum şi dovada existenţei procesului-verbal din 10 mai 2012.

Pârâtul nu a negat faptul că a furnizat informaţii organelor de securitate, arătând însă că la data de 22 octombrie 1970 a fost încorporat ca militar în termen de către Centrul Militar Judeţean Tulcea, iar după aproximativ trei luni de la încorporare, sub presiunea şi ameninţarea ofiţerului de contrainformaţii militare din unitate, a fost obligat să semneze un angajament de colaborare tipizat, sub motivaţia că „ordinele se execută şi nu se discută”. Întrucât era în perioada de instrucţie, cea mai grea etapă de pregătire din armată, şi fiind o fire mai timidă, nu s-a putut împotrivi ofiţerului de contrainformaţii militare, căruia toată lumea din unitate, de la soldat la general, îi ştia de frică.

A fost obligat să completeze cu datele de identificare un angajament tipizat, deja redactat, cu obligaţiile pe care le avea în calitate de colaborator şi „consecinţele dăunătoare ce decurg din nerespectarea angajamentului”, neputând evita, sub nicio formă, contactul cu ofiţerul de contrainformaţii militare, fiind chemat „la ordin” de către acesta, atunci când aprecia că se impune, pentru a-i reaminti că a semnat un angajament.

În această perioadă de aproape doi ani, nu a furnizat decât două informaţii, lipsite de relevanţă, care nu au fost de natură să restrângă sau să îngrădească exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale vreunei persoane.

Această susţinere a pârâtului se confirmă, însă în Nota de constatare nu se reţine nicio Notă informativă dată în perioada stagiului militar, ci după trecerea în rezervă, când pârâtul susţine că a furnizat un număr redus de informaţii, referitoare la săvârşirea unor fapte de natură penală.

De asemenea, a mai furnizat relaţii privind aspecte fără relevanţă pentru organele de securitate, nota din 26 septembrie 1975, din 24 august 1975, din 10 aprilie 1975, din 06 februarie 1975.

Pârâtul se referă prin întâmpinare la Note informative care nu au fost reţinute în cadrul Notei de constatare, astfel încât nu au relevanţă din punct de vedere al soluţionării cauzei, Notele informative reţinute în cauza de faţă, făcând referire la persoane care declarau că doresc să părăsească definitiv ţara, că au relaţii cu cetăţeni străini care le aduc mărfuri şi le comercializează.

Pârâtul precizează că, chiar dacă unele informaţii s-au referit, uneori, la relaţiile unor cetăţeni români cu navigatori străini, acestea nu au prejudiciat sub nicio formă persoanele respective, întrucât niciuna dintre acestea nu a fost cercetată, reţinută, arestată sau condamnată şi nimeni nu a suferit vreo repercusiune ca urmare a activităţilor pe care le-a desfăşurat, însă acest lucru nu prezintă relevanţă, ci conţinutul informaţiei, respectiv dacă denunţa activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, şi dacă furnizarea informaţiilor a vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Or, după cum este de notorietate, intenţia de a părăsi ţara şi relaţiile cu cetăţeni străini era o atitudine considerată potrivnică regimului totalitar comunist, iar prin comunicarea anturajului şi discuţiilor private ale persoanelor respective organelor de securitate a fost încălcat dreptul la viaţă privată al acestora.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pârâtul a reiterat apărările invocate în faţa instanţei de fond, susţinând, în esenţă, că aceasta în mod greşit a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, că a fost constrâns prin ameninţare şi presiune verbală şi psihică să semneze angajamentul şi notele de informare, iar informaţiile furnizate prin notele întocmite nu au avut vreun efect vătămător asupra persoanelor respective.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 2 lit. b) teza I-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, „colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.

Rezultă din textul legal citat, că nu este necesar ca informaţiile furnizate să producă vreun efect concret asupra persoanei urmărite, fiind suficient ca acestea să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, condiţie care, în cauza de faţă, este satisfăcută pe deplin.

Astfel, aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei (filele 66, 70 şi 73), informaţiile furnizate de recurentul-pârât s-au referit la discuţiile prin care persoanele urmărite îşi manifestau intenţia de a părăsi definitiv ţara.

Or, declaraţiile persoanelor la care se referă informaţiile furnizate de recurent constituie, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, atitudini potrivnice regimului totalitar comunist iar denunţarea lor vizează, în mod evident şi implicit, îngrădirea dreptului la viaţă privată şi liberă exprimare a persoanelor denunţate, ceea ce satisface condiţia prevăzută de lege.

Este de notorietate că intenţia unei persoane de a se stabili într-un alt stat era o atitudine extrem de gravă, considerată a fi îndreptată împotriva regimului comunist, cei care luau o astfel de hotărâre fiind priviţi ca nişte trădători de patrie, iar cei care reuşeau să-şi pună în practică hotărârea de a rămâne în străinătate erau deposedaţi de bunurile rămase în ţară.

Nu poate fi reţinută critica recurentului, prin care susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru constatarea în ceea ce îl priveşte a calităţii de colaborator al fostei Securităţi, întrucât informaţiile furnizate nu au produs nicio consecinţă asupra persoanelor urmărite; aceasta, deoarece, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 2 lit. b) teza I-a din O.U.G. nr. 24/2008, mai sus citate, este suficient ca informaţiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, condiţie care, în cauza de faţă, este satisfăcută pe deplin.

De asemenea, este neîntemeiată critica recurentului referitoare la constrângerile la care ar fi fost supus pentru a semna notele informative, întrucât, pe de o parte, situaţiile invocate nu au fost dovedite şi, pe de altă parte, acestea nu se încadrează în cele prevăzute de textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit căruia „Persoana care a furnizat informaţii (…) în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii, potrivit prezentei definiţii” (teza a II-a) şi „Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiţie, în măsura în care se coroborează cu alte probe” (teza a III-a).

Pentru considerentele arătate, constatându-se că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de casare invocate de recurent, instanţa de fond dând prevederilor legale aplicabile o interpretare corectă, în raport cu situaţia de fapt dovedită, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei nr. 1518 din 30 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2015.