Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1168/2014 AI generated

Statutory award of educational distinctions for past academic years is not conditional on current budgetary funds or subsequent legislative bans on new prize allocations.

Case Number Decizia nr. 1168/2014
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the Ministry of Education's appeal, upholding the lower court's judgment that ordered the Ministry to issue an administrative decree granting the "Gheorghe Lazăr" distinction and Excellence Diploma to specific teachers, ruling that the Ministry's refusal was unjustified. The dispute concerned the Ministry's failure to finalize the issuance of distinctions for the 2008-2009 academic year, citing a lack of confirmed budgetary funds and subsequent legislative restrictions on granting prizes in 2012. The Court determined that the procedural conditions for awarding the distinctions were already met by the school inspectorate, rendering the requirement to re-verify funding irrelevant to the issuance of the decree, and held that the 2012 legislative ban on new prizes did not apply retroactively to distinctions earned in the prior academic year, thereby affirming that the right to the distinction is not conditional on the immediate availability of funds for prize payments.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008, art. 3041 C. proc. civ; Statutory award of educational distinctions for past academic years is not conditional on current budgetary funds or subsequent legislative bans on new prize allocations: Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, prima instanţă a reţinut că acesta nu are atribuţia de a evalua dosarele privind acordarea distincţiei, însă are atribuţia de a verifica listele şi de a elabora ordinul de acordare a distincţiilor, aşa cum prevede art. 13 pct. 8 din Ordinul nr. 5435/2006 al cărui emitent este.

Keywords

AI generated
right to education academic failure statutory requirement administrative decree freedom of teaching and research award criteria

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Decizia nr. 1168/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

2. Obiectul cauzei şi procedura derulată de prima instanţă

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. Botoşani, în calitate de reprezentant legal al următorilor membri de sindicat: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, obligarea acestuia la elaborarea Ordinului de acordare a distincţiei "Gheorghe Lazăr", precum şi a Diplomei de Excelenţă pentru membrii de sindicat menţionaţi.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că persoanele în numele cărora a promovat acţiunea sunt membrii de sindicat şi fac parte din personalul didactic din învăţământul preuniversitar de stat, iar în cursul anului 2009, aceste persoane au fost propuse de către unităţile de învăţământ în care îşi desfăşoară activitatea pentru acordarea distincţiei "Gheorghe Lazăr" şi a Diplomei de Excelenţă (pentru doamnele H., J., N., O., Q. şi U.) în conformitate cu Ordinul nr. 5435/2006.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, verificând şi constatând îndeplinirea tuturor condiţiilor legale, a validat propunerile unităţilor de învăţământ şi, ulterior, a comunicat pârâtului listele cu propunerile validate, care avea obligaţia legală ca până la data de 15 iunie 2009 să elaboreze Ordinul de acordare a Distincţiilor.

Pârâtul nu a procedat la elaborarea ordinului de acordare a distincţiilor, iar din răspunsul comunicat prin adresa nr. 179 din 21 iunie 2012 rezultă că motivul invocat constă în neconfirmarea în 2009 de către Inspectoratul Şcolar Botoşani a existenţei fondurilor băneşti necesare plăţii premiilor precum şi intervenirea unor impedimente legislative în perioada 2010 - 2012.

Consideră că refuzul pârâtului de a emite acest act administrativ, care dă naştere la drepturi în favoarea membrilor de sindicat, este nejustificat, întrucât, potrivit art. 13 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 5435/2006, elaborarea ordinului nu este condiţionată de confirmarea existenţei fondurilor necesare plăţii premiilor, această plată fiind o etapă ulterioară pusă în sarcina unităţilor de învăţământ şi nu a pârâtului.

În plus, impedimentele legislative din perioada 2010 - 2012, invocate de pârât în adresa sa de răspuns, nu pot opera retroactiv anulând drepturile câştigate de cadrele didactice în anul 2009.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, afirmând că nu are nicio atribuţie în evaluarea dosarelor depuse în vederea acordării distincţiei, aceste atribuţii revenind inspectoratului şcolar, invocând prevederile art. 13 alin. (6) şi (8) din Ordinul nr. 5435/2006.

Totodată, a arătat că în vederea respectării prevederii inserate la alin. (9) din acelaşi ordin vizând încadrarea în bugetul aprobat şi alocat, Ministerul a solicitat tuturor inspectoratelor şcolare judeţene să confirme existenţa fondurilor pentru plata premiilor aferente distincţiilor şi întrucât doar trei judeţe au confirmat existenţa fondurilor necesare, reprezentând, în fapt, doar circa 3% din numărul total de cadre didactice evaluate, s-a considerat că nu este corect să se acorde distincţiile "Diplomă de Excelenţă" doar pentru 3% din cadrele didactice evaluate.

