Liability for civil fines and damages based on statutory suspension of compensation procedures negating culpable fault

Decizia nr. 1173/2015

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamanta A. a chemat în judecată B. şi conducătorul B., solicitând aplicarea unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere în sarcina conducătorului autorităţii publice pârâte, începând cu data de 28 iulie 2011 şi până la data îndeplinirii obligaţiei şi obligarea pârâţilor la plata unei sume în cuantum de 18.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 758 din 02 februarie 2011, pe perioada 28 iulie 2011-28 decembrie 2012.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată în esenţă că, prin sentinţa civilă nr. 758 din 02 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 3760 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, s-a dispus obligarea pârâtei la transmiterea Dosarului de despăgubiri nr. x/CC aferent Ordinului de restituire nr. 881/2005 unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate în cauza şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a aceleiaşi hotărâri, obligaţie neexecutată până la data formulării cererii de chemare în judecată.

La data de 21 ianuarie 2013, pârâta C. a depus la dosarul cauzei Dosarul nr. x/CC.

Prin întâmpinare pârâta B. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, prin întâmpinare C. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin sentinţa civilă nr. 515 din 04 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. x/2/2013, a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar prin Decizia civilă nr. 4831 din 04 aprilie 2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2/2013* a fost admis recursul, casată sentinţa civilă recurată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se în esenţă, încălcarea principiului contradictorialităţii prin necitarea conducătorului autorităţii pârâte.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată sub nr. nr. x/2/2013, iar la data de 10 septembrie 2013 B. a depus Note de şedinţă prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a preşedintelui B., arătând că începând cu data de 29 mai 2012, prin Decizia Primului Ministru nr. 307 din data de 29 mai 2012, publicată în M. Of. nr. 363 din 29 mai 2012, a fost numit în funcţia de preşedinte al C., cu rang de secretar de stat, domnul D.

De asemenea solicitat şi introducerea în cauză a E.

Prin încheierea din data de 10 septembrie 2013 s-a dispus introducerea în cauză a E.

La data de 01 octombrie 2013 E. depus Note de şedinţă, prin care a învederat că a fost emisă Decizia de compensare nr. 26 din 28 august 2013,solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie respinsă acţiunea promovată de către reclamanta A., ca fiind lipsită de obiect.

Prin încheierea din data de 08 octombrie 2013 s-a dispus citarea în calitate de pârât a preşedintelui E., d-l D.

C. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Hotărârea instanţei de fond;

Prin sentinţa nr. 3387 din 5 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii C. - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, E. şi preşedintele E. - D., în consecinţă, faţă de acest pârât.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii E. şi preşedintele E. - D., ca neîntemeiată.

Analizând cu precădere excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C., faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., Curtea de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată apreciindu-se că în faza de executare, pornită în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, C. nu are calitate procesuală pasivă, obligaţia fiind stabilită prin dispozitivul sentinţei civile nr. 758 din 02 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în sarcina B.

Pe fondul cauzei s-a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 24 pentru amendarea conducătorului B., ulterior conducătorului E., întrucât de la data de 28 iunie 2011, când a rămas irevocabilă sentinţa civilă nr. 758 din 02 februarie 2011 şi data de 29 mai 2012, când pârâtul a fost numit în funcţia de preşedinte al B., nu fusese finalizată procedura de evaluare şi, prin urmare nu fusese emisă decizia privind titlul de despăgubire.

Totodată s-a reţinut că la data de 15 martie 2012 au intrat în vigoare prevederile OUG nr. 4/2012, când au fost suspendate prin lege procedurile de emitere a titlurilor de despăgubire, prin urmare, nu se poate susţine nici preluarea de către preşedintele B. a unei neexecutări culpabile a sentinţei din partea preşedintelui B. anterior, iar la data de 20 mai 2013, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013.

S-a avut in vedere că Dosarul de despăgubire nr. x/CC a fost transmis E., care a emis Decizia de compensare nr. 26 din 28 august 2013 în favoarea reclamantei A., astfel încât nu se poate reţine o neexecutare culpabilă a preşedintelui E., întrucât decizia de compensare a fost emisă imediat după ce au fost derulate şedinţele de constituirea a Comisiei, când au hotărât emiterea de titluri în executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, după cum rezultă din procesele-verbale ataşate la dosarul cauzei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind despăgubirile materiale în sumă de 18.000 lei, pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilite prin sentinţa civilă nr. 758 din 02 februarie 2011, pe perioada 28 iulie 2012-28 decembrie 2012, Curtea de apel l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, întrucât, pe de o parte, emiterea deciziei privind titlul de despăgubire nu echivala cu plata sumei stabilite în decizie, acest moment fiind precedat de o altă procedură, prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, prin care se emitea titlu de plată, în limita sumei de 500.000 lei şi eventual titlu de conversie, proceduri de asemenea, suspendate prin O.U.G. nr. 4/2012.