2. Hotărârea Curţii de Apel

Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 126 din 3 aprilie 2013, a admis acţiunea formulată şi a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamanţilor ordinul de acordare a distincţiei Diploma "Gheorghe Lazăr" şi Diploma de excelenţă, conform tabelelor nominale validate şi înaintate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului, prima instanţă a reţinut că acesta nu are atribuţia de a evalua dosarele privind acordarea distincţiei, însă are atribuţia de a verifica listele şi de a elabora ordinul de acordare a distincţiilor, aşa cum prevede art. 13 pct. 8 din Ordinul nr. 5435/2006 al cărui emitent este.

Pe fondul cauzei, Curtea a avut în vedere prevederile art. 13 din Ordinul nr. 5435/2006, potrivit cărora "Calendarul şi procedura de atribuire a distincţiilor şi premiilor personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat se desfăşoară în etape".

Prima instanţă a reţinut că pârâtul refuză elaborarea şi eliberarea ordinului de acordare a distincţiei "Gheorghe Lazăr" şi a Diplomei de excelenţă pe considerentul că doar trei judeţe au confirmat existenţa fondurilor necesare pentru plata premiilor de care beneficiază titularii distincţiei, or, acordarea distincţiei nu este condiţionată de existenţa fondurilor băneşti.

În plus, potrivit pct. 9 al art. 13 din Ordinul nr. 5435/2006, plata premiilor se face de către unitatea de învăţământ din bugetul consiliilor locale/judeţene, cu încadrarea în bugetul aprobat şi alocat cu această destinaţie, nu din bugetul pârâtului.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (fost Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), solicitând modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041, recurentul a arătat că instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, conform cărora " În anul 2012, autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, nu vor acorda premii şi prime de vacanţă." Prin urmare, arată recurentul, instanţa de fond a dat o hotărâre cu încălcarea legii.

A susţinut că emiterea în prezent a ordinului de acordare a distincţiilor pentru anul 2008 - 2009 impune verificarea din nou a tuturor condiţiilor necesare pentru emiterea sa, implicit a existenţei fondurilor bugetare fiind evident că sumele alocate în anul 2009 în acest sens nu au rămas până în prezent cu această destinaţie. Or, în prezent alocarea de fonduri bugetare pentru acordarea de premii este interzisă de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 283/2011 şi ca atare nu este posibilă alocarea de fonduri bugetare în acest sens astfel că, în lipsa lor nu este posibilă emiterea ordinului.

Pentru finalizarea proiectului de ordin al ministrului privind acordarea de distincţii şi premii pentru anul 2009, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prin adresa nr. 35017 din 09 iunie 2009 a solicitat tuturor inspectoratelor şcolare care au transmis propuneri pentru acordarea distincţiilor, să certifice, prin semnătura inspectorului şcolar general, a contabilului şef şi a şefului compartimentului normare salarizare din inspectoratul şcolar, existenţa fondurilor necesare plăţii premiilor aferente distincţilor.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani nu a răspuns cererii ministerului din adresa susamintită.

I. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, dar şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant A. Botoşani, în numele membrilor de sindicat reclamanţi în cauza de faţă a învestit instanţa de contencios administrativ cu acţiunea având ca obiect obligarea recurentului-pârât Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, actualmente Ministerul Educaţiei Naţionale la emiterea ordinului de acordare a distincţiilor prevăzute de art. 13 pct. 8 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 5435/2006, pentru anul şcolar 2008 - 2009, precum şi anexa aferentă.

Curtea de Apel Suceava a admis acţiunea şi a dispus obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ solicitat de reclamanţi pentru argumentele prezentate la pct. I.2 din prezenta decizie.

Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, apreciind că refuzul pârâtului de emitere a ordinului aflat în discuţie este unul nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, îl dă acestei noţiuni.

Detaliind problema de drept dedusă judecăţii şi răspunzând la motivul de recurs anterior prezentat, Înalta Curte constată următoarele:

În primul rând, în speţa de faţă, au fost îndeplinite toate condiţiile impuse de art. 9, art. 10 şi art. 13 din Regulamentul din 23 octombrie 2006 privind acordarea de distincţii şi premii personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat, aprobat prin Ordinul nr. 5435/2006 emis de Ministrul Educaţiei şi Cercetării, aspect necontestat de către recurent în calea extraordinară de atac.

În această situaţie, argumentaţia recurentului în legătură cu necesitatea reluării întregii proceduri este lipsită de substanţă juridică.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că dreptul reclamanţilor nu poate fi afectat de lipsa de comunicare existentă între diversele autorităţi ale statului, respectiv între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Inspectoratul Şcolar al judeţului Botoşani.

Mai mult decât atât, art. 7 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, nominalizat în memoriul de recurs, prevede că, în anul 2012, autorităţile şi instituţiile publice, indiferent de modul de finanţare, nu vor acorda premii şi prime de vacanţă.

Instanţa de control judiciar apreciază că această dispoziţie normativă nu este aplicabilă în cauza de faţă, în condiţiile în care distincţia solicitată privea anul şcolar 2008 - 2009.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de împrejurarea că instanţa de fond a interpretat în mod legal şi corect dispoziţiile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale împotriva Sentinţei nr. 126 din 3 aprilie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2014.

Procesat de GGC - CT