Au fost avute in vedere şi dispoziţiile art. 6 alin. (3) lit. f) şi g) din Decizia Primului Ministru al României, nr. 249 din 21 iunie 2013, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea E., dată în aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Secretariatul Comisiei Naţionale potrivit cărora la momentul emiterii deciziei de compensare se are în vedere valoarea actualizată a imobilului, ceea ce reprezintă o reparaţie integrală a prejudiciului cauzat de întârzierea procedurilor administrative de reparaţie.

Recursul;

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că prima instanţă nu a reţinut că hotărârea judecătorească a cărei executare se solicită a rămas definitivă şi irevocabilă cu aproape doi ani înainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013 şi că in mod greşit pârâţii intimaţi au procedat la soluţionarea dosarului de despăgubiri prin emiterea unei decizii de compensare conform procedurii instituite de Legea nr. 165/2013 care nu era aplicabilă in cauză.

S-a invocat, de asemenea, decizia Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. 4 raportat la art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.

In ceea ce priveşte capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor in cuantum de 18.000 lei, s-a susţinut că acestea reprezintă o consecinţă a culpei conducătorului instituţiei, nefiind incluse in valoarea titlului, astfel cum in mod greşit a apreciat prima instanţă.

In concluzie, s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei in sensul admiterii cererii de chemare in judecată.

Procedura în fața instanței de recurs;

Intimatul - pârât preşedintele E. - D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de obiect şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive cu privire la petitul doi al cererii.

S-a susţinut că reclamanta are dreptul de a solicita daune de întârziere însă acestea se suportă din bugetul autorităţii publice obligate la executarea hotărârii judecătoreşti.

Cu privire la excepţia rămânerii cauzei fără obiect, s-a susţinut că la data de 28 august 2013 E. a emis Decizia de compensare nr. 26 din 28 august 2013 prin 95.509 puncte in favoarea reclamantei, conform hotărârii instanţei de judecată.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă E. a invocat excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare in judecată raportat la emiterea deciziei de compensare.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea ce face obiectul cauzei de faţă, reclamanta a solicitat, aplicarea unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere în sarcina conducătorului autorităţii publice pârâte, începând cu data de 28 iulie 2011 şi până la data îndeplinirii obligaţiei şi obligarea pârâţilor la plata unei sume în cuantum de 18.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 758 din 02 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 3760 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin care s-a dispus obligarea pârâtei la transmiterea Dosarului de despăgubiri nr. x/CC aferent Ordinului de restituire nr. 881/2005 unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate în cauza şi să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a aceleiaşi hotărâri, pe perioada 28 iulie 2011-28 decembrie 2012.

În raport de obiectul complex al acţiunii, deliberând asupra excepţiei lipsei de obiect a cauzei, raportat la împrejurarea că la data de 28 august 2013, E. a emis Decizia de compensare nr. 26/28 august 2013, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, având in vedere că neîndeplinirea obligaţiei de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se circumscrie noţiunii de faptă culpabilă care antrenează aplicarea amenzii, precum şi plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa având a analiza nu doar dacă a fost executată hotărârea ci şi dacă aceasta s-a făcut in termen.

Totodată, neîntemeiată este şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Preşedintelui E. faţă de capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, acestea fiind legate de stabilirea culpei.

Potrivit art. 24 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004 în cazul neexecutării unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operaţiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorităţii o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancţiuni, respectiv amenda şi despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanţie a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligaţie.

Răspunderea juridică are natura unei obligaţii de a suporta consecinţele legii pentru săvârşirea unei fapte ilicite care are ca funcţie atât repararea prejudiciului cauzat cât şi sancţionarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligaţii.

Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiţii, între acestea fiind fapta culpabilă şi vinovăţia celui care a cauzat prejudiciul.

Pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancţiuni trebuie să se dovedească şi existenţa vinovăţiei celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.

În cauza analizată lipseşte acest ultim element esenţial al răspunderii juridice, întrucât în speţă, pe de o parte, se constată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, până la data de 15 mai 2013, s-au suspendat procedurile de evaluare şi de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că legiuitorul a instituit un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluţionare la B.

Această reglementare a fost de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncţionalităţile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în cauza Atanasiu ş.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptăţiţi.

Or, in speţă, prima instanţă a reţinut că după intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, act normativ prin care a fost desfiinţată B., s-au luat măsurile necesare punerii in executare a hotărârii judecătoreşti, iar la data de 28 august 2013 E. a emis Decizia de compensare nr. 26 din 28 august 2013 prin 95.509 puncte in favoarea reclamantei, conform hotărârii instanţei de judecată.

Referitor la critica privind încălcarea principiului neretroactivităţii, se constată netemeinicia acesteia, dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 fiind declarate constituţionale prin Decizia nr. 714/2014 a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte cererea privind acordarea daunelor in cuantum de 18.000 de lei, in mod judicios se reţine că prima instanţă constatând lipsa culpei in neexecutarea sentinței, a respins capătul de cerere ca nefondat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile lipsei de obiect formulate de intimaţii - pârâţi, respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive formulată de intimatul - pârât preşedintele E. - D.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 3387 din 5 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2015.